Experi(m)ente culinare

Bun găsit în bucătăria mea! E micuță, fiind un apartament mic, însă e primitoare și gata pentru noi experiențe culinare!
Să v-o prezint puțin. Nu mi-am dorit nimic pe afară, așa că am optat pentru un mobilier sub formă de L, făcut pe comandă, unde să-mi incorporez atât electrocasnicele, cât și centrala și chiuveta. Am atât corpuri normale, acoperite de blat, cât și câteva suspendate, pe un perete, care să-mi ușureze viața.
Deasupra chiuvetei mi-am așezat farfuriile, pe ambele rafturi, căci am două seturi de veselă. Știți voi, ca la români, unul de bun, pentru musafiri, unul de uz zilnic. Glumesc. Acum sunt două pentru că toată bucătăria mea este mobilată și utilată în alb cu negru. Aveam un set de arcopal drăguț, cu bleu, dar simțeam că ceva e în plus, așa că m-am plâns la câțiva oameni că nu am farfurii albe și negre și...voila! * Aici inserăm un sfat prietenesc: dacă aveți nevoie de lucruri prin casă și știți că vine ziua voastră, puteți arunca câte un mic detaliu cu ce vă trebuie în conversațiile cu cei apropiați *.

Deasupra blatului, am un dulăpior tip vitrină, de dragul vitrinelor pe care le avea bunica, în care îmi țin, la vedere, cănile și paharele de tot felul. Sub blat stau trei sertare de dimensiuni diferite, în primul sunt tacâmurile, puse într-un suport drăguț de lemn, în al doilea sertar, așezate frumos, sunt toate condimentele și făinoasele, iar în al treilea, cel mai mare, am tigăile de dimensiuni mari și toate capacele. Poate vă întrebați de ce le-am pus într-un sertar și nu într-un dulap. Ei bine, am ales să-mi ascund caloriferul în spatele mobilei, punându-mi doar un grilaj decupat pe blat, pentru căldura dată de acesta. Iar cum setul de oale stă în dulapul din fața caloriferului, polițele din dulap sunt ceva mai mici, astfel încât încap numai oalele de dimensiuni rezonabile.

Uneori trebuie să te adaptezi după spațiu, așa că tot ce am luat a fost în seturi, atent alese pentru a încăpea în dulapuri. Acum că v-am făcut un tur al bucătăriei mele, să vă povestesc puțin despre câte ore petrec în bucătărie. Chiar dacă timpul meu liber e destul de limitat, gătitul mă pasionează și încerc pe cât posibil să petrec cât mai mult timp în bucătărie, pentru a putea avea mereu pe masă o mâncare caldă, home made. Zilnic petrec câte trei-patru ore în bucătărie, indiferent de ora târzie la care ajung acasă.
Pe lângă pasiune, gătitul este un mod de a mă relaxa.


Sunt foarte creativă atunci când ajung în bucătărie. De obicei rămâne ca după război în urma mea, dar după ce experimentul culinar e reușit și eu sunt cu burta plină, mă apuc să spăl toate vasele folosite, să le așez în dulapuri și să dezinfectez zona în care am gătit * acesta e un sfat general pentru orice dată în care gătiți, nu doar pentru zilele de pandemie *. Pentru ca pasiunea mea să fie atât de accentuată, am avut ca influență cele mai importante două persoane din viața mea și anume mama și bunica. Chiar dacă amândouă au lucrat până la ore târzii, mereu au găsit timp pentru a pune o mâncare gătită pe masă. Iar bunica mereu mi-a pregătit, pentru plecarea mea la facultate, oale și ustensile de bucătărie care să-mi ușureze munca de chef bucătar.

Acum în perioadele foarte aglomerate din viața de studentă, mă mai scutește mama de gătit, trimițându-mi pachet cu o oală de ciorbă și cu sarmale, cât să nu trebuiască să țin vreun butoi cu varză murată pentru frunzele de sarmale pe balcon.

Bunica a rămas doar în amintirea mea și datorită ei sunt așezată la casa mea cu tot ce îmi trebuie. Dar cea mai importantă avere culinară pe care ea mi-a lăsat-o este caietul cu bucate scris cu mâna ei, cu rețete speciale, presărate cu multă dragoste, pe care să le trimit și eu mai departe copiilor copiilor mei. Între filele acelui caiet se găsește o rețetă de gogoși de post, una de umplut borș acru de putină, pentru a rezuma la cât mai puține lucruri cumpărate din comerț. Tot acolo mă învață cum să fac turtele cu julfă celebre pe care neapărat trebuie să le așez pe masa de Crăciun pe 25 Decembrie și cum să fac drobul de miel la Paște, chiar dacă eu personal nu-l mănânc.


În spatele oricărui accesoriu de bucătărie stă o poveste, dacă nu una sentimentală, măcar una care să spună cum a decurs primul experiment culinar. Cu toții avem o lingură de lemn puțin cam arsă, o furculiță puțin înnegrită de la întors vinetele coapte direct în flacără, ori poate o tavă de cuptor în care ai încercat primii tăi sfințișori, ori mucenici cum li se mai spune, pe care să-i ungi cu miere și cu nucă.

Tu mai ai prima paletă cu care ai învârtit primii cartofi prăjiți în aer? Ori poate prima tigaie cu care ai lipit prima clătită de tavan?


Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul patru din cadrul competiției Spring SuperBlog!


Comentarii