If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

joi, 28 ianuarie 2016

G

Îmi place acea primă picătură de sânge care apare atunci când ne tăiem; de un roșu aprins, rotundă, perfectă. O perlă roșiatică produsă chiar de corpul nostru. Dintr-un reflex mediocru, distrugem perfecțiunea, punând vată cu alcool sanitar peste rană. Următorul șuvoi micuț se transformă într-o linie subțire, croită parcă pe marginea rănii. Un model.
Îmi place acel prim contact vizual cu cineva, indiferent dacă e vorba de un necunoscut sau o simplă revedere după un interval de timp. Acel moment când ochii vi se întâlnesc, într-o fracțiune de secundă, analizând toate detaliile. Acele priviri întâmplătoare pe care le arunci oamenilor care trec pe lângă tine pe trotuar și ei ție. Se formează o conexiune ori de câte ori privirea ta întâlnește o alta. Și apoi ochii îți fug spre buzele acelei persoane, le analizezi, așteptând un zâmbet care să îi dea de gol, ori un oftat slab să iasă ușor.





Mi-a plăcut azi. Mi-a plăcut azi pentru că cerul a fost galben la amurg. Un văl îngălbenit s-a așternut peste orașul gri, iar mici picături de ploaie, mici, rotunde, perfecte, exact ca picăturile de sânge, își făceau loc printre țesăturile galbenului pal.
Am traversat strada și m-am oprit, așteptând să rămân singură. Mi-am dorit să rămân singură; asta s-a întâmplat. Nu a mai trecut nicio mașină și toți oamenii din jurul meu au dispărut cu treburile lor la casele lor. După ce am rămas singură, mi-am dat jos ochelarii de la ochi și am privit cerul. Un hău, un spațiu dureros spinteca norii; iar dincolo de ei, în tăietura aceea, se vedea cea mai bucată de cer senin, nu albastru, ci de data asta galben. Am închis ochii și am așteptat până când două picături de ploaie mi s-au oprit pe frunte, făcându-mă să tresar, apoi am deschis ochii. Am deschis ochii și mi-am recontinuat drumul. 

M-am bucurat nespus după această deconectare fulgerătoare. Într-o fracțiune de secundă totul a devenit atât de uman, de zgomotos, de aglomerat, încât cerul acela frumos parcă era doar în trecere. Dintr-o dată nu mă mai surprindea nimic la el. Era un cer galben de la apus, banal, ca toate apusurile văzute din oraș. 

Avem nevoie de deconectări mici și dese, care să ne aducă aminte că nu suntem decât niște trecători prin viață care, în ciuda așteptărilor, ne trăim viața pe fugă, fără să ne rămână timp să apăsăm pe pauză vreodată. Nu vedem decât stop și pe repede-nainte.
Găsiți-vă butonul de deconectare și permiteți-vă să îl apăsați câteodată. Câteva secunde pe zi sunt de ajuns ca să ne amintim de noi.

2 comentarii:

  1. Oare G inseamna ce cred eu ca inseamna ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, e continuarea șirului de postări cu titlul alfabetic :D. La litera asta am ajuns.

      Ștergere

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]