If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

vineri, 25 decembrie 2015

4 ani de Atitudine Slabă

A venit din nou acest moment. Am emoții, ca de fiecare dată. Au trecut 4 ani de când scriu. Anul acesta, știu, știu, am fost cam leneșă. Dar nu a fost de bună voie, a fost ceva cu totul necesar.
Ce s-a schimbat în 4 ani? Cam totul, dacă e să privim în linii mari și mici: au venit și au plecat oameni. Au venit clipe grele, hopuri și curbe pe linia vieții, ca mai apoi, drumul să continuie lin și fără întreruperi. 
N-am dormit anul ăsta cât nu am scris. Am rupt cărțile. Îmi încarc bateriile pentru anul greu ce vine, pentru că #bac și pentru că #admitere. Un an greu, dar care, sper eu că se va termina numai cu reușite. Iar după aceste reușite va veni greul și mai mare!
Mulțumesc pentru faptul că, după alt an frumos, voi încă sunteți aici. Mulțumesc celor care mi-au așteptat în continuare postările, chiar dacă ele au venit mai greu. 

Oameni dragi, vă doresc sărbători fericite în continuare, liniștite, un an nou plin de împliniri și o listă nou-nouță cu vise care trebuie să prindă viață! 


Atitudine Slabă-2015
Persoane interesate: 107
Articole scrise: 507
Număr de vizualizări: 69715.

marți, 22 decembrie 2015

Ai putea...

Ai putea, te rog, să mai rămâi la două vorbe? Hai, te rog, urcă-te în mașină. Afară e frig, uite, până și geamul vrea să înghețe iarăși. 
Hai să vorbim. Uită-te la stele. Când eram mică spuneam mereu că stelele au scrise în constelații răspunsurile la întrebările noastre. Uită-te spre ele, ce vezi? Ce zici?
Stai. Nu spune nimic. Doar stai aici, lângă mine și taci. Crezi că ai putea? Ai timp de așa ceva? Te rețin? Vreau doar un minut de liniște... Ascultă melodia asta în timpul ăsta. I-auzi și el zice te rog...așa că, te rog, stai aici. Mi-e bine aici în mașină. Pot să-mi iau câmpii în portbagaj și să plec, să evadez, măcar pentru puțin timp.
Vine Crăciunul. Ce-ți dorești? Eu vreau să vină Moșul. Anul acesta trebuie să cred în el din nou. Am nevoie de un cadou frumos de la el. Și de liniște. Și de ninsoare.
Ai putea să-ți imaginezi Crăciunul fără zăpadă? Eu încă sper că o să ningă, mai am o mică speranță pe acolo, prin suflețel. Nu se simte în aer că vine Crăciunul, știi ce zic? Tu simți? Nu mai e același lucru. Totul e schimbat.
E ok dacă deschid puțin geamul? E prea frig ca să ies, iar vântul îmi lipește părul de față. E ger, dar nu e ger de iarnă...e doar frig, nu e un frig de Crăciun.
Gata? Pleci? Deja? Ai putea să ieși repede din mașină? E frig afară. Și, te rog, ai grijă și nu trânti portiera.

joi, 3 decembrie 2015

Artă-mă

Hai să vorbim onest...Uită-te şi tu în oglindă la tine şi spune-mi unde a fugit tot timpul; şi de ce a fugit cu visele tale. Gândeşte-te bine, pentru că ai ajuns în acel punct în care spui că ai atâtea idei şi atât de multe chestii de făcut încât, dacă e să le pui pe hârtie, se evaporă toate şi rămâi fără nimic; pentru că ştii şi tu cum te seacă de viaţă lipsa asta a nescrisului.

De cât timp nu te-ai mai privit direct în ochi, să vezi dacă nu cumva ei s-au schimbat? A, da, de când ai plâns ultima oară. Acest lucru s-a schimbat, nu ai mai plâns chiar de mult timp, dar cel mai bine, nu încerca să eviţi vreodată inevitabilul. Ştii că, în cazul tău, lacrimile stau oricând pregătite în colţul ochilor, gata să cadă mereu.

Gândeşte-te mereu la gheţar...încălzirea globală începe să-i dezgheţe, din ei picură încet încet calota şi se subţiază în fiecare zi. Dar eu, eu rămân neschimbată. Zilnic mii şi mii de picături îngheaţă şi mai multe straturi se aşază peste trupul meu, iar inima-mi rămâne acoperită de cele mai neşlefuite bucăţi de gheaţă. Bate cu putere înăuntrul ei, dar nu îndeajuns de tare încât să o zdrobească. Poate e mai bine aşa. De fapt, sigur e mai bine aşa, beautiful but cold, but cold enough.

Ţi-am mai spus povestea mea, ţi-am mai dat unele detalii, dar se pare că nu întotdeauna poţi sparge gheaţa cu privirea. Aş vrea să mă pictezi cândva. Să iei un penson îmbibat cu acrilice şi să trasezi dungile corpului meu, aşa, cum te taie pe tine capul. Să fie o pictură abstractă, ceva care să mă reprezinte; să crezi tu că mă reprezintă. Îmi doresc să mă găseşti plină de viaţă în întunericul minţii mele şi să mă înţelegi aşa cum sunt, nu aşa cum ţi-ai dori tu să fiu.

Uită-te la mine cu un ochi închis, cu limba prinsă între dinţi şi într-un cadru improvizat din degete, aşa cum face un artist cu modelele sale.

  Priveşte-mă, analizează-mă şi artă-mă, aşa cum ştii tu cel mai bine.

:]