If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

sâmbătă, 28 martie 2015

" O carte nu are doar o poveste "

Am vrut să te aud. Am tastat câteva cuvinte şi un Enter mi-a adus în faţă un interviu făcut la o lună de la lansarea cărţii O să mă ştii de undeva. Pot spune că am fost şocată puţin. Mă aşteptam ca femeia puternică descrisă în cărţi, trecută prin momente mai puţin bune, femeia care a văzut moartea cu ochii de două ori să fie mai dură, mai rece. Ce bine că te-am auzit şi că impresiile mele au fost unele greşite!
Te-am găsit o femeie emotivă, aşa cum singură te-ai numit în interviu. Sunt emotivă, am fost emotivă toată viaţa [...] Pietrele n-au emoţii.
Prin poveştile pe care mi le-ai spus în cărţi, mie şi celorlalţi cititori ai tăi, am descoperit că eşti o femeie sensibilă, grijulie, o mamă extraordinară privită din orice punct şi orice colţ al Universului. Nu ştiu cum alţii te percep. Nu ştiu cum eu te-aş putea percepe altfel, şi mă gândesc că sunt cu un pic mai mare decât fiica ta cea mare. Îmi imaginez ce fel de mamă eşti, şi descopăr mama cu care aş prefera să merg la un concert Paraziţii decât în mall la shopping. O mamă pe care să o văd cu laptopul în braţe scriind la viitoarea ei carte. Sunt mândră de tine, chiar dacă sunt doar un cititor al cărţilor tale, doar o copilă de opşpe ani în faţa monitorului, citind acestblogdenervi.
În interviul ăsta ai fost întrebată dacă te puteai gândi şi la altceva în timp ce curentul te ducea cât mai departe de ţărm. Cuvintele tale au fost Mă gândeam la copilul meu [...] a fost un moment de inconştienţă.

Te văd o luptătoare, dar nu genul de eroină care sare pe blocuri cu o pelerină roz pe umeri. Genul de eroină care, oriunde ar fi, lasă ceva în urmă. Un I was here care rămâne peste librării, peste rafturile cu Alive şi O să mă ştii de undeva, peste cititori, peste oamenii care vin să te vadă şi să te asculte citind din cartea ta, peste oamenii frumoşi care te înconjoară şi poate, chiar peste tine. 
Am plâns la cărţile tale. Era combinaţia perfectă de râs şi plâns şi Dumnezeule, prin câte a trecut femeia asta şi câte lucruri îmi par cunoscute... Nu-s cea mai trecută-prin-viaţă persoană, dar acele nouă găleţi de lacrimi pe care spui că le plângem -teoretic- într-o viaţă...şi la mine au fost cu mult mai multe. Ai mai spus că O carte nu are doar o poveste. Înafară de povestea ta, e şi povestea tiparului, şi povestea noastră, a cititorilor şi a criticilor. Cărţile tale nu au doar o poveste, au ceva mai bun şi mai important decât o poveste: au suflet. E sufletul tău împărţit, făcut pulbere şi împrăştiat pe fiecare pagină din carte. Un fel de praf de stele pentru cărţi. 
Eşti minunată. Eşti frumoasă, ai o voce minunată. 
Abia aştept să ajung la lansarea cărţii tale, când vei ajunge şi la Iaşi.
Abia aştept să dorm şi cu alte cărţi de-ale tale pe noptieră. 
Abia aştept să spun, peste un timp, că am reuşit să nu mă dau bătută şi să scot o carte pentru că o am ca model pe Petronela Rotar. Pentru că, vrei sau nu, pentru copila din mine asta eşti, un model.


Dragă Petronela Rotar, 
meriţi toate aplauzele şi toată admiraţia din lume!
Mă înclin!


luni, 23 martie 2015

Momente critice

Auzeam doar un fosăit sinistru. Părea genul ăla de respirație din filmele horror. Am deschis ochii. Un tub de oxigen îmi zgâria nările. A trecut totul. Prima mea operație, care sper să fie și ultima.
Nu-mi amintesc prea multe. Am urcat pe picioarele mele pe masă. Nu știu cine m-a dat jos. M-am trezit la "Salonul de trezire", așa anunța plăcuța de pe ușa de la terapie intensivă. 4 paturi. 4 apendici scoși. "Grădinița", așa cum toți doctorii și asistenții spuneau trecând pe lângă ușa noastră.
Când m-am trezit iar, mi-am deschis ochii îndeajuns de mult încât să văd încercarea nereușită de branulă la incheietură. Îmi aminteam de înțepătură din sala de operație. În locul unui ac stătea o vânătaie și un punct umflat printre dungile roșii ale brățărilor care se pare că mi-au purtat noroc. Eram la branulă marcată cu un pansament pe care scria frumos 20.03. Data primei mele operații. Orice procedură chirurgicală e plină de riscuri, dar a mea pare să fi decurs fără nicio problemă.
Nu am mai apucat să număr. Doctorul anestezist îmi prezenta ecranul pe care inima-mi era monitorizată, apoi masca de oxigen, apoi...nimic.
E ciudat cum, într-un moment ca acesta, simți că viața nu-ți mai aparține. E a anestezistului, a doctorului chirurg, a unui Dumnezeu din venele tale anesteziate.
Tu rămâi doar cu corpul care este deschis, expus, curățat de rău. Pentru unii drumul se sfârșește acolo. Rămâi pe masa de operație, și ulterior un cearșaf îți acoperă și fața, iar ochii tuturor sunt pe ceas. Ceasul decesului.
Primele 24 de ore sunt critice pentru viața celui abia scos din sala de operație. Indiferent de natura intervenției, de timpul în care se desfășoară procedura, orele de după se scurg mult prea greu.
Te trezești amețit, vezi un halat alb punându-ți un calmant în perfuzie. Adormi înainte să iei 3 guri bune de aer. Nu știu cum trăiesc alți oameni experiența aceasta. Eu, în tot acest timp, în somnul meu încețoșat de medicamente, m-am gândit. Am fost pusă, din nou, în fața unor momente din viața mea, în fața unor decizii, în fața unor oameni. Am avut timp de meditat, de amintit, de cusut un fir de dor care deja s-a îngroșat, de parcă pereții salonului mă desprindeau de Terra. Lumea de afară, panica asistenților, ceilalți bolnavi din spital păreau atât de departe de Salonul de trezire de la etajul 6!
Totul a fost ca un vis mai complex. M-am văzut în diverse ipostaze cunoscute, și în câteva care nu-mi stârneau nici măcar în somn un deja vu.
După mai bine de 14 ore de somn am realizat cel mai bine că, într-o fracțiune de secundă, afirmația Operația reușită, pacientul mort poate deveni realitate.
23:48. Agitație la reanimare. Un doctor consolând la telefon o familie care se izbise prea brusc, prea devreme, de această afirmație.
Nicio piatră nu se ridică după ce familia află că ai ieșit cu bine din operație și ești la terapie intensivă. Ci se înfige și mai bine în inimă, pentru ca la primirea veștii de trecere în cele veșnice, zdrobească totul.

:]