If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

vineri, 31 octombrie 2014

Să trecem...

Să ne oprim puţin şi să luăm loc. Să apăsăm butonul de pauză. Să ne uităm, în sfârşit, în urmă. Prefer să îmi imaginez cum reuşesc să opresc timpul pentru câteva secunde. Uitatul în urmă e pentru cei slabi; te descurajează, te împiedică şi astfel nu poţi niciodată să mergi mai departe. Ai un viitor frumos în faţă, rezervat doar pentru tine. Nu mai încerca să te uiţi înapoi...Timpul nu se mai întoarce, greşelile rămân tot greşeli, eşecurile sunt tot acolo...

Opreşte timpul în mintea ta şi deschide ochii. Priveşte înapoi abia acum. Acum nimic rău din trecut nu poate să te bântuie, nu te mai macină nimic. Analizează fiecare cadru al poveştii tale. Acum, timpul nu mai este o problemă. Eşti în eternitate, fără minute, fără secunde, doar tu şi viaţa ta.
Imaginează-ţi...O eternitate să-ţi vezi viaţa, să numeri lacrimi şi zâmbete. Să vezi detaliile pe care nu ai reuşit să le vezi niciodată.

Eu privesc acum înapoi. Am oprit oameni, care poate se grăbeau să prindă trenul. Am oprit copii din a învăţa ceva nou la şcoală. Am oprit medici din a salva vieţi. Am oprit inimi. Mi-am reluat trecutul, de la primele mele mişcări şi până în prezent. Am văzut totul. Am conştientizat lucruri pe care le făcusem în grabă la un moment dat. Şi le făcusem bine. Privesc din nou fiecare clipă în care am râs şi fiecare minut pe care l-am petrecut rezemată de uşă, plângând. Fiecare fior pe şira spinării. Fiecare tremur din cauza frigului. Toate văzute mult mai bine.

Să trecem peste fiecare moment de nebunie încă o dată. Să ţinem de mână persoane dragi nouă şi să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută alături de ei.
Să trecem din nou printre oamenii de pe stradă, măsurându-le paşii mult prea grăbiţi pentru nişte vârste atât de tinere.
Să trecem peste griji. Peste ale noastre, ori ale lor... 

Să trec acum din nou prin trecut, am văzut lucruri pe care nu ştiam că le-am pus în aplicare vreodată. Pentru că în gândul meu păreau atât de mari şi grandioase, dar aplicate şi trăite erau nişte nimicuri. Acele nimicuri care înseamnă, de fapt, totul.
Acum realizez că unele decizii au fost, mai mult sau mai puţin, greşeli. 

Trecând din nou prin viaţă, mi-am dat seama de un lucru: N-am făcut nicio greşeală. Pentru că toate lucrurile greşite au fost decizii corecte luate la momentul potrivit.

Şi trecem prin toamnă din nou...Şi vântul bate iar, şi-n suflet iar e dor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]