If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Am doar op'şpe ani!

Am trecut cu brio sala şi oraşul. Mi-a fost înmânat şi carnetul mult aşteptat, iar în loc de majorat am ales ca părinţii mei să-mi cumpere maşină.
Nu-mi trebuia una nouă, trebuia doar să fie confortabilă, mică- să mă pot strecura cu ea prin traficul orelor de vârf din oraş, o maşină care să mă reprezinte.
Am fost dusă întâi la un test drive la Iaşi. Era acolo şi mă aştepta...printre alte 3 surori exact la fel. Dar eu pe ea o doream.

Negrul a fost întotdeauna o culoare elegantă, iar dintre cele 4 culori ale maşinilor eu am ales-o pe cea neagră. Ştiam că trebuia să o duc la spălătorie des, pentru că pe negru fiecare firicel de praf se vede; ştiam că se vede şi orice zgârietură, deci va trebui să am mare grijă de maşinuţa asta.

Era o Toyota, acceaşi maşină a îngerilor. Era noul model Aygo, care parcă fusese făcut pentru mine.
Grila sub formă de X îmi amintea de filmul X-men pe care l-am îndrăgit atât de mult! Abia aşteptam să testez maşina şi la drum lung, şi să spun: Da, îşi merită toţi banii.

Aşa că, mi-am făcut un bagaj micuţ şi am plecat în prima experienţă la volan, singură. Mi-am pus în faţa blocului semnele de începător, am poziţionat oglinda după gustul meu, scaunul după înălţimea mea, centura, şi am învârtit cheia în contact. Maşina a fost cuprinsă de un tors, ceea ce îmi amintea de Svetlana, pisica mea dragă.
Prima destinaţie? Târgu- Mureş. E un oraş în care am mulţi prieteni şi în care n-am apucat niciodată să stau atât cât trebuie. Am urcat cu uşurinţă Cheile Bicazului, deşi eram pentru prima oară la volan fără instructorul meu. Simţeam cum adrenalina îmi trece prin vene. Chiar fac asta! îmi repetam încontinuu. Chiar am refuzat orice ajutor şi am pornit într-o excursie singură!
După Târgu-Mureş m-am aventurat pe un drum lung până la Bucureşti. Nu-mi place Bucureştiul, dar, aş fi mers până în Africa de Sud cu această maşină! Acela a fost cel mai grozav weekend! Acum puteam merge cu prietenele mele la orice concert doream, în toată ţara. Sau, de ce nu, la târgul de facultăţi sau chiar la mare!
Aygo e o maşină tare comfortabilă, şi mă bucur că e a mea. Tind să cred că nu tu alegi maşina, ci maşina te alege pe tine. Îţi oferă comfort, siguranţă, căldură şi muzică bună. Îţi oferă încă un loc în care să faci amintiri, pentru că pe orice drum îmi voi aminti şi de maşină.
Fiind încă la şcoală, nu am avut un program extra liber pentru a deschide un caiet plin cu amintiri făcute pe drumuri cu Aygo. Dar mereu am fost înconjurată de oameni dragi mie, şi de maşină.
Go fun yourself înseamnă pentru mine Distrază-te, dar niciodată singur. Cum să te distrezi dacă nu ai lângă time persoane minunate cu care să o faci?
Distrează-te. Vezi lumea. Trăieşte clipa. Încearcă. Experimentează. Zâmbeşte. Asta înseamnă go fun yourself.


Am doar nouă'şpe ani. Acum pot iesi din ţară. Am aceeaşi maşină parcă ruptă din X-men.
Destination: Turcia....Go fun yourself.


Articol scris pentru a doua probă din SuperBlog 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]