If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

vineri, 31 octombrie 2014

Să trecem...

Să ne oprim puţin şi să luăm loc. Să apăsăm butonul de pauză. Să ne uităm, în sfârşit, în urmă. Prefer să îmi imaginez cum reuşesc să opresc timpul pentru câteva secunde. Uitatul în urmă e pentru cei slabi; te descurajează, te împiedică şi astfel nu poţi niciodată să mergi mai departe. Ai un viitor frumos în faţă, rezervat doar pentru tine. Nu mai încerca să te uiţi înapoi...Timpul nu se mai întoarce, greşelile rămân tot greşeli, eşecurile sunt tot acolo...

Opreşte timpul în mintea ta şi deschide ochii. Priveşte înapoi abia acum. Acum nimic rău din trecut nu poate să te bântuie, nu te mai macină nimic. Analizează fiecare cadru al poveştii tale. Acum, timpul nu mai este o problemă. Eşti în eternitate, fără minute, fără secunde, doar tu şi viaţa ta.
Imaginează-ţi...O eternitate să-ţi vezi viaţa, să numeri lacrimi şi zâmbete. Să vezi detaliile pe care nu ai reuşit să le vezi niciodată.

Eu privesc acum înapoi. Am oprit oameni, care poate se grăbeau să prindă trenul. Am oprit copii din a învăţa ceva nou la şcoală. Am oprit medici din a salva vieţi. Am oprit inimi. Mi-am reluat trecutul, de la primele mele mişcări şi până în prezent. Am văzut totul. Am conştientizat lucruri pe care le făcusem în grabă la un moment dat. Şi le făcusem bine. Privesc din nou fiecare clipă în care am râs şi fiecare minut pe care l-am petrecut rezemată de uşă, plângând. Fiecare fior pe şira spinării. Fiecare tremur din cauza frigului. Toate văzute mult mai bine.

Să trecem peste fiecare moment de nebunie încă o dată. Să ţinem de mână persoane dragi nouă şi să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută alături de ei.
Să trecem din nou printre oamenii de pe stradă, măsurându-le paşii mult prea grăbiţi pentru nişte vârste atât de tinere.
Să trecem peste griji. Peste ale noastre, ori ale lor... 

Să trec acum din nou prin trecut, am văzut lucruri pe care nu ştiam că le-am pus în aplicare vreodată. Pentru că în gândul meu păreau atât de mari şi grandioase, dar aplicate şi trăite erau nişte nimicuri. Acele nimicuri care înseamnă, de fapt, totul.
Acum realizez că unele decizii au fost, mai mult sau mai puţin, greşeli. 

Trecând din nou prin viaţă, mi-am dat seama de un lucru: N-am făcut nicio greşeală. Pentru că toate lucrurile greşite au fost decizii corecte luate la momentul potrivit.

Şi trecem prin toamnă din nou...Şi vântul bate iar, şi-n suflet iar e dor...

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Povestea lor începe într-o vară...

Când am luat hotărârea să-mi fac o nouă ştampilă, nu credeam că va însemna atât de mult pentru mine. Am mai avut două, pe care le-am folosit doar ca să îmi ştampilez cărţile, în loc de clasica semnătură de pe prima pagină. Apoi a apărut o nouă ştampilă de la Colop, o ştampilă care poate reprezenta ceva mai mult decât o pată de tuş lăsată pe o foaie.

Povestea ştampiluţei mele s-a născut acum câţiva ani buni. În Turcia. Cu o poză drăguţă în Istanbul, cu Moscheea Albastră pe fundal. Turcia a fost mereu a doua mea ţară, de ea mă leagă multe amintiri, şi-mi vine greu când mă apucă dorul să răsfoiesc albumele cu fotografii. Se întâmplă des să cad nostalgică şi să-mi amintesc de peisajele superbe din Istanbul şi să nu am nicio fotografie cu mine.

Acum mi-am personalizat printer-ul, şi am cu mine nu una, ci 2 ştampile cu 2 poze diferite.
Prima spune povestea croazierei de pe Bosfor. O seară frumoasă de iunie, un apus care luminează Hagia Sofia şi Moscheea Albastră într-un mod spectaculos. Această ştampilă o folosesc acum pentru a semna cărţile. Pe cărţi îmi rămâne o frumoasă pisică aşezată pe un teanc de cărţi.

A doua ştampiluţă are pe ea o imagine cu mine de când eram doar un ţânc de copil. Amintiri frumoase din grădina bunicilor mei. Eu, între flori, lângă un pitic de grădină mai înalt decât mine. Această ştampilă e mereu în geanta mea, oriunde aş merge.

Acum amintirile frumoase rămân păstrate într-un mod frumos şi unic. Nu mai trebuie să pun în portofel fotografii pe care să le am mereu cu mine. E de ajuns o ştampilă cu o singură imagine care îmi aduce în minte mai mult decât o vară, mai mult decât un an, ci chiar o viaţă întreagă.


Acest articol a fost scris pentru a treia probă din SuperBlog 2014.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Am doar op'şpe ani!

Am trecut cu brio sala şi oraşul. Mi-a fost înmânat şi carnetul mult aşteptat, iar în loc de majorat am ales ca părinţii mei să-mi cumpere maşină.
Nu-mi trebuia una nouă, trebuia doar să fie confortabilă, mică- să mă pot strecura cu ea prin traficul orelor de vârf din oraş, o maşină care să mă reprezinte.
Am fost dusă întâi la un test drive la Iaşi. Era acolo şi mă aştepta...printre alte 3 surori exact la fel. Dar eu pe ea o doream.

Negrul a fost întotdeauna o culoare elegantă, iar dintre cele 4 culori ale maşinilor eu am ales-o pe cea neagră. Ştiam că trebuia să o duc la spălătorie des, pentru că pe negru fiecare firicel de praf se vede; ştiam că se vede şi orice zgârietură, deci va trebui să am mare grijă de maşinuţa asta.

Era o Toyota, acceaşi maşină a îngerilor. Era noul model Aygo, care parcă fusese făcut pentru mine.
Grila sub formă de X îmi amintea de filmul X-men pe care l-am îndrăgit atât de mult! Abia aşteptam să testez maşina şi la drum lung, şi să spun: Da, îşi merită toţi banii.

Aşa că, mi-am făcut un bagaj micuţ şi am plecat în prima experienţă la volan, singură. Mi-am pus în faţa blocului semnele de începător, am poziţionat oglinda după gustul meu, scaunul după înălţimea mea, centura, şi am învârtit cheia în contact. Maşina a fost cuprinsă de un tors, ceea ce îmi amintea de Svetlana, pisica mea dragă.
Prima destinaţie? Târgu- Mureş. E un oraş în care am mulţi prieteni şi în care n-am apucat niciodată să stau atât cât trebuie. Am urcat cu uşurinţă Cheile Bicazului, deşi eram pentru prima oară la volan fără instructorul meu. Simţeam cum adrenalina îmi trece prin vene. Chiar fac asta! îmi repetam încontinuu. Chiar am refuzat orice ajutor şi am pornit într-o excursie singură!
După Târgu-Mureş m-am aventurat pe un drum lung până la Bucureşti. Nu-mi place Bucureştiul, dar, aş fi mers până în Africa de Sud cu această maşină! Acela a fost cel mai grozav weekend! Acum puteam merge cu prietenele mele la orice concert doream, în toată ţara. Sau, de ce nu, la târgul de facultăţi sau chiar la mare!
Aygo e o maşină tare comfortabilă, şi mă bucur că e a mea. Tind să cred că nu tu alegi maşina, ci maşina te alege pe tine. Îţi oferă comfort, siguranţă, căldură şi muzică bună. Îţi oferă încă un loc în care să faci amintiri, pentru că pe orice drum îmi voi aminti şi de maşină.
Fiind încă la şcoală, nu am avut un program extra liber pentru a deschide un caiet plin cu amintiri făcute pe drumuri cu Aygo. Dar mereu am fost înconjurată de oameni dragi mie, şi de maşină.
Go fun yourself înseamnă pentru mine Distrază-te, dar niciodată singur. Cum să te distrezi dacă nu ai lângă time persoane minunate cu care să o faci?
Distrează-te. Vezi lumea. Trăieşte clipa. Încearcă. Experimentează. Zâmbeşte. Asta înseamnă go fun yourself.


Am doar nouă'şpe ani. Acum pot iesi din ţară. Am aceeaşi maşină parcă ruptă din X-men.
Destination: Turcia....Go fun yourself.


Articol scris pentru a doua probă din SuperBlog 2014

miercuri, 1 octombrie 2014

Cum îşi doreşte o femeie să fie cucerită?

Femeia e o fiinţă gingaşă, lăsată pe pământ pentru a controla instinctul de vânătoare al bărbatului.

Mi-ar plăcea să-l privesc pregătindu-se de prima întânire cu mine; să-l văd cum pregăteşte pe pat două cămăşi diferite, fiind indecis pe care să o poarte.
Aş sta rezemată de peretele acoperit de faianţă din baie dar ca să îl privesc cum îşi întinde spuma de ras Gerovital H3 MEN peste barba care în câteva minute va urma să se transforme într-o piele fină mirosind a after shave. Acel miros pe care orice bărbat îl are...


Fiind gata, să ştiu că ultima oprire o face la florărie, cumpărând un buchet cu florile mele preferate: trandafirii galbeni. M-ar impresiona şi m-ar ademeni în jocul lui romantic.
M-ar cuceri prin gesturile fine pe care doar un gentleman le-ar face.
L-aş privi în ochi şi aş vedea o privire plină de iubire, fără vreo urmă de prefăcătorie în ei.
Farmec. Ar avea şarmul lui şi asta m-ar cuceri din prima. 
L-aş admira pentru că ştie să facă o femeie să râdă, pentru că ştie să o aprecieze şi naturală. L-aş iubi când mi-ar da peste mână şi mi-ar spune " Buzele tale sunt frumoase şi fără ruj pe ele ". 

Aş şti că e un bărbat independent după felul în care arată. Mi-ar plăcea să-l văd ziua în blugi şi tricou, cu părul vâlvoi, şi la oricare petrecere să se schimbe în bărbatul galant şi îngrijit la costum şi pantofi de lac.

O femeie e cucerită de un bărbat după felul în care acesta îşi îngrijeşte sufletul, nu neapărat după aspectul pe care acesta îl are. Fiecare gest micuţ al unui bărbat rebel poate să cucerească o femeie. 

În spatele oricărui bărbat se află o cucerire, o femeie. Iar în majoritatea cazurilor, femeia e cea care are ca preocupare îngrijirea bărbatului. Atât pe plan fizic, vestimentar, dar nu mai mult decât îngrijirea sufletului. 
Un bărbat e îngrijit când sufletul lui emană iubire în tot corpul.



Articol scris pentru prima probă din SuperBlog 2014!

:]