If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

vineri, 27 iunie 2014

Nu e uşor să scrii...

Cine a zis că e uşor să scrii? Poate toţi o facem odată şi odată. Şi aici nu e vorba de scrisul de la şcoală. Unii oameni nici măcar acolo nu mai scriu în ziua de azi.
Anyway. Scriu acum, uitându-mă la Game of Thrones. Clar nu e uşor să scrii. Aici glumesc -umor de bloggeriţă. Deja m-am plictisit. Nu de scris; de Game of Thrones. Şi abia l-am început...
Pentru mine nu e deloc uşor să scriu. M-am apucat dintr-o necesitate. Eram o puştoaică -mai- mică şi depresivă. Lucrurile s-au schimbat. Acum nu mai scriu pentru că sunt nefericită şi pentru că vreau să văd că e cineva acolo, în faţa monitorului, căruia chiar îi pasă de viaţa mea de rahat.
Acum scriu pentru că...nu ştiu. În ultima vreme am stat totuşi destul de prost cu inspiraţia. Oare de ce?
Poate nu mai scriu des pentru că înainte îmi plângeam, în scris, nefericirea. Acum nu mai e aşa. Eu sunt fericită iar subiectele de tipul "atitudine slabă" s-au evaporat. Dar încă sunt eu. Doar varianta cu zâmbetul pe buze.
Scriu pentru voi, cei care, după aproape 3 ani de zile, încă vă regăsiţi printre rândurile mele, prin poveştile mele, prin viaţa mea. Câteodată mă surprinde că, odată ce s-a schimbat viaţa mea, s-a schimbat şi a voastră. Mă bucură să văd că nu vă regăsiţi doar în postările mele triste. Nu. S-au dus vremurile alea.
Şi totuşi...parcă scriu mai greu. Parcă mi-e mai greu să scriu când sunt veselă...parcă e mai monoton totul.
Nu e uşor să scrii. Nu e uşor să-ţi deschizi sufletul şi să pui pe hârtie totul: trăiri, sentimente, oameni... Amintiri. Până la urmă toată viaţa noastră e o amintire. Ne amintim de oameni, şi de momentele frumoase petrecute alături de ei. Ne amintim de sentimente şi de toţi fluturii pe care i-am simţit de-a lungul timpului...Şi pentru cine...
Nu-mi vine uşor să scriu. Parcă mă "deschid" mai repede când sunt tristă. Poate nu scriu destul când sunt tristă.  Sau poate... oamenii trişti trăiesc mai intens. Fără sau poate.
Cred că mulţi bloggeri au, la început, o poveste tristă. Cititorii îi ajută să treacă peste. După...ei bine, după deja e dependenţă. Nu de atenţie, ci de scris.
Oricine poate scrie...dar când vine vorba de tine, când vine momentul să scrii despre tine, nu mai e uşor. Când pui pe hârtie lucruri despre tine, ajungi să te întrebi cine eşti de fapt. Ajungi să te cunoşti mai bine şi să vezi că toate eşecurile din trecut erau, de fapt, realizări. Te înţelegi, în sfârşit. Descoperi lucruri noi despre tine şi te blochezi. Atunci realizezi că, despre alţii poţi scrie oricând, orice, dar nu şi despre tine.


*  *  *

Foaie albă. Creion ascuţit. O cană de ceai şi o ploaie măruntă.
Mâna îmi tremură şi ating creionul. Haide, inspiraţie, dictează-mi iubirea-n cuvinte.
Presiunea-mi pulsează sub tâmplă.

Scrie-mă, pentru că vreau să trăiesc veşnic.


Nu e uşor să scrii,
copilă...

3 comentarii:

  1. :) Poate nu ti-e usor sa scrii dar articolul asta a venit foarte cursiv si lin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu...l-am scris intr-un carnetel timp de 2 zile. Nu vrei sa stii cat am taia si am sters :)) Sa fie asa cum am vrut eu

      Ștergere
  2. Salut, imi cer scuze pentru spam, insa vreau sa te invit la un concurs cu premii in bani.
    Tot ce trebuie sa faci este sa raspunzi la intrebarea: „Daca te-ai trezi intr-o dimineata cu o importanta suma de bani, ce dorinte ti-ai indeplini?”
    Mai multe detalii aici: http://literestacojii.wordpress.com/2014/07/02/concurs-avbs/
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]