If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

marți, 29 aprilie 2014

Simplu: Carpat Bikers

E un subiect diferit față de subiectele pe care le abordez eu aici, dar sunt mult prea entuziasmată ca să nu povestesc.
Duminică am avut ocazia, plăcerea și chiar onoarea să cunosc o parte din gașca moto din Piatra. Câțiva oameni alături de pasiunea lor, motoarele.
Sunt mică. Și chiar dacă sunt mică, pot spune deja ceva despre oamenii ăștia pe care i-am văzut doar câteva ore. Sunt uniți, sunt amabili, sunt oameni care au o sclipire în privire când aud torsul unui motor. Îl recunosc pur și simplu, și știu când pe stradă trece unul de-al lor.
De mică m-au fascinat motoarele, și mereu mi-am dorit să dau A-ul înainte de B, și probabil asta o să și fac. Duminică am stat cel mai aproape de câteva motoare, unul mai atrăgător decât celălalt.
Mă simțeam ca un copil la raionul de jucării, dorindu-le pe toate. Îmi venea să țopăi, să țip, să plâng de fericire.
Dacă ajungi să vezi și pentru puțin timp un astfel de grup, realizezi din nou cât de crudă e lumea, și cum îi etichetează degeaba pe motocicliști. Toți avem câte o pasiune pentru ceva. Pasiunea lor o reprezintă motoarele.
Dacă o să aveți vreodată ocazia să-i vedeți, nu le puteți spune altcumva. Ei sunt Carpat Bikers-Piatra-Neamț.
Ei sunt modelul meu de Ce vrei să te faci când o să fii mare? Unul din familia moto.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Imaginează-ţi

Ia o pauză de la rutina ta zilnică. Pune pentru o zi trecutul la gunoi, dar nu tot. păstrează doar momentele şi oamenii care te-au făcut cu adevărat fericit. Acea fericire neaşteptată, care îţi dă zâmbetul pe buze în fiecare clipă.
Acum imaginează-ţi cum ar fi toată viaţa ta doar cu acele momente. Cum ar fi să fii mereu foarte fericit, să radiezi şi, fără să scoţi prea multe cuvinte, să-i faci şi pe alţii fericiţi.
Imaginează-ţi că toată viaţa vei putea să stai aproape de persoana iubită, că totul va fi bine şi că povestea voastră de dragoste va fi ca în basme. Nimic nu va sta în calea fericirii voastre, nu vor exista obstacole şi toată lumea va fi fericită pentru voi.
Imaginează-ţi că poţi face orice vrei fără să te mai judece cineva. Acum îţi poţi îndeplini visele fără să fii criticat, fără să-ţi stea cineva în cale.
E frumos, nu-i aşa? Să poţi să faci tot ce vrei fără să fii oprit; să fii ajutat să-ţi împlineşti dorinţele. Să nu-ţi mai spună nimeni " Ţi-am spus eu că aşa va fi. Nu ai dreptate. ", ci să fii susţinut. Ce frumoasă ar fi viaţa...
Acum întoarce-te în prezent şi gândeşte-te la ce ai realizat deja şi cum. Cum? Te-ai ambiţionat în timp ce alţii îţi spuneau că nu poţi.
Ai suferit. Ai vărsat lacrimi pentru iubirea ta. Te-ai săturat. Ai închis ochii, ai respirat şi te-ai calmat. Te-ai hotărât să nu renunţi şi să lupţi mai departe pentru dragoste. Pentru sursa fericirii tale; pentru singura persoană care te înţelege şi te iubeşte pentru ceea ce eşti.
Dacă totul ar fi perfect în viaţă ne-am plictisi repede de tot ce ne înconjoară. Am vrea ceva nou mereu şi mereu şi am avea, pentru că nimic nu ne-ar împiedica să obţinem.
N-am mai fi capabili să iubim, ar fi monoton să avem tot ce ne dorim.
Imaginează-ţi cum ar fi o lume fără iubire, o lume ştearsă, rece...
Vezi? Încetează să te mai plângi că e greu. Du-te acolo şi luptă pentru ceea ce vrei. Luptă pentru iubire.
Înfruntă-ţi destinul.


joi, 17 aprilie 2014

Vreau

În viaţă, la orice pas, întâlnim obstacole mai mici sau mai mari. Omul, ca fiinţă, are aproape mereu în el frica de a lua decizii. Preferă ori să lase timpul să treacă şi să le rezolve pe toate, ori să facă paşi mici dar tot nesiguri.
Mereu apar cuvintele mi-aş dori în locul unui ferm vreau. Mereu avem de ales între două situaţii, şi ne frământăm pe care să o alegem, în loc să ridicăm din umeri şi să spunem O să fac încetul cu încetul totul.
Stop. Mi-aş dori  nu mai există pentru mine de azi înainte. Acum vreau. Acum pot.


Vreau să mă bucur de fiecare secundă care mi-a fost dat s-o trăiesc pe pământ.
Vreau să zâmbesc mereu.
Vreau să-i fac şi pe alţii să zâmbească.
Vreau să iubesc şi să mă simt iubită. Vreau să mă bucur din plin de iubire.
Vreau să fiu fericită.
Pot să fiu fericită.
Pot să iubesc...
Te iubesc!

duminică, 13 aprilie 2014

Fericirea mea

Pentru mine fericirea este atunci când, prin burtică, încep să simt primii fiori ai iubirii.
Pentru mine fericirea este atunci când el îmi zâmbeşte.
Fericirea? O simt atunci când îl îmbrăţişez şi îl am aproape. Când nimic nu mai stă între noi.
Pentru mine fericirea e atunci când umărul lui e locul în care mintea mea uită de probleme; braţele lui-protecţie, casă, acasă...
Fericirea apare oriunde sunt cu el. Oricând sunt cu el. El o emană. El o deţine. El este fericirea mea.
Doar lângă el eu pot fi fericită.

Fericirea mea vine din suflet, dintr-un suflet de copil îndrăgostit.
M-am îndrăgostit, şi n-a fost cum spun alţii. N-a fost o greşeală. A fost cel mai mare vis pe care l-am putut crea vreodată, cea mai mare dorinţă la care sufletul meu a poftit.

Este minunat să te îndrăgosteşti. Şi mai minunat este să ajungi să iubeşti şi să fii iubit la fel de mult, să simţi că ai dat de dragostea aia care vine odată în viaţă. Iubirea unică, adevărată şi veşnică.

Fericirea mea? Acolo unde e el e sursa fericirii mele.

Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj. -Lao Tzu



joi, 10 aprilie 2014

Efectul de fluture

Primul fluture pe care l-am văzut în această primăvară mi-a trecut prin faţa ochilor şi am simţit în suflet ecoul vibraţiei airipilor lui. Era alb, fragil, şi părea că abia şi-a deschis aripile palide. Am închis ochii.
Am zâmbit. Vroiam să întind mâna şi să-l ating, vroiam să simt efortul pe care îl depune ca să zboare. Vroiam să trăiesc pentru o secundă prin el. 
Să mă simt mică. Să zbor năucă printre oameni, pe străzi, peste blocuri, fără să mă trântesc în ceva. Vroiam să mă simt eliberată de orice grijă, făcând spirale în zbor către soare. Vroiam să mă simt ca o balerină, făcând mişcări graţioase în aer.


Diafan. O viaţă-ntreagă în zbor, deasupra lumii. O viaţă-ntreagă de hoinărit, de umblat printre oameni.
Fiinţă mică. Fragilă. Înconjurată de pericole.
Când viaţa mi-ar da şuturi, să mi se rupă o aripă mică. Apoi, un suflet cald, o inimă pură şi plină de iubire să mă ia în mână şi să mă îngrijească. Să mă mângâie şi să-mi spună că totul va fi bine. Să mă ţină în palmă şi să mă ducă încet către obrazul lui. Către căldură...

Deschid ochii şi sunt tot pe stradă, dar nu mai vibrează nimic în jurul meu. Fluturele alb s-a dus, a zburat mai departe. Îţi urmează cursul vieţii. 
Nu a mai rămas decât o vibraţie în suflet. O emoţie.
Emoţie care aştepta să-i vadă din nou ochii. 
Ochii lui.



miercuri, 9 aprilie 2014

Zi-mi o poveste cu noi

spune-mi cum suntem. cum ne vezi tu.
mai spune-mi odată calităţile mele; spune-mi din nou că sunt frumoasă. mi se face pielea de găină când îmi şopteşti din tot sufletul asta.
şi zâmbetul...unde ţi-e zâmbetul de pe buze? aşa, uite-l acolo la locul lui.
povestea mea? a început întâmplător, ca majoritatea poveştilor. doar că povestea mea a fost inevitabilă.
s-a  întâmplat într-un mod normal, dar nu putea fi ocolită niciodată. era scrisă cu mare grijă.
sunt împlinită. zâmbesc mereu și parcă abia mi-am început viața. iubesc. sunt iubită. iubirea lui îmi oferă liniște și sentimentul de "acasă".
doar în brațele lui sunt acasă.
o poveste cu noi? cea mai frumoasă poveste cu un prinţ salvându-și prințesa. cel mai frumos basm scris vreodată. cel mai frumos vis devenit realitate.
Povestea mea a început întâmplător, dar a fost inevitabilă.
Cum arată povestea ta?

:]