If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

joi, 25 decembrie 2014

3 ani de Atitudine Slabă

Privesc spre tastatură şi parcă am emoţii să scriu...Mă uit în urmă pe blog şi văd că deja au trecut 3 ani. Când s-au dus? Când s-au schimbat atât de multe?
Astăzi se împlinesc 3 ani de când sunt un fel de artist, unul independent. 3 ani de când printre bloguri există un punct mic care mă reprezintă pe mine: Atitudine Slabă. În aceşti 3 ani de zile, mi-am dat seama că nu e nevoie să fii un artist desăvârşit ca să scrii, ori ca să pictezi sau să faci fotografii...Trebuie doar să crezi în tine şi să mergi mai departe. Oamenii vor critica mereu, şi astfel, dacă nu rămâi neclintit, îţi vor distruge visele.
În 3 ani de zile am visat, am plâns, am fost doborâtă şi m-am ridicat pentru a merge mai departe, dar niciodată nu am renunţat la visele mele. Am găsit o speranţă infinită în care nu am avut încredere, dar până la urmă s-a dovedit a fi adevărată. În 3 ani de zile m-am schimbat, am schimbat lucruri şi am început o nouă viaţă. Am fost tristă, apoi fericită, apoi melancolică, apoi fericită iarăşi. Şi aşa am rămas, şi aşa vreau să fiu mult timp de acum încolo.


Ce am făcut încă un an? Am iubit, am fost iubită, am zâmbit şi i-am făcut şi pe alţii să zâmbească, am fost rea cu oamenii, dar doar ca să îmi fie mie bine. Am făcut greşeli, le-am analizat, ca după să mă întorc şi să le repar şi să-mi cer scuze acolo unde a fost nevoie.
Mi-am decis viitorul. Am hătărât să dau la medicină şi să încep pregătirea pentru ceea ce va fi o viaţă întreagă de învăţat. Sunt pregătită. Mă simt pregătită.

Ce am e gând să fac în continuare? Habar n-am. Mi-am propus să nu mă mai gândesc asupra viitorului îndepărtat, pentru că s-ar putea să nu-mi iasă nimic din ce îmi propun. Vreau să fiu exact cum am fost şi anul acesta. Poate un pic mai activă, mai devotată, mai răspunzătoare. Mai fermă. Mai curajoasă. Mai....multe.

3 ani de Atitudine Slabă:
490 de postări
106 persoane interesate
569 de likeuri pe pagina de Facebook
58.750 de suflete, de perechi de ochi, de...voi

Vă mulţumesc! Crăciun fericit şi să ne citim cu bine şi până la anul!

duminică, 21 decembrie 2014

Praf de stele

Pulbere. La un moment dat în viaţă totul se transformă în cenuşă: prieteni, familie, iubire, casă, cărţi, toate dispar la un moment dat.

Ce sunt prietenii? Marionete. Vezi tu, noi găsim întrebuinţări diferite şi negative pentru multe lucruri.
Din punctul meu de vedere, "marionetă" nu înseamnă ceva jucat pe degete, ci mai degrabă cineva capabil să se modeleze după nevoile tale.
Prietenii sunt marionete, sunt -sau ar trebui să fie- mereu lângă tine atunci când ai nevoie de sprijin, de o glumă, de o îmbrăţişare, de un zâmbet. Sunt acolo gata să îţi ofere ceea ce ai nevoie.

Familia? Casa? Se suprapun. Pleci dintr-o familie, dintr-o casă, ca ulterior să rămâi tot cu cele două. Doar că ale tale.

Restul sunt bunuri, acumulate pe parcursul vieţii. Eu găsesc interesante cărţile şi carneţelele. Am vreo 30 de carneţele pe care...doar le am. Nimic altceva. Şi cărţile...tot le comand, şi le cumpăr, şi unele chiar n-apuc să le citesc. Dar sunt acolo. Asta e important.


Despre iubire aş putea vorbi toată viaţa. Nu mă consider cea mai trecută prin viaţă persoană, dar cu siguranţă sunt una care a găsit iubirea adevărată.
Unii oameni răscolesc toate colţurile lumii pentru a găsi adevărata iubire. Unii pur şi simplu nu au noroc. Unii o găsesc din prima şi nu o preţuiesc.
Eu? Nu am găsit-o prea uşor, dar nici prea greu. Am găsit-o la momentul potrivit. Nimeni nu a spus că pentru a ajunge la iubire nu treci prin suferinţă. Pur şi simplu ai de trecut prin multe. Poate că iubirea reprezintă împăcarea cu destinul...
Nimeni nu e făcut să trăiască singur. La un moment dat, ochii tăi se deschid larg şi vezi persoana.

Ce e iubirea? Cel mai frumos "acasă" pentru îndrăgostiţi.
 Templul fericirii supreme.
 Adoraţie.
Pasiune.
Dorinţă.
iubirea e nucleul vieţii.
Începi să trăieşti cu adevărat atunci când începi să iubeşti cu adevărat.

Iubirea e făcută din praf de stele. Unele sunt stinse de sute de ani, dar noi încă le vedem strălucirea pe cer. Priveşte într-o noapte puzderia de stele. Oare tu din care ai căzut? Dar jumătatea ta?

Oamenii care iubesc sunt magici. Au în ei sclipiri orbitoare de stele. Ai văzut vreodată doi oameni care se iubesc cu adevărat? Ai văzut sclipirea din ochii lor?

"A spune cuiva te iubesc este o invitaţie la veşnicie. "
Întotdeauna praful se alege din orice. 
Dar mereu iubirea e presărată cu praf de stele.
 Veşnic nemutitoare.

marți, 9 decembrie 2014

Gânduri

20/11-20/11/2014

Gânduri vin spre mine şi îmi inundă mintea. Nu e de ajuns că simt cum cerebelul mi se mişcă încolo şi încoace prin cutia craniană; acum mai am şi o mie de gânduri pe secundă...şi mai e şi serialul ăsta nenorocit care necesită lacrimi.
Când m-am apucat de scris era...tot 20. Ce repede mai trece timpul! E 00:20 când pun peniţa pe hârtia din carneţel. Probabil o să mă culc. Poate am timp să postez mâine, de ziua bunicii. Tot azi, dar, mă rog, "in ză morning".
Momentan mă opresc aici. Noapte bună!


***


22:57. Privesc ca un copil primii fulgi care cad şi se topesc înainte de a atinge pământul. Sunt din ăia mari, aşa cum îmi plac mie.
În sfârşit vine iarna! Totul alb în jur, haine călduroase, ceiuţ, vin fiert, cadouri şi colinde. Iubesc iarna, pentru că iubesc Crăciunul şi Anul Nou. Şi pentru mine nu există sărbători de iarnă fără zăpadă.
Sper să nu se mai oprească până dimineaţă; când deschid ochii să fie totul acoperit de alb, şi străzile să nu mai fie pline de noroi.
Nu o să termin azi articolul ăsta. Zăpada mă fascinează mai mult. Fulgii îmi alungă cheful pentru scris.
Acum sunt fericită. Fără chef.

***

10:18. Ora de sociologie. Mi-am luat carneţelul la şcoală. Nu mai ninge. Aşa rău îmi pare...Nu mai ninge, aşa că scriu; mă gândesc la multe chestii. La început credeam că o să termin repede, spunându-mi "Meh, sunt doar gânduri, cât de rău poate fi? Nu-mi trebuie mult timp. Îmi pun gândurile pe hârtie". La naiba, sunt prea multe şi nu mă pot concentra.
Mă gândesc la Crăciun. Acum mă gândesc la reducerile de Black Friday. Asta înseamnă mai multe cărţi, dar cred că şi un dulap pentru ele. Biblioteca mea mică nu mai primeşte cărţi.
"Planul de interviu, bla bla", " Profesioniştii, bla bla", " la plesneală, bla bla". Nu reuşesc să aud decât frânturi din ce spune profa. Eu tot în gândurile mele sunt.
Azi am iarăşi teză. Şi termin odată cu teza la engleză. Scriu mai încolo.













***

2 decembrie. Aproape orele 21:00. E minunat nu? De cât timp trag să postez...şi nu-mi iese.
A murit naşul meu. Am fost cu gândurile într-o mie de părţi. Dar am fost şi fericită. Foarte fericită.
Am început să citesc Bukowski. Interesant om. Momentan îmi place, mai vedem pe parcurs...

***

9/12/2014, 21:28

Am reuşit. Am căzut iar, mi-am pus palmele pe pământ şi m-am ridicat. Am trecut peste toate greutăţile care mi-au apărut în cale. Am reuţit şi de data asta. Sunt mândră de mine.
Am început să mă relaxez şi să mă gândesc doar la mine, la noi... Sunt foarte fericită. Şi împlinită. Plutesc. levitez. visez. viaţa mea e cel mai frumos vis.
Un vis real. cu zâmbete reale. cu dorinţe reale. cu împliniri reale.
cu iubire reală. puternică. arzătoare.
ce poate fi mai frumos decât un te iubesc?!...


luni, 17 noiembrie 2014

Știu cine sunt

Nu m-am gândit niciodată la cine aș putea fi dacă.
Pentru mine acest dacă nu a existat vreodată. Pare un cuvânt cu prea multe restricții, cu prea puține uși deschise pentru a vedea lumea.
Mereu îmi pun altfel întrebarea. Aș a fi altcineva decât cine sunt acum? Cine și cum aș putea fi? Cred că m-am format cum m-am format cu un rost. Am simțit nevoia să iau anumite decizii în anumite momente și acestea s-au dovedit a fi cele corecte.
M-am uitat în urmă când a trebuit și mi-am dat seama că nu am încercat în niciun moment să-mi fac viața perfectă. Trebuia doar să-mi fie bine; nu trebuie să fii perfect ca să se întâmple asta.
Nu poți atinge perfecțiunea singur; tu, ca om, nu te naști întreg. De asta îți cauți jumătatea în mare parte din viață, ca apoi să trăiești și să mori alături de ea. Abia atunci ești pe deplin întreg; abia atunci poți începe să clădești perfecțiunea.
Dacă privești înapoi, știi cine ești? Știi de unde ai pornit, ce drum ai urmat și unde vei merge mai departe? Și pe unde? Și cu cine? Nu poți pleca singur la drum. Un om singur se oprește, se gândește, analizează prea mult și se întoarce din drum.
Oamenii privesc înapoi; privesc spre ceilalți și își pierd din personalitate. Nu se mai găsesc pe ei înșiși, ci îi caută pe ceilalți în ei. Se ascund în corpurile lor. Trăiesc prin ochii celorlalți.
Dacă arunci acum o privire de ansamblu, știi cine ești? Poți deosebi faptele tale de faptele celorlalți? Ce ai făcut ca să fii altfel? Cum te deosebești de altcineva?
Eu nu pot fi altfel. Unele momente din viață mi-au impus să-mi reiau comportamentul și personalitatea și să le rescriu.
E greu să reiei o zi din viață. Dar ce se întâmplă când trebuie să iei de la capăt toată povestea?
Știu cine am fost înainte de mine. A existat cândva și o variantă mai altfel a mea. Apoi totul a trebuit să se schimbe.
Am început să iubesc și iubirea mi-a închis și vindecat toate rănile făcute în timp. Am început să descopăr drumul bun către perfecțiune, și în fiecare zi mai fac câte un pas mărunt. Înaintez. Ușor. Perfecțiunea e mult prea fragilă pentru a alerga la ea.
Privesc înapoi cu admirație. Ce scurt părea drumul la început!
Știu cine sunt. Pentru că nu am uitat niciodată cine am fost, de unde am plecat și încotro mă îndrept.

vineri, 31 octombrie 2014

Să trecem...

Să ne oprim puţin şi să luăm loc. Să apăsăm butonul de pauză. Să ne uităm, în sfârşit, în urmă. Prefer să îmi imaginez cum reuşesc să opresc timpul pentru câteva secunde. Uitatul în urmă e pentru cei slabi; te descurajează, te împiedică şi astfel nu poţi niciodată să mergi mai departe. Ai un viitor frumos în faţă, rezervat doar pentru tine. Nu mai încerca să te uiţi înapoi...Timpul nu se mai întoarce, greşelile rămân tot greşeli, eşecurile sunt tot acolo...

Opreşte timpul în mintea ta şi deschide ochii. Priveşte înapoi abia acum. Acum nimic rău din trecut nu poate să te bântuie, nu te mai macină nimic. Analizează fiecare cadru al poveştii tale. Acum, timpul nu mai este o problemă. Eşti în eternitate, fără minute, fără secunde, doar tu şi viaţa ta.
Imaginează-ţi...O eternitate să-ţi vezi viaţa, să numeri lacrimi şi zâmbete. Să vezi detaliile pe care nu ai reuşit să le vezi niciodată.

Eu privesc acum înapoi. Am oprit oameni, care poate se grăbeau să prindă trenul. Am oprit copii din a învăţa ceva nou la şcoală. Am oprit medici din a salva vieţi. Am oprit inimi. Mi-am reluat trecutul, de la primele mele mişcări şi până în prezent. Am văzut totul. Am conştientizat lucruri pe care le făcusem în grabă la un moment dat. Şi le făcusem bine. Privesc din nou fiecare clipă în care am râs şi fiecare minut pe care l-am petrecut rezemată de uşă, plângând. Fiecare fior pe şira spinării. Fiecare tremur din cauza frigului. Toate văzute mult mai bine.

Să trecem peste fiecare moment de nebunie încă o dată. Să ţinem de mână persoane dragi nouă şi să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută alături de ei.
Să trecem din nou printre oamenii de pe stradă, măsurându-le paşii mult prea grăbiţi pentru nişte vârste atât de tinere.
Să trecem peste griji. Peste ale noastre, ori ale lor... 

Să trec acum din nou prin trecut, am văzut lucruri pe care nu ştiam că le-am pus în aplicare vreodată. Pentru că în gândul meu păreau atât de mari şi grandioase, dar aplicate şi trăite erau nişte nimicuri. Acele nimicuri care înseamnă, de fapt, totul.
Acum realizez că unele decizii au fost, mai mult sau mai puţin, greşeli. 

Trecând din nou prin viaţă, mi-am dat seama de un lucru: N-am făcut nicio greşeală. Pentru că toate lucrurile greşite au fost decizii corecte luate la momentul potrivit.

Şi trecem prin toamnă din nou...Şi vântul bate iar, şi-n suflet iar e dor...

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Povestea lor începe într-o vară...

Când am luat hotărârea să-mi fac o nouă ştampilă, nu credeam că va însemna atât de mult pentru mine. Am mai avut două, pe care le-am folosit doar ca să îmi ştampilez cărţile, în loc de clasica semnătură de pe prima pagină. Apoi a apărut o nouă ştampilă de la Colop, o ştampilă care poate reprezenta ceva mai mult decât o pată de tuş lăsată pe o foaie.

Povestea ştampiluţei mele s-a născut acum câţiva ani buni. În Turcia. Cu o poză drăguţă în Istanbul, cu Moscheea Albastră pe fundal. Turcia a fost mereu a doua mea ţară, de ea mă leagă multe amintiri, şi-mi vine greu când mă apucă dorul să răsfoiesc albumele cu fotografii. Se întâmplă des să cad nostalgică şi să-mi amintesc de peisajele superbe din Istanbul şi să nu am nicio fotografie cu mine.

Acum mi-am personalizat printer-ul, şi am cu mine nu una, ci 2 ştampile cu 2 poze diferite.
Prima spune povestea croazierei de pe Bosfor. O seară frumoasă de iunie, un apus care luminează Hagia Sofia şi Moscheea Albastră într-un mod spectaculos. Această ştampilă o folosesc acum pentru a semna cărţile. Pe cărţi îmi rămâne o frumoasă pisică aşezată pe un teanc de cărţi.

A doua ştampiluţă are pe ea o imagine cu mine de când eram doar un ţânc de copil. Amintiri frumoase din grădina bunicilor mei. Eu, între flori, lângă un pitic de grădină mai înalt decât mine. Această ştampilă e mereu în geanta mea, oriunde aş merge.

Acum amintirile frumoase rămân păstrate într-un mod frumos şi unic. Nu mai trebuie să pun în portofel fotografii pe care să le am mereu cu mine. E de ajuns o ştampilă cu o singură imagine care îmi aduce în minte mai mult decât o vară, mai mult decât un an, ci chiar o viaţă întreagă.


Acest articol a fost scris pentru a treia probă din SuperBlog 2014.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Am doar op'şpe ani!

Am trecut cu brio sala şi oraşul. Mi-a fost înmânat şi carnetul mult aşteptat, iar în loc de majorat am ales ca părinţii mei să-mi cumpere maşină.
Nu-mi trebuia una nouă, trebuia doar să fie confortabilă, mică- să mă pot strecura cu ea prin traficul orelor de vârf din oraş, o maşină care să mă reprezinte.
Am fost dusă întâi la un test drive la Iaşi. Era acolo şi mă aştepta...printre alte 3 surori exact la fel. Dar eu pe ea o doream.

Negrul a fost întotdeauna o culoare elegantă, iar dintre cele 4 culori ale maşinilor eu am ales-o pe cea neagră. Ştiam că trebuia să o duc la spălătorie des, pentru că pe negru fiecare firicel de praf se vede; ştiam că se vede şi orice zgârietură, deci va trebui să am mare grijă de maşinuţa asta.

Era o Toyota, acceaşi maşină a îngerilor. Era noul model Aygo, care parcă fusese făcut pentru mine.
Grila sub formă de X îmi amintea de filmul X-men pe care l-am îndrăgit atât de mult! Abia aşteptam să testez maşina şi la drum lung, şi să spun: Da, îşi merită toţi banii.

Aşa că, mi-am făcut un bagaj micuţ şi am plecat în prima experienţă la volan, singură. Mi-am pus în faţa blocului semnele de începător, am poziţionat oglinda după gustul meu, scaunul după înălţimea mea, centura, şi am învârtit cheia în contact. Maşina a fost cuprinsă de un tors, ceea ce îmi amintea de Svetlana, pisica mea dragă.
Prima destinaţie? Târgu- Mureş. E un oraş în care am mulţi prieteni şi în care n-am apucat niciodată să stau atât cât trebuie. Am urcat cu uşurinţă Cheile Bicazului, deşi eram pentru prima oară la volan fără instructorul meu. Simţeam cum adrenalina îmi trece prin vene. Chiar fac asta! îmi repetam încontinuu. Chiar am refuzat orice ajutor şi am pornit într-o excursie singură!
După Târgu-Mureş m-am aventurat pe un drum lung până la Bucureşti. Nu-mi place Bucureştiul, dar, aş fi mers până în Africa de Sud cu această maşină! Acela a fost cel mai grozav weekend! Acum puteam merge cu prietenele mele la orice concert doream, în toată ţara. Sau, de ce nu, la târgul de facultăţi sau chiar la mare!
Aygo e o maşină tare comfortabilă, şi mă bucur că e a mea. Tind să cred că nu tu alegi maşina, ci maşina te alege pe tine. Îţi oferă comfort, siguranţă, căldură şi muzică bună. Îţi oferă încă un loc în care să faci amintiri, pentru că pe orice drum îmi voi aminti şi de maşină.
Fiind încă la şcoală, nu am avut un program extra liber pentru a deschide un caiet plin cu amintiri făcute pe drumuri cu Aygo. Dar mereu am fost înconjurată de oameni dragi mie, şi de maşină.
Go fun yourself înseamnă pentru mine Distrază-te, dar niciodată singur. Cum să te distrezi dacă nu ai lângă time persoane minunate cu care să o faci?
Distrează-te. Vezi lumea. Trăieşte clipa. Încearcă. Experimentează. Zâmbeşte. Asta înseamnă go fun yourself.


Am doar nouă'şpe ani. Acum pot iesi din ţară. Am aceeaşi maşină parcă ruptă din X-men.
Destination: Turcia....Go fun yourself.


Articol scris pentru a doua probă din SuperBlog 2014

miercuri, 1 octombrie 2014

Cum îşi doreşte o femeie să fie cucerită?

Femeia e o fiinţă gingaşă, lăsată pe pământ pentru a controla instinctul de vânătoare al bărbatului.

Mi-ar plăcea să-l privesc pregătindu-se de prima întânire cu mine; să-l văd cum pregăteşte pe pat două cămăşi diferite, fiind indecis pe care să o poarte.
Aş sta rezemată de peretele acoperit de faianţă din baie dar ca să îl privesc cum îşi întinde spuma de ras Gerovital H3 MEN peste barba care în câteva minute va urma să se transforme într-o piele fină mirosind a after shave. Acel miros pe care orice bărbat îl are...


Fiind gata, să ştiu că ultima oprire o face la florărie, cumpărând un buchet cu florile mele preferate: trandafirii galbeni. M-ar impresiona şi m-ar ademeni în jocul lui romantic.
M-ar cuceri prin gesturile fine pe care doar un gentleman le-ar face.
L-aş privi în ochi şi aş vedea o privire plină de iubire, fără vreo urmă de prefăcătorie în ei.
Farmec. Ar avea şarmul lui şi asta m-ar cuceri din prima. 
L-aş admira pentru că ştie să facă o femeie să râdă, pentru că ştie să o aprecieze şi naturală. L-aş iubi când mi-ar da peste mână şi mi-ar spune " Buzele tale sunt frumoase şi fără ruj pe ele ". 

Aş şti că e un bărbat independent după felul în care arată. Mi-ar plăcea să-l văd ziua în blugi şi tricou, cu părul vâlvoi, şi la oricare petrecere să se schimbe în bărbatul galant şi îngrijit la costum şi pantofi de lac.

O femeie e cucerită de un bărbat după felul în care acesta îşi îngrijeşte sufletul, nu neapărat după aspectul pe care acesta îl are. Fiecare gest micuţ al unui bărbat rebel poate să cucerească o femeie. 

În spatele oricărui bărbat se află o cucerire, o femeie. Iar în majoritatea cazurilor, femeia e cea care are ca preocupare îngrijirea bărbatului. Atât pe plan fizic, vestimentar, dar nu mai mult decât îngrijirea sufletului. 
Un bărbat e îngrijit când sufletul lui emană iubire în tot corpul.



Articol scris pentru prima probă din SuperBlog 2014!

joi, 25 septembrie 2014

Să strigi spre cer

Să nu priveşti niciodată în jur când îţi propui să faci ceva. Să nu-ţi apleci urechea la vorbele altora, mai ales când nu le auzi chiar tu.
Priveşte în faţă şi găseşte puterea să îngropi totul: toate vorbele, toate privirile piezişe din colţuri. Fă în aşa fel încât să arunci câte o ocheadă în jos şi să-ţi admiri pantofii, căci cu fiecare pas pe care-l faci vor semăna tot mai mult cu ai Cenuşăresei.


Povestea ta nu e şi a lor. Doar se aseamănă între ele. Când cineva îţi spune Stai liniştit, şi eu am trecut prin asta,trebuie să dai din cap şi să zâmbeşti, pentru că nimeni nu trece prin ce treci tu. Doar momentul e la fel, dar ăsta deja ţine de viaţă. Nimeni nu simte aşa cum o faci tu.
Bucurii sau tristeţi,
Strigă spre cer şi descarcă-te. Aici, pe pământ, o să găseşti alinare nu şi ajutor. Strigă spre cer şi cheamă-l să te salveze,

E linişte în Cer...şi toţi demonii sunt pe Pămînt. Lasă Cerul să-ţi spele chipul atunci când plângi, doar el o să ştie. 
Să strigi spre Cer când pe Pămînt e haos...are cine să te audă doar pe tine. Trebuie doar să crezi.

miercuri, 17 septembrie 2014

Gânduri

Şi vine un moment în care vrei să o iei de la zero. Nu pentru că totul merge prost, sau că vrei să faci o schimbare. Aşa simţi tu pe moment. Şi aceste decizii nu sunt întotdeauna bune.
Poate într-o zi te-ai săturat, chiar dacă totul merge bine. Dar, în adâncul sufletului tău, simţi că ceva nu e în regulă: acel este loc şi de mai bine. Cauţi metode să găseşti acel ceva, pierzi timpul. Nu vrei să spui: ce-o fi o fi, să mergi mai departe prin viaţă, până în punctul în care ajungi să te gândeşti că ai dat, în sfârşit, de "acel ceva". Ai găsit ceea ce căutai, ceea ce umple locul de mai bine. Ceea ce e mai bine.

***


***

Dar când te simţi singur? Ce faci? Te joci cu telefonul în mână de parcă aştepţi să te sune cineva...ţi totuşi ecranul nu se aprinde. Sună tu. Vorbeşte cu cineva, chiar dacă singura chestie care te macină e cum să faci un sos bun pentru paste. Poate prima persoană pe care o suni ştie şi te ajută.
Niciodată să nu o iei de la zero singur. Chiar dacă din 7 miliarde de oameni, tu ai doar 3 prieteni, vorbeşte cu ei. Spune-le povestea ta sau fă-i să vadă povestea aşa cum o vezi tu.
Dacă nu poţi zâmbi singur, fă-i pe alţii să zâmbească. Ştii cum se spune: un orb are mirosul sau auzul mai bine dezvoltat. E posibil ca altcineva să fie orb şi să te facă pe tine să zâmbeşti. Nu trebuie să fii singur niciodată.

***

Uneori alegem nişte căi atât de grele, încât ne pierdem după primii paşi. Noi îi alungăm pe ceilalţi din viaţa noastră pentru că nu-i considerăm potriviţi pentru a ne îndruma. Noi facem greşeli, dar nu le recunoaştem aproape niciodată.

***

Dincolo de zâmbetele noastre se ascunde mereu o tristeţe interioară; un gând negru care ne apropie sprâncenele. Putem trece peste. Putem să vedem altfel lumea şi, dacă ea nu e roz, să o pictăm noi cu cele mai calde nuanţe te Tempera.
Suntem oameni. Şi e firesc să avem trăirile noastre şi poveştile noastre unice, dar putem să le facem comune împărttăşindu-le cu alte suflete de pe pământ.

***

Pământul încă e rotund, şi nu e foarte greu de parcurs. Sufletul tău pereche e pe undeva pe acolo...te aşteaptă. Sau îşi face bagajul pentru a pleca în căutarea ta. 
Aveţi o viaţă-ntreagă la dispoziţie să vă găsiţi. Dar e mai bine să o faceţi repede...

Îndrăgostiţii mor ultimii...sau niciodată.

luni, 1 septembrie 2014

Vine toamna, eu vin din nou la Superblog!

ParticipLaSuperBlog2014
Mă bucur nespus să mă înscriu și în această toamnă la Superblog! Anul trecut competiția mi-a adus numai experiențe noi și frumoase. Am citit articole uimitoare și am fost mulțumită de juriu și de probe.
Deși m-am retras pe la mijlocul competiției, pentru că timpul și școala mă presau prea tare, mi-am promis mie ca, la toamnă, o să revin cu forțe proaspete. Și, uitați că momentul a venit! Mă reînscriu la Superblog!!! Abia aștept să mă reapuc de scris!!
Succes tuturor concurenților! Abia aștept să vă citesc articolele și să vă apreciez munca!

vineri, 15 august 2014

Îndrăgostiţii mor ultimii. Sau niciodată

Cred că toţi am simţit cel puţin o dată fluturi în stomac. Şi propabil că, din aceştia, nu mulţi i-am simţit pe cei provocaţi de dragostea adevărată care vine o dată în viaţă.
Un om îndrăgostit e altfel, din toate punctele de vedere. Îi simţi fericirea, doar stând lângă el, îi vezi admiraţia şi iubirea în ochi atunci când îşi priveşte persoana iubită. Se alintă din priviri, se înţeleg prin ele.
Dacă n-ai avut contactul acesta, înseamnă că nu te uiţi unde trebuie. E adevărat, nu totţi bărbaţii sunt siropoşi şi romantici, dar au şi ei momentele lor de tandreţe. Nici noi nu suntem mai răsărite uneori; noi şi încăpăţânarea noastră.

Nu mai vreau să spun că e frumos să fii îndrăgostit. Toată lumea spune asta; însă nu toţi o ştiu. Vreau să spun că e diferit totul când eşti îndrăgostit. Vezi lumea cu alţi ochi şi totul pare atât de nou, atât de necunoscut! De parcă viaţa ta ar începe din nou.

Vezi din nou prima lumină, doar că, de data asta o vezi în ochii lui. Îl ţii de mână şi simţi furnicături din degete şi până în burtică, la fluturaşi. Când te îmbrăţişează, simţi cum corpul tău îi pictează trupul pe pielea ta. Iar când te sărută, toată lumea se sparge în bucăţi şi rămâneţi doar voi doi. Voi doi şi liniştea.
Dacă e iubire adevărată, atunci e pentru toată viaţa. Te îndrăgosteşti în liceu sau în facultate, faceţi totul împreună. Apoi faceţi pasul cel mare şi deveniţi o familie, iar singurul lucru rău care se mai poate aplica este „până ce moartea ne va despărţi”.

Îndrăgostiţii mor ultimii. Sau n-ar trebui să moară niciodată. Sufletul trăieşte veşnic, iar iubirea e nemuritoare, păstrată adânc undeva în suflet. Dragostea nu moare niciodată.

vineri, 18 iulie 2014

Cum iubesc bărbaţii (Part 2)

Bărbaţii iubesc rar. Dar atunci când  fac, o fac sincer.


Majoritatea bărbaţilor şi-au spus cel puţin o dată în viaţă că, probabil, pentru ei nu s-a născut fata ideală (încă) sau că ei s-au născut ca să fie singuri pentru tot restul vieţii lor. Dacă e să o luăm după mituri, băieţi, toţi avem perechea noastră, undeva pe hartă. Undeva pe glob, poate pe un alt continent, luminiţa care vă reprezintă jumătatea începe, la un moment dat, să licărească mai tare.

Orice bărbat are în minte tiparul lui de femeie.  Unii sunt cei care vor să vadă în dulap –şi pe femeia care-l atrage- numai „muleuri” şi decolteuri ferme. Pe ea, mai ales, să se contureze bine rochia şi să-i scoată în evidenţă sânii rotunzi şi fundul bine conturat; picioarele să-i fie lungi şi epilate, unghiile îngrijite, machiajul perfect în asortare cu pantofii cu tocul cui-cui, şi, bineînţeles, inelarul fără o verighetă (pusă, încă, de el). Pentru aceşti bărbaţi, ajunge doar să te preocupi de imaginea ta şi, aşa cum le pasă de războiul din Israel, tot cam atât le va păsa şi de ocupaţia ta, visele tale, frământările tale şi, nu în ultimul rând, de persoana ta. Ei te vor pentru cum arăţi, şi pentru că ţi se poate da oricând 10 cu felicitări pentru mersul impecabil pe tocuri.




Alţi bărbaţi te vor pentru că eşti amuzantă şi feminină, pentru că eşti dezinvoltă şi nu le este ruşine să iasă cu tine în public, chiar dacă eşti îmbrăcată în blugi şi tricou. Ei se mulţumesc cu imaginea părului tău ciufulit dimineaţa, cu ochii tăi mici şi naturali, care abia se pot deschide din pricina soarelui mult prea puternic pentru prima oră a dimineţii, sau pur şi simplu, te vor pentru că le place să te asculte cum spui poveşti interesante sau stai visătoare gândindu-te la o vacanţă frumoasă pe litoralul turcesc. Le ajunge să dea cu mâna peste perna din jumătatea cealaltă a patului şi să n-o simtă, din cauza părului tău răvăşit peste ea, sau direct în gura lui. Acest bărbat va zâmbi când te va vedea atât de dulce, în timp ce mângâi, din nou, căţelul vagabond din faţa blocului.
Te va privi dimineaţa, după o noapte lungă, cum te dai jos din pat şi te îmbraci în tricoul lui aruncat pe podea. Ciufulită, nemachiată, somnoroasă...simplă şi totuşi atât de copleşitoare şi de elegantă...

Bărbaţii ne iubesc pentru că suntem diferite de toate femeile cu care s-au întâlnit. Ne iubesc pentru că simt în noi, iubirea pe care le-o dădeau şi mamele lor.
Ne iubesc pentru cât de atente suntem cu ei şi pentru cât de mult avem grijă de ei.
Bărbaţii iubesc...altfel.

În mintea fiecărui bărbat femeia de iubit e altfel, şi e a lui.
Doar a lui.

vineri, 11 iulie 2014

Dacă vocea mea e tunet...

Şi dacă vocea mea e tunet, nu te ascunde nicăieri: nici sub pat, nici sub ramurile unui copac...Stai doar şi ascultă.
Ascultă răguşeala din gâtul meu dimineaţa, şi trezeşte-te la viaţă. Ridică-te. Deschide ochii şi trage adânc aer în piept. Foloseşte-mi puterea vocii ca stimul pentru viaţă. Trezeşte-te odată ce cuvintele mele prind glas.
Dacă vocea mea e tunet, atunci lasă ploaia cuvintelor mele să cadă peste tine. Să ai imprimat pe piele gustul sărat al picăturilor de ploaie...ploaia sufletului meu.
Nu mă opri când vreau să ţip. Nu mă privi intens doar ca să tac din gură. Nimic nu se compară cu liniştea dinaintea furtunii, nu-i aşa?




Şi dacă vocea mea e tunet, atunci tu eşti fulgerul care mă luminează şi mă ghidează. Ştiu că după tine urmez eu...după raza luminoasă îmi las vocea să spargă liniştea cerului. E atâta gălăgie pe pămînt, că nu se mai aude liniştea din cer...
Lasă-mă pe mine să vorbesc, căci vocea mea răsună printre norii tineri. Lasă-mi cuvintele să se adune într-un singur loc, şi să rupă tăcerea cerurilor.

Şi dacă vocea mea e tunet, atunci îţi vorbesc doar în ploi şi furtuni. Te înconjor, te protejez şi te păstrez alături de mine.
Dar dacă vocea mea e tunet, atunci glasul meu ştie să tune acolo unde lumina ta mă ghidează.

vineri, 27 iunie 2014

Nu e uşor să scrii...

Cine a zis că e uşor să scrii? Poate toţi o facem odată şi odată. Şi aici nu e vorba de scrisul de la şcoală. Unii oameni nici măcar acolo nu mai scriu în ziua de azi.
Anyway. Scriu acum, uitându-mă la Game of Thrones. Clar nu e uşor să scrii. Aici glumesc -umor de bloggeriţă. Deja m-am plictisit. Nu de scris; de Game of Thrones. Şi abia l-am început...
Pentru mine nu e deloc uşor să scriu. M-am apucat dintr-o necesitate. Eram o puştoaică -mai- mică şi depresivă. Lucrurile s-au schimbat. Acum nu mai scriu pentru că sunt nefericită şi pentru că vreau să văd că e cineva acolo, în faţa monitorului, căruia chiar îi pasă de viaţa mea de rahat.
Acum scriu pentru că...nu ştiu. În ultima vreme am stat totuşi destul de prost cu inspiraţia. Oare de ce?
Poate nu mai scriu des pentru că înainte îmi plângeam, în scris, nefericirea. Acum nu mai e aşa. Eu sunt fericită iar subiectele de tipul "atitudine slabă" s-au evaporat. Dar încă sunt eu. Doar varianta cu zâmbetul pe buze.
Scriu pentru voi, cei care, după aproape 3 ani de zile, încă vă regăsiţi printre rândurile mele, prin poveştile mele, prin viaţa mea. Câteodată mă surprinde că, odată ce s-a schimbat viaţa mea, s-a schimbat şi a voastră. Mă bucură să văd că nu vă regăsiţi doar în postările mele triste. Nu. S-au dus vremurile alea.
Şi totuşi...parcă scriu mai greu. Parcă mi-e mai greu să scriu când sunt veselă...parcă e mai monoton totul.
Nu e uşor să scrii. Nu e uşor să-ţi deschizi sufletul şi să pui pe hârtie totul: trăiri, sentimente, oameni... Amintiri. Până la urmă toată viaţa noastră e o amintire. Ne amintim de oameni, şi de momentele frumoase petrecute alături de ei. Ne amintim de sentimente şi de toţi fluturii pe care i-am simţit de-a lungul timpului...Şi pentru cine...
Nu-mi vine uşor să scriu. Parcă mă "deschid" mai repede când sunt tristă. Poate nu scriu destul când sunt tristă.  Sau poate... oamenii trişti trăiesc mai intens. Fără sau poate.
Cred că mulţi bloggeri au, la început, o poveste tristă. Cititorii îi ajută să treacă peste. După...ei bine, după deja e dependenţă. Nu de atenţie, ci de scris.
Oricine poate scrie...dar când vine vorba de tine, când vine momentul să scrii despre tine, nu mai e uşor. Când pui pe hârtie lucruri despre tine, ajungi să te întrebi cine eşti de fapt. Ajungi să te cunoşti mai bine şi să vezi că toate eşecurile din trecut erau, de fapt, realizări. Te înţelegi, în sfârşit. Descoperi lucruri noi despre tine şi te blochezi. Atunci realizezi că, despre alţii poţi scrie oricând, orice, dar nu şi despre tine.


*  *  *

Foaie albă. Creion ascuţit. O cană de ceai şi o ploaie măruntă.
Mâna îmi tremură şi ating creionul. Haide, inspiraţie, dictează-mi iubirea-n cuvinte.
Presiunea-mi pulsează sub tâmplă.

Scrie-mă, pentru că vreau să trăiesc veşnic.


Nu e uşor să scrii,
copilă...

marți, 24 iunie 2014

De ce plâng femeile?

Noi, femeile, nu plângem pentru ei. Dacă o facem, plângem din cauza lor. Dar nu e numai asta. Noi plângem din orice.
Plângem când suntem fericite sau triste. Am plâns când s-a terminat Grey's sau când a fost răpit dr. Reid în Criminal Minds. Plângem des la filme. De fapt, cred că plângem la toate filmele care au un sfârşit dureros sau romantic.
Oricât de dure am fi noi, tot plangem. Vine acel moment în care ne dăm seama că plânsul ne face bine. Ne descărcăm.
Femeile nu plâng din cauză că bărbaţii lor s-au dus la alta. Plâng pentru că n-au fost îndeajuns de bune încât să-i păstreze lângă ele.
Femeile nu plâng pentru că nu ştiu să gătească. Ceapa aia nenorocită e de vină.
Noi nu plângem că ne lovim şi doare. Plângem pentru că ne-am stricat bunătate de piele îngrijită.

Suntem ciudăţele şi cerem multă afecţiune. A naibii de multă afecţiune! Şi o primim mai ales când plângem.
Când o femeie e supărată pe tine, du-te la ea cu flori; sau cu ciocolată. O să plângă.

Aşa suntem noi; sau aşa sunt eu. O plângăcioasă. Plâng din orice, pentru că uneori plânsul mă ajută mai mult să mă liniştesc decât vorbitul cu o persoană sau ascultatul muzicii, care, oricum ar fi, tot mă face să plâng în momente ca astea.


Tu de ce plângi, femeie?

joi, 5 iunie 2014

Scrie-mă. Vreau să trăiesc veșnic

Alintă-mă. Fă-o așa cum nimănui nu i-a mai trecut prin cap.
Strigă-mă. Rostește-mi numele de parcă asta ți-ar cere Dumnezeu să faci.
Fă-mă să râd. Vreau să radiez de la o simplă privire amuzantă, de la un singur chicotit de îndrăgostit.
Iubește-mă. Iubește-mă așa cum numai în poveștile din Disney se iubește. Învie-mă așa cum a reușit să facă prințul cu Frumoasa din pădurea adormită.
Sărută-mă. Atinge-ți ușor buzele de ale mele și lasă-mi pielea să ia foc sub atingerea ta.
Strânge-mă-n brațe. Fă-o până mă împotrivesc. Dar nu-mi da drumul niciodată.
Privește-mă. Îndreaptă-ți ochii căprui spre chipul meu de porțelan și privește adânc în verdele ochilor mei. Ce vezi dincolo de iris?
Învață-mă. Spune-mi cum să te cunosc mai bine.
Citește-mă. Citește-mi chipul ca pe o carte deschisă.
Veghează-mă. Nu mă lăsa să mă prăbușesc printre oamenii răi. Separă-mă de ei. Ridică-ma când cad. Încurajează-mă când mă dau bătută.

Scrie-mă. Pentru că vreau să trăiesc veșnic.

sâmbătă, 24 mai 2014

Am nevoie să fiu iubită

Iubirea poate schimba vieţile oamenilor. Avem nevoie de iubire, poate mai mult decât avem nevoie de aer, de apă, de hrană...

Am nevoie să fiu iubită...Am nevoie să fiu îmbrăţişată şi privită cu dragoste. Am nevoie de mâinile tale în jurul meu. Aici, acum...
Am nevoie de inima ta puternică să bată lângă a mea; ba chiar să o ţină în palme şi să o vegheze. 

Am nevoie de ochii tăi, să mă privească cu dor după o noapte de dormit în paturi separate. Un dor nebun care să ardă de nerăbdare în ochii noştri...nerăbdare că ne vom vedea curând...

Iubeşte-mă când te enervez. Ştii că nu o fac cu intenţie. Ştii că merit iubire. Iubeşte-mă când mă comport ca un copil. Ştiu că atunci râzi cel mai tare.

Iubeşte-mă când plâng, şi şterge-mi lacrimile de pe obraji şi sărută-mi genele ude. Mângâie-mi faţa şi alină-mi durerea cu zâmbetul tău. Zâmbet de îndrăgostit...

Am nevoie să fiu iubită de tine pentru că am de gând să te iubesc toată viaţa.


miercuri, 14 mai 2014

E iubire atunci când...

E iubire atunci când rămâi fără cuvinte. Ochii lui, buzele ei, ochii ei, buzele lui...Privirile spun totul. 
E iubire atunci când abia aştepţi să te aşezi în pat ca să vorbiţi cu orele  până răsare soarele. 
E iubire atunci când plouă şi vă ţineţi de mână sub umbrelă. Sau când ploaia vă surprinde şi alergaţi spre cea mai apropiată scara de bloc şi staţi acolo până trece ploaia.

E iubire atunci când râdeţi. Împreuna. De orice. De voi. Râdeţi de voi şi apoi vă îmbrăţişaţi.
Iubire e atunci când mâncaţi împreună iar tu ai grijă să-i ştergi fiecare urmă de ketchup.
Iubirea e când alergaţi unul după celălalt pe stradă şi spuneţi "piua" doar ca să vă opriţi din râs.
E iubire când te ţine de mână mereu, când îţi spune eşti rece şi îţi încălzeşte mâinile într-ale lui.
E iubire când îşi face timp pentru tine, când e fericit că petrece timp cu tine, indiferent dacă mult sau puţin. Important e să fiţi alături.

E iubire atunci când abia aşteptaţi să vă vedeţi. Chiar dacă nu v-aţi văzut de o zi, sau de câteva ore, deja vă cuprinde dorul.  Câte face iubirea din oameni.
E iubire când vă certaţi. Când cearta voastră e ca o joacă de copii şi până la urmă unul din voi cedează primul şi îşi cere scuze. E atât de frumos când aveţi grijă unul de celălalt...

Iubire e atunci când nu doar că îţi spune te iubesc dar te face să o şi simţi. Te simţi iubită, împlinită, fericită, protejată. Te simţi a lui.
E iubire când te face să realizezi de ce nu a mers cu altcineva. De ce destinul te-a lăsat să aştepţi. Să aştepţi fericirea.



marți, 29 aprilie 2014

Simplu: Carpat Bikers

E un subiect diferit față de subiectele pe care le abordez eu aici, dar sunt mult prea entuziasmată ca să nu povestesc.
Duminică am avut ocazia, plăcerea și chiar onoarea să cunosc o parte din gașca moto din Piatra. Câțiva oameni alături de pasiunea lor, motoarele.
Sunt mică. Și chiar dacă sunt mică, pot spune deja ceva despre oamenii ăștia pe care i-am văzut doar câteva ore. Sunt uniți, sunt amabili, sunt oameni care au o sclipire în privire când aud torsul unui motor. Îl recunosc pur și simplu, și știu când pe stradă trece unul de-al lor.
De mică m-au fascinat motoarele, și mereu mi-am dorit să dau A-ul înainte de B, și probabil asta o să și fac. Duminică am stat cel mai aproape de câteva motoare, unul mai atrăgător decât celălalt.
Mă simțeam ca un copil la raionul de jucării, dorindu-le pe toate. Îmi venea să țopăi, să țip, să plâng de fericire.
Dacă ajungi să vezi și pentru puțin timp un astfel de grup, realizezi din nou cât de crudă e lumea, și cum îi etichetează degeaba pe motocicliști. Toți avem câte o pasiune pentru ceva. Pasiunea lor o reprezintă motoarele.
Dacă o să aveți vreodată ocazia să-i vedeți, nu le puteți spune altcumva. Ei sunt Carpat Bikers-Piatra-Neamț.
Ei sunt modelul meu de Ce vrei să te faci când o să fii mare? Unul din familia moto.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Imaginează-ţi

Ia o pauză de la rutina ta zilnică. Pune pentru o zi trecutul la gunoi, dar nu tot. păstrează doar momentele şi oamenii care te-au făcut cu adevărat fericit. Acea fericire neaşteptată, care îţi dă zâmbetul pe buze în fiecare clipă.
Acum imaginează-ţi cum ar fi toată viaţa ta doar cu acele momente. Cum ar fi să fii mereu foarte fericit, să radiezi şi, fără să scoţi prea multe cuvinte, să-i faci şi pe alţii fericiţi.
Imaginează-ţi că toată viaţa vei putea să stai aproape de persoana iubită, că totul va fi bine şi că povestea voastră de dragoste va fi ca în basme. Nimic nu va sta în calea fericirii voastre, nu vor exista obstacole şi toată lumea va fi fericită pentru voi.
Imaginează-ţi că poţi face orice vrei fără să te mai judece cineva. Acum îţi poţi îndeplini visele fără să fii criticat, fără să-ţi stea cineva în cale.
E frumos, nu-i aşa? Să poţi să faci tot ce vrei fără să fii oprit; să fii ajutat să-ţi împlineşti dorinţele. Să nu-ţi mai spună nimeni " Ţi-am spus eu că aşa va fi. Nu ai dreptate. ", ci să fii susţinut. Ce frumoasă ar fi viaţa...
Acum întoarce-te în prezent şi gândeşte-te la ce ai realizat deja şi cum. Cum? Te-ai ambiţionat în timp ce alţii îţi spuneau că nu poţi.
Ai suferit. Ai vărsat lacrimi pentru iubirea ta. Te-ai săturat. Ai închis ochii, ai respirat şi te-ai calmat. Te-ai hotărât să nu renunţi şi să lupţi mai departe pentru dragoste. Pentru sursa fericirii tale; pentru singura persoană care te înţelege şi te iubeşte pentru ceea ce eşti.
Dacă totul ar fi perfect în viaţă ne-am plictisi repede de tot ce ne înconjoară. Am vrea ceva nou mereu şi mereu şi am avea, pentru că nimic nu ne-ar împiedica să obţinem.
N-am mai fi capabili să iubim, ar fi monoton să avem tot ce ne dorim.
Imaginează-ţi cum ar fi o lume fără iubire, o lume ştearsă, rece...
Vezi? Încetează să te mai plângi că e greu. Du-te acolo şi luptă pentru ceea ce vrei. Luptă pentru iubire.
Înfruntă-ţi destinul.


joi, 17 aprilie 2014

Vreau

În viaţă, la orice pas, întâlnim obstacole mai mici sau mai mari. Omul, ca fiinţă, are aproape mereu în el frica de a lua decizii. Preferă ori să lase timpul să treacă şi să le rezolve pe toate, ori să facă paşi mici dar tot nesiguri.
Mereu apar cuvintele mi-aş dori în locul unui ferm vreau. Mereu avem de ales între două situaţii, şi ne frământăm pe care să o alegem, în loc să ridicăm din umeri şi să spunem O să fac încetul cu încetul totul.
Stop. Mi-aş dori  nu mai există pentru mine de azi înainte. Acum vreau. Acum pot.


Vreau să mă bucur de fiecare secundă care mi-a fost dat s-o trăiesc pe pământ.
Vreau să zâmbesc mereu.
Vreau să-i fac şi pe alţii să zâmbească.
Vreau să iubesc şi să mă simt iubită. Vreau să mă bucur din plin de iubire.
Vreau să fiu fericită.
Pot să fiu fericită.
Pot să iubesc...
Te iubesc!

duminică, 13 aprilie 2014

Fericirea mea

Pentru mine fericirea este atunci când, prin burtică, încep să simt primii fiori ai iubirii.
Pentru mine fericirea este atunci când el îmi zâmbeşte.
Fericirea? O simt atunci când îl îmbrăţişez şi îl am aproape. Când nimic nu mai stă între noi.
Pentru mine fericirea e atunci când umărul lui e locul în care mintea mea uită de probleme; braţele lui-protecţie, casă, acasă...
Fericirea apare oriunde sunt cu el. Oricând sunt cu el. El o emană. El o deţine. El este fericirea mea.
Doar lângă el eu pot fi fericită.

Fericirea mea vine din suflet, dintr-un suflet de copil îndrăgostit.
M-am îndrăgostit, şi n-a fost cum spun alţii. N-a fost o greşeală. A fost cel mai mare vis pe care l-am putut crea vreodată, cea mai mare dorinţă la care sufletul meu a poftit.

Este minunat să te îndrăgosteşti. Şi mai minunat este să ajungi să iubeşti şi să fii iubit la fel de mult, să simţi că ai dat de dragostea aia care vine odată în viaţă. Iubirea unică, adevărată şi veşnică.

Fericirea mea? Acolo unde e el e sursa fericirii mele.

Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj. -Lao Tzu



joi, 10 aprilie 2014

Efectul de fluture

Primul fluture pe care l-am văzut în această primăvară mi-a trecut prin faţa ochilor şi am simţit în suflet ecoul vibraţiei airipilor lui. Era alb, fragil, şi părea că abia şi-a deschis aripile palide. Am închis ochii.
Am zâmbit. Vroiam să întind mâna şi să-l ating, vroiam să simt efortul pe care îl depune ca să zboare. Vroiam să trăiesc pentru o secundă prin el. 
Să mă simt mică. Să zbor năucă printre oameni, pe străzi, peste blocuri, fără să mă trântesc în ceva. Vroiam să mă simt eliberată de orice grijă, făcând spirale în zbor către soare. Vroiam să mă simt ca o balerină, făcând mişcări graţioase în aer.


Diafan. O viaţă-ntreagă în zbor, deasupra lumii. O viaţă-ntreagă de hoinărit, de umblat printre oameni.
Fiinţă mică. Fragilă. Înconjurată de pericole.
Când viaţa mi-ar da şuturi, să mi se rupă o aripă mică. Apoi, un suflet cald, o inimă pură şi plină de iubire să mă ia în mână şi să mă îngrijească. Să mă mângâie şi să-mi spună că totul va fi bine. Să mă ţină în palmă şi să mă ducă încet către obrazul lui. Către căldură...

Deschid ochii şi sunt tot pe stradă, dar nu mai vibrează nimic în jurul meu. Fluturele alb s-a dus, a zburat mai departe. Îţi urmează cursul vieţii. 
Nu a mai rămas decât o vibraţie în suflet. O emoţie.
Emoţie care aştepta să-i vadă din nou ochii. 
Ochii lui.



miercuri, 9 aprilie 2014

Zi-mi o poveste cu noi

spune-mi cum suntem. cum ne vezi tu.
mai spune-mi odată calităţile mele; spune-mi din nou că sunt frumoasă. mi se face pielea de găină când îmi şopteşti din tot sufletul asta.
şi zâmbetul...unde ţi-e zâmbetul de pe buze? aşa, uite-l acolo la locul lui.
povestea mea? a început întâmplător, ca majoritatea poveştilor. doar că povestea mea a fost inevitabilă.
s-a  întâmplat într-un mod normal, dar nu putea fi ocolită niciodată. era scrisă cu mare grijă.
sunt împlinită. zâmbesc mereu și parcă abia mi-am început viața. iubesc. sunt iubită. iubirea lui îmi oferă liniște și sentimentul de "acasă".
doar în brațele lui sunt acasă.
o poveste cu noi? cea mai frumoasă poveste cu un prinţ salvându-și prințesa. cel mai frumos basm scris vreodată. cel mai frumos vis devenit realitate.
Povestea mea a început întâmplător, dar a fost inevitabilă.
Cum arată povestea ta?

joi, 27 martie 2014

Lumea mea. Îngerul meu. Iubirea mea.


Chiar dacă nu am plecat încă, mă voi întoarce.
Uşor-uşor mă retrag iar în lumea mea de vis. Când stai prea mult în realitate începi să te prinzi de ea, începi să nu te mai împotriveşti şi rămâi acolo. Te prinde. Într-o lume plină de ură, acolo unde şi cei mai minunaţi ochi de culoarea caramelului îţi par reci. Oriunde te-ai uita nu vezi nici măcar un strop de culoare.
Totul doar alb şi negru.

Şi atunci simţi cum te cuprind aripile unui înger şi te salvează. Te trag în sus spre cer şi te ridică din marea nebunie care se îndreaptă către haos. Începi să pluteşti. Nimic nu mai contează înafară de chipul angelic care te priveşte, care te protejează şi care e acolo pentru tine.
Iubeşti. Când iubeşti, totul se schimbă. Priveşti lumea cu alţi ochi, zâmbeşti mai mult, ai încă un motiv să trăieşti, sau poate singurul. Când iubeşti, ochii tăi văd doar ochii lui, ochii tăi văd doar persoana lui. Ochii mei ard de iubire.
Şi inima...Inima deja nu mai e a mea. Nu mai bate pentru mine. Bate pentru el, de parcă ar avea ea controlul. Pompează sânge în organism ca să mă ţină în viaţă, bate pentru a putea trăi să-l iubesc. Pe el. Pentru el. Pentru totdeauna.

Cândva nu mai puteam spera la nimic mai bun. Nu mă puteam gândi că iubirea există şi pentru mine. Vedeam oameni fericiţi pe stradă, împreună, sau iubiri false, sau poveşti adevărate exact ca în cărţi. Era minunat să văd, dar nu puteam simţi. Plecam mereu din nicăieri spre nicăieri în căutare de iubire.
Acum, toată viziunea mea s-a schimbat. Nu doar că văd iubirea, ci o şi simt. Nu mai văd alte iubiri. O văd doar pe a mea. A mea...ce bine sună. Iubirea care m-a făcut să sper, m-a făcut puternică şi mi-a spus să lupt pentru ea; acea iubire care mi-a întins mâna de nicăieri şi care mi-a şoptit că-mi va fi mult mai bine.
Acea iubire care mă mângâie în fiecare secundă a vieţii mele. Acea iubire care-mi face inima nemuritoare.
Iubirea sinceră.
Iubirea mea.


Îmi place aici. Vreau să rămân mereu în lumea ta plină de iubire.

luni, 24 martie 2014

Sunt...

...eu.
...mii de zâmbete de copil pe chip. mii de priviri aruncate pe ascuns. sute de lacrimi pentru nimic. sute de lacrimi de dor.
...ochii lui dragi care mă veghează mereu.
...inimile noastre care bat la unison.

...eu. prin el. prin tot ce-l înconjoară. tot ce înseamnă el înseamnă mine.
...ploaia ce bate în geamul meu dimineaţa la 6...plăcută senzaţie de linişte, tulburată de câte un pic-pic-pic.
...tot ce mi-am dorit să fiu când eram mică. am tinut de visele mele şi le-am împlinit pe toate.

...împlinită. din toate punctele de vedere.
...fericită.
...apreciată.
...înţeleasă.
...protejată.
...iubită.
...frumoasă.

...eu.
...tot ce uitam să fiu. m-am schimbat şi m-am schimbat în bine.
...tot ceea ce îi face pe oameni fericiţi. aduc zâmbetul pe faţa celor care nu l-au gustat niciodată.

fac ce fac şi mă gândesc la el. inima mi-e încuiată, el e înăuntru.

...eu. iubind. fiind iubită.
...muza.

marți, 18 martie 2014

O ploaie adevărată

Din nou cineva bate în geam. Ploaia, vechea mea prietenă...
E din nou aici, gata să mă liniștească cu cântecele ei silențioase, cu care mă adormea când eram mică.
Eram mică...cândva. De unde griji sau stres? De unde lacrimi pe obraji sau cute între sprâncene? Eram un copil abia, nu știam decât ce este fericirea.
Pic pic, din nou la geamul meu. Uite și luna, mă veghează. Mă mângâie pe creștet și îmi șterge lacrimile.
Lacrimi de dor...
Nu mai am chef să scriu. Aș deschide geamul și aș întinde mâna spre ploaia adevărată și rece, as sta cu gura deschisă spre cer ca un pui de rândunică.
Uite cum ploaia bate-n ferestre... Dă-i drumul la ușă, fetiță, și las-o să se încălzească.

marți, 11 martie 2014

Aveam în mine ceva sfânt...

şi, vai, ce bine c-am aflat ce e.
mă frământa adesea gândul şi inima-mi bătea nebună,
fără să ştiu totuşi motivul zbuciumului meu.
şi mă gândeam că totuşi, dacă aşa mi-a fost dat, 
să întâlnesc prin chip de om, un înger cu sufletul curat.
şi l-am găsit. şi m-a găsit. şi ştii şi tu de bucuria
care-ţi cutremură întreg trupul şi îţi mişcă uşor bărbia...
acele lacrimi. ceva cald, ce curge lin, de pe la ochi spre glezne
şi se opresc uşor pe pleoape, apoi pe obraji...
şi se tot duc, şi tu le laşi, că au şi ele cursul vieţii. 
şi le saluţi când ele trec, zâmbind, ridicând pomeţii...
şi nu le-opreşti. ştii că nu-s rele, şi că te-ajută mai mereu.
dar astea-s dulci şi cristaline, aproape sufletului meu...

şi am găsit în mine ceva sfânt, şi nu ştiam ce geme
când mă uitam adânc în piept, ceva privea-napoi,
şi erau 2 ochi căprui şi blânzi, şi-un chip ce îl iubeam,
era cel mai frumos chip de pe pământ, ce-n mine locuia.
şi îl găsisem când aveam nevoia cea mai mare
de un sprijin lângă mine, de o mână să mă apere
şi să mă protejeze.
şi el mă proteja mereu, şi-mi oferea ceva ce numai el putea
iubire pură şi adevărată, ce de la lume n-o primeam.
uşor uşor, lumea mea era acum doar el.
îmi dăruia ceva ce nu se putea găsi decât în el.
sărut podul palmei tale sfinte, ce mângâie uşor chipu-mi neşlefuit.
sărut inima-ţi veşnic caldă, ce doar pe mine m-a-ncălzit.
sărut sfinţenia chipului tău angelic, spre care cu admiraţie privesc,
sărut numele tău, iubire, un nume pe-un chip îngeresc.

sâmbătă, 8 martie 2014

Mie? În primul rând îmi place cum iubeşti

amintiri.
gesturi.
săruturi tandre şi atingeri calde.
firave.

Apoi, cu paşi mici, povestea noastră prinde încet încet contur. Doi îndrăgostiţi ce străbat drumul iubirii împreunăi. Două inimi care se unesc în una singură. Acelaşi ritm. Aceiaşi bătaie.
Iubirea? Iubirea o descoperi când speranţa moare. Cumva, abia atunci realizezi că nu poţi renunţa la o persoană, că încerci să o uiţi şi ea continuă să fie în mintea ta. 
Povestea mea, la fel ca multe poveşti de iubire, e una frumoasă; povestea mea, alături de din ce în ce mai puţine cazuri există şi astăzi.
Zilnic am parte de zâmbetul lui, de vocea lui, de mângâiere şi de iubire. Acele cuvinte recitate parcă dintr-o carte sfântă a iubirii le aud zilnic spuse de cea mai frumoasă voce din univers. vocea lui.
Mie? În primul rând îmi place iubirea lui. Mă înnebuneşte pur şi simplu, îmi dă ceva ce nimeni nu mi-a mai putut da vreodată: răbdare, cumpătare, energie, şi ce e cel mai important putere şi acel sentiment plăcut de acasă. Lângă el nimic nu-mi mai poate face rău. Nicio vorbă spusă fără rost, niciun cuvânt în plus sau în minus nu contează mai mult decât vorbele lui. Nicio altă privire nu e mai importantă decât privirea lui. Privirea plină de iubire...

Iubirea lui...iubirea lui nu se compară cu altă iubire. 
Privirea lui...ochii lui sunt singurii pe care vreau să îi văd mereu aţintiţi asupra mea.
Atingerea lui...cel mai plăcut sentiment din lume. Aş sta ore întregi doar ca să-l ţin de mână.
Vorbele lui...cel mai dulce grai din univers.

duminică, 2 martie 2014

2

Şi când voi deschide ochii, razele soarelui îmi vor spune că a venit, din nou primăvara.
Oficial a venit. Neoficial e toamnă afară, cel puţin pe aici pe la mine. E primul an în care n-am zăpadă de ziua mea. E mâine, 3. Mai e mai puţin de o zi...
Anul ăsta va fi totul diferit. Fără zăpadă, doar cu ploaie, fără fulgi, doar cu ploaie, fără căldură, doar cu ploaie...dar cu iubire în inimă.
Anul ăsta parcă a venit mai repede. O aşteptam cumva, dar acum parcă vreau doar să treacă. Nu simt nimic special, nimic ciudat, nimic interesant...doar vreau să vină, şi să treacă.

Sunt Denisa. Mă cunoaşteţi deja. Şi mâine, 3 martie, fac 17 ani.
M-am schimbat mult; unii spun că în bine, alţii spun că în rău. Cine ştie. Eu mă bucur că m-am schimbat, şi zic eu că în bine.
Cu timpul am învăţat să iubesc. Am găsit persoana care să stea lângă mine mereu şi care să mă facă cea mai fericită femeie din lume! Şi ăsta e un lucru minunat!
La mulţi ani mie!


duminică, 23 februarie 2014

Dacă n-ar fi iubirea...

Dacă n-ai fi tu, zâmbetul meu n-ar mai exista.
Dacă n-ai fi tu, faţa mea n-ar mai fi atât de luminată toată ziua.
Dacă n-ai fi tu, nu aş avea de ce să retrăiesc fiecare amintire. Nu aş avea amintiri frumoase.
Dacă n-ai fi tu, uşor uşor m-aş pierde şi n-aş mai şti ce e cu mine. Tu mi-ai redat viaţa, tu m-ai ajutat să mă caut şi să mă regăsesc, să mă accept şi să mă iubesc aşa cum sunt.
Viaţa mea nu ar fi fost aşa fără tine.
Eu? Nu ştiu cum să mă numesc; sunt doar un călător în viaţă în căutarea fericirii; acolo unde e fericire domneşte şi iubirea. Acolo unde e iubire te găsesc pe tine zâmbindu-mi.


Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă, m-aş teme de mine. Iubind, am aflat atât de multe lucruri pe care nu le ştiam despre mine, încât am ajuns să mă întreb dacă mă cunosc cu adevărat. Au fost momente în care a fost plăcut să mă simt bine în pielea mea, şi momente în care nu mi-a făcut plăcere să ştiu că aşa sunt eu.
Am aflat cum sunt de fapt. Mi-am dat seama că lucrurile pe care le consideram greşite la mine s-au dovedit a fi alinare pentru ceilalţi; mi-am dat seama că nu sunt singură printre gândurile mele şi că el mă ţine de mână şi printre gânduri. 
Cu timpul, am învăţat să iubesc din ce în ce mai mult. Credeam că iubirea are o limită, o limită la care să mai poţi face diferenţa între dragostea pentru tine şi dragostea pentru cel de lângă tine, dar lucrurile nu stau chiar aşa. 
-Iubirea nu are limite, mi-au spus ochii lui când i-am întâlnit prima oară.

Dacă n-ar fi iubirea, dacă n-ai fi tu, m-aş teme de viaţă şi de mine.

luni, 17 februarie 2014

realitatea mea de vis

dacă aş putea, aş da timpul înapoi şi mi-aş lua inima în dinţi. aş arăta sentimentele mele de la început, nu le-aş ascunde. nu spun că nu mi-e bine acum, sunt cea mai fericită femeie din lume.
realitatea mea e de vis. nu ştiu cum am fost aleasă, nu ştiu cum de Dumnezeu a ales să-mi pună mie mâna pe cap şi să îmi dea şansa de a fi mereu cu zâmbetul pe buze.
nu ştiu de unde să încep. începutul e prea lung, iar dacă nu-l spun se pierde din farmecul poveştii. 
n-am mai scris, ştiu. şi dacă n-am mai scris, atunci cu ce mă laud? mă laud cu fericirea pe care o primesc şi pe care o eman, o împart peste tot în jurul meu, mă laud cu iubirea nemărginită pe care o primesc şi în care mă scald zi de zi.
visul meu de-o viaţă a devenit realitate. o realitate pe care nu pot să o exprim în cuvinte, nu pot să vorbesc despre ea...pot doar să zâmbesc şi să o trăiesc de parcă ar fi ultimele clipe ale vieţii mele.
când iubeşti, orice lucru rău îţi pare îndepărtat, şi totuşi îţi este frică, frică de ce se va întâmpla.

când realitatea ţi se pare un vis, înseamnă că ai destulă încredere în tine, înseamnă că ai lângă tine persoane care să te susţină când lumea ta se prăbuşeşte încet...



o să mai scriu...cred. poate mai rar, poate mai des...dar simt că am nevoia de o pauză. fericirea mea, în acest moment, se trăieşte, şi nu într-un mod virtual. Nu de tot.
vă pup cu drag pe toţi. să ne citim cu bine!

sâmbătă, 8 februarie 2014

Fericirea

E trecut de ora 8 și eu vreau să scriu. În sfârșit simt nevoia cu adevărat, după o perioadă destul de lungă de timp. Nu știu când o să și postez, poate tot în seara asta, poate mâine...poate. Important e că scriu; poate e din cauză că mi-am luat agenda asta nouă și verde și simt nevoia să n-o las așa goală.
Sunt pe deplin fericită. Nu e acea fericire normală, ci fericirea aia profundă care îți imprimă un zâmbet tâmp pe față. Niciodată nu m-am simțit atât de bine în pielea mea. Mereu am găsit un defect, o greșeală măruntă care să mă facă să nu-mi doresc să mă mai uit în oglindă. Până în ziua în care el mi-a demonstrat că defectele fac parte din frumusețea mea, că exteriorul e la fel de deosebit ca sufletul meu curat și sincer în care el va sta pentru totdeauna.g
Când ești fericit, viața ta se schimbă, chiar dacă tu rămâi pe loc; stai acolo, respirând, respirând aerul rece al iernii, clipind încercând să topești fulgii de gheață opriți pe gene. Privești în jur, tu nu te schimbi, dar totu-n jur se schimbă. Îți place schimbarea. Îți place sau nu-ți pasă. Fericirea ta contează. El este fericirea ta. El te face fericit, el te face frumoasă, el te iubește pentru ceea ce ești.
Fericirea o primești prin suferințe. E ceva ce dobândești cu timpul, ceva pentru care să parcurgi o cale lungă până să te simți bine. Fericirea îți alină toate cicatricile trecutul și îți formează cel mai frumos și optimist viitor.
Cele mai puternice suflete s-au născut din suferinţe. Cele mai puternice caractere sunt pline de astfel de cicatrici. - Khalil Gibran

marți, 28 ianuarie 2014

31.

Când m-am uitat pe geam dimineaţă, zâmbeam ca un copil care-l întâlnea pe Moş Crăciun. Deşi prima zăpadă a fost săptămâna trecută, eu tot fericită sunt exact ca la prima ninsoare. Totul era alb în jur şi în lumina de pe strdă se vedeau fulgi mari căzând încă din înaltul cerurilor.
Mă uitam pe geam şi gândul îmi zbura din nou spre el...plecase când vremea încă era bună şi urma să se întoarcă în toiul iernii, în mijlocul zăpezilor, la mine.
Sunt prinsă din nou între gândurile mele. Stau și scriu câte 2-3 cuvinte în fiecare zi în articolul ăsta. Parcă...Parcă nu mai pot scrie. Parcă s-a dus toată inspirația mea și nu mai vine niciodată. Au fost niște zile tare aglomerare și am uitat de mine. Doar de mine. Pe el nu mi-l pot scoate din gând niciodată.
Cred că o să trăiesc din plin vacanța asta scurtă. Cred că o să las puțin blog-ul deoparte și sper să îmi revină inspirația. Vreau să stau doar cu el, și să nu știu altceva decât de noi. Pentru totdeauna. Vreau să scriu după nopți întregi de stat la povești și după ce povestea mea, povestea noastră mai întoarce o filă, mai face un progres.
E minunat! Sunt cea mai fericită persoană din Univers! Datorită lui!

luni, 20 ianuarie 2014

Gânduri de la 4 dimineața

E trecut de ora 4. Am dormit puțin. Puțin mai mult, că am adormit înainte de 00:00. Minune. Nu stau trează de mult timp, dar deja mă înțeapă ochii. Sunt obosită și nu de acum, de ceva timp.
Mă gândesc. Profund, zilnic. Habar n-am spre ce, dar știu către cine. El...micul meu Univers.
Am tot zis că îmi fac ordine prin gânduri și că le pun măcar pe hârtie dacă nu pe blog. Atâta haos într-o mică cutie craniană...
Nu-i nimic grav dacă te gândești, nu? Important e să ai și un sfârșit, un finish la care să vrei să ajungi și să le dai clasă la toți doar prin gândire, să le demonstrezi că și tu poti, nu numai ei.
M-am uitat ieri la patinaj. Aur, argint, bronz- Rusia. Aceeași antrenoare. În total 61,500 de dolari, pe 3 echipe. 3 locuri. Și bănetul antrenoarei, normal... Câți bani... Na, rușii-s buni. Patinajul e super. Aș face și eu asta în fiecare zi. Îmi venea să plâng, pe bune, nu doar așa, și chiar mi-am șters ochii când coborau steagul Rusiei peste ei și imnul se auzea răsunând în sala aia imensă. Au făcut spectacol. Sunt buni, n-ai ce zice. Impecabil. Imaculat.
Încă mă înțeapă ochii. E 4:26 deja. Parcă mi-e foame. Sau parcă aș bea o cafea. N-am mai băut cafea de pe 7. Am zis că nu mai beau cafea fără el. Nu are același gust... Gustul lui...
Am capul plin de căcaturi la ora asta. Mă gândesc că am ore de la 7...la 3. Ce zi nasoală. Mă gândesc că de miercuri am lipsit că am răcit...mi-aș face scutire până la bacalaureat. Îmi place școala...dacă ar fi să îmi aleg eu profii sau colegii. Ah, colegii... De ce îi numesc oare așa? Eu n-am colegi. Din 27 doar vreo 5 îmi sunt prieteni. Restul sunt doar niște umbre ambulante care își cară mirifica existență de pe un picior pe altul. Și visează...măcar au vise. Compromise.
4:31. Nu mai pot. Acuși sună alarma aia nenorocită. Mi-e somn. Mă bag la somn. Sau măcar încerc să pun capul pe pernă, să văd dacă reușesc să adorm.
Vise...pernă...vise...gânduri...din nou spre el...te iubesc...Noapte bună.

joi, 16 ianuarie 2014

Între atunci şi acum...


Şi când stai şi te gândeşti că ai apucat un drum şi e cel mai bun, găseşti o altă porţiune cu hopuri. Din nou începi să-ţi faci griji, din nou zâmbetul îţi dispare de pe buze şi îţi apare o cută între sprâncene- Nu-i nimic grav, doar că, pe moment, îţi dă o stare urâtă. Nu-i de tristeţe, pentru că nu regreţi nimic şi nici nu ţi-e dor. Nu ai un trecut. Ţi l-ai şters, pentru că începutul ăsta e cel mai bun pentru tine. Nici stare de melancolie nu-i. E pur şi simplu...greaţă.
Să stai acolo, fără să spui nimic, şi să auzi atâtea voci...să-ţi aminteşti vag câteva lucruri, de parcă ai începe povestea cu "pe vremea mea..." şi n-ai mai şti exact cum a stat treaba atunci.

Atunci... Atunci credeai în minciuni. Atunci aveai tăria să crezi în ele pentru că vroiai să uiţi totul. Vroiai să treci peste şi să mergi mai departe în viaţă. Atunci erai o femeie puternică, dar care se uita tot timpul la pantofi, fără să privească lumea din jur. Atunci zâmbeai fals, şi zâmbeai doar cu buzele, pentru că inima ta plângea şi ştiai că nu eşti fericită...Asta era atunci...
Acum... Acum nu-ţi mai pasă. Te uiţi în urma ta şi nu vezi nimic. Nu mai ai ce să vezi, pentru că nu mai ai amintiri. Cu nimeni. Decât cu cine trebuie...Atunci erai o simplă fetişcană care ţinea în ea totul până la un moment dat. Acum ai rămas aceeaşi fetişcană, doar că ai privirea rece şi inima deschisă doar pentru o persoană. Acum nu-ţi pasă de restul, îţi pasă doar de fericirea şi iubirea ta. Eşti o femeie puternică totuşi, care priveşte înainte şi ţine capul sus, înfruntând totul. Atunci doreai doar să pleci şi să te regăseşti, dar acum arde în tine o flacără mocnită a răzbunării. Nu există vechea tu, ci doar cea care n-a mai putut sta înlănţuită în tine.

Atât de multe diferenţe şi atât de multe dialoguri cu mine... Atunci eram pierdută, şi căutam un scop care să-mi spună de ce m-am născut şi trăiesc pe acest pământ; un scop pentru care să spun pentru asta am aşteptat atât. Am găsit ce căutam. Acum totul e schimbat. Zâmbesc cu ochii, cu trupul şi cu inima, am lanţurile sufletului rupte şi acolo protejez cu preţul vieţii persoana cea mai specială din viaţa mea. Acolo, liniştit, e colţişorul meu de Rai.


Atunci nu era nimic...acum s-a născut iubirea... <3

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Fără tine mă pierd

În orice gând tu eşti cu mine, în orice gând tu mă păzeşti şi îmi mângâi părul când mă uit în pământ...
Mereu îmi oferi protecţie şi curaj doar stând lângă mine, doar având încredere în mine.
Încrederea ta îmi dă încredere şi mă face mai puternică.
Când mă priveşti în ochi, simt că întreaga energie din Univers e canalizată doar spre noi doi, simt cum în jurul nostru se creează un câmp energetic pe care nimeni nu-l poate doborî. Ne ridicăm zidurile lumii noastre doar cât ne atingem, şi suntem indestructibili când suntem împreună.
Fără tine me pierd. E complicat să explic, dar știam că într-o zi te voi găsi. M-am născut cu scopul de a te găsi si de a sta cu tine pentru tot restul vieții. E ciudat cum destinul ne croiește drumurile în așa fel încât să ne găsim jumătatea...o fi adevărat mitul androginului? Dacă da...îl putem înțelege? E un adevărat mister pe care poate îl înțelegem când ne găsim jumătatea. Abia atunci simțim că suntem întregi, ca oameni.

Fără tine mă pierd, fără tine simt că n-aș putea trăi. Tu mă ghidezi și nu-mi voi permite să te pierd niciodată! Te iubesc!

luni, 6 ianuarie 2014

Cum iubesc femeile...

O femeie iubeşte des, dar de puţine ori până la capăt...

Îmi permit să generalizez.
Noi, femeile, suntem mai visătoare, şi câteodată deschidem ochii prea târziu. Aşteptăm prinţul chipeş călare pe calul alb, într-o armură strălucitoare, în căutarea prinţesei lui. 
O femeie iubeşte întâi după cum îi arată cărţile pe care le citeşte, şi abia apoi cum îi arată primul ei iubit. Poate şi din cauza asta noi ne simţim atrase în general de ce visăm şi nu de realitate. Iubim cu acea emoţie cu care citim Frumoasa din pădurea adormită şi aşteptăm acelaşi final fericit. Căutăm prinţul printre toate chipurile şi hainele bărbăteşti care trec pe lângă noi pe stradă.

La un moment dat, sătulă de atâtea căutări, ia o pauză. E momentul în care orice bărbat curtat crede că femeia a înţeles, în sfârşit, refuzul. Când, de fapt, lucrurile stau altfel: ea nu se dă bătută, doar încearcă să cucerească de la distanţă, testează terenul, vede dacă măcar un simplu sentiment, o simplă privire aruncată către el, se şi întoarce către ea.
Când o femeie se îndrăgosteşte îşi aminteşte că ele şi bărbaţii iubesc diferit, ei iubind rar şi profund, ele des şi aproape niciodată controlându-şi cu atenţie sentimentele.
Când o femeie iubeşte cu adevărat, simte ceva pentru acel bărbat, ceva care nu a mai simţit în celelalte relaţii; atunci ştie că a găsit dragostea adevărată care vine o dată în viaţă. Atunci pune suflet, mult. Atunci ştie că tot ce face, tot ce simte, tot ce e în jurul ei are legătură directă sau indirectă cu el, ştie că toate gândurile şi planurile ei de viitor vor fi de acum făcute pentru doi în loc de unul. Deja nu se mai gândeşte doar la ea; deja se vede târâindu-l după ea în mall şi întrebându-l pe el care rochie îi vine mai bine şi dacă pantofii o fac să arate mai înaltă. Deja ştie că o să fie fericită chiar şi atunci când se vor certa, pentru că va trece totul repede şi după cearta ar părea amuzantă. 

Când iubeşte, o femeie are curajul să îşi dea hainele jos, să se privească în oglindă şi să se vadă, în sfârşit, frumoasă, pentru că mai e cineva care să-i spună asta în fiecare zi. Când iubeşte, groaza intimităţii dispare; se simte sigură doar dacă ştie că cel de lângă ea ştie totul, toate mofturile şi toanele ei, la fel şi chestiile bune.
Ea vrea să fie fericită şi iubită, şi să simtă că povestea ei de dragoste e ruptă dintr-un basm. Cu acest basm dispar şi gesturile timide; frica de a-l atinge într-un anume fel dispare. Atunci ştie numărul de nasturi de la cămaşa lui şi ritmul perfect în care să-i deschidă. Pe el îl vrea cunoscătorul unor universuri pe care ea nu le-a putut atinge de una singură; atunci vrea ca el să o înveţe un milion de lucruri de care ea nu a auzit niciodată. Şi ea ştie că toate aceste lucruri, mărunte sau mari, vor fi perfecte fiindcă vor fi făcute doar alături de el.

Uneori noi, femeile, chiar iubim. Cu atâta dăruire şi pasiune încât ne întrebăm de unde avem atâta dragoste. Cu atâta patos încât nu mai ştim care suflet e al nostru şi care e al lui. Iubim cu atâta intensitate încât filmele de dragoste la care am plâns mereu sunt replici ieftine pe care nu le vom mai folosi niciodată. Atunci nu mai avem limite şi nu sunt lucruri de care să nu fim în stare să le facem, ştiind că în joc e fericirea noastră, fericirea de doi în unu'.



...Şi mai presus de toate, femeia face din iubire un alt fel de artă de-a trăi...

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Cum iubesc bărbaţii

Dacă aş fi bărbat, n-aş iubi o femeie pentru frumuseţea ei, ci pentru feminitatea ei... 

Aş întoarce privirea doar spre femeia care nu râde când e fluierată pe stradă, ci stă serioasă, cu capul ridicat, mergând mai departe, fără să-i bage în seamă pe bărbaţii care strigă după ea. M-aş uita spre femeia care nu mă zăreşte pe stradă, preocupată să fie ea însăşi, puţin pierdută în gândurile ei. 
Aş iubi acea femeie doar pentru că ar refuza avansurile oricărui bărbat, lucru care l-ar face pe acesta să o caute şi să nu renunţe la ea. Aş iubi acea femeie doar pentru că aş şti că e frumoasă cu toate hainele pe ea, fără să i le dau jos nici măcar cu privirea; aş vedea prin hainele ei frumuseţea sufletului ei. M-aş trezi dimineaţa cu chipul ei pe tavan şi cu dorinţa arzătoare de a ieşi pe stradă şi de a o găsi cu privirea printre oamenii grăbiţi; aş adormi cu ea în gând, ştiind că e cea mai frumoasă femeie pe care mi-a fost dat să o întâlnesc şi nu aş putea renunţa la ea. Mi-ar plăcea femeia asta pentru că nu s-ar îmbrăca extravagant doar ca să iasă în evidenţă, ci pentru că merge hotărât, e nefardată şi are curajul să îşi arate faţa palidă cu nişte cearcăne micuţe.
Mi s-ar putea întâmpla să cunosc o femeie de mai multă vreme, să fim prieteni buni, dar abia într-un anume moment să o văd cu adevărat. Poate, într-o zi la cafea, aş realiza cât de mult îmi place zâmbetul ei şi cât de plăcută e compania ei, şi mi-aş imagina cum ar fi să mă trezesc alături de ea dimineaţa, după o noapte de dragoste -nu sex- şi i-aş vedea zâmbetul poznaş şi somnoros ascuns pe sub pătură. Dacă ar fi deja iubita mea, m-aş trezi ca un copil dimineaţa aşteptând să se trezească şi ea şi să mă sune sau să-mi dea un mesaj. Dacă n-aş mai avea răbdare, aş suna doar ca să o aud cum cască drăgălaş şi cum face zgomot când se întinde ca o pisică. Aş iubi-o pentru toate aceste nimicuri, pentru că ar însemna mult pentru ea...şi pentru mine.
Aş iubi-o doar pentru că are răbdare cu mine şi îmi suportă toate toanele. Aş şti că ea e aleasa când m-ar ţine de mână şi mi-ar trimite în corp jumătate din fluturaşii pe care îi are ea în stomac. Aş şti când e tristă şi fără să o aud, fără să-mi scrie...pur şi simplu aş simţi şi aş suna-o imediat doar ca să văd dacă e bine. Aş iubi-o pentru că ar şti mereu ce să facă ca să mă vadă fericit şi aş adora boticul ei când ar şti că şi eu am botic. 
Aş iubi-o pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce ar putea fi, pentru că doar aşa m-a atras spre ea şi m-a făcut să nu-mi mai doresc să plec de lângă ea, chiar dacă m-ar alunga. Aş sta cu ea pentru totdeauna!





Bărbaţii iubesc rar, dar atunci când o fac, o fac cu adevărat. Iubeşte temporar, pentru că doar o dată în viaţă este capabil să iubească necondiţionat o femeie. Şi-atunci când o găseşte pe acea femeie, chiar iubeşte, iubeşte fără pic de inhibiţie, fără a-şi da seama când a renunţat la orgoliu sau la regulile nescrise bărbăteştiUn bărbat te iubeşte pentru că îl completezi, ştii să-ţi exprimi sentimentele, lucru pe care el nu va putea niciodată să-l facă la fel de bine ca tine. Un bărbat te iubeste pentru că ai un fel de a gândi ce îl va scoate din minţi, pentru că te contrazici, pentru că eşti geloasă şi îl cerţi. Un barbat iubeşte cu adevărat numai o singură dată în viaţă.

:]