If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

marți, 3 decembrie 2013

O linie subţire...

Și e atât de frumos când ninge... Uite cum fulgii cad și se topesc când ating pământul. Ți se lipedc nările de la atâta frig și ger... Dar e frumos.
Doi îndrăgostiți se plimbă în amurgul lui decembre. Îi urmăresc de la distanță, îi admir, și le zâmbesc fără ca ei să mă vadă. E frumos.
Senzația aceea minunată când ai alături persoana iubită, persoana lângă care simți că vrei să îți trăiești viața, persoara lângă care îți dorești să te trezești dimineața, persoana lângă care ai vrea să mori.
Viață și moarte, zâmbet și lacrimi, dragoste și ură. O linie subțire între fiecare concept, o balanță care se înclină în fiecare secundă, când spre bine când spre rău.
Mă uit din nou spre cei doi. În jurul lor s-a format un cerc luminos, de parcă iubirea i-ar proteja. De fapt, asta se întâmplă când iubești. Te simți protejat, iubit, apărat și...acasă. Acasă e iubirea, acasă e factorul care înclină balanța. E o linie subțire între întuneric și lumină, o linie subțire între certuri și împăcări.

O linie subțire numitar destin, care înclină balanța vieții spre mai bine.

Un comentariu:

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]