If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Plec...

N-am mai scris...nu ştiu de ce, dar nu prea mă mai simt în stare. E prea aglomerat tot programul, şcoală, teze, şi simt că nu mai fac faţă.
Plec la Istanbul. Din nou. Mâine. Nu e o vacanţă, deşi mi-aş dori una chiar acum, dar sper să mă relaxez. Vreau să mă descarc de tot şi să-mi încarc bateriile. Vreau să mă întorc cu forţe proaspete şi să scriu. Pur şi simplu deschid pagina şi vreau să mă apuc de scris, dar nu-mi iese nimic din cap. Devine frustant. Am un fel de blocaj, un fel de...nu ştiu ce. Sper să fiu mai bine. Vreau să mă întorc şi să scriu.
Probabil o să-mi pierd cititorii, cu pauzele astea. Asta este; cei care mai vor ceva de la mine, mai vor să le scriu, vor rămâne aici cu mine.
Vă iubesc. Am nevoie de voi.
Mă întorc curând. Vă rog să nu mă părăsiţi...

joi, 21 noiembrie 2013

Eu sunt aici, dar tu nu mă vezi...

Sunt aici din nou. Doar liniștește-te, bine? E imposibil să mă vezi, e imposibil de crezut, dar sentimentele ne leagă și ne ajută să fim mereu împreună, chiar dacă nu fizic. Închide ochii, respiră adânc și zâmbește. Cel mai bine îți stă când zâmbești. Atunci radiezi și până și cel mai serios sau supărat om de pe planetă zâmbește, doar văzându-te pe tine zâmbind.



Eu sunt aici, lângă tine, și nu voi pleca nici dacă mă alungi, nici dacă mă scoți afară în șuturi din inima ta. Așa rănită, sfâșiată cum voi fi, mă voi întoarce și îți voi oferi dragostea mea.

Te iubesc. Și astăzi, și mâine, și pentru toată viața. Eu sunt aici și nimeni nu poate să mă doboare și să mă îndepărteze de tine. Totul e făcut cu un scop, iar eu sunt făcută pentru a rămâne lângă tine și pentru a te iubi necondiționat până la sfârșitul lumii.

duminică, 17 noiembrie 2013

Meu Grande Amor

M-am trezit.
Întreaga lume s-a aprins și sclipește în jurul meu. Ochii mei au întâlnit ochii tăi și cerul s-a rupt în două. Au ieșit sclipiri și a plouat cu praf de stele în jurul nostru. Privesc dincolo de chip și văd un colț de Rai care să mă încălzească atunci când mi-e frig, să mă adoarmă atunci când mi-e somn, să mă asculte când toți îmi întorc spatele, să mă iubească atunci când am nevoie mai puțin.
Poate să ningă, să plouă, să fulgere în inima mea, nimic nu va putea distruge vreodată iubirea care a răsărit în inima mea.


Strânge-mă de mână și spune-mi că totul e bine și că suntem pe drumul cel bun. Împreună. Mereu. Veghează-mi somnul și fă din el locul în care să mă simt în siguranță, lângă tine, la pieptul tău... Prinde-mă de umeri și redă-mi echilibrul când vezi că mi-l pierd; înseamnă că ei au vrut să mă doboare și eu nu mai pot lupta singură. Iubește-mă când merit mai puțin. Atunci am cea mai mare nevoie.
Marea mea dragoste ești tu. Te-am căutat și te-am găsit, te-am iubit, te iubesc și te voi iubi până la moarte.

luni, 11 noiembrie 2013

Străzi pline de oameni singuri.

Și cerul plânge. Burnițează ca dracu' și zici că ninge. Ce-i cu vremea asta? Frig și afară, frig și în suflet...dar căldură. Uite cum sufletul arde mocnit sub stratul de gheață. Uite cum urletul lupului începe să iasă. Și liniște.
Merg pe stradă cu capul plecat. Nimic anormal în jurul meu, și totuși ceva e schimbat. Să fie presiunea asta de-mi aduce un țiuit în urechi? Să fie înăbușeala de afară de vină? Și mă opresc. Mă uit în stânga și-n dreapta, nimic anormal. Mă gândesc ce e la fel în jur, dar schimbat. Să fie cerul mult prea albastru de vină? Sau oamenii grăbiți de galbenul de la semafor? Și liniște.
Mă uit în jur, atâtea fețe diferite! Ridic ochii din pământ și simt burnița ușoară spălându-mi rimelul. Nimeni nu se uită, nimeni nu râde, niciun copil nu se joacă afară. 
Oameni grăbiți și nepăsători, separați de lume prin balonul imaginar din jurul lor. Lumea mea... Lumea mea e aici, cum a lor e toată într-o bulă transparentă...și ei se grăbesc, se grăbesc, se grăbesc...

Străzi pline de oameni singuri. Niciun vis nu îi urmează, nicio speranță nu îi caută, nicio amintire nu le scrie. 
Aici și acum sunt un străin pe o stradă gri. Când lor nu le mai pasă, ție de ce ar trebui să-ți pese?



Mă așez pe una din treptele blocului privind un om al străzii dormind pe o bancă. Ridic capul și simt din nou cum ploaia îmi spală rimelul.
... Nici măcar lui nu-i pasă de tot ce se întâmplă. El era un om fericit pe o stradă singură. Restul erau niște oameni singuri.




Nu e nimeni pe stradă să vadă ce simt acum...

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Cine sunt?

Chiar așa, cine sunt eu? Sunt un simplu om, un simplu muritor ca toți oamenii. Sunt un om cu calități și defecte. Poate balanța e înclinată mai mult spre defecte, sau poate doar eu văd lucrurile așa. Sunt un om care s-ar putea mândri cu câteva shit-uri mai speciale făcute în viață sau un simplu om care își vede de treabă, chiar dacă e mult deasupra altora. Sunt pur și simplu eu.

Sunt un om care a căzut de multe ori, singură sau împinsă de cineva, un om care a mințit, care a trădat, care a făcut rău și s-a hrănit cu răul altora. Sunt un om care a urât și care a primit ură, un om care a suferit și care a pansat răni făcute de cei dragi.
Sunt un om care a crezut orbește în oameni, în fericire și în iubire până când ele s-au dovedit a fi eșecuri și dezamăgiri. Sunt un om care a înteles, într-un târziu, că viața nu trebuie să fie perfectă pentru a fi fericit, și că fericirea nu este condiționată de a avea totul, ci de a te avea pe tine, de a fi liber și de a avea iubire. 

Sunt un om care a descoperit iubirea adevărată când credea că viața nu are niciun motiv adevărat pentru care să vrei să trăiești. Totul era monoton și plictisitor, în alb și negru, până în ziua în care fluturi au început să tresară în corpul meu. Din acea zi totul s-a schimbat și eu am devenit alt om.
Cine sunt? Sunt un om care a cunoscut și binele și răul, care a ales rațional dar și irațional, un om care, atunci când privește în urmă nu are niciun regret sau vise neîmplinite. Sunt un om care acum nu regretă nimic. Sunt un om care a luat decizii corecte care nu au mers bine, nu un om care a luat decizii greșite. Nu am de ce să regret ceva, pentru că din fiecare pas făcut în viață am avut ceva de învățat.

Chiar așa, cine sunt eu? Sunt un simplu om, un simplu muritor ca toți oamenii.

miercuri, 6 noiembrie 2013

Prea ca la țară, dar prea buni!

Dacă ai bunici la țară sigur îți amintești de sărbătorile de iarnă și de Paște, când bunica frământa din puteri aluatul pentru cel mai bun și mai pufos cozonac din lume. Cu scorțișoară, nuci sau cu rahat, nimic nu se compara cu marca înregistrată bunica. Bunica nu se complica în butoanele cuptorului cum suntem noi astăzi: punea aluatul împletit în tavă și îl băga în vatra sobei, acolo unde avea să crească și să împrăștie un miros minunat în toată casa. Îmi amintesc și acum că primii doi cozonaci nici nu apucau să se răcească bine că deja erau mâncați de pofticioși. Hmmm, simțeai parcă fiecare ingredient cum îți domină papilele gustative și pur și simplu nu te puteai opri din mâncat!
Îmi era dor de acei cozonaci, așa că am contactat un vechi prieten, MarketOnline.ro și mi-a spus că are pentru mine cuptoare incorporabile care să mă ajute să umplu din nou casa de mirosul de aluat copt în vatră

Zis și făcut! Am găsit ce trebuia și nici nu am stat pe gânduri; l-am luat. Cuptorul perfect era acum pregătit de luptă, iar eu pregătită de lupta dintre unghiile cu gel și aluatul pentru cozonacii pufoși.
Aceeași rețetă, totul fiind bine cântărit sub atenția de maestru în bucătărie a bunicii.
- Cu așa cuptor, faci cozonaci și pentru tot satul nu doar pentru tine! O adevărată plăcere să tot coci! mi-a spus bunica, admirând frumosul cuptor. Dacă aveam și eu pe vremea mea, ajungeam să-mi fac patiserie sau poate chiar brutărie. Să stau toată ziua și să coc, să nu mă scoată nimeni din bucătărie! Dar ce să-i faci, dacă noi n-am avut condiții... Așa că e rândul tău să duci tradiția mai departe și să te înveți să faci și mâncare, mâine-poimâine te măriți!
Ce face un cuptor din oameni! Te pune la treabă că vrei că nu vrei doar pentru că are totul și e lăudat de toți. Acum nu rămâne decât să aștept ca aluatul să se coacă și să vedem dacă prietenul meu incorporabil va trece testul și-mi va reda gustul excelent de cozonaci de la țară, prea buni.


Articol scris pentru Proba cu numărul 16 din SuperBlog 2013.

luni, 4 noiembrie 2013

Cum s-o dai să fie bine

Nu cred că mai țin minte când mi-a apărut primul coș. Pentru mine și bubițele de la vărsatul de vânt erau coșuri, atâta timp cât erau urâte și erau pe mine; vroiam să plece și să mă lase în pace.
Ce sunt alea coșuri pentru mine? Punctele alea nenorocite, majoritatea ieșite pe sub piele, pe frunte; dar nu oriunde pe frunte, ci ori între sprâncene, ori pe marginea frunții, sus. De obicei nu prea am probleme cu coșurile, am un ten curat. Dar și când am...
De foarte multe ori coșurile mi-au stricat ba ziua de naștere, ba...pur și simplu ziua. Ca să nu mă mai lungesc. E foarte drăguț când pleci de acasă cu un tonus perfect, ești plin/ă de viață și când te uiți într-un geam sau într-o oglindă...hop și cornăul după tine.
Produsul Gerovital Plant Stop Acnee de la Farmec este un bun ajutor cțnd vine vorba de acnee. Mulțumesc celui care a inventat toate soluțiile acestea care te ajută să scapi de acnee și coșuri. La noi, la fete, e mult mai ușor. Dacă e un coș mititel, și totuși vizibil, pac întindem fond de ten pe față și gata treaba! Noi o dăm și o întoarcem în așa fel încât să fie bine mereu și să avem un chip frumos.
Coșuri? Oh, cea mai are problemă întâlnită la adolescenți și cel mai mare chin pentru ghinioniști.
Mă consider norocoasă deoarece nu am o problemă majoră cu coșurile și suntem cât de cât într-o relație bună...până când sunt foarte vizibile.
Cum s-o dai să fie bine cu coșurile?!


Articol scris pentru Proba cu numărul 15 din SuperBlog 2013.


sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Un fel de bal, un fel de party

Nu știu cât de amuzant e pentru unii, dar pentru mine balurile sunt adevărate motive de amuzament. Mulți oameni devin pentru o seară sardele, stând înghesuiți unul în altul într-un club plin de fum și muzică proastă. Asta e principalul defect la baluri: muzica; după vin și motivele celelalte, mai mult sau mai puțin importante. Oricum, tot plictiseală e.
N-am fost la balul meu în clasa a 9-a. N-aveam de gând să văd cum se fac ”blaturile” pentru Miss și Mister, n-aveam chef să stau toată seara cu portofelul, telefonul și mai știu eu ce în mână. N-aveam chef să se dea nu știu ce rățoi urât la mine, și nici să dansez pe muzică mixată. Nu înțeleg chestia asta cu mixatul. Plus că a venit Ruby la balul nostru -sau la Dragobete?!- și n-aveam chef să o aud cum stinge lumina clasic, mixat, featuring nu știu care, manea, populară, sau ce mai are ea făcut pe o singură melodie. Prea multe variante. Prea ca la țară.
De fapt și de drept n-am fost la niciun bal; lasă, mi-a ajuns banchetul din clasa a 8-a. A fost drăguț, cât de cât. Mă plăcea un coleg, care, fie între noi, nu era nici măcar un pui de don juan și se tot ținea după mine. I-am spus că am prieten, n-aveam bineînțeles, dar am făcut-o spre binele meu, doar ca să scap de trandafirii roz și de invitațiile de ”învățat la biologie împreună”. Bio...iacs. Dar la banchet, cum vine și maică-ta cu taică-tu pentru 10-15 minute să mai schimbe o vorbă cu o mămică, cu un tătic, hop că mămica mea a nimerit lângă mama colegului cu pricina. Ei și să vezi nebuneală mare, că-mi dă mama mesaj, deși era la 30 de metri de mine, la masa părinților: Auzi da' tu i-ai zis băiatului că ai prieten? Că mi-a zis mama lui că l-ai respins. Mi-a căzut fața și mi-au rămas pe schelet plombele. Dacă eu aveam pe bune prieten și nu-i spusesem maică-mii? Dacă intra la bănuieli? Și plus de asta...de ce o interesa pe mama lui dacă am prieten sau nu?! Mă verifica la mama, auzi! Cum aș spune eu la șoală pe un accent moldovenesc: Uiii, și treabî bunî. Și mai era și ziua lui a doua zi și toți colegii mă puneau, mă implorau, mă cum vreți voi să mă duc și să dansez măcar cu bietul băiat, care de altfel era un feroce înnăscut pe ringul de dans. Se dezlănțuia complet. Ghhh.
Nu-mi plac chestiile astea care se fac cu mulți oameni, da' mulți de tot! Iese după cu scandal, bătăi, pahare sparte, luat de prietene, sau ca în cazul meu, încercat să scapi într-un mod decent de un băiet și de mama lui.

Articol scris pentru Proba cu numărul 14 din SuperBlog 2013.
Probă sponsorizată de Reeija.ro

:]