If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

duminică, 20 octombrie 2013

Să nu mă lași să-mi fie dor...

Uite cât e ceasul...Mai e atât de mult timp până vine și dorul deja pune stăpânire pe mine. Parcă nu mă mai simt în siguranță; parcă sunt prea singură când el nu e aici să mă liniștească și să mă țină în brațe. Mai e atât de mult...
Mă gândesc din nou la toate momentele frumoase petrecute împreună, la toate certurile copilărești și la toate subiectele prostești pe care le abordam. Mă gândesc cum îl mustram când se juca toată ziua, iar el, ca un copil nevinovat, râdea.

Îl așteptam cu sufletul la gură în fiecare seară. Iar când suna telefonul țopăiam ca un copil care a găsit cadourile de Crăciun înainte de vreme în casă și era fericit știind că va primi ce și-a dorit.
Înainte de culcare văd perna singură de lângă mine și mă întristez, sperând totuși că dimineață când voi da cu mâna peste ea să-l găsesc pe el dormind liniștit. Atât de multe dorințe...
Să nu mă lași să-mi fie dor...E o rugăminte. Nu știu cum voi rezista cu atâtea griji pe cap, nu știu cum voi putea să nu mă gândesc mereu la tine.

Te iubesc. Și orice s-ar întâmpla inima mea va rămâne la tine să o protejezi și să o îngrijești cum numai tu știi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]