If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

marți, 1 octombrie 2013

Frumoasa cu un scop precis

Aşteptam cuminte la volan răspunsul final. Fie era un "Felicitări, oficial eşti şofer", fie un "Pregăteşte-te să mai dai odată sala". Eram stresată chiar de ziua mea, dar fericită că treceam prin aceste emoţii acum. Spre mine veneau instructorul şi tata, oameni pe care nu îi văzusem toată ziua şi care acum păreau cele mai importante persoane din viaţa mea. M-am dat jos din maşina pe care încă scria examen şi am primit cea mai mare îmbrăţişare posibilă din partea instructorului:
- Felicitări! Ştiam că nu o să mă dezamăgeşti! Tocmai ai primit cel mai frumos cadou de ziua ta. Ai trecut examenul, şoferiţo! mi-a spus el şi mi-a dat în glumă un pumn în umăr, aşa cum "fac băieţii". Nu-mi venea să cred că reuşisem, mai ales după ce m-am urcat pe vreo două sensuri giratorii şi m-am chinuit cu o parcare laterală. Dar uite-mă aici, acum, lângă dragul meu instructor mândru de mine şi lângă tata zâmbindu-mi larg.
- Ce zici, mi-a spus el, mai e ceva ce îţi doreşti de ziua ta, puiule? Poate o maşină cu care să mă plimbi şi pe mine? Eu te-am plimbat destul! Acum am şi eu şofer! Poftim, prinde! şi a aruncat în grabă o cheie spre mine. Am prins-o cu uşurinţă şi mi-a atras atenţia brelocul agăţat de ea. Ştiam mai bine decât oricine sigla, pentru că mereu spuneam că Toyota are acel semn pentru că e maşina unui înger şi reprezintă îngerul cu aripile deschise. Era una din maşinile mele preferate şi ştiam că acum era doar a mea, pentru că tata nu conducea o maşină a îngerilor. 
Când am ajuns lângă ea arăta exact aşa cum am visat: parcată frumos şi scăldată în razele soarelui, arăta de parcă era încă la reprezentanţă. Capota gri concura cu funda albastră aşezată pe ea: cadoul meu de opş'pe ani. M-am apropiat de noul model Corolla şi gândul că i-aş putea face rău m-a îngrozit. Abia dădusem examenul şi acum mă simţeam prea nouă în această lume a şofatului. Dintr-o dată nu mai eram sigură pe mine, dar într-un final m-am urcat la volan, punându-mi pe parbriz minunatul semn de începător.

Avea fix ceea ce-mi place mie la o maşină: nu trebuie să stai -eventual în ploaie- să cauţi cheia în geantă. Trebuie doar să ai la tine Cheia Inteligentă şi făceai vrăji cu butonul Start/Stop. Când am pornit maşina am auzit torsul unui motor Diesel rafinat, iar când am plecat de pe loc ştiam că urmează să simt şi cei 90 CP. Eram în maşina pe care o visam de mică, având toate dotările pe care le doream la ea. 
Mă îndrăgostisem pe loc: era genul acela de maşină lângă care ai plânge dacă ai găsi o mică zgârietură pe portieră, genul de maşină pentru care ai schimba în fiecare an anvelopele şi te-ai asigura că sunt cele mai bune pentru ea. Era frumoasă şi avea un scop precis: ştia mereu care urma să fie destinaţia finală şi mă ducea acolo fără să-i spun ceva.
Toţi prietenii mi-au lăudat noua bijuterie şi de ziua mea, în timp ce toată lumea cerea să aprindem lampioanele, eu o vedeam doar pe ea, la lumina lunii, oferindu-mi prin simpla-i prezenţă acolo cel mai frumos la mulţi ani. 

Era un Corolla al îngerilor, iar unul din îngeri eram chiar eu.


Articol scris pentru Proba 1- Superblog 2013.

10 comentarii:

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]