If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

vineri, 19 iulie 2013

lumea noastră

propun să rămânem doar noi doi pe pământ o perioadă.
să alergăm unul după celălalt de pe un continent pe altul.
să ne jucăm cu valurile mărilor şi să vedem cum apune soarele în Pacific.
de ziua noastră, vreau să-mi aduci Luna mai aproape de Pământ.
să facem de fapt fiecare zi să fie ziua noastră şi să ne pierdem uşor hainele pe o plajă pustie undeva prin Bora Bora.
să înnotăm alături în timp ce luna ne veghează, apoi să ne explorăm trupurile cu sărutări calde sub lumina difuză a stelelor.
să ne trezim goi pe plajă, undeva departe, ţinându-ne de mână, în timp ce un delfin ne face cu ochiul din mare.
să împărţim pământul în două şi să ne jucăm cum ne jucam când eram mici; fiecare cu teritoriul lui.
să jucăm ascunselea prin junglă şi să ne împrietenim cu şerpii.
să stăm alături într-un pat ca-n filme, sub aşternuturi reci şi pline de petale de trandafiri.
să fii tandru.
să fiu cuminte.
să ne săturăm de atingeri pline de pasiune şi să o luăm de la capăt când ne săturăm.
să mă încălzeşti cu îmbrăţisări blânde.
să te adorm cu sărutări tandre.


să rămânem doar noi doi.
noi doi într-o lume doar a noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]