If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

marți, 16 iulie 2013

Atât.

Cât o fi ceasul? El de ce nu mai sună? Au trecut doar câteva ore de când nu i-am auzit vocea şi deja...deja mi s-a făcut dor.

Azi am chef să plâng. Nu neapărat de tristeţe; nu prea am motive să fiu tristă. Viaţa mea e din nou roz şi fericirea a pus stăpânire pe mine. Because of you. Dar azi, azi trebuie să plâng. Simt nevoia aceea cumplită că trebuie să mă descarc. Doar că nu am nicio lacrimă şi asta înrăutăţeşte lucrurile.
Cred că voi plânge de dor. Voi lăsa lacrimile să pună stăpânire pe mine până se vor plictisi. Voi lăsa lacrimile să scrie poveşti pe obrajii mei, pe gât... Poveşti de dragoste.



Parcă nici chef să scriu n-am azi. Ce-i cu mine? Şi oare de ce m-am trezit aşa devreme? De ce simt nevoia să scriu, dar n-am ce...? Şi de ce...Nu mai contează. 
Pur şi simplu n-am chef. 
Vreau să plâng azi.
Atât.

2 comentarii:

  1. Si mie imi este dor de el...dar,cred ca am plans destul...Si imi pare sincer rau ca te-am facut sa plangi,dar daca asta te-a ajutat,ma bucur :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dorul trece si ne face sa fim mai puternici. Si da, chiar ma bucur ca m-ai ajutat sa ma descarc. >:D<

      Ștergere

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]