If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

joi, 20 iunie 2013

Tentația

Zilele trec, dar nopțile-s de coșmar...
Gândul tot zboară la tine și nu știe să mai vină înapoi. Știi câte lucruri am pierdut din cauza acestui aranjament? Tu, stăpân peste gândurile mele și de asemenea peste inima mea. Ce mi-ai făcut? M-ai atras în jocurile tale și m-ai făcut să nu-mi mai doresc să ies de aici. M-ai învățat cum să dau naștere unei speranțe din dorință, din obsesie, din tentație.
Nu regret nimic. Știu ce am făcut bine și ce nu, știu ce m-a determinat să ajung aici și să-mi pese. Am (re)învățat că fetele bune aleg mereu băieții răi, lăsându-se conduse de o dorință arzătoare.
Ce caut eu la tine? Ochii. Știi prea bine cum mă pierd de fiecare dată când te privesc în ochi și cât de ușor mă învârți pe degete. Caut acea lumină care să-mi arate că vezi, sau vrei să vezi, adevărul dincolo de tot ce îți arată un om. Vreau să găsesc în ochii tăi acel Nu-ți fie teamă și lasă dorința să-ți conducă mintea spre cele mai neortodoxe gânduri. Ai încredere în mine, în tine, în noi.

Să fie oare atât de simplu? Tu să-mi spui asta. Tentația mă omoară și știu că și tu vezi asta. 


Rămâne totuși aceeași întrebare: ce mă fac eu cu tine, copil?

marți, 18 iunie 2013

Ce mă fac eu cu tine!?!

Când te-am privit în ochi, am ştiut că toată ura pentru tine se risipise.
Dintr-o dată m-am simţit mai uşoară, de parcă sufletul meu reuşise, în sfârşit, să-şi găsească liniştea după lungi căutări. Reuşisem să mă desprind de pământ -şi la propriu şi la figurat- şi mă simţeam bine.
Nu credeam în a doua şansă. Nici nu ştiu dacă acum cred. Nu ştiu ce să mai cred, mai bine zis. În mintea mea de la o vreme e un haos total şi deşi e ciudat, cred în el, chiar dacă fac unele lucruri aruncându-mă orbeşte cu capul înainte. Nu m-am lovit până acum niciodată.

Mi-am dat seama că mai presus de orice sentiment negativ stă tot iubirea. M-ai făcut să realizez că viaţa nu se rezumă doar la sfinţenie, relaţii şi onestitate, ci la nebunii şi ciudăţenii, la aşa-numitul "trăit din plin". Astăzi am deschis ochii şi am văzut cam după cât timp pot pune etichete oamenilor şi asta a fost ca o lecţie de morală pentru mine. Dar ştii ce? Nu vreau să scriu despre morală. Vreau să scriu despre mine, despre tine, despre noi, cuvintele cheie din această ecuaţie.

Eu? Te iubesc necondiţionat, trăiesc şi simt iubirea cu adevărat. Încerc mereu să îţi atrag toată atenţia asupra mea şi de foarte multe ori se pare că îmi iese.
Tu? Tu eşti un parşiv. Da, cred că ăsta e cuvântul potrivit. Îţi place să joci murdar, îţi place să împarţi cărţile pentru ca jocul să se desfăşoare după regulile tale. Dar soarta, spre dezamăgirea ta şi a altora, îţi ţine parte doar o dată, după e doar joacă de copii şi învârtit pe degete.

Ce mă (mai) fac eu cu tine? Te iubesc. Am intrat în jocul ăsta şi nu mai vreau să ies niciodată. Vreau să râmân mereu în braţele tale, să te ţin de mână şi să te sărut, ca pe un copilaş, pe nas. Zilele vor trece şi îmi va fi din ce în ce mai dor de tine...Of, copil, ce mă fac eu cu tine!?!

luni, 10 iunie 2013

Noapte...

Noaptea asta va fi diferită. Mă voi așeza în pat cu pastilele lângă mine și voi lua decizii grele.
În noaptea asta totul se schimbă. Eu mă schimb. Uită tot ce a însemnat vreodată pentru tine fata mică și sfioasă, palidă și iertătoare. Noaptea asta reprezintă moartea și renașterea mea.
Voi alege prieteni și îi voi zdrobi pe cei care mi-au întors spatele; voi viziona amintiri frumoase și le voi pune într-un loc frumos al minții mele, departe de amintirile pline de suferință. Dar știi ce? Pe acestea nu le dau uitării; vor fi lecțiile pe care viața a avut binevoința să mi le arunce în față. Tot ce se leagă de suferință, lacrimi, durere, va fi lăsat în pace, pentru a-mi putea aminti mereu că din greșeli învăț.
Asta nu e o noapte oarecare, ci e noaptea în care buzele mele ferecate vor reuși să rostească adevăratul și sfâșietorul te iubesc, iar cine va avea urechi să-l audă îl va auzi și cine va avea suflet îl va simți.
Aceasta va fi noaptea în care mă voi gândi la tine necondiționat, fără să mă urmărească vreo frică. E noaptea în care reușesc să readuc la viață sentimentele pe care le aveam pentru tine și reușesc astfel să-mi schimb cristalinul sufletului și să văd din nou lumină în viața mea.

În noaptea asta nu mi-e frică, pentru că temerile mele s-au risipit din momentul în care Luna a ales să-mi fie sprijin.


Aștept venirea zorilor pentru ca ochii mei să se scalde cu imaginea ta, pentru ca mâna mea să-ți mângâie chipul cald, pentru ca buzele mele să redescopere viața.

sâmbătă, 8 iunie 2013

L-aş iubi din nou...

Un om înţelept spunea: O singură dată în viaţă dai de iubirea adevărată. Restul sunt făcături. Ei bine, omul ăla era cu picioarele pe pământ şi cu scaun la cap când spunea asta. Dacă dai o singură dată în viaţă de o iubire adevărată, de ce să te speli pe mâini imediat după ce ea pare să se fi terminat şi să spui: O să mai întâlnesc femei/bărbaţi ca ea/el ?
Dacă ai avut parte de acea iubire, dacă tu crezi că ea a venit şi a fost şi ai simţit ceva pe bune în sfârşit, de ce să o laşi apoi să plece? Ştii, poate a doua şansă nu e pentru toată lumea. Poate nici a treia, a patra, a cincea, care deja - poate - par bătaie de joc. Dar dacă dragostea aia a fost adevărată, a fost simţită şi trăită la intensitatea cea mai mare, cu tot tacâmul de fluturaşi, molii, lilieci şi ce mai au oamenii în stomac, cu floricele roz şi balonaşe colorate, cu fericire şi zâmbete, de ce să o lăsăm pur şi simplu să plece?
Pentru cei care au început deja să-şi scrie în carneţel numele fostelor prietene/ foştilor prieteni pentru că sunt multe/mulţi, ţin să vă anunţ că nu e nicio competiţie "care-pe-care" ce îi vizează doar pe cei care au numărul cel mai mare de iubite/iubiţi. Nu intraţi la facultate cu un dosar cu "foşti" şi nici în C.V. nu o să scrie toate cuceririle voastre.
Dacă nu ai simţit niciodată ceva cu orice persoană din palmaresul tău, îţi spun sincer că nu vei primi decât o etichetă de curvă/curvar. Oamenii s-au săturat să vadă relaţii de o zi, de o noapte, de o oră, doar puţină călăreală în faţa blocului pe o bancă, sau chestii de genul. Oamenii vor să vadă cum sentimentele radiază din sufletele oamenilor şi fericirea lor.


***


Eu l-aş iubi din nou pentru că am simţit. Am trecut prin toate etapele, de la priviri aruncate pe ascuns, la elefanţi ce aleargă veseli prin stomac, de la roşeaţă în obraji la primul sărut, de la verbul "a plăcea" la verbul "a  iubi".
L-aş iubi din nou pentru că şi-a dat seama că a ignora sentimentele nu e un lucru bun în viaţă, pentru că dacă încerci să le ascunzi şi să te păcăleşti singur nu înseamnă mare lucru. Negarea nu aduce fericire.
L-aş iubi din nou pentru că am stat prea mult timp despărţiţi, am ţinut prea mult la orgoliu şi am fost fraieri.
L-aş iubi din nou pentru că mi-e dor să stau ghemuită la pieptul lui, ascultându-i respiraţia ritmică.
L-aş iubi din nou pentru că mi-e dor de buzele sale calde şi de mâinile lui strânse ferm în jurul taliei mele. L-aş iubi din nou pentru că îmi doresc să scriem mai departe o poveste văzută prin ochii celuilalt.
L-aş iubi din nou pentru că am simţit cu adevărat şi inima nu m-a lăsat niciodată în tot acest timp să renunţ de tot la el.
L-aş iubi din nou pentru că mi-e dor.
L-aş iubi din nou pentru că iubesc.

miercuri, 5 iunie 2013

Rugăciune.

De multe ori am vrut să sper,
De multe ori am vrut să fiu iertat,
De multe ori am încercat și eu să iert,
Dar știi cum e, nu toată lumea iartă.
De multe ori am vrut să plâng,
De multe ori asta mi-a ieșit,
De multe ori sufletul meu a ars
Fiind mereu într-un total balans.
Să strig după iubire? Să urlu în neant?
Să sper la nemurire când trăiesc doar în păcat?

Nu toată lumea iartă; 
Eu nu pot fi iertat.

marți, 4 iunie 2013

Copilul care nu știe să râdă

Îmi trec degetele peste poza lor din bancă și mă întristez dintr-o dată. Oare l-am văzut vreodată râzând? Sau zâmbind? E mereu trist cu atitudinea aia nenorocită de băiat rău.
Și iată-mă aici, deschizând din nou un subiect pe care am zis de ceva timp că îl închid. Că îl șterg. Că îl uit. Dar nu se poate.
Mă doare sufletul să văd cum se minte singur că duce o viață normală și fericită cu atitudinea asta a lui. Îmi e frică; nu pentru mine, ci mai degrabă pentru el pentru că se lasă influențat și s-a schimbat mult. Mă ignoră, se poartă indiferent cu mine, dar asta nu contează. Nu mă interesează cum se comportă cu mine; îmi doresc să fie din nou el așa cum l-am cunoscut eu, așa cum a fost mereu, chiar dacă ar avea căutătura aia urâtă imprimată pe față.


Mă uit din nou la poză și simt înțepături de lacrimi în ochi. Copilul trist mă privește aparent pierdut din poză. Simt cum privirea lui pătrunde adânc în sufletul meu și sapă după amintiri. Sapă adânc doar ca să aibă de ce să se lege pentru a nu cădea în prăpastie.
L-am iubit mult pe copilul ăsta, știi? Și acum, când mă uit la poza lui simt cum mă cuprinde un sentiment de regret amestecat cu milă, o iubire distrusă de el, dar remediată de celălalt el.

Vreau să-l fac pe copilul ăsta să învețe să zâmbească, să învețe să iubească. Dar mi-e frică, și nu știu dacă voi reuși.

Hai la un zâmbet. Fac cinste.

duminică, 2 iunie 2013

O să mor altădată.

Lumină.
Aşa începe această aventură numită viaţă. Oamenii deschid ochii după 9 luni în care au văzut doar întuneric şi văd o lumină care îi chiorăşte. Apoi zumzăială. Apoi linişte. Apoi o mână caldă care tremură în timp ce ating plăpânda fiinţă care 9 luni de zile a stat ghemuită în pântecele mamei. Apoi întuneric iar.
În timp ce creştem şi ne dezvoltăm intelectul, suntem curioşi şi punem multe întrebări, care mai de care mai tâmpite sau mai inteligente: De ce arde becul? De ce zboară fluturele? Ce e ăla vin? De ce apa se toarnă în pahar? De ce nu îl vedem pe Doamne Doamne sau pe îngeraşi? Părinţii noştri au o sarcină foarte grea găsind răspunsuri care să ne lumineze sau să ne încurce mai tare. Dar aceste lucruri le vom înţelege abia în momentul în care copiii noştri vor pune aceleaşi întrebări. 
Eu una am fost un copil mai special. Am pus şi eu la rândul meu întrebări de-a dreptul retardate, dar ce contează atunci când te gândeşti şi te tăvăleşti pe jos de râs şi realizezi că, de fapt, râzi de tine? Părinţii mei au ales să nu bage minciuna cu " străbunica s-a dus în vizită la Doamne Doamne şi la îngeraşi şi o să ne vedem cu ea mult mai târziu." Nu. Mi se pare o absurditate. Aşa că ai mei au ales să-mi explice conceptul de viaţă şi moarte, de Rai şi Iad, de bine şi rău. E adevărat că şocul e mai mare şi lacrimile mai multe, dar măcar cunoaştem adevărul. 
În 2009, pe 7 septembrie la ora 21:30, străbunica mea, fiinţa cea mai dragă mie de pe faţa acestui Pământ, a încetat din viaţă, după o lungă luptă cu apa de la plămâni. Era o femeie puternică, care la 82 de ani se mişca mai bine decât mine, o clocită care stă cu ochii în calculator pentru că deh, aşa suntem noi ăştia din noua generaţie. Nu ştiu care a fost impactul mai mare, faptul că ai mei mă expulzaseră la verişoarele mele ca să nu fiu acolo când se întâmplă tragedia sau faptul că a doua zi era 8 Septembrie, deci Sfânta Maria, deci ziua străbunicii, a bunicii, a mamei mele şi a mea. 4 generaţii frumoase de Marii. Sau poate faptul că pe 19 septembrie Ria, cum obişnuiam să-i spun de mică, ar fi împlinit 83 de ani.
Acesta a fost momentul în care copilul din mine a dispărut, momentul în care o cută mică a aparut pe fruntea mea, momentul în care ochii şi sufletul meu s-au întunecat pentru totdeauna. Momentul în care am rămas goală. Din ziua aceea, m-am gândit în fiecare zi la moarte şi am luat decizia definitivă legată de viitorul meu: o carieră în criminalistică. Dubios pentru o fată, nu?
Dacă aş şti că mai am un an, 6 luni, o lună, o săptămână sau chiar o zi de trăit, în primul rând aş verifica dacă am făcut tot ce mi-am propus să fac: adică să am un serviciu stabil, o familie care să mă iubească şi care să aibă grijă de mine la bătrâneţe - în eventualitatea în care aş mai prinde bătrâneţea- şi cei 3 copii pe care eu îi doresc cu atâta drag. De asemenea aş spera că, peste zile sau ani, cineva ar găsi toate cărţile începute şi neterminate scrise de mine şi ar avea răbdarea necesară să-mi citească aberaţiile, să râdă şi să plângă cu ochii aruncaţi peste rânduri.
De felul meu sunt o fire tare curioasă şi probabil ăsta e singurul lucru care m-a păstrat într-o oarecare legătură cu Divinitatea. Curiozitatea mea faţă de celelalte religii m-a îndemnat să citesc şi să mă documentez. Am citit Biblia şi Coranul - variantele română- enlegă, respectiv turcă- română - şi caut încă Biblia evreilor. Din ele am aflat că mă tem pentru nimic, pentru că nu am de ce să mă tem de fapt. Ştiu în mare ce mă aşteaptă dincolo, şi probabil singura chestie de care încă îmi e frică este drumul pe care sufletul meu îl va parcurge: de la moarte până la înmormântare pe unde a fost pe Pământ, de la înmormântare până la 9 zile vizitează Raiul, şi din păcate de la 9 zile până la 40 vizitează imensul Iad. Mi-e frică de diferenţa asta mare dintre grădina frumoasă şi cazanele cu smoală. 
Să ascund faptul că mor? De ce? Nu toţi o facem odată şi odată? Zilele ne sunt numărate: poate nu avem noi grija asta, dar sunt alţii care o fac şi care vor încerca mereu să le scurteze. Pot spune că eu mi-am văzut moartea cu ochii chiar la naştere, când un doctor pe care l-aş omorî cu mâinile goale, i-a spus nonşalant mamei: Copilul are cordonul ombilical dat de 2 ori peste cap. Ori moare el, ori dumneavoastră, ori împreună. Până la urmă, inshallah, un doctor cu capul pe umeri şi cu frică de Dumnezeu ne-a salvat şi pe mine şi pe mama, şi iată-mă acum pe mine aici, după 16 ani de la întâlnirea mea cu moartea. (De aici m-am inspirat şi pentru titlu).
Sufletul nu moare niciodată. Sufletul doar se desparte de trup pentru a împlini vorbele Sfintei Scripturi: Din pământ sunteţi făcuţi şi în pământ vă veţi întoarce. Numărătoare inversă a trupului omenesc a început de când Adam şi Eva au păcătuit. Numărătoarea inversă a sufletului nu va începe niciodată.
Nu mi-e frică de moarte. O aştept cu braţele deschise, pentru că aşa se va termina şi totodată va începe soarta mea.
Întuneric.



"Unde se termină visele moartea respiră,
Doar luna şi urletul de lup mă inspiră.
Trăieşte-ţi visul dacă n-ai curaj să trăieşti
Ca un copil bătrân dependent de poveşti. "


Articol scris pentru Blog Power 68 cu tema propusă de Dana Lalici:
Cum ne petrecem sfarsitul de viata? Cum ne petrecem inceputul de moarte?

- Daca ati sti ca mai aveti o luna de trait, ce ati face in timpul ramas? 
- Daca ati sti ca peste o luna de zile nu veti mai fi, si ati avea posibilitatea de a ascunde ati face-o? Ati spune cuiva? Ce inseamna sa mori frumos?
- Cand moare sufletul? In ultima clipa de viata, odata cu ultima rasuflare sau in clipa in care incepi sa numeri si sa bifezi rand pe rand, zilele ramase?

Alte articole: Când viaţa respiră moarte, Lecţia din viaţa patru, Am să mor mâine(dar mâine e pentru totdeauna), Poveste în culori îndoliate, Epitaf pe-un trunchi de copac, Viaţă- Moarte, Despre moarte, lingvistic, Drumul cavalerului

sâmbătă, 1 iunie 2013

Te iubesc.


Sana olan aşkımı ifade etmek için kelime vardır. Seni ilk gördüğüm gün sevgi ve kader bize hikaye gibi birlikte mutlu yaşamak sağlayacak olmasa bile, hayatımın geri kalanı için seviyorum. Günden itibaren onu arıyorum durdu asla prens kaybedildi. Seni buldum, beni buldun, ve her zaman birbirine yapışıyor.
Aramızda çöp, yangın yanan alev gibi yanıyor çevremizdeki şeylerin hayat ve renk veren seviyorum. Güçlü bir duygu gözlerimizi gözlerimi sizin için gözyaşı döken o ilk günden itibaren, gökyüzüne kıvılcım attı ilk günden itibaren aramızda bağlıydı. Ben seviyorum, aşk sevgi ve her zaman aramızda sonsuz bir özlem ve alma tatlı umut kalacaktır.

Te iubesc!
I love you!
Ich liebe dich!
Te amo!
Ti amo!
J'taime!
Seni sevyorum
Liefde
Dashuri
حب
Սեր

Я люблю тебя.




Traducere:
Nu sunt cuvinte care să exprime iubirea mea pentru tine. Te iubesc din prima zi în care te-am văzut şi o să te iubesc pentru tot restul vieţii mele, chiar dacă poate soarta nu ne va lăsa să trăim fericiţi împreună ca în poveşti. Din prima zi ai fost prinţul rătăcit pe care nu am încetat niciodată să îl caut. Te-am găsit, m-ai găsit, şi o să rămânem mereu împreună.
Dragostea care s-a aşternut între noi arde ca flacăra mocnită a focului, dă viaţă şi culoare lucrurilor care ne înconjoară. Un sentiment puternic s-a legat între noi din prima zi în care ochii noştri au aruncat spre cer scântei, din prima zi în care ochii mei au vărsat lacrimi pentru tine. Te iubesc, mă iubeşti, ne iubim, şi mereu va rămâne între noi un veşnic dor şi o dulce speranţă a unei regăsiri.


P.S: Am ales să scriu în turceşte şi să traduc apoi pentru că, din punctul meu de vedere, limba turcă este limba dragostei, chiar dacă mulţi nu o suportă. Trebuie să recunoaştem totuşi că cele mai frumoase poveşti de dragoste se nasc acolo, prind viaţă acolo, şi sunt spuse mai departe în lume.

Ping-Pong cu sentimente

Deschid ochii şi zâmbesc când văd că încă îmi apare în minte chipul tău. Caut cu mâna stângă telefonul pe sub pernă şi, de la prima oră, mi-l vâr între ochi. 3 notificări de la Facebook, un mail nou, ceva prostii amuzante de pe 9GAG, un like pe Instagram şi, ce aşteptam cu sufletul la gură, un mesaj de la tine.
Acum mai bine de un an de zile, când deschideam ochii verificam Facebook-ul. Socializarea asta ne omoară pe toţi. Acum un an de zile citeam - ca o cultă - New York Times, în loc să arunc o vagă privire spre un ziar de pe meleagurile noastre. Acum un an de zile încă visam la acel prinţ călare pe un cal alb, care să mă caute în disperare. Dacă stau să fac o comparaţie între atunci şi acum, aş avea nevoie cam de un top de hârtie ca să scriu tot ce s-a schimbat.
Tu. Ai apărut tu de nicăieri şi ai schimbat pentru totdeauna cursul vieţii mele. Acum? Acum poate sunt mai multe pete roz în viaţa mea, poate am învăţat să zâmbesc, dar ce e cel mai important, am descoperit cum e să ai căldură în suflet.
Tu ai reuşit să tai lanţurile ce îmi ţineau sufletul închis, flămând şi înfrigurat. L-ai luat acasă, l-ai hrănit cu iubire şi l-ai încălzit cu dragostea ta. I-ai arătat compasiune, l-ai făcut să iubească, să te iubească şi nu l-ai părăsit aproape niciodată. Certurile dintre noi au fost lecţii de bună purtare pentru amândoi: aşa ne-am dat seama, ca doi copii prostuţi, că există conceptul de suflete pereche şi că noi ne potrivim de minune cu această denumire: suflete pereche.
Ne-am jucat mereu cu sentimentele, testând fiecare limitele celuilalt. Ne-am făcut geloşi expunându-ne ca încăpăţânaţii cu alte persoane, aruncându-ne priviri reci spre tipa/tipul ce ne însoţea. Am muşcat din orgoliu, nu ne-am vorbit, până când prin nişte coincidenţe bizare, rupeam tăcerea amândoi odată.
Am jucat Ping-Pong. Nu oricum, ci cu sentimentele noastre. A fost ciudat, a fost un joc "care pe care", dar a fost dulce şi pasional şi în acelaşi timp un joc murdar. Am profitat fiecare de punctele slabe ale celuilalt, ne-am folosit de ele pentru a câştiga, dar până la urmă a fost remiză.
Îţi vine să crezi cât de multă iubire poate exista în sufletul unei persoane? Îţi vine să crezi că orice sacrificiu ar trebui făcut, l-aş face pentru tine?
Te iubesc şi nu te iubesc în acelaşi timp. Te iubesc pentru că eşti tu şi eşti aşa cum am visat vreodată şi nu te iubesc pentru că mi-e teamă că te iubesc prea mult. Nu e nimic coerent pe aici, nu? Şi ce?! Iubirea nu se bazează pe coerenţă, ci pe simţiri.


1-1 pentru sentimente. Remiză.

:]