If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

duminică, 14 aprilie 2013

Călătorie

Nici nu știu cum să încep. De fapt, nu știu dacă am un început și un final. Poate că am, dar nu acum. Acum simt nevoia doar să scriu și să mă descarc.
Ieri dimineată, pe 13 aprilie la ora 4:30 sufletul străbunicului meu s-a despărțit de trup. Poate vă întrebați de ce scriu de el, dar vreau să îi dau viața drept exemplu.
Străbunicul meu, tatăl bunicului, împlinea pe 7 mai 94 de ani. A fost un om al bisericii mereu, dintr-o familie tare credincioasă, slujitori ai Maicii Domnului; poate i-ai spune familie de pocăiți, dar nu erau chiar deloc așa.
Avea un program strict când vine vorba de mâncare. Pe la 23 de ani a trecut printr-o hepatită deloc ușoară, și de atunci nu a mai mâncat carne de porc. Zilnic, după rugăciunea de dimineață, mânca la ora 11 și după își potolea setea cu 2 pahare de vin alb.
Mereu a fost cumpătat și devotat familiei și credinței. Și a avut un sfârșit lung și tragic, stând doar prin pat și prin spitale de 4 luni.
Dar ieri dimineață Dumnezeu a făcut rânduiala și a hotărât că locul lui nu mai este printre noi, ci alături de el.
Când a plecat ultima oară de la el, bunicul meu a primit răspunsul care le-a dat tuturor de înțeles că ceasul cel din urmă a venit:
- Tată, eu am plecat. Sănătate și noapte bună.
- Nu. Eu nu mai am nevoie de sănătate. Vouă sănătate acum. Mie mântuire.
Am fost o persoană norocoasă, având în vedere că mi-am cunoscut și din păcate mi-am și îngropat 3 din 4 străbunici.


Odihnește-te în pace, suflet nobil!


Astăzi Calipso nu există. Sunt doar eu, fata care scrie din fața calculatorului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]