If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

joi, 14 martie 2013

Nostalgie

Am intrat din nou în perioada "aia" de nopți nedormite, mii de cafele pe zi și melancolie dureroasă. Aveam nevoie de cineva care să mă asculte, așa că am ieșit cu T.
- Ce-i cu fața asta? Iar nu dormi? De câte nopți n-ai mai închis un ochi?
- De marți, îi răspund de-a dreptul absentă. Nu mă gândesc decât la el.
- Iar începi? Câți oameni ți-au zis să uiți naibii de el și să treci peste? Câți oameni ți-au întins un șervețel cu care să-ți ștergi lacrimile vărsate pentru el? Câți, Denisa?
- Taci! Am ținut la el, mult. Poate prea mult. Mi-am dat seama că în tot acest timp am fost prinsă între el și el, neștiind exact pe cine am în suflet. Dar acum, când stau și văd cât mi-e de dor...
- Nu mai plânge, prostuțo, mi-a spus ștergându-mi lacrima de pe obraz. Fii puternică și povestește-mi: ce mai e acum?
- Nici eu nu știu... Oricare ar fi decizia mea știu că sunt oameni care mă susțin... Dar ce naiba să fac? M-am săturat să încep eu conversațiile și să le închidă el, m-am săturat să îmi fie frică de tot ce urmează. Unde sunt lunile acelea în care toți oamenii îmi spuneau că radiez de fericire? Unde???
- Nu mai boci, copilă! Capu' sus! Hai, o să fie bine. Ești o fată frumoasă, ai în față un viitor frumos...
- Asta îmi spunea și el. Nu mai rezist. Vreau o minune; vreau să-i vină mintea la cap și să-mi spună orice! Doar să-mi spună...
- O să o facă, doar ai răbdare...
- Dă-mi o țigară.
- Parcă nu mai fumai. Ce te-a apucat?
- Dorul crud. Vreau o țigară.
- Of, Deniso, ce mă fac eu cu tine?
- Nu știu... Îmi dai azi țigara aia?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]