If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

joi, 31 ianuarie 2013

El

Intra in camera si lasa in urma lui mirosul intepator de parfum, dupa care eram pur si simplu innebunita.
- Pari trista, mi-a spus, ridicandu-mi barbia cu 2 degete.
- Nu, n-am nimic. Mi-a fost dor de tine doar, am raspuns copilareste si mi-am frecat capul de umarul lui. El a ras si m-a strans tare in brate.
- Draga mea, dar nu ne-am vazut de acum cateva ore. Asa de repede ti se face dor de mine?
- Din secunda in care ochii mei nu se mai scalda in lumina ochilor tai; de atunci incepe sa ma cuprinda dorul. A ras usor si s-a apropiat de mine. Inima mi-a batut cu putere un timp, dupa care s-a redresat.
Dar nu a facut absolut nimic. A stat pur si simplu in fata mea, cu mainile in jurul meu, si m-a privit in ochi. M-a analizat. Apoi a zambit ca pentru o glumita de a lui si m-a sarutat usor.
Nu era orice fel de sarut. Era sarutul acela discret, dar care era flamand. Un sarut in care sunt puse parca toate sentimentele.
M-am uitat printre gene la el si mi-a zambit timid.
- Esti frumoasa, ti-am mai spus asta?
- Si ce daca mi-ai mai spus sau nu? Mereu iubesc momentul in care ma alinti, in care imi spui ca sunt frumoasa...in care...
- Shhht, mi-a spus, asezandu-si un deget pe buzele mele. Taci; iubirea nu se spune, iubirea se simte. Vreau sa simt asta, din nou. Si m-a sarutat iar.
Era el, dar al meu. Era el, langa mine desi eu il simteam pana in maduva spinarii. Traiam prin el, respiram prin el, vedeam si auzeam prin el. Era ravasul pe care viata mi l-a ascuns atata timp! Era speranta care nu ma parasise, de fapt, niciodata.
Era el si ma iubea.





marți, 29 ianuarie 2013

Dorinta

Stii, candva priveam cerul si mi se parea uluitor cat de mare poate fi. Candva, stateam pe treptele casei bunicilor si intrebam de ce stelele lumineaza. Candva, copil fiind, aveam dorinte mari si vise si mai mari, o imaginatie bogata si multe laude si mangaieri pe crestet se adunau pentru mine.
Atunci? Eram o simpla pustoaica la vreo 5-6 anisori, obsedata de creioane colorate, carnetele si desene animate. Eram un copil fara griji, si mai ales, un copil cu speranta.
Atunci imi doream sa cunosc un baiat care sa fie eventual print, care sa ma faca fericita si sa ma imbrace cu haine scumpe. Asta insemna pentru mine fericirea.
Acum raportul e invers proportional: haine scumpe, dar care nu vin decat de la mine. Printul nu exista; mi-am dat seama ca tot ce am visat era doar un vis.
Acum speranta incepe parca sa se reaprinda, asta doar din cauza lui. L-am gasit pe el, acel el cu acel ceva pe care nimeni in jurul meu nu l-a mai avut. Acum sunt fericita in limitele normalului fizic, desi spiritual am trecut de mult timp de al noualea strat de nori.
Atunci aveam dorinte mari, dorinte care ma faceau sa par matura pentru ca in viziunea oricarui "om mare" dorintele mele imi puteau asigura viitorul.
Acum, ca am crescut, toata lumea imi spune sa deschid ochii si sa fiu serioasa, pentru ca nu exista ceea ce-mi doresc eu decat in filme. Se pare ca pentru unii maturitatea vine si pleaca, nu vine si se stabileste pe vecie. Asa s-a intamplat si cu mine. Acum nu mai pot auzi de la nimeni: traieste-ti visul. Nimeni nu ma mai indruma sa fac asta, decat eu.
Atunci credeam in iluzii, dulci iluzii care faceau lumea sa para roz si cu buline, cu fluturi viu colorati si cu pasari cu triluri uimitoare.
Acum, iluziile trec prin fata ochilor mei ca orice alta imagine reala. Am inceput sa fiu indiferenta fata de lume, pentru ca asta e miezul colorat din lumea asta gri. Singurul lucru bun pe care se pare ca multi dintre noi il mai avem.
Acum...singura dorinta a mea e implinita. Eu sunt implinita. Viscolul mi-a spulberat poate visele, dar nu si speranta; dar nu si pe mine.
Tu, dragul meu, esti dorinta mea.


Renegata.

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Uneori, tot ce ai trait pare fictiune

Mai tii minte ziua in care ne-am cunoscut? Dar zilele care au urmat? Dar ziua in care ti-ai dat seama ca sunt indragostita de tine? Sau poate prima noastra iesire singuri?
Nu inteleg ce e cu tine, de ce esti atat de schimbator... Stii, mi-e dor de tine, dar nu in sensul ala. Intr-un fel ma bucur ca am reusit sa trec peste si mi-am trait viata in continuare; cred ca am depins destul de mult de tine. Dar uite ca fericirea nu a venit doar din partea ta...
Spune-mi cu ce am gresit? Spune-mi de ce te porti atat de posesiv cand nu pot fi considerata decat o sora mai mica pentru tine? De ce lasi orgoliul sa te cuprinda in halul asta? Crezi ca e mai bine asa pentru tine? 
Uneori stau si ma gandesc daca imaginatia mea e atat de bogata incat sa-mi fi imaginat tot ce s-a petrecut intre noi. Si realizez ca nu poate atinge acest nivel. Deci totul chiar s-a intamplat, desi daca e acum sa privesc in trecut, am senzatia ca am vizionat un film.
Sa fie oare atat de mare schimbarea? La mine da, stiu, e vizibila si pana si tu ai remarcat-o. Dar la tine? Tu care nu poti fi doborat de nimeni, sa pot oare eu sa te fac sa-ti pierzi mintile?
Tot ce am trait pare acum fictiune...


Renegata


vineri, 25 ianuarie 2013

Si ninge iar...

Da, iarasi ninge. Iarasi scriu si scriu cu lacrimi. Astazi n-am chef; pur si simplu n-am chef sa las sa vorbeasca sufletul meu, ci lacrimile mele.
Ma pierd printre rotocoalele de fum de tigara, iar ceasca de cafea desi e plina, pare goala. Imi amintesc cu disperare ca s-a intamplat din nou. Si nu vreau sa ma gandesc la asta. Ne-am despartit din nou unul de celalalt, ne-am indepartat si relatia noastra s-a rupt.
De ce sa pierd asa prietenii? De ce sa mi se intample mie asta?
Inima mea e nevoita sa aleaga intre doua suflete puternice, ce se bat cap in cap din cauza orgoliului. Si da, doare. Si cat mai doare...
Si ninge iar. Privesc fulgii purtati de vant si suspin. Mi-e dor de el...si de el...si de ei. Si pentru primul nu mai simt nimic...dar doare despartirea asta. Al dracului de mult doare.
E frig afara, e frig in suflet...si e raceala intre noi. Nu inteleg nici acum cum o persoana se poate schimba atat de repede... atat de brusc... atat de dur.
Ma uit la telefon si atat. Mi-e dor sa vorbim, chiar daca n-am vorbit de ieri. Dar nu o sa te sun, pentru ca orgoliul imi spune ca o sa sufar. Nu o s-o fac. Nu o s-o mai fac.
Daca e sa sufere unul din noi, sacrifica-te tu de data aceasta.
Eu m-am saturat de tristete, de lacrimi, de dor...
Si ninge iar...


Renegata.


marți, 22 ianuarie 2013

Adevar

A iubi inseamna a pretui. 
Si cum multi nu pretuiesc, putini stiu sa iubeasca.





Renegata


Draga jurnalule

22.01.2013




Atitudine Slaba. Ce naiba o fi fost in capul ei cand si-a numit blogul asa? De ce oare se considera o atitudine slaba? 
Sunt intrebari zilnice pe care mi le adreseaza oamenii care dau cu ochii de blogul meu. Si uite ca scriu despre asta in tine, caietul ce poarta drept povara secretele mele, ofurile si durerile mele. 
De ce slaba? Oare nu asa sunt de fapt? Oare nu am increderea aceea in mine, increderea necesara supravietuirii, increderea care sa-mi confere siguranta? Nu. Nu exista. Candva a fost, dar oamenii au avut grija sa ma desparta de speranta. Si uite-ma aici, scriind...
Draga jurnalule, m-am indragostit si mi-e al naibii de dor de el. Sufletul ma forteaza sa-i strang mana, sa-i simt degetele calde pe gat si buzele ferme peste buzele mele... Si timpul...da, timpul ne preseaza si ne fugareste din urma, parca alungandu-ne de un pericol.
Nu mai stiu ce sa cred, ce sa inteleg...Ma pierd; si atunci ma uit in ochii tai caprui si vad flacara ce s-a aprins in ei cand m-ai luat de mana prima oara. 
Of...de-ai putea citi randurile astea sa stii cat de mult insemni pentru mine....
Nu vreau sa te las; nici nu mi-am propus asta. Si sper ca nici tu. Dragule, iubirea neconditionata pe care ti-o port este cheia mea spre speranta. Impreuna sfidam legile fizicii, legaturile chimice, totul. 
Impreuna suntem unul si acelasi.
Draga jurnalule, mi-e dor de ingerul meu pazitor. M-a parasit acum ceva timp pentru ca nu mai aveam putere sa cred in el. De l-as vedea acum, mi-ar fi rusine sa-l privesc drept in ochi, sa-i vad frumusetea orbitoare emanata de aripile albe, si privirea mereu ingrijorata. 
Mi-e dor de trecut cum nu mi-a fost niciodata. Mi-e dor de amintirile frumoase alaturi de el, de mesajele trimise dupa miezul noptii si de privirile lungi aruncate in fuga pe la scoala. 
Draga jurnalule...

Renegata


luni, 21 ianuarie 2013

Timp

N-am timp de-mbrățișare,
N-am timp de mine și de noi...
Și știi, cândva aveam de toate
Și timpul se oprea doar pentru noi.

Cândva aveam eu timp de tine;
Cândva timp să visez aveam
Dar visul s-a pierdut cu tine,
Căci timp de visare nu mai era.

Atunci cu ochii tu mă priveai
Și timpul tău mi-l dăruiai;
Contam doar eu în timpul tău-
Eram tot Universul tău.

Din când în când privești plecat
Un orologiu trist și singur.
Din an în an tot ține ritmul
A inimilor timp pierdut.

N-am timp acum; dar poate mâine
Când ochii mei de tine-or da
Am să-ți șoptesc ușor și sigur
Că timpul meu te renega.

joi, 17 ianuarie 2013

Schiţe

Stăteam întinsă şi citeam o carte plictisitoare, fiind obligată să ascult pălăvrăgelile lungi ale unei prietene. Ce-i drept îmi era cam somn şi nu prea o ascultam. Aşa că am închis ochii şi mi-am lăsat imaginaţia bogată să îşi facă exerciţiul. 
Am aruncat o privire de ansamblu asupra oamenilor. Am stat şi m-am pus pe rând în mai multe ipostaze, câteva nu chiar plăcute. Am stat şi m-am gândit cum, în ziua de azi, nimic nu mai e cum era acum câţiva ani. La ce mă refer? Oamenii nu se mai uită la sufletul celui de alături; prieteniile nu mai durează cât ar trebui sau nu se leagă chiar deloc. Chiar trebuie să ai un iPhone în mână ca X să te considere prietenul lui?
Lumea e rea. Oamenii îşi răcesc comportamentul şi se izolează în ei. Oftez. Mi-e greu să fac asta, dar ştiu că trebuie. 
Ce erau oamenii? Oamenii erau fiinţele care, pe două picioare umblau prin lume şi cu propria raţiune o schimbau în mod pozitiv. Ce sunt oamenii azi? Oamenii azi sunt aceleaşi fiinţe raţionale, dar care sunt influenţate din toate părţile. Vezi tu, asta s-a schimbat şi încă se schimbă la omenire. Am încetat să credem în speranţă pentru că alţii ne-au spus că nu există. Ne-am descurajat şi ne-am pierdut drumul. Ne-am lăsat influenţaţi şi am pierdut.
Oare ne mai putem schimba? Putem. Dar trebuie să ştim cum. Toţi trebuie să găsim persoana care sa ne emane încredere, respect şi speranţă. Trebuie să învăţăm din nou să credem. Avem nevoie de credinţă ca să putem merge mai departe. 
Ce vom face mai departe? Mai departe? Sincer nu ştiu. E un răspuns cu atât de multe feţe, încât mi-e frică să mă gândesc la urmări. Sunt prea multe diferenţe între oameni în societate şi prea multe nedreptăţi din cauza aceasta. Sunt prea mulţi care au acces la toate deşi nu merită, şi prea puţini sau poate niciunul care nu are acces la nimic şi are nevoie de tot. Sunt prea puţini oameni care mai cred în Dumnezeu, şi prea mulţi oameni care Îi folosesc numele doar în înjurături.

M-am trezit din visare şi am întâlnit privirea furioasă a prietenei mele. Nu mi-a păsat. Trasasem în cap nişte schiţe care reprezentau adevărul. Aflasem răspunsul la diverse întrebări deşi îmi displăceau total. 
Judecasem oamenii de parcă eu nu aş fi fost unul din ei, dar nu-mi părea rău.
Fusesem eu, şi scriitor, şi critic, şi om în acelaşi timp, în aceeaşi persoană, dar cu alte viziuni.

Articol înscris în Blog Power 53 cu tema propusă de belgianca:
Viaţa alături de oameni:
- ce sunt oamenii?
- ce ai schimba la oameni?
- incotro crezi că se îndreaptă omenirea?
Alte articole scrise: Human connect to human; Alături de ei; Cât de departe am ajuns; Să relativizăm; Mă fascinează oamenii, Oameni si oameni, Uitam ca suntem oameni,Despre oameni
Succes tuturor!


duminică, 13 ianuarie 2013

Human connect to human

Hmmm...Oameni...
Constiinta mea surade cand aude de acest cuvant.
Sa incepem cu inceputul. Ce sunt oamenii? Daca intrebi un copil de 2-3 anisori iti va raspunde ca omul este o fiinta creata de Dumnezeu si lasata pe fata Pamantului. Nu neg ca nu ar fi adevarat; dar daca stam si privim omul pana in maduva oaselor, lucrurile se schimba.
Omul este fiinta rationala, care este capabil sa simta afectiune, iubire, ura si de asemenea poate influenta si persoanele din jur sa simta la fel. 
Viata alaturi de un om e deosebita; nu poti compara o viata traita de unul singur cu o viata intr-un cuplu sa spunem. Uite, priveste o simpla femeie, ce este fericita alaturi de persoana iubita, o femeie independenta, cu un loc de munca si cu capul pe umeri. Ai vizualizat-o? Acum priveste o femeie, ce este fericita alaturi de persoana iubita, o femeie independenta, cu un loc de munca, cu capul pe umeri, si cu copii. Aceasta este o femeie cu responsabilitati, care are o viziune total diferita asupra lucrurilor fata de prima femeie. De ce? Pentru ca e mama.
Oamenii sunt complicati. Au vicii ciudate, desi nu toti practica aceste vicii. Vezi tu, oamenii sunt simpli in complexitatea lor. Asa cum un simplu cocon da nastere unui fluture orbitor de frumos.

Adesea stau si ma intreb daca oamenii pot fi schimabati... Cred ca sunt doua categorii de oameni: oamenii care influenteaza si oamenii care sunt influentati. Acum trebuie sa ma corectez; sunt sigura ca nu doar eu cred asta. Dar sa vedem care ar fi problema. In general oamenii nu pot fi influentati de persoane pozitive, bune. Mereu si mereu urechile noastre trebuie sa auda la stiri cum a mai fost injunghiat un taximetrist, cum a mai fost rapit un copil, si alte povesti macabre ca acestea. Oameni buni, de ce lasam raul sa ne domine, cand putem foarte bine sa impunem bunatatea in jurul nostru? Gata? Nu mai suntem copii si nu mai credem in deviza basmelor ce spune ca "binele invinge raul"? 
Putem influenta in bine persoana de langa noi si putem face asta doar impreuna.

Unde va ajunge omenirea? Aceasta este o intrebare cu un raspuns din ce in ce mai complicat. Eu incerc totusi sa raman optimista si sa sper ca binele va domina si ca va da sah mat din 3 miscari in jocul acesta numit viata.
Oamenii sunt facuti unul pentru celalalt, fiecare gasind jumatate din el la alta persoana. 
Oamenii sunt conectati cu oamenii prin iubire. 
Oamenii suntem noi, nu ceea ce aratam ca vrem sa fim.

Articol inscris in Blog Power 53 cu tema propusa de belgianca:
Viata alaturi de oameni:
- ce crezi despre oameni?
- ce ai schimba la oameni?
- incotro crezi ca se indreapta omenirea?
Alte articole scrise: Alaturi de ei; Cat de departe am ajuns?; Sa relativizam; Ma fascineaza oamenii, Schite, Despre oameni, Uitam ca suntem oameni, Oameni si oameni
Succes tuturor!

Castigi, pierzi, dar scrii!

Cam asta se intampla acum pe MWB: e veselie si suntem adunati sa scriem catrene, sa ne punem mintea la contributie intr-un mod chiar ingenios si in acelasi timp sa ne distram.

Sunt multe catrene, si pentru mine, care maine la 7 o sa fiu probabil in banca la ora de germana visand frumos, e "linistea ce vine inainte de furtua", in cazul meu furtuna fiind scoala.

Sincer as sta toata noaptea si mi-as stoarce creierii sa gasesc rime cat de cat bune, versuni in care sa cuprind si cele cinci cuvinte magice: ele, lacrimi, stau, masa, stiri.

E o joaca ce te ajuta sa te relaxezi intr-un mod diferit; si cand spun diferit ma refer la faptul ca in acelasi timp dai frau liber imaginatiei si incepi sa scrii. Chiar e un mod interesant de a sta.

Doritorii sunt asteptati alaturi de noi sa scrie catrene!

Regulile sunt simple:

  • Primesti 5 cuvinte;
  • Faci un catren;
  • Raspunzi la alte catrene preluand ultimul vers dintr-un alt catren;
  • Cu cat reusesti sa scrii mai multe catrene, cu atat ai sanse mai mari sa castigi;
  • Castigatorul va fi cel care are scrise cele mai multe catrene.


Ce mai astepti? Intra aici! Te asteptam: http://www.mostwantedblog.org/2013/01/13/cafeaua-de-seara-mergem-inainte/

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Noi

Iubitule, iti amintesti ziua in care ne-am cunoscut? Era o zi banala, calduroasa ca toate celelalte zile se vara. Stateam unul langa celalalt pentru ca tu nu mai aveai loc altundeva si nu am facut prea multa conversatie.
A trecut o vara intreaga in care nu ne-am vorbit, si alte 2 luni in care am vorbit cate putin. Pana cand...lucrurile au inceput sa se aprinda intre noi, dar eu am avut curajul sa o spun prima. A fost ok, pentru ca nu am mai avut probleme dupa cand vine vorba de contactul vizual.
Dar tu, ai un farmec aparte. Acum esti al meu si nu vreau ca nimeni sa incerce sa ne desparta.
Mi-am gasit in sfarsit linistea.
Mi-am gasit in sfarsit locul.
Mi-am gasit in sfarsit jumatatea.
Te iubesc!

joi, 10 ianuarie 2013

Reprosuri

Povestea ei incepuse altfel; de fapt, nu incepuse niciodata pentru ca ea nu amintea niciodata de inceput. Era o fata izbitor de frumoasa, de simpla, desi unii o vedeau doar ca fata unui mare om de afaceri. Sayuri era o blonda frumoasa de care abia reuseai sa iti atingi privirea: purta haine scumpe, parul mereu ingrijit, si de asemenea machiajul. Dar inauntru era o fata trista.
Sayuri spera sa intalneasca cat mai repede fericire, sau cel putin spera sa stie ce e fericirea si daca pentru ea exista. Mama ei murise cand ea avea doar 4 ani, iar tatal fiind mereu plecat nu a reusit sa ii ofere caldura si dragostea de care avea nevoie. Sayuri era mereu cu cate o slujitoare de a tatalui ei si de obicei aceasta se chinuia sa ii ofere fetei tot ce avea nevoie.
Anii au trecut si Sayurii a implinit varsta de 18 ani. Acum intelesese multe lucruri si isi reprosa mereu ca din vina ei murise mama ei. Isi amintea si acum ziua in care, jucandu-se pe strada, nu a bagat in seama vorbele grijulii, suparandu-si astfel mama. Toata copilaria a trait cu ganduc ca ea, prin obraznicia ei, a ajuns sa duca la sfarsitul celei mai dragi fiinte din viata ei. Cu timpul a aflat ca mama ei fusese bolnava si stresul ii agravase boala.
Dar Sayuri nu era impacata cu acest gand... Si isi reprosa mereu ca doar din vina ei se intamplasera toate acestea.
Pana intr-o zi cand tatal ei a venit sa vorbeasca cu ea...

miercuri, 9 ianuarie 2013

O chema Diana si avea vise mari.

Sa va spun povestea Dianei, o fata frumoasa cu ochi cenusii de numai 7 anisori.
Diana fusese mereu diferita de celelalte fete inca de la primii pasi in viata. S-a nascut in anul Maimutei in horoscopul japonez si elementul ei era apa. Era plina de apa, ceea ce o facea o persoana foarte optimista si isteata.
Diana avea de mica vise marete: la 4 ani isi dorea sa se faca actrita pentru ca ii placea sa mearga la piese de teatru cu bunica ei si era uimita de costumele frumoase ale actorilor. I se parea o viata minunata pentru ca asa avea ocazia sa vada si lumea si sa cunoasca cat mai multe tari. Cand a implinit 6 ani, visul ei era cu totul altul. Cand deschidea primul abecedar si-a dat seama ca ar fi nefericita intr-un teatru. S-ar simti ca intr-un circ si nu ar mai fi avut niciodata sentimentul de "acasa" nicaieri in lume. Asa ca a hotarat sa devina scriitoare.
La scoala invata bine si de fiecare data stia ce litera urmeaza sa invete. La inceputul clasei a doua, Diana scria primele ei poezii in revista scoli.

*


Anii au trecut si Diana s-a facut fata mare, avand aceleasi trasaturi fine si ochii la fel de cenusii. Pe parcursul anilor de liceu a continuat sa scrie, desi timpul o presa mai mereu. Dar asta era placerea ei si scria de cate ori avea ocazia.
La implinirea varstei de 23 de ani, Diana si-a schimbat complet viata facand un legamant cu un barbat cunoscut in facultate. Era pur si simplu absorbit de poeziile si poemele ei, incat dragostea pentru poezia a devenit mai apoi dragostea pentru Diana.
La aproape un an de la casatorie, Diana a reusit sa isi duca la bun sfarsit visul de care a tras atata timp si a publicat prima ei carte de povesti. Erau povesti simple, genul de povesti pe care parintii sau bunicii trebuie sa le citeasca nepotilor sau copiilor inainte de culcare. Cartea a avut un mare succes si Diana a fost tare fericita.


*

Au mai trecut doi ani si Diana a primit o rasplata neasteptata pentru succesul ei: o fetita. Fetita ii semana leit si luase de la mama ei ochii minunati si unici.
Acum Diana scrie pentru fetita ei pentru ca viata ei era acum traita prin ochii copilei.


Tu cum o vezi pe Diana?

marți, 8 ianuarie 2013

Tutun pe buze

Imi ascundeam fata in ceasca de cafea cand tu ai aparut. Nu mi-am putut ascunde zambetul ce mi-a luminat fata cand am vazut ca usa se deschide si apari tu. Mi-ai zambit de asemenea in timp ce eu lasam ceasca pe masa. Ai tras usor scaunul si te-ai aplecat sa ma saruti. Pe buzele mele ai gasit gustul de cafea care iti placea tie.
Te-ai asezat langa mine si mi-ai facut semn sa-ti dau mana. Am crezut ca te vei uita la inelul meu, inel pe care nu il mai vazusesi pana atunci. Dar de data asta nu curiozitatea cerea mana mea, ci inima ta. Mi-ai cuprins palma cu ambele maini si dintr-o data m-am simtit fragila si in acelasi timp protejata. Am stat mult timp si ne-am privit doar mainile. Pana cand ai reusit tu sa spargi tacerea dintre noi, eu deja eram prinsa in capcana ochilor tai migdalati.
Mi-ai spus cateva cuvinte si te-ai aplecat usor spre mine. Buzele tale au atins buzele mele si parca lumea s-a spart in jurul nostru ca un glob si cioburile au cazut pe jos. Nu ne-a pasat. Eram impreuna unul langa celalalt si asta conta. Te-ai retras usor, cu privirea inca atintita in ochii mei. Ti-ai scos pachetul de tigari si l-ai lasat pe masa. Am mai vorbit putin si ti-ai aprins o tigara. Ai facut cateva cerculete pentru mine, stiind ca eu nu pot sa fac. Le adoram si le urmaream piruetele prin aer inainte ca ele sa dispara.
M-ai prins iar de mana iar eu mi-am lasat capul pe umarul tau.
- Pot sa dorm pe tine?
Tu ai ras si m-ai sarutat usor pe par, pe frunte, pe buze...
Cunoscutul miros de tutun era pe buzele tale.
Buzele tale sopteau acum povestea lor la urechea mea.
M-ai sarutat repede si ti-ai mai aprins o tigara...

Because of you

- Dragule, imi e dor de tine.
- Si mie imi e dor de tine, draga mea. Ne vedem in curand. Iti promit.

Nici nu stiu ce am facut sa merit fericirea. Nu cred ca am fost o fata super cuminte si Mos Craciun a mai venit o data pentru a-mi lasa sub brad si fericirea.
Sa fi fost destinul? Oare soarta mea nu ma e atat de cruda, atatat de marsava pe cat o credeam? Daca e vorba de destin, atunci imi retrag toate cuvintele groaznice adresate lui. Atunci multumesc oricui pentru ca sunt in sfarsit asa cum vreau de mult timp: fericita, implinita, impacata cu mine.
Toate astea doar din cauza ta. Iti mai aduci aminte cand ne-am cunoscut? Scoteam cateva vorbe si nu te priveam in ochi. Atunci nu credeam ca voi ajunge sa te vreau aproape de tine, nu credeam ca voi fi dependenta de tine cum sunt de oxigen. Credeam ca o sa fie o prietenie, dar n-a fost. A fost ceva mai mult. A fost scanteia care a aprins focul; au fost bucatile de lemn care l-au tinut aprins.
Dragule, de ai sti cat te iubesc! Nici nu iti poti imagina cum dragostea mea creste pe zi ce trece pentru tine. Nu-ti poti imagina cat de mult tin la tine, cat de mult sper sa ramanem asa, de neatins pentru totdeauna. Vreau sa numaram impreuna cat mai repede nu doar zilele in care am fost doi, ci lunile care au trecut si care vin. 
Vreau sa nu ne stea nimeni in cale, pentru ca noi vom fi indiferenti si isi vor pierde timpul degeaba incercand sa ne distruga ce am cladit impreuna.
Traiesc intr-un peisaj de primavara, unde copacii din jurul meu isi dezmortesc micii muguri. Alaturi de tine ma plimb parca printre tufe de levantica, desi in realitate afara ninge.
Pe cerul meu nu mai sunt nori; din cauza ta.


duminică, 6 ianuarie 2013

Fulgi mari

Stii, mereu mi-a placut sa vad ca ninge cu fulgi mari. Acestia au starnit mereu in mine un sentiment de incredere si stabilitate. Ma relaxeaza sa privesc pe geam, cu cea mai mare cana de ceai fierbinte in mana, si sa vad cum pe masini, pe copaci, pe pervaz cad parca boabe de orez.
Sa ma rezum doar la tine? Fulgii mari imi provoaca fluturii din stomac. E o prostie, stiu, dar parca sunt intr-o legatura stransa. Atunci imi amintesc iar de tine...si oftez. A trecut atata timp de cand nu m-ai strans in brate, de cand nu m-ai mai sarutat...de-ai sti cat de dor imi e de tine.
M-ai intrebat ce m-a atras la tine, de ce, mi-ai pus toate intrebarile posibile. Si ce daca? As accepta orice venind din partea ta, doar ca sa iti aud vocea minunata. Iar ochii tai...as putea sa ii gasesc si in coltul cel mai intunecat al Iadului, al Iadului meu.
Te iubesc si vreau sa iti demonstrez asta in fiecare secunda. Vreau sa simti asta chiar si atunci cand nu sunt cu tine.
Atatea amintiri...si fulgii inca nu s-au oprit din cadere. La fel de mari, acelasi drum, din nori pana pe pamant...
Dragule, eu te iubesc. Nu ma intreba niciodata de ce. Multumeste-mi doar ca o fac.

Asteptari

Intr-o buna zi, sufletul meu se va inalta spre cerul albastru si va pluti deasupra norilor ce ne inunda acum viata. Dragule, visez de atata timp la ziua asta, incat acum parca e ceva de mult trecut. Atatea sentimente, atatea gesturi, atatea priviri furate...
Ti-am zis vreodata cat de dor imi e de tine? Nu cred ca am avut ocazia. Cand iti aud vocea nimic nu mai exista in jurul meu care sa imi atraga atentia. Doar tu contezi. De-ai sti cum stau cu respiratia taiata cand aud pe masa telefonul vibrand la primirea mesajului de la tine...
Iubitule, mi-e frica. Sunt tare speriata de sfarsit, pentru ca nu vreau sa ne desparta nimeni. Dar in scurt timp distanta o va face si dragostea noastra trebuie sa reziste. Impreuna suntem puternici, pentru ca suntem facuti unul pentru celalalt. Doua elemente puternice, imbinate parca de un maestru bijutier in timp ce slefuieste un cristal. Esti important pentru mine ca stratul de zapada ce protejeaza iarna graul.
Dragule, tot ce imi doresc e sa fii acum, aici, langa mine. Sa ma strangi in brate si sa-mi spui cuvintele ce ne-au legat odata: Imi e frica sa te ating, draga mea, ca sa nu te spargi in mainile mele. Apoi m-ai sarutat grijuliu pe frunte si m-ai luat de mana.
Asta vreau si acum. Astept cu nerabdare ziua in care ne vom revedea, zi in care nimic inafara de tine nu va mai conta.

vineri, 4 ianuarie 2013

Secret

Am deschis un mic carnetel si m-am uitat la foaia alba ce zacea pe birou. Am luat un creion in mana si m-am oprit. Ce naiba faceam? Ce aveam de gand sa scriu? Eram ingandurata. Si inca sunt, totusi. Nu am niciun semn de la tine si as vrea sa nu mai am golul asta cumplit in stomac. Pana la urma imi acopar fata cu palmele si ma gandesc intens. Parca...parca imi explodeaza capul. Sau parca nu. Sunt bulversata si nu stiu ce-i cu mine. Oftez si iau carnetelul in mana. Ma gandesc sa ma eliberez de gandurile astea intortocheate si incep sa le scriu.

Dragule, unde naiba esti? Mi-e dor de tine si parca...parca n-am vorbit de o viata. Vreau sa-ti aud vocea. Nu... Vreau sa stau ghemuita in bratele tale. Nu... De fapt, ce naiba vreau? Vreau doar sa fiu cu tine! Vreau doar sa nu incerce nimeni sa intre intre noi pentru ca nu va avea loc. 
Vreau sa simt dragostea, vreau sa prinda viata intre noi doi. Da, cred ca asta e ceea ce vreau cu adevarat. Dar sa existe oare dragostea adevarata pentru noi? Sa nu fie oare niciun obstacol? Nici macar orgoliul meu sau al tau? Sa fie oare dragostea aceea lunga din povesti, pana ce moartea ne va desparti? Off...Nu vreau sa ne desparta moartea. De fapt, cine stie, poate nici nu va domni relatia noastra. NU! Nu trebuie sa fiu pesimista. Au trecut vremurile alea. Dar vezi tu, traiesc cu o frica. Dragule, vreau sa nu-mi mai fie frica. Vreau sa ma las inundata de iubirea ta, vreau sa simt cum vibreaza increderea in mine. Vreau sa ma saruti dulce in fiecare dimineata, si pe buzele mele sa gasesti vesnicul gust de cafea. Vreau cand deschizi ochii sa ma vezi zambind si vreau sa stiu ca si tu zambesti si cu sufletul.
Vreau sa fiu cu tine si, la naiba cu dorul, vreau sa nu mai vina niciodata. Vreau sa fiu zi de zi aproape de tine, si sa stiu ca niciodata nu ma voi satura de prezenta ta, de ochii tai, de parfumul tau...
Dragule, vreau sa tresar de fiecare data cand ma iei in brate. Vreau sa aud vocea ta suava cum imi sopteste la ureche un "Te iubesc" lung, urmat de saruturi tandre. 
Vreau sa stiu ca putem fi unul singur, ca putem forma o singura persoana. 
Vreau sa stiu ca putem sa uitam in fiecare secunda ca suntem inconjurati de oameni care se holbeaza la fericirea noastra, si ca ramanem doar noi doi, singuri pe lume.
Vreau sa stii ca te iubesc.
Vreau sa...vreau sa...nu mai stiu ce vreau. Cred ca vreau sa fie un secret pentru noi, dar pentru ceilalti o taina abia impartasita. Vreau sa ne luam prin surprindere cu orice privire, antingere, sarut...


Am inchis ochii si m-am vazut langa tine. Eram fericita. Da...chiar eram...
Am zambit inchizand carnetelul cu micul meu secret. Secretul nostru.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Partea II- Anioşka îşi dezvăluie povestea



Terminasem spectacolul din Moscova. Ca de obicei primisem multe flori si aplauze. Eram terminata, asa ca am hotarat sa merg in camera mea de la hotel si sa ma intind.  De obicei dupa spectacole stateam impreuna toti; nu si acum. Pentru noi toti, Moscova era un oras cenusiu; nu si pentru Anioşka. Aici ii era familia. 
In seara aceasta nu doar eu, ci toti alegeam sa ne retragem in camerele noastre. Dupa ce am facut un dus m-am apucat de citit o carte. Nu vroiam sa adorm inca. Nici nu m-am apucat bine si am auzit o voce de dupa usa:
-Draga mea, dormi? Era Anioşka cu vocea ei cristalina. M-am ridicat din pat, i-am deschis usa si am invitat-o inauntru. Uite, a continuat ea, vreau sa-ti spun o poveste. Te rog sa nu ma intrerupi.
Am privit-o mirata si am dat din cap. Nu stiam la ce se refera. S-a asezat pe marginea patului langa mine si a inceput povestea.
- Vezi tu, candva am fost o fata tare cuminte; invatam bine, parintii erau mandri de mine, fratii mei...Dar intr-o zi a aparut barbatul asta, asa cum a aparut si la tine. Imi era profesor de filozofie si il indrageam tare mult. Am dat totul pentru el; si cand spun totul ma refer si la feciorie. Da, chiar asa. Ce mai stau oare sa cenzurez? Ne-am tras-o, de mai multe ori. Si dupa am plecat cu el, desi stiam ca fac cea mai mare greseala a vietii mele. Am plecat si el m-a lasat dupa un timp. Nu ma puteam intoarce acasa pentru ca imi era rusine de ai mei. Si a trebuit sa ma descurc singura. Am batut din poarta in poarta si am ajuns la o familie din nordul Rusiei. Tin minte si acum ziua aceea, de parca a fost ieri. Era o familie tare bogata. Era un fel de conac, iar ea era plecata. Am vorbit in schimb cu sotul ei si mi-au spus ca as putea ramane pentru a le fi un fel de servitoare; asa puteam sa fac si niste bani si dupa sa ma car naibii undeva. Am acceptat. Am primit o camera frumoasa in mansarda si am inceput curatenia. Doar un lucru nu stiam: ca in acea casa, cand ea se intorcea si pleca el, casa era plina de prostituate si clienti. Si ghici ce s-a intamplat cu timpul. Asta am devenit si eu. Nu am crezut ca voi face vreodata asta, dar s-a intamplat! Devenisem o curva si nu stiam ce sa mai fac ca sa scap.
A inceput sa planga si sa tremure. Fara sa-mi dau seama am intins o mana spre ea si i-am sters lacrimile. Ea a ridicat ochii spre mine si a vazut ca plang si eu. Acum imi era mila de ea si o compatimea, desi era o femeie puternica.
- Nu plange pentru mine, iubito. Nu am terminat povestea. O sa vezi ca plangi degeaba acum. O sa vezi ca viata mea a devenit intr-un final frumoasa. Dar sunt prea obosita sa continui acum. Ne vedem dimineata. 
M-a pupat pe frunte si a plecat. Am ramas intinsa pe pat, gandindu-ma cu ce gresise oare ca sa merite soarta asta. Nu ma mai gandeam la mine acum, absolut deloc. Ma gandeam doar la ea. 
Si adancita in ganduri am adormit.

Din nou

Suntem din nou impreuna. A mai trecut un an...si vorbesc deja de parca as avea blogul de o viata. De fapt a trecut doar un an de cand suntem impreuna.
Am vrut de atatea ori sa ma retrag, sa fac in asa fel incat Atitudine Slaba sa para doar un vis de mult uitat, dar nu s-a putut. Nu m-a lasat inima, dar nici voi. Si poate asa e mai bine. Sa nu ne despartim inca.
Dragilor, ma bucur ca nu v-am parasit. In cateva zile, in ultimele dintr-un an chinuit, fara de speranta, am primit cel mai frumos dar posibil: fericirea.
Acelasi lucru va doresc si voua pentru ca meritati sa fiti fericiti.


Suntem din nou impreuna, gata de un an lung si plin de realizari. Sunt aici doar pentru voi, si impreuna cu voi vreau sa incep anul bine.

:]