If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

marți, 4 decembrie 2012

De vorba cu amintirile

Era o zi ca toate altele: trezit greu si scoala care imi ocupa majoritatea timpului. Sa fi fost poate si vina stresului acumulat la scoala, dar nu cred. M-am trezit un jurul orei 2 scotand din buzunarul mic pachetul de tigari si bricheta albastra. Nu mai fumasem de mult, nu stiu ce-mi venise.
Tremuram. Mi-am aprins cu greu tigara si am lasat fumul slab sa-mi inunde plamanii. Involuntar mi-am dus mana la ochi si m-am sters; initial nu stiam nici eu de ce am facut asta, dar dupa cateva momente mi-am dat seama ca plangeam.
Nu aveam de ce totusi. Fusese o zi normala, zambisem, tipasem, facusem pe nebuna. Dar acum eram singura din nou, adancita in propriile ganduri.
Mi-am dat seama cat m-am maturizat. In momentul acesta ma simteam...batrana. Ma simteam rupta de peisaj, privind totul ca o piesa de teatru. Ma saturasem. Treceam prin amintiri, ori ele treceau prin mine... Plangeam eu, ori plangeau amintirile mele... Mi se parea un dialog informal, un dialog de sentimente si incarcari emotionale.
Imi era frica. Si avea si de ce sa-mi fie...
M-am asezat pe niste scari, plangand, stand de vorba cu amintirile.

2 comentarii:

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]