If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

luni, 31 decembrie 2012

2012- the end

E ultima scena din aceasta piesa de teatru numita 2012. A fost o sceneta greu de jucat, cu personaje multe si intamplari triste scrise in scenariu.
2012 a fost pentru mine un an greu, cu multe peripetii, mai multe rele decat bune. Viata mea s-a schimbat si a revenit pe drumul cel bun in acest an; m-am luptat cu mine si nu de fiecare data am castigat.
A fost in acelasi timp si un an frumos; am cunoscut multe persoane minunate, cu una dintre ele terminandu-mi anul cu bine.
Voi intra pe deplin implinita in anul 2013.
Multumesc tuturor celor care si-au facut griji pentru mine cand eram pesimista si trista. Multumesc ca m-ati incurajat dragilor. Vreau sa va anunt ca sunt pe deplin fericita pentru ca am gasit persoana care ma poate face fericita.
Va doresc un an nou cat mai bun, plin de impliniri. Sper sa fiti si voi fericiti asa cum sunt eu acum. Dar sa nu uitati sa va pierdeti speranta! Uneori se lasa mai asteptata decat credeti.

Cortina cade peste 2012.
Actorii asteapta in liniste.





***Aplauze***

vineri, 28 decembrie 2012

Realizari

Aproape s-a dus anul...Au fost atatea zile, atatea bloguri citite, atatea carti citite, atatea filme vazute, atatea fotografii facute, si totusi iata sfarsitul. Nu o sa ma apuc de scris despre realizarile din viata mea personala; n-au fost prea multe, si nici n-au fost bune. Ce e cel mai important totusi e ca anul acesta am cunoscut oameni ca Sorina, Diana, Tibi si multi altii care mi-au facut viata mai frumoasa si mai usoara. M-am indragostit, am iubit, am pierdut dragostea, am plans, m-am indragostit din nou... Dar asta nu conteaza. Dragostea vine si pleaca. Ceea ce conteaza este ca am invatat foarte multe de la niste persoane dragi mie, pe care acum regret ca le-am cunoscut prea tarziu. Sper doar ca timpul ne va ingadui sa mai petrecem momente frumoase impreuna, chiar daca acest concept de Facultate si Liceu va indrazni sa ne desparta.
Cele mai importante realizari, de care vreau sa vorbesc, nu sunt ale mele. Sunt ale acestui blog.
Unii ii stiti povestea pentru ca ati fost alaturi de mine de la inceput. Altii poate de abia acum o aflati. Blogul a fost la inceput pentru mine o persoana la care ma confesam intr-o perioada cumplita a vietii mele. Nu multi mi-au fost alaturi si am considerat ca aceasta este cea mai buna alegere: sa-mi fac un blog si sa scriu. Nu-mi place limba romana ca materie, nu-mi place sa-mi fac temele si totusi soarta m-a adus aici si am inceput sa scriu. Depresia mea a luat sfarsit pe la mijlocul lui februarie 2012. Atunci imi reamintisem cum e sa zambesti, cum e sa ai prieteni, cum e sa ai cu cine vorbi. Trebuia sa sterg blogul. Nu mai aveam ce sa fac. Dar soarta a intervenit iar si nu m-a lasat lucrul acesta, care mai tarziu mi se parea o prostie. Ce mi s-a intamplat? Voi toti, ati fost ingerii mei pazitori, ingeri care nu m-au lasat sa renunt la ceea ce acum a devenit o bucata din mine: blogul. 
Ce am realizat in tot acest an? 
In primul rand am invatat sa sper; am invatat ca daca te dai batut inseamna ca esti las. Am invatat ca speranta nu musca, asa cum credeam eu, si ca ea iti poate aduce cele mai frumoase amintiri pe care le poti pastra in memoria ta.
Apoi am invatat sa zambesc; odata ce vedeam ca blogul e citit, ma bucuram ca un copil mic ce primeste bomboane si jucarii.
In al treilea rand am invatat ca viata nu e asa gri cum o vedeam eu, ci are si ea particelele ei roz.
Cel mai important lucru pe care l-am invatat a fost sa cred in mine. Mi-a fost frica pana nu de mult sa o fac. Credeam ca de la un anumit punct toate drumurile ti se inchid si atunci nu mai ai ce face; dar s-a dovedit a nu fi asa deloc. Alaturi de prieteni am invatat sa am incredere in mine. Am invatat sa nu mai port niciun razboi cu propria-mi constiinta pentru ca e in zadar. Ea mereu va castiga si va avea dreptate. Odata cu asta am invatat sa-mi ascult inima si sa calc pe frica. Am invatat sa accept un "nu" intr-un mod placut, cu zambetul pe buze si cu capul sus. 

Sa ma prezind dupa un an alaturi de voi:

Buna. Eu sunt Denisa, o simpla fata de 15 ani care a invatat sa zambeasca si sa se bucure in fiecare clipa de viata. Pe langa asta, am o calitate aparte: am fost, sunt si voi fi o Atitudine Slaba.

miercuri, 26 decembrie 2012

Dar acum...?

Am fost cam agitata si emotionata pentru ziua de ieri, dar a trecut mai repede decat ma asteptam.
Nu-mi vine sa cred ca a trecut un an; nici nu-mi dau seama cand au zburat atatea zile... Stiu ca in ultimul timp parca ziua a avut mai putin de 24 de ori, dar nu credeam ca timpul zboaea asa repede.
Am intrat din nou in melancolie. Sunt fizic in prezent, cu picioarele pe pamant, dar cu capul in aer. Parca astept ceva, dar nici eu nu stiu exact ce. Astept sa se schimbe ceva in viata mea, de parca nu s-au schimbat destule pana acum.
Oare ce se intampla cu mine? Nici eu nu mai stiu ce vreau, desi sunt momente in care parca stiu si ce se va intampla maine in viata mea. Dar acum...? Acum oare ce ramane de facut? Imi vin iar in minte intrebari fara raspuns. Si parca imi doream sa stiu totul cand eram mica...

Cine sunt eu de fapt?
Oare am ajuns sa fiu cum spune toata lumea? O simpla persoana ce se ascunde in spatele unui blog?
Ce scop am eu pe Pamant?
De ce sunt aici?
De ce nu am incetat sa scriu?
De ce ma bucur de lucrurile marunte?
De ce m-am indragostit iar?
De ce el?
De ce Atitudine Slaba?

Si lista poate continua la nesfarsit. Intrebarile astea nu ma lasa sa dorm. Candva parca stiam raspunsul la fiecare...Dar acum?

Ce insemn eu pentru tine?

marți, 25 decembrie 2012

Un an de Atitudine Slaba

25 decembrie 2011...Denisa facea primii pasi pe blogger. Alegea sablonul potrivit, dadea un titlu dupa starea ei nu prea buna, alegea fonturi, culori si imagini. Nici nu se gandea ca va cunoaste multe persoane minunate, va avea parte de multi cititori si chiar de un premiu. Tot ce stia era ca vroia sa scape de depresia in care intrase in Ajun de Craciun. Vroia sa se descarce si sa fie totul bine.
A inceput firav; nu indraznea sa izbucneasca si era totusi retrasa cu gandurile ei. Avea un conflict cu propria ei persoana, pentru ca intr-un fel sau altul isi pierduse identitatea.
Am avul langa mine oameni minunati: prieteni buni care m-au sustinut si care au avut mereu grija sa ma intrebe de blog. De asemenea, nu trebuie sa il uit pe Varga Lucian care este o persoana minunata cu un suflet minunat, desi nu l-am cunoscut personal. Te pup si te imbratisez! Mereu am simtit ca ma impingi de la spate cand scriu si sentimentul acesta mi-a dat putere. Multumesc!

Acum?

Acum suntem pe 25 decembrie 2012. Iata ca "Atitudine Slaba" a rezistat, datorita voua. Voi m-ati incurajat sa descopar cine sunt cu adevarat si sa ma impac cu mine. Voi m-ati facut sa zambesc, desi sufletul imi era cuprins de lacrimi. Voi, da, chiar voi, m-ati ridicat din cel mai cumplit intuneric. Am invatat sa fiu altfel, datorita voua. Atitudine Slaba exista in continuare in mine datorita voua.

Pentru asta trebuie sa va multumesc si sa va rog sa primiti aceasta postare ca pe un cadou in suflet, ca pe un cadou de la mine nu de la Mosul.

Multumesc tuturor ca ati fost alaturi de mine la bine si la greu, ati zambit si ati plans odata cu mine. Multumesc ca ati parcurs acest drum cu mine si ca ati avut grija sa ma ajutati sa ma ridic atunci cand am cazut.




Pentru voi:
Atitudine Slaba
- 66 de persoane interesate
- Premiul MWB decembrie 2012
- 13 752 afisari de pagina
- 266 postari.



luni, 24 decembrie 2012

Un gand mic pentru MWB si nu numai

Dragii mei,
Se pare ca a sosit si ziua aceasta, de 24 Decembrie. E Ajunul Craciunului si se pare ca am trecut si peste al nu stiu catalea sfarsit al lumii. Suntem uniti, suntem o familie si asta ne va tine multe veacuri pe Planeta Albastra.
Vin si eu cu un gand bun pentru MWB; va doresc numai bine, sa fiti sanatosi si sa ne bucurati cu noi concursuri, sa aveti grija de bloggerii noi si mici si sa ne tineti mereu pe noi, bloggerii mai vechi, in sufletele voastre pure.
Pentru cititori doresc multa sanatate, impliniri si fericire. Va multumesc, si nu numai eu, ca ati fost alaturi de mine de la inceputul drumului meu in lumea aceasta. Multumesc de atentia acordata blogului meu, multumesc ca i-ati acordat cateva minute din viata voastra pretioasa.
Va doresc sarbatori cu bine alaturi de cei dragi sufletului vostru si un Craciun cat mai fericit posibil!

duminică, 23 decembrie 2012

Circuit

M-am nascut...

Am crescut...

M-am indragostit...

Am iubit...

Am mintit...

Am ranit...

Am pierdut...

Am plans...

Mi-a fost dor...

Am regretat...

Si din toate astea am invatat...


...Am luat-o de la inceput...

...am zambit...

sâmbătă, 22 decembrie 2012

De ce Craciunul?

Eram copil si ma jucam cu fulgii de zapada. Mama ma privea pe geam si zambea. Ce vremuri...Imi amintesc si acum ziua in care am pus marea intrebare. Cand mama era prinsa in treburile pentru sarbatori, doar eu si intrebarile mele neintelese lipseam:
- Mama, de ce conteaza Craciunul? 
Mama, mirata de intrebarea mea, a incercat sa-mi explice cat mai bine cu putinta:
- Draga mea, Craciunul reprezinta Nasterea Mantuitorului, momentul in care totul s-a schimbat pe Pamant. Stii foarte bine legenda. Poti spune ca de atunci a inceput sa domneasca si raul pe Pamant, pentru ca Irod vroia sa-l ucida. Craciunul conteaza pentru ca are o semnificatie foarte mare in religie si pentru ca il gasesti in sufletul oamenilor.

Am crescut; stau si zambesc in timp ce scriu si imi dau seama cat de mult m-am schimbat. Privesc anii  parca reflectati pe geamul plin de fulgi de nea. Am stat in toti anii astia cu acest raspuns la o banala intrebare de copil de 5 ani. Acum insa? Nu mai vreau nimic. Craciunul nu inseamna doar cadouri pentru mine, mancare multa si brad impodobit. 
Pentru mine Craciunul inseamna liniste sufleteasca, indeplinire a dorintelor si visare pe mai departe. 
Daca s-a schimbat cu ceva aceasta sarbatoare? Da...Acum pot spune ca mi-e mila cand vezi cati oameni, tineri fiind, nu mai stiu de adevarata semnificatie a Craciunului. 
De ce trebuie sa uitam ce inseamna? De ce ne e frica sau rusinem sa recunoastem tema religioasa?
Oamenii trebuie sa fie mai buni in perioada asta, sa se curete de pacate si sa fie impacati cu sufletul. Trebuie macar pentru cateva zile sa ne ferim de rautate si de ura, sa fim prieteni toti intre noi, pentru ca asa ar fi vrut Mantuitorul sa fim.

Sarbatori de iarna...Cat v-am asteptat! Atatea zile taiate in calendar, atatea ganduri zburdalnice in orele de mare au zburat spre voi...Dar sunteti aici acum. Sarbatoarea mea preferata a venit.
Sunt niste simple zile pentru unii. Dar pentru mine?
Pentru mine inseamna atata bucurie si atata liniste, incat mi-as dori ca in fiecare zi sa fie Craciunul. 
De ce Craciunul? Pentru ca sunt alt om.

"Ce inseamna pentru tine sarbatorile de iarna?"

Articol scris pentru Blog Power 51  dupa urmatoarea tema propusa de Anemona:

Magia sarbatorilor: 
- ce reprezinta pentru tine sarbatorile de iarna?
- modul in care iti petreceai Craciunul difera de cel pe care il ai acum?
- ce mici gesturi iti vor face aceste zile de neuitat?

miercuri, 19 decembrie 2012

Dorinte de Craciun

E trecut de miezul noptii si eu inca nu am somn. Stau lipita de geam, cu patura in spate, urmarind cum vantul leagana usor fulgii de nea. Cred ca sunt deja doua saptamani de iarna si eu inca nu m-am saturat.
Vreau ca iarna aceasta sa traiesc din amintiri! Vreau sa fac din nou ingerasi in zapada, vreau sa strang la piept pisica ce tremura de frig. 
Vreau sa ma bucur de sarbatori asa cum sunt ele! Vreau sa sarbatoresc Nasterea Domnului alaturi de familie, locul cel mai minunat de pe Pamant.
Vreau sa-mi pun dorinte si sa cred in ele; daca eu cred, atunci dorintele mele devin realitate.
Vreau sa spun Craciun Fericit in timp ce impodobesc bradul in alb si rosu in Ajun.
Vreau fericire. Mai presus de toate dorintele vreau fericire, pentru ca e anotimpul fericirii. Sunt nopti magice pline de iubire si pace sufleteasca. Sunt nopti in care pana si cei saraci sunt fericiti, iar cei bogati sunt mai buni si mai darnici. 
De Craciun eu imi doresc iubire. Vreau sa fiu patrunsa de sentimentul acesta cald si pur si vreau sa-l transmit mai departe.
Vreau sa invat sa fiu mai buna si sa-mi deschid larg portile inimii si sa adapostesc acolo cat mai multi nevoiasi.


E Craciun. 
E iarna.
E anotimpul tuturor dorintelor.
E sarbatoarea viselor si a gandurilor frumoase.

Articol inscris in concursul "Nopti Magice in Miez de Iarna-2012", concurs sponsorizat de Luxury Gifts


marți, 18 decembrie 2012

De vorba cu egoismul

Stii, de multe ori am stat si m-am gandit la defectele mele. Poate unele pot fi ascunse, dar orgoliul si egoismul...vor exista mereu proeminente. Vezi tu, niciodata nu am incetat sa fiu orgolioasa. Oricat de mica si inocenta as parea, in adancul meu mocneste o rautate. Sunt o egoista; da, chiar sunt. Nu-mi place sa ma ascund si imi place sa fiu directa. Sa fie oare anturajul de vina? Sa fie oare societatea? Nu; nu la mine. M-am autoeducat sa fiu asa. Imi place unde am ajuns.
Am invatat sa fiu rea in anumite situatii si sunt pe buna dreptate. Vezi tu, urasc cand cineva incearca sa ma plagieze. Sa fiu luata ca model? Chiar ma bucur sa se intample asta. Dar pur si simplu nu suport cand cineva incearca sa fie ca mine, sa faca ce fac si eu. De ce sa-mi fac prieteni pentru a fi luati de altii? Pentru ce sa scriu pe blog, pentru ca cineva sa vina si sa-mi fure ideile? Pentru ce sa citesc niste carti pentru ca cineva sa faca acelasi lucru?
Stiu, stiu. Nu e normal. Muzica, cartile, filmele sunt a tuturor. Dar de ce sa se intample toate astea dupa ce eu citesc o anumita carte sau ascult o anumita muzica?
Egoism...ceva ce intra in compozitia mea. Cum este oxigenul in procent de 47 in compozitia chimica a Pamantului, asa e si egoismul la mine.
Asta sunt. Asta am fost. Asa voi ramane.

luni, 17 decembrie 2012

Am nevoie de tine...

Ma simt singura. Sunt impacata cu mine, intr-un final, dar nu mi-e bine.
Cred ca am facut o alegere proasta. Nu. Nu am ales nimic gresit cand vine vorba de tine.
Nu trebuie sa ma las cuprinsa de ganduri pesimiste si rele. Nu vreau sa mai vars decat lacrimi de bucurie: pentru ce a fost, pentru ce este si pentru ce sper ca va mai fi.

Am spus mereu ca nu mai vreau sa ma mai indragostesc, asta pentru ca nu am putut trece peste tine. Nu mi-as dori nicicand sa am o fericire falsa alaturi de altcineva.

Am nevoie de tine! Si, la naiba, m-am mintit de atatea ori spunandu-mi ca pot zambi si fara tine. Dar nu e asa. De fiecare data cand zambesc, un gand ratacit zboara catre tine. 

De asta am nevoie de tine: sa ma protejezi, tinandu-ma de mana...

sâmbătă, 15 decembrie 2012

E vremea colindelor

Din nou ninge. Fulgi mici si pufosi cad pe asfaltul plin de polei. E frumos. E un anotimp al puritatii, cand tot ce vezi cu ochii e alb, cand toti oamenii sunt mai buni unii cu altii. 
Stateam la geam si ma uitam cum ninsoarea se asterne. Am lasat o lacrima sa-mi cada. Imi aminteam de copilarie, imi aminteam de mine. Imi aminteam cum, marginalizata fiind de ceilalti copii ca eu cred in Mos Craciun, inca ma duceam cu colinda la vecini. In fiecare an imi placea sa impodobesc bradul si sa aranjez fiecare glob cu multa grija si bucurie. Nu cred ca aveam mai mult de 5 ani cand mama ma gasea cu toata beteala in jurul meu si eu ii spuneam ca am cea mai frumoasa si stralucitoare rochie de sarbatori. Ce vremuri...Acum privesc cu multa bucurie sarbatorile de iarna ce au trecut. Atatia ani in care bradul era cea mai mare bucurie a mea; atatia ani in care adormeam sub brad cu gandul de a-l vedea pe Mos Craciun. L-am vazut de cateva ori si i-am spus poezii. Atunci el scotea din desaga rosie papusi si multe bomboane. Cata bucurie pe mine!

Am crescut acum si nu ma mai joc cu papusile. Dar il astept cu nerabdare pe Mosul, un batranel plin de viata, cu burtica si barba alba. Un bunic al fiecarui copil, cu ochi mari si jucausi. Craciunul reprezenta pentru mine cea mai frumoasa sarbatoare a anului. Nu putea fi om pe Pamant care sa nu astepte sa primeasca o multime de cadouri sau sa impodobeasca bradul. 
Acum era din nou vremea colindelor. O vedeam pe bunica iesind cu colaci, mere si nuci colindatorilor. Auzeam colinde vechi cantate de copii de toate varstele, cu nasul rosu si infrigurati. Zambeam cand le vedeam bucuria cu care canta si curiozitatea ce li se citea pe fata cand le intindeai darurile. 

Ninsoarea s-a oprit. Intunericul incepea sa se lase asupra micutelor case. Imi era dor sa vad batrani cu bratele deschise invitandu-ma sa-i colind. Asa ca m-am imbracat bine si mi-am facut loc printre troienele de zapada. Aveam de gand sa merg cu traditia mai departe si sa ma bucur de sarbatori. 
E vremea colindelor


Articol inscris in concursul Nopti Magice in Miez de Iarna-2012, concurs sponsorizat de LuxuryGifts.

vineri, 14 decembrie 2012

Iad

Mă las purtată într-un Infern propriu, într-o mare de flăcări și suspine. Nu vreau să mor; încă nu am făcut tot ce aveam de gând să fac. Bine, poate sunt narcisistă când spun asta, dar simt că mai am de stat pe aici.
Îmi place viața, așa imperfectă cum e ea. Îmi place să stau în miez de noapte și să privesc stelele, sperând, zic eu, că și tu faci același lucru.
Mă gândesc mult la tine și asta doare al naibii de tare. Am spus de prea multe ori că timpul vindecă toate rănile, deși ale mele încă sunt deschise. Mai am nevoie de minute; de timp pe care să-l opresc când te văd, timp pe care să-l grăbesc când nu ești cu mine. La naiba, mi-e greu. Știi ce zic? Trăiesc într-un Iad când sunt cu tine, într-un Iad când ești departe. E greu cu iubirea nu?
Durere, tristețe, melancolie sunt cuvintele care îmi descriu cel mai bine existența.
Nu vreau să te pierd. Nu vreau să te am lângă mine. La dracu', par nehotărâtă? Nu e deloc așa să știi. Doar că am acceptat faptul că dragoste cu forța nu se poate. Nu vreau să te am lângă mine atâta timp cât nici tu nu vrei asta.
Te iubesc. Te urăsc. Nici eu nu mai știu. Trăiesc într-un Iad disproporționat.
Trăiesc prin și cu tine.

miercuri, 12 decembrie 2012

La naiba cu dorul!

M-am săturat să mă tot ascund. Îmi lipsești și începe să mă doară lucrul ăsta. Știi, cândva eram ceva mai apropiați, ieșeam mai des, vorbeam mai mult... Acum relația dintre noi s-a cam răcit.
Să mă bucur? Să plâng? Să mă îngrijoreze? La dracu', sunt prea multe întrebări pentru creierașul meu fragil.
Hai să-ți explic puțin cum stă treaba. Mai presus de noi, mai presus de tine e orgoliul tău. E acel scut pe care eu îl pot da jos de pe tine al naibii de greu, și nu-mi place chestia asta. Mi-ai spus de atâtea ori că sunt una din puținele persoane care reușesc să-ți atingă punctele sensibile. Să mă bucur? Să mă simt specială? Mereu m-am simțit specială în jurul tău. Mereu când te-am îmbrățișat mi s-a impregnat parfumul tău în minte. Mereu am fost topită după zâmbetul tău, după felul tău de a fi, după tine.
Aș vrea să mă pot întoarce în timp și să fac în așa fel încât să te cunosc mai repede. Aș vrea să am mai mult timp pe care să-l petrec cu tine. A trecut aproape un an...și parcă tot mai am nevoie de amintiri.
Ziua de mâine pare la ani lumină distanță. O aștept ca să te pot vedea iar printre fulgii de nea jucăuși. Și, la naiba cu dorul, vreau să se facă iar dimineață!

marți, 11 decembrie 2012

Scufița Roșie

Era marți, cu nimic în plus față de alte zile. Stăteam la ora de matematică și mă gândeam cât de repede o să treacă ora de geografie, în care mai mult ca sigur urma să fiu ascultată. Așa cum mă așteptam, după ce s-au spus absenții, profa mi-a strigat numele și am știut că trebuie să ies la ascultare.
A trecut repede totuși, deși mie mi s-a părut o groază.
Mergând spre casă, m-am oprit să zâmbesc unei copile de vreo 5 anișori, știrbă deja, cu un cojocel roșu pe ea. Mi-a zâmbit înapoi și am rămas totuși să mă uit la ea. Zâmbetul ei era totuși trist. Așa că m-am apropiat ușor de ea crezând că poate o sperii. Nu s-a întâmplat asta. Ba mai mult și ea a făcut un pas spre mine și mi-a spus:
- Nu îl găsesc pe Tedi. S-a pierdut în zăpadă.
- Cine e Tedi, drăguță?
- Tedi e ursulețul gentuță pe care mi l-a dat mami. Eram cu Victor și mi l-a aruncat în zăpadă. El a plecat acasă și eu nu am mai văzut ursulețul.
- Of, micuțo, te ajut eu să îl cauți. Tu doar stai aici și nu te băga în zăpadă pentru că ești mică și te murdărești.
Ascultându-mă, s-a așezat grațioasă pe treptele din fața blocului. Nu a mai vorbit cu mine, doar a așteptat salvarea lui Tedi.
După vreo 5 minute am zărit în zăpadă o bucățică albastră și m-am dus spre ea. Acela era Tedi. Când l-am ridicat spre fetiță a sărit bucuroasă de pe scări și m-a îmbrățișat după ce și-a văzut ursulețul teafăr.
- Îți mulțumesc! Mami s-ar fi supărat pe mine dacă l-aș fi pierdut pe Tedi. A plecat în timp ce s-a mai întors o dată să-mi facă cu mâna.
Am plecat zâmbind, gândindu-mă că făcusem o faptă bună. Dar ce e și mai important, făcusem un copil fericit. Nu aflasem cum o cheamă pe copilă. Dar știam că în minte aveam ochii albaștri, buclele blonde, căciulița de lână și cojocelul roșu.

duminică, 9 decembrie 2012

E iarnă iar

Stau la geam și privesc afară; chipul meu pustiu și trist coboară-n stradă iar, plin de dor și dor și amintiri.
Văd din nou oameni de zăpadă și ninsori ce stau să cadă, arătând parcă a martori prezenți la un eveniment important. Cad pe gânduri. Mă gândesc că va veni iar noaptea și că-mi este teamă. Îmi e teamă să nu pierd acest tren al amintirilor. Pe peronul proaspăt nins vor veni oameni să creadă, să înțeleagă, cum toți renaștem din iubiri. Se vor urca în tren alături de mine. Vor vedea pe geam același peisaj pe care îl voi vedea și eu: iarnă.
Cum numesc eu iarna? Anotimpul viselor târzii. Ultima sută de metri în tot: ultima sută de metri dintr-un an, dintr-o relație, dintr-o noapte, dintr-o viață. E anotimpul în care suntem ocupați cu făcutul pârtiei, cu ultimele cumpărături pentru sărbători. E anotimpul care ne permite să visăm în grabă, și în același timp visele să fie mărețe.
E iarnă iar...și pe pământ, și-n cer, și-n suflet.


Premiile MWB

Fericire? Sa fie oare cuvantul corect? Nu...Extaz! Atitudine Slaba se bucura de nominalizarea printre alte bloguri minunate. Cu aceasta ocazie trebuie sa multumesc cititorilor. Acest premiu este de fapt al vostru, pentru ca sunteti alaturi de mine, pentru ca ma incurajati prin comentariile voastre si prin vizualizari. Multumesc inca o data! Nu am cuvinte destule sa va multumesc!

Suflet pierdut

Nu se auzea decat zapada sub talpile mele. Era intuneric si urat afara, iar eu nu eram in apele mele. Ma durea raceala dintre noi. Ajunsesem intr-un punct nici chiar mort, intr-un punct care se zbatea intre viata sau moarte.
Iubire...am auzit destul de des cuvantul asta, dar nimeni nu a binevoit sa mi-l explice. Daca am dat de ea? Sincer nu stiu. Poate am oferit-o, dar nu a fost acceptata. Iubire...o unda de fericire preventiva; o durere sfasietoare dupa plecarea ei.
Suflet pierdut; ramane deci sa hoinaresc in cautarea cioburilor de cristal ce alcatuiesc sufletul meu. Era puternic, era cald si plin de viata.
A nins. Norii au cernut prima zapada si au trimis furiosi primul inghet, care a fost fatal sufletului meu. S-a spart, s-a spart in mii de cioburi.
Nu am mai putut suporta vajaitul ce imi inunda urechile. M-am asezat pe o banca si mi-am tinut capul intre maini. Atunci, am auzit cazand pe zapada bucati...din ceva. Uitandu-ma printre degete, mi-am vazut sufletul plangand cu lacrimi de sange, am vazut viata mea complet distrusa.
Am plecat spre gara; ajungand la ghiseu, o domnisoara draguta mi-a zambit si m-a intrebat daca doresc un bilet.
" Da-ti-mi un bilet doar dus" era tot ce-aveam de spus... Plec din nicaieri spre nicaieri in cautarea sufletului meu.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Adevarul doare

Copil fiind, asteptam cu nerabdare Craciunul sau Pastele; asteptam sa-mi aduca Mos Craciun daruri multe, sa impodobesc bradul, sa cand colinde, si de Paste asteptam iepurasi de ciocolata.
Am ajuns la scoala. Deja colegii ma ironizau si radeau de mine pentru ca eu credeam in asa ceva. M-au ranit spunandu-mi ca nu exista Mosul. Ajunsa acasa am inceput sa plang. Cam de atunci am inceput sa ma izolez.
Am invatat sa spun mereu adevarul si sa pastrez secretele oamenilor, astfel castigand increderea lor. Am invatat asta exersand, fiind mintita si doborata. Am reusit sa o fac traind intr-o continua minciuna ce ma inconjura, ce era peste tot in jurul meu. Am crescut si m-am maturizat. Am plas si am ras cu o ultima lacrima in coltul ochilor. Am cazut de nenumarate ori si nu de fiecare data am reusit sa ma ridic. Pentru ca nu am avut un sprijin.
Faptele se uita; vorbele nu. Inca aud in minte ecoul rasetelor colegilor de gradinita. Inca ma simt marginalizata pentru ca eu chiar cred in Mos Craciun. Dar vezi tu, cu timpul accepti asta, zici ca ei dar faci ca tine. Accepti asta pentru ca incetezi sa vrei raspunsuri, pentru ca inveti sa nu mai pui intrebari.
Pentru ca faci "de ce"-ul sa para o obisnuinta nu o curiozitate. Pentru ca faci din interesant banalul.
Pentru ca adevarul doare.

marți, 4 decembrie 2012

De vorba cu amintirile

Era o zi ca toate altele: trezit greu si scoala care imi ocupa majoritatea timpului. Sa fi fost poate si vina stresului acumulat la scoala, dar nu cred. M-am trezit un jurul orei 2 scotand din buzunarul mic pachetul de tigari si bricheta albastra. Nu mai fumasem de mult, nu stiu ce-mi venise.
Tremuram. Mi-am aprins cu greu tigara si am lasat fumul slab sa-mi inunde plamanii. Involuntar mi-am dus mana la ochi si m-am sters; initial nu stiam nici eu de ce am facut asta, dar dupa cateva momente mi-am dat seama ca plangeam.
Nu aveam de ce totusi. Fusese o zi normala, zambisem, tipasem, facusem pe nebuna. Dar acum eram singura din nou, adancita in propriile ganduri.
Mi-am dat seama cat m-am maturizat. In momentul acesta ma simteam...batrana. Ma simteam rupta de peisaj, privind totul ca o piesa de teatru. Ma saturasem. Treceam prin amintiri, ori ele treceau prin mine... Plangeam eu, ori plangeau amintirile mele... Mi se parea un dialog informal, un dialog de sentimente si incarcari emotionale.
Imi era frica. Si avea si de ce sa-mi fie...
M-am asezat pe niste scari, plangand, stand de vorba cu amintirile.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Eu nu.

1 Decembrie... Asa si? Avem si noi o zi si ne prefacem ca nu uitam de ea. Hai, recunoaste acum. Uita-te in urma si gandeste-te ca ti-ai amintit de ziua asta doar cand vedeam parada la televizor sau multe steaguri prin oras; sau ca in cazul meu, ziua in care luminitele pentru sarbatori se aprind.
Nu vreau sa par nesuferita, dar mi-e greata. Pentru mine nu exista 1 Decembrie, fiindca nu am cu ce sa ma mandresc. Sa spun ca sunt roman ca sa ce? Sa mi se aminteasca de 3 nume importante,cica, de Dracula si de tigani? Nu am nimic cu ei; chiar ii compatimesc. Stii cum se spune: Vreau o tara ca afara. Eu vreau o alta planeta. Si vreau sa fiu singura.
Eu nu vars lacrimi de ziua asta doar pentru ca sunt roman. Nu prea sunt mandra de tara mea. Nici nu prea am de ce sa fiu. Dar pentru mine 1 Decembrie are alta simbolistica.
Pentru mine inseamna frig, ceea ce imi place foarte mult. Inseamna ninsoare si cadouri. Dar in acelasi timp inseamna pustiu in suflet, lacrimi in ochi si singuratate. Ca in fiecare an.
Pentru mine 1 Decembrie e altfel. Reprezinta ziua in care speranta intra in hibernare pentru 3 luni. Inseamna zapada si Mos Craciun care nu exista. Inseamna vise implinite pentru copii.
Eu nu spun "La multi ani!" de 1 Decembrie.

:]