If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

luni, 26 noiembrie 2012

Partea I- Inceputul.



Incepea sa se simta venirea toamnei. Nu-mi pasa. Fusesem mereu indiferenta fata de anotimpuri. Eu nu acceptam povestea cu cele 4 anotimpuri; mi se parea o prostie. Mi se parea ca e unul singur care isi schimba machiajul dupa ce se plictiseste.
Eu sunt Anelise; sau cel putin asta eram candva. Nici eu nu mai stiu daca mai aveam un nume, o personalitate sau ceva. Sunt actrita de mai bine de 10 ani. M-am lasat de scoala de prin clasa a X-a, cand m-am indragostit de proful de arta dramatica. El nu mai vroia sa predea, ci vroia sa plece din nou cu teatrul. M-am dus cu el; si de atunci a inceput viata mea. Am 26 de ani si atat. S-a dus orice viata- doar sa ma plimb de colo-colo cu echipa, doar schimb haine, decorul si machiajul.
E grea viata de actor. Mai ales cand ajungi sa dai cu capul de sus si sa realizezi ce greseala ai facut. Eu? Mi-am lasat parintii, iubitul, fratii si prietenii pentru proful meu. Degeaba. Nu stiam ce ma asteapta. Nu stiam ca o sa ma lase si el, nu stiam ca o sa mearga la un teatru diferit dupa ce ma va "plasa" intr-o echipa. De vreo 9 ani nu a mai dat niciun semn de viata, dar ce e cel mai important, m-a dezamagit. De atunci viata mea a devenit o drama. Majoritatea scenariilor erau drame. In aproape fiecare piesa de teatru muream.
Imi amintesc si acum ziua in care am trecut pragul teatrului. Eram naiva pe atunci si nu-mi imaginam ca acea mana de oameni care ma astepta dincolo de usile mari avea sa devina familia mea. Atunci m-a luat Anioșka, o frumoasa rusoaica blonda, sub protectia ei. De la ea am invatat cam tot ce stiu. Imi era si mama, si sora, si prietena in acelasi timp. O iubeam pentru ceea ce era ea, pentru faptul ca inca avea o viata si ca nu juca mereu un rol. Lucru pe care eu nu-l faceam. Eu ma atasam repede de personaj si ma desparteam greu de el. Dar, pentru ca rolurile erau asemanatoare, facusem si din viata mea o piesa de teatru.
Uitasem intr-o zi sa ma demachiez, si asta imi schimbase radical viata. Ramasesem o masca.
Imi placea. E absurd, dar chiar imi placea sa joc mereu un rol. Trebuia sa-mi fie o invatatura de minte. Ma vandusem profesorului meu. Si ce primisem? Nimic. Asta era adevarul. Imi fusese luat totul; nu mai aveam nimic. Anioșka imi zicea mereu ca ma intelege si sa fiu fericita totusi. Ea, impreuna cu restul, fusesera abuzati si vanduti unui teatru. Ei scapasera si ajunsera aici. Si acum erau familia mea.
Eram o fire puternica; dar de fiecare data cand incepea cineva discutia asta plangeam. Si nu numai eu, ci toti: Anioșka, Chris, Erik, Arlene, Mike, toti.
Eram o mana de oameni, despartiti de vieti, dar cu o familie bogata. Eram cativa oameni, care traiau prin lacrimile varsate de public.
Eram cativa oameni care jonglau cu masti.
Era inceputul.

7 comentarii:

  1. Uiiii ♥ !
    Acum sunt şi mai curioasă în privinţa poveştii .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca iti place:* Partea a II-a va veni cu mai mult suspans

      Ștergere
  2. Superba povestea <3 abia astept sa citesc continuarea.. <3<3

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce mult mi-a placut acest inceput,astept cu nerabdare continuarea!:*

    RăspundețiȘtergere

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]