If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

joi, 29 noiembrie 2012

Aberaţii.

Nu am nicio idee formată în cap şi totuşi vreau să scriu. 
Vreau să-mi pun gândurile întortocheate şi sentimentele ascunse. Aş plânge; vezi tu, lacrimile au o anumită importanţă pentru mine, deşi toată lumea îmi spune să nu plâng pentru nimicuri pentru că lacrimile au o valoare importantă. Mie mi se pare ceva normal, deşi poate chiar sunt o plângăcioasă.
Lacrimile mi-au fost prietene când nimeni altcineva nu era lângă mine. Mi-au mângâiat uşor obrajii şi mi-au alinat suferinţa. Eu am de ce să plâng.
Mi-aş aprinde ţigara. Zace pe birou şi aşteaptă ceva, poate nu pe mine. Mi-e dor de tine. Te-aş suna dar parcă mi-e frică; inima mă opreşte şi am de gând să o ascult. Ştii, m-am săturat să sufăr. Mi-aş aduna lucrurile şi aş fugi cât mai departe de suferinţă; nu pot. Asta ar însemna să plec de lângă tine şi nu îmi doresc asta. 
Am spus de atâtea ori că speranţa nu are sens, încât nu mai pot număra pe degete acest lucru. M-am contrazis de atâtea ori, încât nici nu mai ştiu ce am în minte.Aş renunţa la tot ca să petrec câteva minute de neuitat cu tine. Asta ştiu sigur. Dar...îmi pun mereu aceeaşi întrebare: meriţi oare atâtea sacrificii? La dracu', dragostea merită orice. Dar îmi e frică.
Cred că ar fi mai bine să mă depărtez uşor de tine, deşi nu vreau asta; ar fi mai bine să păstrez o distanţă decentă şi să îmi iau adio de la tine în fiecare secundă în care ochii mei se bucură de imaginea ta.

Poate că sunt prea obosită să conştientizez ce scriu. Sau poate că am avut în sfârşit curajul să recunosc de ce mi-e frică. Dar...toate aberaţiile astea îmi inundă creierul. Şi eu continui să te iubesc şi să mă rănesc cu prietenia noastră...


Good bye, my lover...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]