If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

marți, 30 octombrie 2012

One soul

Un suflet. Unul care nu stie sa iubeasca.
Un suflet. Unul care habar n-are sa planga.
Un suflet. Unul nepasator si plictisit.
Tu esti. Doar ca nu admit asta. Nu accept sa o recunosc cu voce tare, desi stiu ca e adevarat. Am urat mereu ideea. Dar m-am inselat teribil.
A fost o iluzie. O simpla elegie a mintii mele. A fost un miraj, iar eu am fost jucata pe degete de mine.
Am crezut in ceva ce nu exista, explicand totusi ca exista dar nu e gasit.
M-am inselat. Sau poate ca nu. Incapatanarea va castiga oricum din nou, deci nu are rost sa ma contrazic singura. Nu acum.
Deziluzie. In asta traiesc acum. As crede in nimic si l-as defini exact ca pe un corp. Oamenii m-ar crede nebuna. Dar poate ca sunt.

Un suflet. Comparativ cu al tau, al meu e omorat de lacrimi.
Un suflet. O iubire ce nu se opreste intr-un singur loc din organismul meu.
Un suflet. Rupt in bucati si totusi triumfator.

luni, 29 octombrie 2012

Plângând

Și era trist, și era plecat
Și mă uitam în urma lui.
Și il pierdeam iar din privire
În ceas târziu de seară,
Și îmi doream să mor încet
Fără să mă mai doară.

Și el pleca. Și mă lăsa pe mine
Să sufăr și să plâng de dor.
Își aprindea țigara și se uita la mine
Și mă lăsa să mor.

Iubirea fuge și se duce,
Și tu nu mai apari.
Te las, te rog eu du-te
Vreau să mă-ntorc în Rai.

Și plâng acum și nu mi-e bine
Și vreau să plâng mereu.
Am plâns și ieri, și plâng și mâine
Doar de dorul tău.

duminică, 28 octombrie 2012

Memoriile unei inimi frante.

Asta e ultima postare a "Denisei" pentru moment. Intr-un singur minut, tot ce am cladit in ultimele 6 luni a fost distrus. Toate gandurile frumoase, toate momentele deosebite dintre noi au fost sparte. Nu se mai intorc poate niciodata. Vreau sa raman cu ele si sa-mi iau adio.
Vreau sa plang pentru tot ce a fost si sa zbier pentru tot ce nu am avut.
Vreau sa fiu singura.
Ramane un gol...pe care nu cred ca o sa mai am ocazia sa-l umplu vreodata. Ramane sa-mi sec sufletul de sentimente si ochii de lacrimi.
Ramane sa ma inchid in mine si sa aleg praful din cenusa.
O sa ma duc la funerariile sufletului meu si o sa-l plang. O sa plang iubirea pe care ti-am oferit-o, dar pe care ai refuzat-o politicos. O sa plang ziua in care te-am cunoscut, dar nu o sa o si regret. O sa plang ca a fost vina mea ca s-a sfarsit asa, desi nu stiu exact care din noi e vinovatul.
O sa te las. O sa fac ceea ce mi-ai spus si o sa-ti doresc doar zile frumoase. O sa te salut in gand si o sa-mi potolesc lacrimile cand te voi vedea. O sa-mi alin sufletul cu prezenta ta in visele mele, desi o sa realizez ca ma distrug mai tare.
De astazi se ridica un zid intre noi, un zid pe care eu astept totusi sa-l distrugem vreodata. Eu te voi putea ierta, dar tu oare vei trece peste?
Acum nu mai conteaza. E prea tarziu sa mai fac ceva.


Va spun si voua "Adio!". Sper sa revin curand. Sper sa nu-mi pierd ultimul gram de umanitate.

Eu, Denisa, in lacrimi din ochi si din suflet, inchei.

Sentimente plasticate.

E un sindrom? Ne imbolnavim toti de el? Eu una nu vreau, nu pot.
M-am saturat sa vad falsitati, inimi ruinate. Nu, nu doar baietii sunt vinovati, pe criteriul "el n-a stiut sa ma iubeasca". Nu, draga, tu nu ai stiut sa-l pastrezi.
M-am saturat de luat de iubite/iubiti, de barfe si scuze. M-am saturat de atitudinea de tarfa, si de tot arsenalul la fel.
Mi-e dor de o iubire adevarata si de durata. Mi-e dor de atingeri tandre cat nimeni nu se uita.
Nu mai vreau sentimente de plastic.

miercuri, 24 octombrie 2012

Obsesie

Nu as fi crezut niciodata ca o sa se ajunga aici. Dar priveste cum au decurs lucrurile. Eram doi straini, doi simpli trecatori anonimi prin viata.
Intr-o zi m-am asezat la masa ta, fara sa te intreb daca e liber locul. Ti-am luat o tigara din pachetul aproape terminat si, fixandu-te cu privirea, am aprins-o. Imi urmareai fiecare gest si ma simteam mandra ca, in sfarsit, am putut sa-ti atrag atentia asupra mea.
Cand ochii ni s-au intalnit prima oara, parca cerut "s-a ars" in jurul mostru. Am ramas in bezna, asteptand ca cineva sa schimbe "becul etern". Darnu a aparut nimeni. Singura raza de lumina erau ochii tai, care aruncau unde sclipitoare oriunde in jur. Mi-am pus de cateva ori intrebarea "De ce fix tu?" si probabil asta era raspunsul: ochii tai.
Mi-am facut o obsesie din a te privi pe furis in fiecare zi, din a te cauta prin multime si de a ofta cand iti gasesc chipul. Nu vreau sa te pierd, nu acum cand inca mai am timp si spatiu sa te descopar.
Dar niciodata nu e timp si spatiu pentru noi, cum niciodata nu e timp si spatiu suficient pentru barfele celor din jur.

Never too late

Poate nu merit sa am ocazia sa-ti spun ca te iubesc.

Nu inteleg de ce degetele mele tasteaza concluzia. Poate nu e prea tarziu...Si totusi nu merit sa-ti spun ca te iubesc. In mine e un gol negru, pe care nu stiu daca il merit. Dar daca poti, te-as ruga sa treci pe aici si sa-l faci sa dispara. 
De fiecare data cand inchid ochii te vad pe tine iesind pe usa aceea. Si sunt speriata, pentru ca povestea noastra nu are nici macar un inceput. Si nu vreau sa fie un sfarsit fara un inceput.
Nu e niciodata tarziu sa-ti arat cine sunt, sa ma vezi cu adevarat, sa vezi dincolo de ceea ce arat ca sunt. 
Asta e poate modul prin care iti spun ca daca vrei sa fii lasat in pace, asta o sa fac. O sa te las. Daca o sa vrei sa fii singur, o sa plec si o sa ma intorc atunci cand ma vei chema. Desi vreau sa stau cu tine mereu, trebuie sa fac si sacrificii.
Nu vreau sa-mi spui ca ma iubesti. Nu inca. Vreau doar sa ma accepti si sa ma lasi sa cresc in timp ce iti privesc zambetul. Vreau doar sa ma lasi sa visez in timp ce ma privesti pe sub genele lungi pe care sunt sigura ca nimeni nu le-a remarcat pana acum. 
Vreau doar sa ma lasi sa te cunosc asa cum nu a mai facut-o nimeni pana acum.
Vreau sa ma lasi sa sper mai departe, pentru ca niciodata nu e prea tarziu.
 Nu pentru speranta.
 Nu pentru vis.

marți, 23 octombrie 2012

I have died everyday waiting for you ...

Sacrificii peste sacrificii, lacrimi peste lacrimi, toate la un loc.
Uneori stau si ma gandesc la trecut si ma intreb daca a meritat vreodata. Toti oamenii pe care i-am intalnit, toti "aceia" care au avut sufletul meu la picioarele lor, mi-au zambit, ca mai apoi sa-mi franga inima. Nu e usor, dar nimic nu e imposibil. Imi amintesc acele momente in care am vrut sa renunt, dar nu am facut-o. Si daca asta m-a facut fericita, doar incercarea de a nu ma lasa infranta, cred ca se merita. Dar nu e asa. Mi-am dat seama atunci cat de greu mi-a fost sa fiu indiferenta, sa incerc sa trec peste tot, mai ales peste tine. Si nu a mers.
In fiecare zi am murit, in speranta ca a doua zi as gasi raspunsul asteptat de inima mea. Dar nu a fost asa. 
Te-am asteptat zi de zi, zambindu-ti timid, dar nici asa n-a fost sa fie. 

Un moment petrecut in Paradis, nu merita ca si consecinta o viata in Iad.

duminică, 21 octombrie 2012

Si am promis ca nu ma mai indragostesc...

...dar m-am mintit singura. Am stat si am revelat si am gandit si m-am razgandit cateva zile. Si nu mi-am raspuns la trei intrebari: De ce iar? De ce eu? De ce tu?
Ti s-a intamplat vreodata sa urasti pe cineva ca mai tarziu sa descoperi ca esti atras de el/ea? Atunci ma intelegi.
Nu mai pot. Pur si simplu nu maistiu ce sa fac, cum sa ma comport, cum sa par exact ca acum ceva timp.
Am promis ca nu ma mai indragostesc. Mi-am dat seama ca e o pierdere de timp incarcata de durere la final. Si totusi, iata-ma aici, ajunsa unde nu doream sa ajung prea curand. S-a intamplat, fara voia mea.
Si mi-am promis mie ca n-o mai fac...si totusi...

miercuri, 17 octombrie 2012

Pe praf scriam cu sange iar cu noroi pe cer

pe praf scriam cu sange, cu sange din sangele meu si al tau
si prin aer zbor cu incetineala si intelepciune si chiar ma-nfig cu palme pline de noroi sa murdaresc cerul
nu urlu  ma-ncapatanez sa nu urlu   dar nu mor   ma-ncapatanez sa nu mor
si daca nu urlu si daca nu mor moartea si mai grava ma va trage inapoi ca un ghem chemandu-si ata
si in sila inapoi   imi pompeaza vechiul in aer sa-l simt   imi indeasa vechiul in auz  
si vechea lumina a ochilor mei o vad sclipind pe praful imbibat de sange stacojiu
pe sange vad sclipiri de murdar    de noroi si pielea era murdara     riduri patate de sange erau murdare
pe cer erau sclipiri de noroi   pe maini sclipiri de sange
pe praf scriam cu sange   iar cu noroi pe cer.

marți, 16 octombrie 2012

I'm not so strong anymore.

Nu trebuie sa spun asta ca sa o simt. Nu... Stiu ca undeva in adancul sufletului meu, o durere inconfundabila are dreptul de a macelari totul in jur.
Am mai trecut prin asta, deci stiu cum sa reactionez. E destul de nasol, mai ales daca treci singur prin asta. Nu ai ce sa faci totusi. Viata nu e niciodata asa cum vrei tu. Ba mai mult, cu cat iti doresti un lucru mai tare, cu atat vei pune mai greu mana pe el. E simplu, iar rationamentul nu se schimba.
Nu mai am putere. Incerc sa nu ma uit in oglinda, doar ca sa nu mai vad lacrimile curgand pe obraji. Nu vreau sa le mai simt acolo. Ma intristeaza.
Soarta nu era asa cu mine, dar se pare ca lucrurile sunt scrise altfel decat le vedeam eu. Iar eu sunt nevoita sa suport.
Nu mai pot. Nu mai vreau. M-am saturat de durere.
Vreau sa invat sa fiu indiferenta, sa pot sa trec peste tot fara sa-mi pese. Vreau sa invat cum sa-mi controlez sentimentele, pentru a nu le lasa sa preia controlul.
Vreau sa invat cum e sa spun "Adio!".

luni, 15 octombrie 2012

Poate sunt o greseala

Poate sunt degeaba pe Pamant. Am avut o ora in care sa trag concluzii, sa construiesc ipoteze si sa imi vad viata cu alti ochi. Am profitat de aceasta ocazie si m-am gandit mai bine.
Poate au dreptate ei, acei ei care imi spun ca sunt o pacoste. Poate chiar asa e. Ar trebui sa-i ascult si sa ma potolesc. Sau nu...ar trebui sa dispar din peisaj macar pentru o vreme, sau sa ma prefac doar ca am disparut. Sa fiu prezenta, dar nimeni sa nu ma vada, sa nu stie de existenta mea.
Poate o sa fac ce a facut ea. Poate asta o sa fie ultima mea postare si poate o sa mai revin doar in trecere sa vad ce mai faceti.
Sunt o eroare. Am aparut in viata oricarei persoane care ma cunoaste din greseala. Nu mai are niciun rost sa mai stau pe aici sau prin vietile altora.
Nu am vrut decat sa gasesc acel cineva pe care il caut de mult. Am spus de atatea ori ca l-am gasit, cand de fapt nu era deloc asa. Totul era exact la fel: doar eu ma implicam, emotional cel mai mult. Acum e altfel. Acum simt altfel, acum ma simt pe deplin fericita. Dar fericirea nu poate veni, daca nu e impartasita. Asa ca imi fac sperante desarte ca de obicei.
Voi plange. Voi lasa lacrimile sa-mi curga pe obraji, voi sterge randuri frumoase in care invocam amintiri. Imi voi aprinde tigara si voi lasa vocea aceea sa imi intre in ganduri si sa ma innebuneasca.
Ma voi distruge printr-o speranta ce nu are rost. Ma voi minti cu zambete si atingeri ce nu le voi primi niciodata.
Poate sunt o greseala. Poate n-am ce cauta in viata ta, cum nu am ce cauta in viata nimanui.

vineri, 12 octombrie 2012

-Ce ai? -Nimic.

Urmaream fiecare gest al tau, fiecare privire aruncata pe furis printre genele dese si negre. Zambeai si atunci ma faceai sa rosesc. Zambetul tau ma dadea de gol, imi spunea ca m-ai prins cand aruncam pe furis o privire catre tine. 
Ascundeai in spatele acelui zambet multa tristete, si eu incercam sa o scot la iveala. Incapatanat cum erai, te indepartai de mine in momente ca acestea. Gaseai o scuza si schimbai subiectul. Iti era frica.
-Ce ai? te intrebam eu, dornica sa distrug sursa nefericirii tale.
-Nimic, era raspunsul monoton pe care il primeam. 
-Asculta-ma. Si eu trec prin momente ca acestea si las oamenii din jurul meu sa-mi sara in ajutor. Nu poti trece mereu peste tot de unul singur. Stiu ca acest "nimic" ascunde multa durere si suferinta. Nu te mai ascunde si spune tot.
- Nu am ce sa-ti spun...Niciodata nu ai sa poti intelege ce simt, ce am simtit, ce am sa vreau sa simt vreodata si ce imi doresc eu cu adevarat.
- Raspunde-mi doar la o intrebare. Crezi in tine? Sau ai crezut vreodata in ceva la care sa nu vrei sa renunti?
Doar m-a privit. Am vazut cum si-a inghitit cuvintele. Stia ca am dreptate si nu dorea inca sa o recunoasca. Nu mi-a mai zis nimic. Am stat si ne-am uitat unul la celalat si totul in jurul nostru a inceput sa mora incetul cu incetul. Am ramas doar noi, intr-o lume peste care domnea acum linistea.
Oftatul lui anunta ca vrea sa inchidem subiectul. Nu am facut altceva decat sa astept sa inceapa altul sau chiar mai bine, sa se dea batut si sa spuna ce are pe suflet. Dar nu s-a intamplat asta.
Cu un gest grabit si-a aprins tigara si mi-a spus ca pleaca. L-am privit plecand si in ochi mi-au aparut lacrimi. 
Nu exista un sfarsit pentru ceva ce nici nu a inceput. Nu exista un "ce ai" fara un raspuns sec, incarcat de durere.

miercuri, 10 octombrie 2012

Univers paralel.

Inchid ochii. Ii deschid si zambesc. Ma trezesc acolo unde doream sa fiu, intr-o lume necunoscuta, intr-un alt univers, singura, doar eu si cu mine. 
Pasesc spre o gaura neagra si ma las purtata de curentul slab ce vine din interiorul ei. Si cad. 
Astept sa ajung undeva jos si sa ma lovesc, dar nu se intampla asta. Stau si plutesc, trasand in jurul meu linii cu degetul in intuneric.
Simt cum imi explodeaza capul. Cuvinte lungi si neintelese imi inunda mintea subreda. As face ceva, le-as scoate cu forta daca as putea, sau le-as diminua din intensitate, doar ca sa ma lase durerea de cap, sau macar sa il mai tin putin prins de trup. 
Imagini din trecut se deruleaza prin fata irisilor ochilor mei. Incepe sa-mi fie teama. Incepe sa-mi fie frig.
Incerc sa ating ceva in jurul meu, sa gasesc ceva de care sa ma prind, sa raman intr-un singur loc, fara sa mai cad intr-un gol.

Ochii mi se invart haotic in cap. Adrenalina incepe sa-mi curga prin venele acum incarcate de presiune. 
Mi-e frica de sfarsit. Mi-e teama ca voi ajunge intr-un final sa aterizez pe ceva tare, sa nu ma mai ridic, si sa simt in jurul meu ceva cald, care in intuneric s-ar vedea tot negru. Dar in realitate ar fi rosu. Sangele meu.
Acum aveam sa fiu singura, sa ma linistesc, sa-mi scot gandurile si sa le insirui in intunericul nemarginit.
Acum aveam sa fiu eu, trup si suflet, doar ca separat unul de celalalt.
Aveam sa fiu eu, pierduta intr-o mare necunoscuta de nimic, cu miros intepator de prostie acumulata, intr-un univers paralel cu tot ce a existat.

Un strop de nimic.

Nu mai are rost sa privesc prin fereastra. Asa ca trag draperia.
Oftez. Deschid caietele si ma uit in gol. Nu am niciun chef sa invat sau sa scriu, desi probabil maine o sa fiu ascultata. Sa ascult muzica? Nu, si-asa imi bubuie capul. Sa dorm? Nu, oricum nu mi se inchid ochii. Sa-mi fac tema la istorie? Poate mai tarziu.
O sa ma gandesc doar.
O sa ma gandesc la trecut, o sa il imbin cu prezentul si o sa imi fac o viziune asupra viitorului. O sa vars o lacrima pentru trecut, o sa zbier pentru prezent si o sa suspin pentru viitor.
Sunt bulversata si mi-e frica. 
Sunt inecata in propria-mi tristete, sunt trasa in jos de propria-mi umbra.
Si ma gandesc la ziua de ieri, la ziua de azi si la ziua de maine. Ma gandesc daca o sa mai deschid ochii dimineata sau daca mai merit sa deschid ochii vreodata. Ma gandesc la el, la ei, la trecut, la zambete si lacrimi, la masti schimbate in orice moment al existentei mele. Si tac. Inchid ochii si las fumul de tigara sa-mi inunde plamanii. Las mirosul intepator sa-mi deschida viziuni noi asupra a tot ce ma inconjoara, il las sa ma poarte intr-un univers paralel, intr-o alta realitate. Il las sa ma traga inspre nimic.
Din nimic vin, inspre nimic ma indrept, in nimic ma voi intoarce.

duminică, 7 octombrie 2012

Iubire de toamnă

Să te aștept? Să mă ascund? Aș putea oare trăi încontinuare fără tine? Abia rezist o zi fără să te văd; weekend-urile sunt un adevărat blestem. Crezi că aș putea suporta să stau departe de tine mai mult timp?
Nu știu ce o să fac când o să pleci... Niciodată nu am îndrăznit să mă gândesc până acolo. Mi-a fost frică.
Te iubesc. Te-am iubit si probabil o să te iubesc în continuare.
Știi...de mică am iubit toamna. Deja încep să moară gângăniile, ceea ce e bine pentru fobia mea. Nu sunt masochistă. Dar pot muri din cauza lor. Înțelege-mă. Ăsta e un detaliu.
Am iubit toamna pentru tandrețea, rafinamentul, gustul și iubirea de nestăpânit pe care o oferă. De căldura cu care leagă două persoane, două suflete, două bătăi ale inimilor.
Sper ca pentru mine, pentru noi, toamna să însemne un nou început.
Ce înseamnă pentru tine toamna?

Forma iubirii.

Să fie oare pătrată?
Să fie oare rotundă?
Să fie oare triunghiulară?
Să fie oare ascuțită?
Să fie oare mare?
Să fie oare sferică?
Să fie oare paralelipipedică?
Să fie oare hexagonală?
Să fie oare adâncă?
Să fie oare cubică?
Să fie oare un poligon?



Nu.



Forma iubirii ești tu.

joi, 4 octombrie 2012

Si daca...

Si daca vantul nu mai bate, si daca norii stau pe loc
Si daca Soarele nu arde, si daca timpul se-opreste-n loc
Si daca drumul cautat se-ascunde dupa mare
Atunci speranta moare, si iar moare...



Si daca tu ramai cu mine, si daca nu mai pleci
Si daca-atunci o stea ce cade nu se mai ridica-n veci
Si daca ea nu se ridica, atunci noi doi murim
Moare si dragostea si se-ntoarce-n chin.

Si daca afara ploua, si daca cerul e-nnorat
Si daca afara tuna, si daca esti inspaimantat
Si daca tremuri, si daca esti infrigurat
Te va-ncalzi speranta, suflete curat!

marți, 2 octombrie 2012

Pe cine mint? Imi lipsesti.

Nu inteleg de ce ma obosesc sa inventez niste scuze. Nu inteleg de ce mi-e frica sa accept realitatea: imi lipsesti. Sunt geloasa. Si...mor ca nu te mai am.
Nu stiu ce a fost in capul meu, daca a fost, si cand mai exact.
Nu stiu nimic. Stiu doar ca, ei bine, te iubesc in oarecare masura si acum, doar ca acum deja e prea tarziu sau poate degeaba.
Nu fac nimic. Ma gandesc la greseala, la trecut, incercand sa gasesc o metoda de a sterge acel ultim mesaj, de a-l face sa dispara si de a face lucrurile sa mearga inainte.
Da, a fost greseala mea. Da, imi asum vina. Da, mi-e frica sa nu se intoarca amintiri din trecut. Dar trebuie sa lupt totusi, nu?
Nu ti-am spus niciodata direct ca te iubesc. Nu am avut ocazia sau poate curajul. Dar e prea tarziu sa mai rezolv asta cumva. E prea tarziu sa ma asez in genunchi, sa cer iertare si un nou inceput.
Si totusi, pe cine mint?
Imi lipsesti...

:]