If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

marți, 25 septembrie 2012

Teatru.

Baliverne, vorbe-n vant, la prima privire par un scenariu pus la punct. Regizorul? Eu. Scena? Propria-mi viata. Distributia? Prieteni, care mai de care mai machiati, mai fardati in propria lor minciuna. Da, asa e, ascunsi in spatele propriilor masti.
In soare sunt dupa cum presupun ca stiti, ceea ce vrea publicul sa vada: puritate, sinceritate, sensibilitate sau chiar intelegere.
In umbra? Ura, zambete naturale, ca cele false sunt in lumina, barfe si chiar extaz atunci cand cineva sufera.
Un teatru ascuns intre simbolul universal; un teatru intre 2 masti cunoscute. Un teatru cu inceput, dar fara de sfarsit. Poti sa o numesti secta daca vrei. Mie mi se pare tot una. In general se spune ca sectele sunt cele mai rele grupari de pe pamant. Eu cred in asta. Si de ce? Pentru ca, odata ce ai intrat, nu mai iesi la fel de repede.
Acesta a fost un teatru de papusi, in care regizorul, scenaristul, producatorul si marioneta sunt eu.

8 comentarii:

  1. Frumos. Pe bune. Dar pe mine unde m-ai include? La spectatori sau in culise?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai fost la randu-ti un personaj secundar al vietii mele. Dar cred ca in culise e locul tau.

      Ștergere
    2. Pentru ca daca esti pe scena si uiti ce ai de spus, din culise ti se sopteste. Cum aici pe blog tu comentezi di dai sfaturi:)

      Ștergere

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]