If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

duminică, 30 septembrie 2012

Legaturi cu sufletul.

Si n-o sa incep cu inceputul.
Incep cu prezentul: Ti-am spus ca intri la facultate! Eu stiu tot in legatura cu persoanele indragite de sufletul meu.
Sa vedem...o caracterizare? Un palmares? O viata noua? Nuuu...Abia acum incepe viata cu adevarat pentru tine. Dar sa revenim la inceput.
Nu stiu cat de bine te cunosc. Dar imi esti simpatic. Nu stiu cum esti tu de fapt, dar stiu cum ai fost pentru mine: un sprijin. O alinare cand lumea ma dobora. Un impuls cand doream sa zambesc. Un critic cand doream sa scriu. Un prieten cand aveam nevoie sa palavragesc.
Sa mai continui? In ochii mei ai doar calitati. In ochii mei esti un salvator. 
Imi amintesc si acum "cadoul intarziat de ziua mea". Am citit si re-citit cartea aceea de vreo 4 ori, si stai linistit, n-am inteles nimic din ea. Dar mi-a deschis orizonturi noi, asa cum mi s-a intamplat si cand te-am cunoscut.
Sincer, te-as lua acasa. Nu stiu exact de ce, dar asa-mi veni. Nu pot decat sa multumesc Cerului ca am dat de tine, ca ne-am inteles si ca...ei bine, esti tu si esti aici! 
O sa-mi fie dor de tine:o3 Sa te-ntorci repede acasa! 

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Te rog...

Mai stai putin. E a 5-a oara cand te privesc cum stai langa fereastra. Esti ganditor; nu-ti place sa fii intrerupt in momente ca acestea si incerc sa te ating doar cu gandul. Esti agitat; incerc sa te linistesc cu prezenta mea.
Trebuia sa pleci acum o ora, dar te-am implorat sa mai ramai putin, doar putin... M-ai ascultat. Ai dat 2-3 telefoane si ai ramas cu mine. Ce suflet ai... De ce nu m-ai respins? Toata lumea o face. De ce tu nu?
Nu mai suport linistea dintre noi si ma ridic de pe pat. Vin langa tine si cu o usoara retinere te prind de brat. Te intorci incruntat la mine si ma privesti.
Ti-as spune acum sa pleci. Ti-as spune ca sufletul meu e impacat cu ideea ca ai mai ramas putin...pentru mine.
Te-as ruga sa ma iubesti. Eu, suflet umil, ti-as lua palma si ti-as saruta-o. Eu, o simpla femeie, ti-as jura credinta.
Cu ochii te-ntrebam daca ti-am gresit cu ceva. Atunci s-a intamplat ceea ce doream: ai zambit trist, ai oftat si mi-ai luat fata fragila intre palme.
A cazut o lacrima din ochiul meu.
A cazut o lacrima din ochiul tau.
S-au unit pe mana ta...

Si inca te rog, mai stai putin cu mine...

miercuri, 26 septembrie 2012

Si totusi...

Si totusi simt. 
Mi-e dor. 
Mi-e dor de tine, de persoana ta, de linistea de care am parte in timp ce sunt cu tine. Mi-e dor de zambetul tau, de ochii tai caprui si de vorbele tale jucause.
Si totusi imi e greu. 
Si sufar.
Sufar tot din cauza ta, dar ma bucur. Nu imi pasa. Vreau sa petrec mult timp cu tine, sa risc pentru tine, sa intru in jocuri periculoase pentru tine. 
In dragoste e nevoie si de sacrificii nu? Desi nu sunt venite din partea ambelor persoane. 
Si ce daca? Nu imi pasa. Mi-e dor de tine.
De fiecare daca cand ne despartim la sfarsitul zilei imi doresc sa vina ceasurile amurgului si sa pot sa-ti scriu. Si sa radem impreuna de prostiile mele. 
Si totusi, poate au dreptate. Poate destinul nu ne vrea impreuna. Dar tin sa te anunt ca am gasit speranta. Ca voi spera, pana ce ultimul gram de iubire va parasi corpul meu.
Pana in ziua aceea...

Eu sper.
Eu visez.
Eu iubesc.

marți, 25 septembrie 2012

Teatru.

Baliverne, vorbe-n vant, la prima privire par un scenariu pus la punct. Regizorul? Eu. Scena? Propria-mi viata. Distributia? Prieteni, care mai de care mai machiati, mai fardati in propria lor minciuna. Da, asa e, ascunsi in spatele propriilor masti.
In soare sunt dupa cum presupun ca stiti, ceea ce vrea publicul sa vada: puritate, sinceritate, sensibilitate sau chiar intelegere.
In umbra? Ura, zambete naturale, ca cele false sunt in lumina, barfe si chiar extaz atunci cand cineva sufera.
Un teatru ascuns intre simbolul universal; un teatru intre 2 masti cunoscute. Un teatru cu inceput, dar fara de sfarsit. Poti sa o numesti secta daca vrei. Mie mi se pare tot una. In general se spune ca sectele sunt cele mai rele grupari de pe pamant. Eu cred in asta. Si de ce? Pentru ca, odata ce ai intrat, nu mai iesi la fel de repede.
Acesta a fost un teatru de papusi, in care regizorul, scenaristul, producatorul si marioneta sunt eu.

luni, 24 septembrie 2012

Silent Scream.

S-a terminat orice era inceput. Am pierdut lupta, dar nu am pierdut si razboiul. M-am lasat doborata pentru a invata sa ma ridic singura. M-am lasat mintita pentru a invata sa strecor din minciuna adevarul. M-am lasat incoltita de rau, in timp ce in sufletul meu rodea binele.
Acum s-a terminat. S-a lasat in sfarsit linistea peste tot. Am devenit cine am vrut sa fiu: un simplu om pe pamant, cu burta plina de fluturi si cu gandul doar la un print din poveste. Am dat de el, dar se pare ca nu eu sunt domnita pe care o asteapta. M-am obisnuit si cu aceasta idee, desi ma roade pe dinauntru. Am invatat sa nu blestem ziua in care mi-a aparut in drum, pentru ca mi-a schimbat viata. Sunt 6 luni de atunci. 6 luni in care am tot incercat sa scap din turnul pazit de balaur si sa-mi fac printul sa ma iubeasca. 6 luni de lacrimi si de dezamagiri. Dar gata. Nu exista nicio lege scrisa care sa spuna ca nu-mi pot admira dragostea de la distanta.
Acum ma simt infranta, distrusa, calcata in picioare. Acum ma simt obosita si extenuata. Acum, ma simt eu, desi altfel. Asta datorita lui.
Am invatat sa iubesc cu ochii-mi in lacrimi. Am invatat sa rad printre lovituri. Am invatat ca orice cadere e un nou inceput si nu un sfarsit. Nu exista sfarsitul. Nu pentru speranta.
Alungandu-mi vechea eu, inchei.
Vreau sa urlu, dar urlu inauntru. Tacerea mea poate zgudui pamantul.

duminică, 23 septembrie 2012

Past.

Sa traiesc in trecut, in amintiri? Stau si ma intreb daca e bine sa inclin balanta atat de tare. Ar fi interesant totusi sa pot sa intorc timpul si sa traiesc din nou si din nou momentele de neuitat ale vietii mele, sa pot sa derulez inainte momentele de cosmar.
Ar fi o metoda minunata de a invata din greselile mele, sau de a vedea de cate zeci de ori le-am mai facut.
Sunt nehotarata. Oare sa las amintirile sa ma invaluie cu parfumul lor mincinos? Sa le las sa se aseze pe ochii mei ca o ceata?
Nu.
Pentru mine, trecutul a fost maine, cand azi devine ieri.



Ce inseamna pentru tine trecutul?

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Uneori sub clar de lună.

Mai sunt si nopți în care plâng. Uneori sub clar de lună. Mă liniștește lumina palidă a corpului ceresc, mă liniștesc umbrele ce le trimite în noapte.
Am crescut sub lumina lunii. Acum, dacă e să privesc în trecut, cele mai frumoase amintiri le am la lumina lunii.
De ce să mă gândesc la legende prostești, la monștri și demoni? De ce să nu mă gândesc la mine? La povestea mea.
Am avut un început sub clar de lună. Am avut o viață călăuzită de razele ei.
Uneori sub clar de lună, mă gândesc doar la sfârșit.

miercuri, 19 septembrie 2012

.A

“În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare”.

marți, 18 septembrie 2012

Totul e pierdut.

Am pierdut si ultimul gram de speranta.
Am pierdut singura bucata intreaga a sufletului meu.
A ars totul. S-a spulberat.

Vremea ingerului

Ce faceai cand erai mic? Nu prea stiu sa spun eu. Dar iti pot povesti pe scurt ce faceam eu. Toata lumea imi spunea ca am pe cineva langa mine, pe cineva pe care nu-l pot vedea sau simti. Asa a fost. Toata lumea ma indruma sa vorbesc cu ingerul meu pazitor pentru ca el e acolo si ma asculta mereu. Eram copil, asta faceam. Am crescut, desi unii inca ma mai considera un copil. Dar aseara, inainte de culcare, am inceout sa plang. Din nou. Si nu am facut nimic, am lasat lacrimile sa cada linistite pe oraji.
De ce? De ce ma lasi sa sufar? Stiu ca omul are 9 vieti. Am citit asta cand am citit despre reincarnari. Sa fie asta a 9-a viata a mea? Sa-mi trag acum toate pacatele din vietile mele anterioare? Daca mantuirea e atat de dureroasa, nu o vreau. Nu vreau sa ajung intr-un loc mai bun ca acesta prin atatea sacrificii. 
De ce nu faci nimic? De ce ma lasi doar sa te simt, sa stiu ca esti langa mine, si sa ma lasi sa iau tot cele mai proaste decizii? De ce nu pot fi fericita fara sa sufar macar un pic? De ce nu pot gasi raspunsuri la toate intrebarile ascunse pe care le pun?
M-am saturat de lacrimi? Ma auzi?!? Vreau sa ma salvezi. Nu mai pot sa fac asta singura. Am ajuns la capatul puterilor si sunt sfarsita. Sufletul mi-e sfasiat in mii de bucati, iar inima, ei bine, aproape nu mai are puterea sa bata. 
Te rog ajuta-ma, daca esti acolo. Da-mi doar un semn. Ajuta-ma sa-mi recapat puterile, ajuta-ma sa pot sa zbor din nou. Nu-mi taia aripile. Esti al meu si te rog doar atat: arata-mi pe ce drum sa o iau. Aprinde-mi o lumina. Ajuta-ma sa nu ma ratacesc.
Am adormit plangand. Dar ce e ciudat e ca l-am simtit acolo langa mine. Plangand la unison cu mine.
Cand m-am trezit mi-am dat seama ca vremea ingerului meu a venit. Mi-am dat seama ca o sa-mi fac curaj si o sa duc la bun sfarsit ce mi-am propus. Am zambit stramb si i-am multumit ca a fost cu mine toata noaptea si ca a avut grija de mine.
A fost acolo, pentru ca aveam nevoie de el...

luni, 17 septembrie 2012

Maybe tomorrow

Mintea mi-e ravasita. Parca am intrat intr-un joc, in care adversarul sunt tot eu. Parca sperantele erau de sticla, si eu, le-am spart cu sageti. Suna a desen animat, dar e o adevarata arta dramatica.
Mi-am invatat scenariul. Am invatat sa zambesc cu ochii si sa plang cu sufletul. Am invatat sa ma despart de iubire pentru a intampina ura. Am invatat sa pierd, sa ma ridic cand sunt doborata. A durut, dar am continuat sa zambesc, desi sufletul imi era de mult amortit la morga.
Am fost eu, am ras si m-am bucurat de viata.
Am fost eu, am plans si am avut ganduri sinucigase.
Am fost eu, si am ascultat povestile lor.
Am fost eu, am urlat inauntrul meu si am facut lumea sa se cutremure.
Am vazut cu ochii mei cum se naste in suflet speranta si am inchis ochii cad am fost nevoita sa o distrug.
E un sentiment pe care nu il doresc nimanui. E un razboi pe care e mai bine sa-l port eu pentru toti. M-am invatat cu durerea, cu raul. Fac parte din mine acum.
Poate am un nou inceput. Cine stie. Poate s-a nascut si pentru strada mea soarele si vrea sa-si faca vazute si simtite razele stralucitoare.
Poate mai exista speranta si pentru sufletul meu.
Dar nu azi.
Poate maine...

In alta ordine de idei

In alta ordine de idei, totul are mai multa logica pentru mine. 
In alta oridine de idei, poate nu regret ca te-am pierdut.
In alta ordine de idei, mi-e frica. 
In alta ordine de idei, cineva nu ar rade de mine cand gresesc, si m-ar ajuta sa ma ridic.
In alta ordine de idei, simt ca te iubesc. Stii tu, sentimentul acela dragut care nu-ti da pace la ore si in somn si...tot timpul!
In alta ordine de idei, n-as rade ca nu te-ai saturat de mine.
In alta ordine de idei, mi-e dor de tine.
In alta ordine de idei, as vrea sa zbor. Ar fi ceva, nu?
In alta ordine de idei, ma doare.
In alta ordine de idei, nu vreau sa mor.
In alta ordine de idei, totul ma face sa ma simt moarta in interior.
In alta ordine de idei, ma contrazic singura.

In alta ordine de idei...plang.

duminică, 16 septembrie 2012

Nelamuriri

Cand simt ca sunt pierduta, inchid ochii.
Cand inchid ochii, imi amintesc.
Cand imi amintesc, incepe sa ma doara.
Cand incepe sa ma doara, strang ochii si ma apuc de plans.
Cand ma apuc de plans, realizez totul.
Cand realizez totul, imi sterg lacrimile de pe obraz, sa fac loc la altele.
Cand imi sterg lacrimile de pe obraz, ma simt infranta.
Cand ma simt infranta, ma dau batuta.
Cand ma dau batuta, imi dau seama ca, oricat de mult as uri asta, trebuie sa o iau inapoi de la 0.
Cand trebuie sa o iau din nou de la 0...simt ca nimic nu-si mai are rostul.
Ce mai ramane de facut acum?

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Pacat.

Am ales calea asta.
Cei care au incercat sa ma opreasca, sa ma intoarca din drum, au fost respinsi. Asta a fost alegerea mea, si deja e prea tarziu sa ma intorc.
Am ales sa traiesc in pacat, sa fiu una cu el. Oricum, sa-ti spun cam cum sta treaba in ochii mei: te nasti, cresti, te indragostesti si te duci dracu'. Atat. Pentru ce?
Sa sufar? Nu, multumesc. Sa mi-o trag doar pentru ca am prea mult timp s-o bat in cap? Nea, zic pas. Atunci? Ce mi-a mai ramas sa fac?
Sa scriu. Da, pot sa fac asta. Daca nu as scrie probabil deja as fi legata de pat la vreun spital de nebuni.
Astfel, imi iau carnetelul si blocul de desen si, ca un copil lasat singur, o iau cu pasi mici spre intuneric, spre umbre, spre mine. Inchid o usa imaginara in urma mea si ma las purtata cat mai adanc in propriul suflet. Ma izolez de toti si de tot, pentru a putea face doar ce vreau.
Simplu, nu? Pe mine ma satisface ideea.
Nu vreau sa mor. Nu acum. Am timp destul sa vad o coasa in fata ochilor.
Nu o sa o astept, ci o sa o fac sa ma astepte.
Departe de sfarsit, si totusi in inima lui.

miercuri, 12 septembrie 2012

Plec, ma intorc, ma iau si pe mine

Ma uimeste lumea pe zi ce trece. Ma las imbatata de uimire, intr-o mare a prostiei, intr-o mare pusa pe scandal mereu. Sa incerc sa ma bag in discutii? Nu are rost; oamenii intra nelamuriti in ele si ies tot la fel. Sa stau si sa ma intreb de ce doar dupa eforturile unor cantareti de a scoate o melodie care spune ca "ma-ta are cratima" multi stau si realizeaza ca asa e de fapt si ca nu mai are rost sa scrie intr-un cuvant? Nu, e doar o pierdere de timp sa fac asta. De ce sa stau pur si simplu si sa nu fac nimic? Poate eu sunt viitorul. Poate eu pot schimba ceva.
Suntem piesele perfecte dintr-un joc de sah urias. Miza e mare; multi se baga in joc si pariaza pe propria viata. E un joc al mortii. Un joc in care intri usor, dar pleci doar cand vor ei sa pleci. Iti dau un sfat: dispari cat mai departe cu putinta de asta. Nu conteaza cat de bine stii sa joci; ei nu au promis niciodata ca nu vor juca murdar.
Vezi tu, noi spunem ca aparentele inseala, dar sunt oameni care se folosesc de asta ca sa arate de fapt, ceea ce sunt ei cu adevarat. Pentru ca stiu ca noi deja o sa spunem "Aparentele inseala" si nu o sa credem nimic. E o diversiune pe care ne-o cream singuri sau care ne-o da viata.
Acum, daca am lamurit toate lucrurile astea, arunca o privire in jur. Ti se pare o realitate perfecta? Un vis? Mie mi-ar fi frica sa mai stau pe aici si sa "o ard" cu presupusi prieteni. Masti. Asta sunt de fapt majoritatea.
M-am gandit de foarte multe ori sa plec, sa fug de trecut, de prezent si de tot ce ma inconjoara. Am spus ca ma duc si ca nu ma mai intorc. Mi-am promis mie ca o sa fiu masochista si nu o sa-mi mai pese de tot ce las in urma. Am plecat, intr-un final. Si m-am intors. Toti m-au intrebat de ce. Am uitat un lucru destul de important, o parte din mine. Am ramas o perioada, incercand sa conving acea bucata rupta din mine ca nu e in siguranta aici si ca trebuie sa ma urmeze.



Am plecat din nicaieri spre nicaieri.

marți, 11 septembrie 2012

11 Septembrie

......................................................................................................................................












Doar un moment de reculegere pentru acel 11 Septembrie.






luni, 10 septembrie 2012

duminică, 9 septembrie 2012

Shmarya

M-a marcat o carte. Nu orice fel de carte, ci una in care un asasin platit este salvat de un serafim, si de ingerul lui pazitor pe nume Shmarya. Imi place; si simt ca ma reprezinta. Pare genul de "nume" rar intalnint, la persoane speciale. Cu totii suntem speciali, unici prin ceva. Eu sunt prin simpla mea atitudine schimbatoare.
De azi inainte, eu voi fi Shmarya.

Doar niste ganduri

M-am saturat de oameni.
M-am saturat de prostie.
M-am saturat de mine.

Nici nu stiu cand a trecut atata timp, de cand nu m-am mai uitat in oglinda si am inceput sa vorbesc ca o nebuna cu mine. Nici nu stiu in cat timp mi-am pierdut increderea in mine, pentru ca mai tarziu, mult mai tarziu, sa o pot recastiga.
Imi privesc ochii verzi in fiecare zi in mica oglinda din geanta si constiinta imi spune Sunt cei mai reci ochi pe care i-am intalnit vreodata. Poate m-am schimbat prea mult. Poate nu mai am nimic din vechea eu; poate chiar sunt de gheata acum. Cine stie.
Tot ce stiu este ca mi-e greu. Mi-e greu sa ma privesc cu totul intr-o oglinda si sa-mi spun: Uite ce am crescut! Mi-e frica. 
M-am dezamagit de multe ori; am pierdut lupta in fata orgoliului de nenumarate ori. Am plans degeaba pentru niste persoane care nu meritau nici macar o privire aruncata spre ei.
Lumea minte. Inima minte. Creierul minte si el. In cine sa mai ai incredere, daca nu ai incredere in primul rand in tine? In cine sa mai speri, daca tie ti-a murit speranta?
De ce sa privesti natura umana ca pe un lucru sfant, cand de fapt, e un lucru marsav si mincinos? Oamenii sunt nehotarati. Sunt niste fiinte controlate de tehnologie, niste fiinte drogate cu propriile aberatii.
Natura umana se ingroapa in intrebari pentru ca mai apoi sa dezgroape raspunsuri.

joi, 6 septembrie 2012

Mi-ai spus adio...

E tarziu, e noapte si se pare ca m-am ratacit. Nu m-am ratacit intr-un mod bine stiut, gresind drumul. M-am ratacit in amintirile cu tine care m-au ranit. Cu podul palmei sterg o lacrima de pe obrazul meu. Sincer, nu regret nimic. Eu te-am iubit.

Dar dintr-o data s-a schimbat totul si am inteles ca m-ai tradat. Mi-a fost tare greu atunci cand ai plecat.

In miez de noapte tu mi-ai spus adio, dar va veni o zi cand intamplator vom da unul peste altul pe strada. Si atunci, din tot ce mi-a ramas in suflet, vei simti si tu ce mult te-am iubit.

Acum stau si ma gandesc ca poate asa a fost sa fie viata mea: sa iubesc dar sa n-am alaturi si iubirea ta. Dar nu-i nimic; ma bucur ca am putut zambi macar o perioada.



Mi-ai spus adio, in miez de noapte...


marți, 4 septembrie 2012

Incredere in propriile puteri

Nici nu stiu cum sa incep: cu o introducere siropoasa, cu o fotografie, cu doua trei cuvinte simple sau direct. Nici nu am idee exact despre ce vreau sa scriu, dar stiu ca trebuie sa o fac. Asa imi spune inima. 

Vreau sa incep sa am grija de mine. Vreau sa invat mai bine cum e treaba cu alesul anturajului, cum e cu alesul prietenilor si protejarea lor de falsitati. Vreau sa invat sa ma controlez singura ca pe o marioneta, sa fiu un intreg, eu si...eu. Vreau sa traiesc prin ochii mei, prin viziunile mele, nu prin aspiratiile si grijile altora. 
Vreau sa ascult. Vreau sa stau pe iarba proaspat taiata de la tara si sa rad copios gasind pe cer forme amuzante printre nori. 
Vreau sa lupt pentru ceea ce sunt. Vreau sa vad cum ma ridic singura si cum o iau de la capat cu capul sus si cu zambetul pe buze.
Si ce daca vara a trecut? Si ce daca frunzele ingalbenesc si se grabesc sa atinga solul? Si ce daca iarna vine? Eu o sa fiu tot eu, nu?
Vreau sa am incredere in mine. Vreau sa traiesc pe propriile mele picioare, fara sa fiu impinsa de la spate. 

Vreau sa ma priviti cum cresc.

duminică, 2 septembrie 2012

September

S-a dus si ultima zi de vara. A trecut atat de repede, de parca era un fulg de nea ce se topea.
Acum vara o simt undeva in trecut, departe de mine. Imi amintesc vag totusi de razele soarelui alintandu-mi pielea proaspat bronzata. Stiam ca o sa treaca, stiam ca voi avea de asteptat inca un an pana la urmatoarea balaceala in apa calda a marii, dar inca doream sa trag cu dintii de acele ultime zile de caldura. 




Eram altfel in fiecare secunda, dar in acelasi timp eram eu mai fericita ca oricand.
Nu mi-am putut imagina mult timp ce e fericirea, dar acum o gasisem in felul meu rece de a fi. 
Nu credeam ca o sa ma mai trezesc la viata vreodata, dar am facut-o astazi si am regretat. Am simtit toamna trecand parca in mine din prima frunza ruginie pe care am ridicat-o de pe jos. Atunci m-a luat o stare de amorteala, un fel de hibernare. Imi place. Vreau sa o mai am putin.
Trezeste-ma, te rog, cand se termina septembrie.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Am condamnat ingeri la moarte

Cand m-am trezit totul parea doar un vis. Dintotdeauna mi-am dorit copii. Se pare ca am si avut parte de ei, doar ca intr-o alta viata. Asta chiar era o amintire vie, nu un vis. Erau doi baieti frumosi, care semanau cu el, cu el cel pe care mi l-am dorit atat de mult si pe care se pare ca l-am avut candva. Ea, fata, era scoasa din povesti. Nu mi-am dorit niciodata o fata, dar am avut parte de ea si era minunata. Avea zambetul tatalui ei, si voiosia mea. Ca si comportament, era recalcitranta asa ca mine; avea un nume turcesc, asa cum am visat odata desi in treacat, daca voi avea o fata.
Era undeva secolul XIII amintirea. Eram o femeie evreica in toata firea, capabila sa ii invat pe altii tainele ascunse ale limbii ebraice. Traiam intr-un mic orasel din Anglia, si stateam intr-o casa din piatra de la marginea orasului. De ce din piatra? La vremea aceea toata lumea dadea vina pe evrei cand se intampla cate o nenorocire.
Asa am vazut viata mea de altadata, m-am vazut condamnand ingerasii mei la moarte. Erau cea mai mare comoara a mea, cele mai dulci fiinte inafara de Dumnezeu.
Unul din baietii mei s-a imbolnavit de ceva ce in zilele noastre se numeste apendicita. Pe atunci multi oameni mureau pe urma ei. Baiatul celalalt fusese convertit la crestinism si trimis la Paris sa studieze. Cand baiatul meu, alinarea ochilor mei a murit, si vecinii au remarcat disparitia lui, m-au acuzat ca mi-am otravit copilul. Nu puteam suporta una ca asta. Asa ca am ascuns si am declarat ca baiatul e plecat la Paris la fratele lui. Nimeni nu stia ca baietii-mi erau gemeni. Decat apropiatii. Dar ca sa nu pateasca ceva fata mea, ultima bucata de fericire ce-mi ramasese, a trebuit sa mint si sa risc, sa trimit dupa baiatul de la Paris si sa-l dau drept raposatul meu fiu. Astfel, prin acest lucru nebunesc si riscand, mi-am condamnat neoficial pruncii la moarte. Un singur gest, un singur cuvant spus gresit, si ne costa poate viata intregii comunitati evreiesti.

Am stat mult pe pat pana am realizat ca eram din nou in septembrie, 2012. Dar candva, in timpuri de mult uitate, m-am luptat pentru vietile micutilor mei. In mine renascuse un instinct care ma indemna sa protejez oricand pe orice apropiat.

:]