If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

miercuri, 20 iunie 2012

I've loved and I've lost...

Nu trebuie sa zic tot ce am pe suflet nu? Adica...deja mi s-au reprosat multe chestii si deja toata lumea crede ca, daca vrei sa ma cunosti, trebuie sa-mi citesti blog-ul. Deloc. Scriu viata mea, o parte din ea, pentru ca simt nevoia; pentru ca simt ca scartaie aceasta bucatica, simt ca nu sunt sigura pe ea si ca am nevoie de sprijin. 
De cateva zile sunt intr-o continua stare de melancolie. Am fluturi in stomac, am un prezent destul de frumos, dar care starneste trecutul de mult ingropat. Sunt incercata de amintiri si sentimente de mult apuse. E greu sa rezisti tentatiei de a lua telefonu, de a cauta in agenda litera de inceput a numelui lui, de a suna si de a inchide cand ii auzi vocea. De ce sa vreau sa traiesc prin ochii trecutului? De ce sa vreau sa visez la un vis, la o sansa de mult adormita? Oare se merita?
Aceleasi intrebari, aceleasi raspunsuri. Mereu si mereu. Aceleasi persoane care sa fie mereu in viata ta si sa se bage in seama.

Ajunge. Ma dau batuta. M-am saturat sa sper, fara sa castig nimic. M-am saturat de atatea lacrimi varsate pe furis si de acelasi zambet urmat de vesnicul Sunt bine. Nu sunt bine deloc. Si daca ai deschide ochii si ai incerca macar sa vezi pe dupa masca aceasta ce o port... Ai vedea ca desi iubesc, sufar. Degeaba spun mereu ca nu e ca data trecuta. Ca el e diferit sau ca Universul meu e el. Asa o fi. Dar se merita oare? Sa te indragostesti, sa iubesti, sa pui sentimente in ceva ce nu are rost, sa continui sa speri si sa nu obtii nimic? Ca la final, cand toata lumea iti reproseaza ca a avut dreptate, sa o iei razna si sa plangi? Sa suferi? Pentru ce?

Am iubit. Inca iubesc. Dar stiu ca nu voi castiga lupta. Si voi pierde...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]