If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

sâmbătă, 30 iunie 2012

Different

M-am schimbat...Nu pot sa spun ca in bine, pentru ca am toane. Nu pot sa spun in rau pentru ca am ramas in mare aceeasi.
S-au intamplat multe lucruri in viata mea, intr-o perioada poate mult prea scurta; nu am avut mult timp sa ma ocup de blog-uri, stiti si voi ce scandal a fost cu Evaluarea Nationala de la clasa a VIII-a. Acum ca toate au trecut si ca urmeaza doar admiterea o sa-mi fac mult mai mult timp de stat cu voi.

Ma simt altfel, eu fata de mine. Am senzatia ca m-am departat de propria-mi persoana, ca si cum, acum suntem 2 persoane: eu si constiinta mea. Si nu ne intelegem asa bine, nu acum.
Am avut multa presiune pusa pe mine, multe raspunsuri negative primite de la persoane dragi, multe lacrimi scurse pe variante de examen, multe zambete ale celor din jur din care mi-am tras energia; dragoste pierduta si castigata de multe ori.
Vreau mai mult de la viata; vreau mai mult de la mine si mai mult de la voi. Vreau sa nu va sfiiti sa comentati la postarile mele. Am nevoie de critici! Am nevoie de impresii pentru a sti unde sa mai finisez ce am inceput. Am nevoie de voi. Poate acum o luna de zile nu gandeam asa. Poate atunci ma bucuram doar de numarul de vizualizari care era in crestere pe zi ce trece. Dar acum nu mai vreau doar asta. Vreau...ceva in plus. Vreau suflet pus in acest blog, suflet care sa nu vina doar din partea mea, ci si din partea voastra. 

joi, 28 iunie 2012

Vieti paralele.

El...tipul de baiat de cartier de care fetele sunt obsedate.
Ea...o simpla fata care nu-si pierde speranta ca, intr-o buna zi, il va face sa-si intoarca ochii negri dupa ea.
Doua vieti total paralele; doua universuri diferite care niciodata nu se vor intalni. 
Fata era parca legata la ochi. Nu putea vedea nimic inafara de persoana lui; prezenta lui. Simtea doar parfumul lui scump pe hainele de firma si il privea cu ochi goi in timp ce se urca in masina lui luxoasa.
Fata isi ranea sufletul in fiecare zi, in fiecare secunda. Spera si in acelasi timp se pierdea cu firea. Isi dorea ceva ce stia destul de bine ca nu va putea obtine niciodata. Dar absolut niciodata. Si totusi continua sa se amageasca. 
El era un nepasator, un curvar. Nu-l vedeai de 2 ori cu aceeasi fata in masina. Ii placea sa se joace si juca murdar. Era genul de baiat de bani gata cu aere si figuri in cap. Fata nu-l merita.

***
In ziua aceea ea il vazuse sarutandu-se cu o fata. Era tare mahnita si atunci ultimul gram de speranta pe care il avuse se risipise. 
Plangea. Afara parca plangea si vremea odata cu ea pentru ca ploua. Mergea pe marginea drumului cat mai departe de casa, cat mai departe de el. Vroia o viata noua; vroia o schimbare si asta se putea intampla doar daca pleca. 

Nu era nicio masina pe drum. Era liniste si era doar ea si ploaia...
Dar din senin spatele i-a fost luminat de niste faruri.
Ea nu a apucat decat sa intoarca capul si apoi...

miercuri, 27 iunie 2012

Intrebarile se schimba; raspunsurile raman.

O altfel de postare. Va fi ceva legat de logica, o logica pe care eu nu o pot exprima.
Suntem oameni; toti. Si nu inteleg totusi de ce, avem aceleasi raspunsuri desi intrebarile se duc si vin, toate diferite. Mintim si ne simtim bine cand o facem. E o satisfactie sa ranjim ca retardatii in timp ce, defapt, e vai de noi. 
Toata lumea minte; acum face parte din vocabularul nostru chestia asta. Si nu ne obosim sa ascundem faptul ca mintim. 
Nu am prea multe de scris in aceasta postare pentru ca eu consider ca multi va dati seama despre ce vorbesc. Si tot ce fac e sa sper sa-mi dati dreptate.

marți, 26 iunie 2012

Timpul trece.


A mai trecut o secunda, un minut, o ora, o zi, o luna. 
Ne-am cunoscut indeajuns cred eu si cred ca deja v-ati obisnuit cu mine. Am trecut de 140 de posturi si totusi simt nevoia sa va multumesc, din nou, macar in prima parte a postarii. Am trecut prin perioade si mai urate dar si mai frumoase alaturi de voi; au fost momente in care, recitind postarile, am vazut ca am fost antipatica. Mi-au trecut acele toane si sper ca voi nu m-ati uitat. Au trecut niste perioade chiar nasoale din viata mea, perioade in care am stat aici, cu voi, iar prin numarul mare de vizualizari acumulate, mi-am gasit energia si puterea.
Va multumesc!


***

Timpul trece. Oricat de mult am incerca sa-l oprim sau doar sa-l tinem putin pe loc, nu ne iese. 
Ne straduim in zadar cateodata sa ne incadram in timp, sa facem mai multe lucruri intr-o perioada din ce in ce mai scurta. Incercam sa ne demonstram noua ca putem, ca suntem in stare sa facem asta, cand defapt nu putem face fata.
Nu-i nimic. O sa ne dam seama odata si odata. 
Timpul trece. Dar noi ne-am facut un obicei din a incerca sa traim fara sa tinem cont de el; imi pare rau ca va stric distractia, dar nu se poate.
Bagati-va bine in cap chestia asta. Macar asa o sa puteti sa constientizati mai bine timpul si spatiul in care va aflati.

luni, 25 iunie 2012

Only just a dream

Anticipam diverse lucruri, care mai de care mai rele. Nu vedeam decat partea goala a paharului, care in acele momente nu era prea plin. Imi faceam sperante desarte, imi faceam iluzii si in acelasi timp credeam ca se poate, desi pe zi ce trecea imi pierdeam speranta. 
M-am schimbat. Intr-o singura ora am vazut trecand prin fata ochilor ultimele 3 luni...luni petrecute cu tine. Ai avut o oarecare influenta asupra felului meu de a fi; nu asupra felului in care gandesc, desi ai incercat.
Vorbesc la trecut, nu? Pentru ca prezentul nu poate fi comentat, pentru ca nu mai are un rost.
Am totusi orizonturi largi, dar imi e frica sa le strabat. Inca sunt prinsa in vraja visului care totusi a apus...S-a terminat.
A ramas doar un vis. Nimic mai mult. Nimic nu a fost si nimic n-o sa fie. 

Imi e frica de ce va urma. E tare greu cand nu stii la ce sa te astepti.
Voi ramane totusi prinsa in magia visului in care credeam...<3

Altfel

Eram numita asa de catre toti. Nu imi pasa. Imi traiam viata la maxim si cu parerile lor, nu bune la adresa mea.
Eu eram...eu. Aceeasi fata cu ochi verzi, bruneta, cu aceeasi ochi machiati cu tus negru si creion strident.
Si ce daca nu eram acceptata? Eu eram multumita unde eram si cu cine. Imi placea singura. Imi placeau momentele de liniste deplina de care aveam parte. 
Imi placea sa ies in oras, sa ma imbrac ciudat si sa se holbeze tot omu' la mine. Incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca toti ma vedeau o ciudata cu probleme psihice.

Vezi tu, toti suntem ciudati. Tu ca ma faci pe mine ciudata, ca nu-ti vezi de viata ta si ma critici pe mine. Ei pentru ca se uita ciudat la mine, chiar scarbiti, in loc sa se gandeasca cum arata ei imbracati in hainele alea lalai.

Atata stiti: critici, comentarii, barfe. 
Nu va dati seama ca o persoana arata fizic mai prost ca voi, dar spiritual va intrece de cateva ori bune numarate pe degete.
Nu intelegeti ca sunt altfel.

duminică, 24 iunie 2012

Culoarea noptii.

Era si timpul sa plec de aici. Venise momentul in care trebuia sa-mi fac bagajele, sa strang din dinti si sa nu-mi las lacrimile sa cada. Venise clipa mult asteptata si gandita. Am pus la punct fiecare secunda, fiecare replica. Fiecare raspuns a fost de asemenea anticipat.
Incercam sa-mi amintesc de unde veneam ca sa stiu unde ma puteam intoarce. Incercasem sa-mi uit vechea viata, vechile obiceiuri si toane. Incercasem sa scap de vechile cercuri in care eram intrata, sa ma rup total de tot ce a fost si sa ma axez pe ce este si pe ce va fi.
Trecutul nu mai conta. Era ingropat adanc si eu nu vroiam sa mai umblu un el.

Trebuia sa plec. Inainte de a termina de impachetat am lasat o lacrima sa-mi alunece pe obraz. De pe obraz pana pe gat, unde a si disparut.
Era noapte. Era o noapte linistita cu luna plina. O luna plina safirie. M-am uitat o singura data in urma mea, dandu-mi seama ca ma intorc in trecut. Nici nu stiam de ce faceam asta, daca ma simteam bine unde eram acum. Dar asta nu conta.
M-am afundat in negrul dens al noptii. Aici, in padure, razele lunii nu ma puteau atinge; asa ca incercam sa nu ma ratacesc.
Ma gandeam. Fiecare pas pe care il faceam imi aducea sprancenele si mai apropiate. Gandurile ce-mi umpleau mintea erau sumbre. Poate chiar la fel de sinistre ca si culoarea noptii.

Faceam diferentele dintre atunci si acum. Atunci eram o fata timida si zambitoare. Acum? Eram plina de ura si cu un zambet sters in coltul gurii. Atunci eram vesela si plina de viata. Acum nu ma puteai deosebi de umbra unui copac. Atunci visam cu ochii deschisi la orice. Acum imi mai pun vag intrebarea: Mai prind ziua de maine?
Nu mi-e teama. Niciodata nu mi-a fost. Mai ales acum; cand, singura, parcurgeam prin noaptea rece drumul spre trecut; drumul spre fosta mea viata.


Drumul spre nicaieri.

vineri, 22 iunie 2012

Schimbari radicale.

Nu...Nu ma refer doar la faptul ca acum 30 de minute in Piatra Neamt nu puteai sta afara fara sa-ti torni macar o sticla de apa in cap si acum ma rog sa nu-mi moara bateria la laptop ca nu il tin in priza pentru ca afara e furtuna. Ploua si ploua chiar bine. Ma refer si la schimbarile radicale din viata mea. Si nu doar din viata mea.
Vezi tu, toti incepem cu ceva simplu: ne apucam de fumat sa zicem. De la tigara trecem la joint; de la suc la alcool, de la alcool la droguri... Pentru ca ne place sa experimentam si nu stim mereu cand ar fi normal sa ne oprim.
Viata mea s-a intors usor usor pe dos. Si aici ma refel si la starea mea de spirit si la tot ce se intampla in ea. Am plans mult. Am suferit si am iubit, am ras si m-am uitat urat la o persoana in urmatoarea secunda. Dar am invatat ceva din toate astea.
Am invatat sa pierd.
Am cazut repede de sus, mi-am pierdut speranta si m-am ridicat repede, fiind multumita ca am ajuns pana in acel punct.
Pe partea cealalta am invatat sa joc murdar. Am invatat ca sunt un artist, ca viata mea reprezinta opera mea si ca mi-o pot modela sau desena sau sculpta cum imi doresc eu. Daca o pictez de exemplu, pot peste tot galbenul sa pun o linie ingrosata de negru. Peste negru sa fac puncte rosii si astfel schimb viziunea tabloului si a vietii mele.
Suntem artisti orbi. Vedem totusi cata munca depunem pentru a ne termina capodopera si totusi nu vedem rezultatul.
Pentru ca altii o vor face in locul nostru.

joi, 21 iunie 2012

O sansa.

Sunt intr-o stare cu toane. Delirez si ma gandesc de ce oare nu imi iese totul asa cum vreau.
Sunt intr-o continua stare de melancolie. Din cauza lui. Sufar iubind. Nu pot sa inteleg de ce nu primesc un raspuns final, un zambet in plus care sa valoreze acel ceva sau o palma peste fata. Nu inteleg de ce sunt lasata parca intre doua dimensiuni, intre doua lumi; doua lumini.
Am deschis calculatorul de dimineata de la 8:45. Am stat pe o pagina, pe o simpla pagina ar spune unii. Nu. E o pagina cu peste 2000 de suflete; o pagina care vibreaza de armonie la unison cu cele ce i-au dat viata, o pagina in care simti cum toate persoanele ce intra si dau Like! sunt unite.
Ma trezisem prost. Deja viata mea incepuse de ieri sa ia o alta intorsatura, dar am putut sa opresc la timp graba asta. Am stat aici si acolo, fiind omni prezenta. M-am bucurat de fiecare comentariu primit, de fiecare Like! in plus; de fiecare notificare. M-am bucurat de sansa de a fi al patrulea sufletel-mama sa-i spun al acestei pagini. Am primit o sansa. Una pe care poate o asteptam din alta parte, de la alta persoana. Sau poate asta era doar rodul imaginatiei mele.
Am primit totusi un ragaz in care sa dovedesc ca pot sa fac ceva, datorita lor. Nu pot sa spun decat...

Multumesc, SMILES '‿'.

miercuri, 20 iunie 2012

Categoric moarta

Eram constienta ca nu mai aveam bolul cu popcorn in maini si ca tremuram. Cineva era in spatele meu si ma ameninta, dar nu aveam curaj sa ma intorc si sa ma uit.
In cateva clipe mi-au trecut prin fata ochilor cei 23 de ani de viata. Imi aminteam pana si prima raza de lumina pe care am avut ocazia sa o vad in maternitate. Imi aminteam de primii mei pasi, facuti la birou la mama, tinandu-ma de perete si incurcand pe toata lumea ce trecea pe acolo. Acele cateva clipe in care incercam sa bocesc fiindca nu vroiam sa merg la camin -mai tarziu la gradinita- sau cand nu doream sa o mai vad pe profesoara de pian in viata mea. Imi treceau prin fata primele zile de scoala, cand fusesem nevoita sa-mi car testoasa pe ascuns la scoala, pentru ca nu ma puteam desparti de ea. Imi aminteam de primul meu "prieten" de prin clasa a 3-a...de primul meu insuficient in carnetul de note si de primul meu sarut french. 
Astea erau doar o particica din memoriile mele, de care mi-am amintit mai tarziu. Asta vazusem eu trecand prin fata mea. Intreaga mea viata. Toate orele de curs, toate saruturile si toti prietenii-fie ei baieti sau fete-. Toate biletelele trimise pe ascuns in ore sau toate mesajele scrise pe intuneric cu patura pe cap.
Daca m-as putea opri...Daca as putea reflecta asupra lor macar putin...
Acum nu era timp de asta. Intrasem deja in numaratoarea inversa din cate imi putea da seama. Panicandu-ma, am dat sa ma intorc. Atunci am facut cea mai mare greseala a vietii mele. Acum nu-mi mai vedeam viata in fata ochilor. Acum vedeam moartea; puteam sa simt izul de mucegai lasat in aer. Puteam de asemenea, sa simt durerea ce mi-o provoca acum lama unui cutin mare, alunecand usor pe marginea gatului meu. 
M-am prabusit. Innecandu-ma cu propriul sange am incercat sa ma intorc pe o parte, sa pot respira. O a 2-a greseala. Acele 2 picioare primite in stomac imi ingreunau acum si mai mult respiratia. Am simtit cum podeaua fuge de sub mine, cum cineva ma ridica si cum, din cauza miscarii, lama ascutita intra si mai adanc in mine. 
Eram constienta ca mor. Eram constienta ca eram intr-un lac rosu, in rochia mea scurta ce candva era de o culoare deschisa. Eram constienta si de faptul ca deja nu mai gandeam coerent si de faptul ca nu mai era nimeni cu mine in camera.
Eram constienta ca acum...si mi s-a taiat filmu'.

Eram constienta ca eram
categoric
moarta.

I've loved and I've lost...

Nu trebuie sa zic tot ce am pe suflet nu? Adica...deja mi s-au reprosat multe chestii si deja toata lumea crede ca, daca vrei sa ma cunosti, trebuie sa-mi citesti blog-ul. Deloc. Scriu viata mea, o parte din ea, pentru ca simt nevoia; pentru ca simt ca scartaie aceasta bucatica, simt ca nu sunt sigura pe ea si ca am nevoie de sprijin. 
De cateva zile sunt intr-o continua stare de melancolie. Am fluturi in stomac, am un prezent destul de frumos, dar care starneste trecutul de mult ingropat. Sunt incercata de amintiri si sentimente de mult apuse. E greu sa rezisti tentatiei de a lua telefonu, de a cauta in agenda litera de inceput a numelui lui, de a suna si de a inchide cand ii auzi vocea. De ce sa vreau sa traiesc prin ochii trecutului? De ce sa vreau sa visez la un vis, la o sansa de mult adormita? Oare se merita?
Aceleasi intrebari, aceleasi raspunsuri. Mereu si mereu. Aceleasi persoane care sa fie mereu in viata ta si sa se bage in seama.

Ajunge. Ma dau batuta. M-am saturat sa sper, fara sa castig nimic. M-am saturat de atatea lacrimi varsate pe furis si de acelasi zambet urmat de vesnicul Sunt bine. Nu sunt bine deloc. Si daca ai deschide ochii si ai incerca macar sa vezi pe dupa masca aceasta ce o port... Ai vedea ca desi iubesc, sufar. Degeaba spun mereu ca nu e ca data trecuta. Ca el e diferit sau ca Universul meu e el. Asa o fi. Dar se merita oare? Sa te indragostesti, sa iubesti, sa pui sentimente in ceva ce nu are rost, sa continui sa speri si sa nu obtii nimic? Ca la final, cand toata lumea iti reproseaza ca a avut dreptate, sa o iei razna si sa plangi? Sa suferi? Pentru ce?

Am iubit. Inca iubesc. Dar stiu ca nu voi castiga lupta. Si voi pierde...

marți, 19 iunie 2012

I'll take care of you...

Nu am nevoie decat de o sansa. De un moment simplu, in care sa spun tot ce vreau, sa-mi fac curaj si sa fac eu primul pas.

Nu stiu aproape nimic de trecutul tau. Nici nu o sa intreb. O sa ma multumesc daca o sa-mi spui vreodata. Nu stiu cum s-au terminat relatiile sau daca ai fost ranit. Tot ce pot spune e ca eu cred ca as putea sa te fac fericit. Sa-ti ofer linistea cuvenita atunci cand ai nevoie de ea; sa te sarut discret cand nu se uita nimeni. Sa te imbratisez in continuare in fiecare zi. Imi doresc sa-ti aud vocea in fiecare dimineata cand te trezesti.

Pot sa te fac fericit. Pot sa am grija de tine, sa ai tot ce vrei. Pot sa fac sacrificii pentru tine. In asta consta dragostea, nu?

Dar ce e cel mai important...voi fi mereu, langa tine, sa te privesc in ochii adanci si caprui si sa-ti spun cat de mult te iubesc.

luni, 18 iunie 2012

Revolta. Nervi. Calm.

"Sunt nervoasa! Am dreptul sa fiu. Si asta va fi o postare necenzurata, asa ca daca aveti de gand sa stati cu laptopu' in bucatarie si sa va puneti fratii mai mici sa citeasca asta mai bine n-o mai faceti.
Nu mai vreau o viata:). Scurt si la obiect. De ce? Poate pentru ca soarta a fost destul de cruda incat sa-mi dea o familie retardata. Niste parinti carora le place sa dea ordine! Poate pentru ca, m-am saturat sa vars ca proasta siroaie de lacrimi, m-am saturat sa fut palme iphone-ului meu si sa-l distrug, sau sa arunc cu lucruri. Nu am ADHD sau vreo alta boala. Dar cred ca mi-ar fi mult mai bine. Decat sa stau si sa ma lupt degeaba cu ceva ce stiu ca nu pot invinge. "

Asta scrisesem aseara. Si probabil si postam daca nu eram intrerupta. E oribil totusi. Duc o viata de caine. Dar sper sa fie doar o perioada de stres, sa treaca examenele si apele sa se limpezeasca.
Acum sunt calma. Am avut o zi destul de frumoasa. Pentru ca, undeva acolo, e o persoana care sa ma aline de la distanta. O persoana pe care trebuie doar sa o vad si sa ma linistesc. O persoana pe care ma pot baza. Dar ce e cel mai important, o persoana demna de un "te iubesc."

Comedie rece.

Totul incepe vineri seara. Aproape de miezul noptii. Toate bune si frumoase. Eu si Jake stand intinsi in pat si uitandu-ne la un film prost. Tragic.
Stiam ca ma place. Stiam ca vrea sa ma impresioneze mereu, dar gusturile lui nu ma satisfaceau intotdeauna. Dar ii zambeam dulce si il pupam pe frunte cum bine stiam ca prefera.


Pe la jumatatea filmului am ramas fara popcorn. S-a oferit Jake sa mai aduca, iar eu nu vroiam sa-l las singura. Se vedea clar pe fata lui ca vrea sa petreaca cat mai mult timp cu mine. Asa ca am dat pe pauza filmul si ne-am dus impreuna in bucatarie. A bagat punga in microunde in timp ce eu ma asezam pe masa. Am ramas in tacere un minut, pana cand boabele au inceput sa pocneasca, intrerupand tacerea.
-Si... Cum ti se pare filmul? m-a i trebat el timid, ca si cand se ruga sa nu-i injur gusturile.
-Hmm... E interesant. E destula actiune incat sa intre in categoria de filme pe care le prefer. Sper doar sa nu moara tipa aia la sfarit. Ar fi chiar trist.
-Da... Isi joaca bine rolul, spuse ganditor, e o actrita chiar foarte buna.
-Si arata si foarte bine, am adaugat eu ca sa nu las conversatia in aer.
Inainte de a-mi da un raspuns am fost anuntati prin cele 3 beep-uri ca popcornul era gata. L-am pus in bol si am pornit spre dormitor.
-Jake? Nu vrei sa mergem pana sus sa vedem ce face fratele tau? Poate s-a trezit. Am facut ceva zgomot cu floricelele. Acesta aproba cu o simpla inclinare a capului.
Jake locuia la marginea orasului intr-o casa simpla cu 2 etaje. Avea un frate mai mic, Sam, care era destul de mofturos cand veneam eu in vizita. Dar dupa un timp ne imprieteneam.
Cand am deschis usa la dormitorul micutului, dormea dus. Am zambit la vederea acelei imagini si am inchis usor usa in spatele meu. Am coborat scarile si ne-am intins din nou pe pat, repornind filmul. Incepuse sa fie amuzant, iar eu si Jake radeam inabusit. In zadar. La scurt timp, din capul scarilor se aude un somnoros "Jake".
-Scuze. S-a trezit somnorosul. Ma duc sa-l culc. Uita-te in continuare la film si mi-l povestesti.
-Sigur, am spus eu si am vazut ca parca nu vroia sa plece de langa mine. Atunci l-am tras usor de gulerul camasii si l-am sarutat discret pe buze. Tresarise sub atingerea mea. M-am departat usor de el si i-am zambit, parca spunandu-i: Te asteapta Sam.
A plecat in graba si il auzeam cum il mustra pe micut ca i-a intrerupt filmul. Eh... Se mai intampla.
Ce ma determinase sa ma indragostesc de el? Ii placea arta. La fel si mie. Avea vopsele in recipiente mari in toate camerele, mai ales in camera lui Sam.
Au trecut cateva minute bune pana cand mirosul a ajuns la mine. Gaahhh... Ingrozitor. Probabil s-a batut cu fratesu si a varsat o cutie de vopsea. Am luat niste prosoape ca sa il ajut sa curete si am urcat scarile, cate 2 trepte odata. Cu cat urcam cu atat mirosul era mai greu de suportat. Am ajuns in dreptul usii lui Sam care era inchisa si am vazut pe covor o pata. Ce neatenti! Pe covor alb, vopsea rosie. Mama lor va fi tare furioasa.
Am batut de 3 ori la usa si am deschis. Si doar atat. Eram ingrozita de ceea ce vedeam. M-am smuls parca din transa si alergam spre pat, unde Jake statea intins peste Sam cu ochii larg deschisi si goi spre usa. Intr-o oribila balta se sange...
-Jaaakeeee!

duminică, 17 iunie 2012

Prinsa intre usi.

Ma sunase. Nu vroiam sa-i raspund, pentru ca stiam foarte bine ce vrea. Ma sacaia totusi ecranul telefonului aprins langa mine, asa ca vroiam sa-i inchid. Cand s-o fac, a inchis singur. Mai bine.
Nu au trecut 2 minute ca suna iarasi telefonul. Ce cacat mai vrea? Cand sa dau sa raspund, vad un alt numar, cu o alta poza asociata. Hmmm... Ciudat. Nu-i raspund oricum. Astept pana suna si el in delir si dupa inchide. Stau si ma gandesc... Oare au aflat unul de altul?
Sa-i spunem lui Y si primului X.
Ma simteam bine cu X. Trupul lui era ferm si caldut. Eram multumita fizic de el. In schimb Y, ma facea sa ma simt bine spiritual. Ma lasa sa plang, stand in poala lui, in timp ce imi mangaia feroce umarul. Dupa ce ma linisteam aveam parte de pasiune. Imi era mai la suflet, dar in acelasi timp stiam ca il folosesc. Ca ii folosesc pe amandoi defapt, fiind lacoma.
La nu stiu cat timp dupa ce am peimit telefoanele primesc 2 mesaje cu un text aproape asemanator. Primu' de la Y: Trebuie sa ne vedem frumoaso. Al doilea de la X: La 7 la HardRock Caffe.
Damn it! Trebuia sa ma vad cu amandoi in aceasi noapte. Aveam nevoie de o diversiune.
M-am imbracat frumos, mi-am pus cercei perla de la X si colier cu perle de la Y. Cate putin din fiecare; tocuri ispititoare si rochia lor preferata.
M-am dus sa ma vad cu X intai. Ma astepta asa cum ma asteptam: serios cu un trandafir rosu in mana. L-amluat gratioasa si l-am asezat pe masa.
-Nu ai venit aseara, incepuse el conversatia, destul de brusc.
-Nu credeam ca trebuie sa vin de fiecare data cand ai tu chef. I-am raspuns taios dar cu o privire calma.
-Ciudat. Ne cunoastem de destul timp incat sa cred ca stii ce ai de facut cand te sun.
Ah, normal. Acum bagi scuza cu perioada lunga de timp ce a trecut printre noi.
-Stiu ce am de facut. Doar ca nu am avut chef. Si atat. De data asta ma infuriasem. Ma enerva cand incerca sa ma domine.
S-a lasat tacerea. Am aruncat o privire prin jurul meu, pana cand o prezenta langa usa mi-a captat atentia. Era el. Celalalt el. Ah, drace! Venea spre mine, spre noi.
-Cindy? Mi se adresase cu o voce mirata.
Minunat. Deja se uitau urat unul la altul. Iar eu... Ei bine nu aveam ce sa fac. Unde sa fug. Eram prinsa intre usi.

Oprire.

Stiu ca am criticat mult in anumite postari. Dar pur si simplu mi-am spus parerea. E dreptul meu. Cu toate astea am observat ceva: cand am scris de exemplu "Nu lacrimi in cuvinte am, ci sange", am facut 200 de vizualizari intr-o zi si jumatate. Normal ca imi creste inima in momente din astea, dar nu conteaza totusi. Doar ca e senzatia aia, care iti spune ca esti ascultat si sustinut. Dar in ultimul timp nu s-a mai intamplat asa. Si e bine. Intr-un fel. Ma face sa scriu mai mult, ma face sa ma ambitionez. Dar in acelasi timp ma face sa-mi pierd speranta si sa-mi doresc sa ma opresc. Sau sa iau doar o pauza. Dar nu-mi prea doresc asta. M-am atasat de blog, de Blogger.
Nu as putea sa renunt. Si totusi...

Heartbeat.

Odata si odata o sa se opreasca. Toate bataile repezi de altadata o sa se rareasca, o sa devina din ce in ce mai slabe, pana cand, intr-o clipa, nu o sa se mai auda deloc.
Dragostea e un viciu. Un drog. Bine, poate multi au reusit sa scape de dependenta, preferand sa fie pur si simplu singuri. Si mie mi-e mai bine singura. Sunt momente in care sa vreau sa ma cert cu cineva, dar e de ajuns sa ma cert cu mine pentru ceea ce sunt cateodata: o masochista pot spune. De ce? Pentru ca vin momente cand imi place sa ranesc oamenii. In ultimul timp mi se intampla din ce in ce mai des. Dar nu suntem perfecti, nu?
Totul vine din inima. Pana si ura. Daca iubeai pe cineva de exemplu, sentimentele fata de acea persoana erau bine depozitate in inima. Cu trecerea timpului, ele s-au schimbat si au devenit sentimente de ura. Dar tot acolo au ramas.
Inima controleaza totul. Bataile ei ritmice ne tin viata intr-un circuit constant, incarcat cu sentimente. Nu e nevoie sa te strofoci sa obtii ceva la care tii cu adevarat. Trebuie sa stii cum sa atingi o inima.
Trebuie sa stii sa-ti armonizezi bataile inimii cu jumatatea ta, formand astfel o singura bataie. O singura inima. Un intreg.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Intr-o camera plina de praf...

Suntem doar noi doi. Liniste si doar atat. Ne privim in ochi si parca zboara prin camera cuvinte. E de ajuns. Cei care se iubesc nu au nevoie de cuvinte pentru a-si exprima sentimentele. Au nevoie de trairi. De pasiune depusa la mijloc. 
M-am gandit ca o sa fie o postare lunga. Dar nu va fi deloc asa. Voi fi scurta si la obiect. 
Povestea e aproape la fel de fiecare data: dragoste la prima vedere, saruturi pe ascuns, atingeri tandre si timizi. Clipe frumoase petrecute impreuna...
El, atingandu-i usor umerii. Ea, asezandu-se cuminte in poala lui si jucandu-se cu parul lui de culoarea cafelei. 
Dupa un timp incep certurile; camera in care candva imparteati acelasi pat, camera in care va spuneati secrete si radeati impreuna, parca se miscoreaza. Peretii parca nu mai au aceeasi zugraveala albastra, devin din ce in ce mai gri...mai goi.
Si iata-ne ajunsi, stand fiecare in coltul lui, intr-o camera plina de praf, cu umbre si cu amintiri pierdute.

 Ne place sa ranim oamenii. Ne place sa ne jucam cu sentimentele lor, sa fim ok cateva zile, poate cateva luni, si dupa sa dam cu piciorul la tot si sa fim nepasatori. 
Suntem oameni! Dar stim sa mintim, sa uram, sa iubim, sa bem, dar cel mai important si ingrozitor lucru...Stim sa ranim.



vineri, 15 iunie 2012

Ziua cea mare

Parca ar fi o nunta. Am participat la cateva si am fost prinsa, ca toti invitatii de altfel, in acea febra a pregatirilor si in furnicaturile emotiilor.
Am trecut de prima parte a zilei. Si cea mai grea de altfel: cursul festiv al clasei a 8-a. E gata. S-a dus si ea; acum am in fata cele 2 mari examene de inceput ale vietii mele, rezultatele contand mult pentru viitorul meu. A fost o ultima ora de dirigentie minunata. Colegi, fata in fata cu profesori si parinti, s-au chinuit sa nu se lase coplesiti de emotie. In zadar: o lacrima sau doua tot au scapat. Au fost 2 ore in care sa ne recunoastem munca, sa ne vedem pe noi in diferite ipostaze din cei 4 ani minunati petrecuti in aceasta familie, in aceasta formula.
Gata. Scoala s-a incheiat. Acum cateva ore am terminat de citit ultima fila a cartii numita "Gimnaziu". Urmeaza cea mai frumoasa perioada din viata de elev, liceul in sine. Clasa a 9-a ne asteapta, fie ca e profil uman sau real. Nu se muta, oricat ar vrea unii sa o sara. Ea tot acolo ramane, asteptand elevi noi si silitori.
Noi nu am fost o clasa oarecare. Am fost o clasa speciala, am fost o mare bucata a sufletului batranului nostru Colegiu Centenar. Chiar daca au existat certuri si neintelegeri, chiar daca acestea au avut ca rezultat tipete, palme sau lacrimi, ca si colectiv am fost destul de uniti. Ne-a pasat de probleme altora, am avut grija de cei ce nu se puteau ridica; si aici ma refer la incidentele terminate la spital al unor colegi.
Astia am fost in 4 ani de zile. Astia suntem si azi, chiar daca ne despartim. Astia vom fi si peste 20 de ani, doar ca la casele noastre, rasfoind albumul clasei a 8-a, amintindu-ne de vremurile mult apuse, dar niciodata moarte.


Vei rascoli acest album
Din rafturi prafuite
Si vei gasi in el
Iluzii parasite.

joi, 14 iunie 2012

Nedreptate. Ura. Minciuni.

Criterii simple, demne de orice om. E cineva care se crede perfect? Atunci imi pare sincer rau pentru el.
Stiu ca probabil o sa-mi pun in cap multe persoane. Cum presupun ca am facut si cu cateva postari anterioare. Nu vreau scandal; nu vreau ura. Pur si simplu asta e opinia mea. Si o fac publica. Pentru ca asa simt ca trebuie sa fac.

Nu am nevoie de nedreptate. Pentru ca nu e pe lista mea. De ce as vrea sa fiu incorecta cu cineva? Sau sa fie cineva nedrept cu mine? De ce mi-as dori chestia asta?

De ura suntem plini toti. In diferite cantitati. Nu prea conteaza pentru majoritatea. Dar pentru mine, cateodata, e un sentiment chiar placut. Pentru ca, autotmat, intervine competitia. Intre mine si o fata de exemplu, pentru a ajunge la un baiat. Eu pot sa fiu chiar prietena cu acea persoana si in situatia asta sa ne uram pana la cutite.

M-am saturat de minciuni si de falsitati. M-am saturat de replici de genu' "Stai linistita. Nu am absolut nicio problema in privinta asta." Serios? Imi pare sincer rau, dar am obosit sa va mai cred. Am obosit sa aud mereu aceleasi si aceleasi minciuni, zi de zi, fara niciun rost. Viata voastra e o minciuna! Si voi nu faceti nimic in privinta asta.

Va felicit! Mergeti asa in continuare!

A voastra, adevarata si sincera prietena, 
de mult uitata de toti.

miercuri, 13 iunie 2012

Satisfactii.

Primisem un mesaj de la el. Si atat. Un mesaj in care imi dadea ordine, cum ii era obiceiul: te duci acolo, te imbraci asa si faci asa ca sa nu pierdem clientul. E simplu; fac chestia asta de ceva timp, dar nu am mai primit niciun client nou de la prima si vad ca ultima mea clienta.
Atunci eram o bruneta deocheata, cu lentile verzi de contact. Mi-a trebuit o schimbare. Ceva nou in viata, pentru ca acea lovitura de gratie a aparut prea pe nepregatite in viata mea. Asa ca m-am facut blonda, mi-am luat lentile noi, accesorii noi pentru munca si tot arsenalul de machiaj. Am cheltuit o gramada de bani pe prostiile astea. Dar pentru mine contau.
M-am schimbat; 720 de grade pot spune. Nu pot spune ca am realizat prea multe in viata. Am trait mai mult pe si din banii altora. Lasand detaliile astea, sa povestesc seara trecuta.
Dupa mesajul lui am facut un dus si m-am pregatit. Am luat un taxi, ca de obicei si am ajuns la adresa primita. Am deschis usa fara nicio jena, ca si cand as fi la mine acasa. Defapt, confortul meu conta, nu?
Am cautat dormitorul si l-am gasit repede. Hm...Parfum de dama incurcat in aer cu un parfum barbatesc. Mai fusese cineva aici inaintea mea. Nu-mi placea asta.
Am deschis usa si l-am vazut gol, stand intins pe pat. Ma astepta, fiind clar nesatisfacut de don'soara dinaintea mea. Vroia ceva nou si creativ. Ei bine, nu prea merita. In orice caz eu mi-am facut numarul bine si mi-am luat pe merit banii.
Dupa ce m-am imbracat si mi-am strans parul am plecat. Am vrut sa plec pe jos, dar s-a oferit sa duca cu masina. L-am refuzat. Cand am iesit din casa i-am trimis lui un mesaj: Nu ma mai cauta. Asta a fost ultima comanda. Sunt pe cont propriu.
Nu mi-a raspuns. Semn ca il deranjase. Iar mie nu-mi pasa. Asa ca m-am dus linistita acasa si mi-am inchis telefoanele. Mi-am inceput pachetul de tigari, fiind satisfacuta pe deplin.
Astea erau satisfactiile mele. Eram pe cont propriu acum. Trebuia sa ma descurc. Si sa nu-i mai satisfac pe altii. Imi ajunsese.

marți, 12 iunie 2012

Cum nu a fost nimeni.

Fiecare cu unicitatea lui. Eu cu a mea, poate cea mai diferita fata de a voastra. De ce? Pentru ca eu pur si simplu nu am fost, nu sunt si bag mana in foc ca nici nu o sa fiu vreodata "fana" a cuiva. Fake-ul, umbra, depinde cum vrei sa-i spui.
Eu voi fi mereu cum nu a fost nimeni pana la mine. Eu iti voi oferi mereu dragostea necesara si voi fi acolo de fiecare data cand vei avea nevoie. Voi face tot posibilul sa nu ma compari niciodata, defapt sa nu ai cum sa ma compari cu cele din fata mea.
Eu sunt altfel. Iubesc cu pasiune pe o parte, pe cealalta ma doare in p**a. Azi am chef, maine nu mai am. Sau poate ca nici nu astept pana maine. Poate ca intr-o ora deja o sa te tarai pe jos sau, extrema, o sa te iubesc din tot sufletul. Dar, cum sunt indragostita pana peste cap si cum nu ma dau batuta pana nu imi implinesc scopul, pot spune ca mai ai de asteptat daca vrei sa te urasc/iubesc.
Si uite inca un motiv care imi aduce in gand unicitatea.


Sunt eu. Asa cum nu a mai fost nimeni.

Lasa-ma sa visez mai departe.

Traiesc prin vis. Cateodata e mai bine. Cateodata e in zadar si inutil.

Nici nu stiu exact ce sa scriu. Cred ca se intelege de la sine ca pentru mine ar fi mai buna o viata prin vis.
 Nu am inspiratie, desi tot ce trebuie sa fac e sa-mi scriu, sa citez aici un fragment din viata mea. Si am prea multe idei amestecate in cap ca sa pot sa creez o logica.
Asa ca, tot ce pot spune, e ca stau intinsa pe pat, ascultand muzica si holbandu-ma la ecran, fara sa am habar de ce scriu. Stau si vad aceasta pagina de blogger, fiind totusi cu gandul pe alte meleaguri.

Va las pe voi, sa decideti sau sa-mi vedeti viata in momentul acesta. Cum credeti ca sunt?


Vreau zambetul de ieri.

 Vreau sa zambesc din nou. Vreau sa uit de tot, sa stau intinsa pe iarba, sa inchid ochii si sa rad. Vreau sa fie cum era la inceput: vorbarie multa, timp pierdut. 
Poate ca asa mi-e scris. Si uite ca iar dam de discutia despre destin. Poate ca merit sa stau asa, fara zambet pe chip, fara niciun suras vag in coltul gurii.
Vreau inapoi persoanele de incredere care imi faceau ziua mai frumoasa. Vreau sa primesc imbratisari de la persoana de care sunt indragostita, sa ma las purtata de visare in acele cateva secunde, sa oftez ca se scurg prea repede si totusi sa zambesc. 
Doar de o persoana e nevoie sa-mi faca ziua mai frumoasa, doar uitandu-se la mine. 
Si de aceea eu vreau sa zambesc: sa pot raspunde natural la privirea lui, fara sa ma chinui sa-mi fac zambetul fals sa fie unul minunat. 
Vreau sa zambesc ca ieri.

luni, 11 iunie 2012

Somebody that I used to love

Pentru ca ma plictisesc. Pentru ca ma gandesc la tine si pentru ca te iubesc. E un mesaj pe care il scriu mai mereu, fara sa am curaj vreodata sa-l trimit. Pentru ca nu stiu ce raspuns voi primi si imi e frica de ce imi imaginez eu ca va urma.
Totusi... Imi mentin pozitia ferma: mi-e tare dor de tine:o3...

E normal sa nu vreau o viata normala.

Poate ca o am deja! Si vreau o schimbare. Cum vrem toti, aproape in fiecare minut.
Daca faci ceva iesit din comun, lumea se uita. Gandesti?!? Sau mai bine intrebat, ganditi? De ce sa barfiti viata unei persoane? Adica...frate, daca el are 23 de exemplu si se linge cu o minora e strict problema lor. Dar voi nuuuu, hai sa vorbim de ei ca sa fie mereu ceva de "supt" din cuvinte.
Cum sa nu vreau o viata anormala? Cum sa nu vreau sa dau o flegma peste oamenii astia si sa stiu ca dispar?

Nu mai vreau o viata normala. Daca prietenii mei sunt sau nu normali, si daca imi sunt prieteni adevarati, atunci ar trebui sa ma accepte asa cum sunt.
Dar daca faceti chestia asta, sunteti niste ipocriti, fara suparare.

Nu vreau o viata normala. Vreau o viata nebuna si imperfecta. O sa fie mult mai frumoasa si plina de suspans.

N-o lasa sa plece

Vrei sa ramana. Dar un colt al mintii tale vrea s-o ia de par si sa o scoata afara din apartament.
O iubesti, dar doar fizic. Profiti de ea pentru ca stii ca nu-ti rezista. Ea te iubeste, tu-ti bati joc. Nu ai decat. Tu pierzi, nu ea.


***

Vrei sa te joci
si doar cu ea.
O-nnebunesti si stii deja
Ca nu-ti rezista nici daca ar vrea.
Tu bate-ti joc, dar vei regreta
Cand cu altul o vei vedea.
Poti incepe deja
Sa-ti cauti jucaria.
O crezi papusa
fara grai, fara pareri
Chiar fara minte, tu speri
Dar fa bine si gandeste!
Si orice-ar fi,
n-o lasa sa plece.

duminică, 10 iunie 2012

Incearca doar...

Nu vreau sa citesti din plictiseala postarea aceasta. Nici ca un simplu cititor al blog-ului meu. Te rog din suflet sa citesti ca si cum tu ai fi in locul meu, ai termina de scris, si ai vrea sa vezi ce ti-a nascocit mintea. Daca tu consideri ca nu poti face chestia asta, te rog sa apesi "X"-ul din dreapta sus si sa uiti complet de "Atitudine Slaba".
Vreau sa te fac sa ma intelegi. Daca ai fost alaturi de mine de la inceput, ai inceput sa ma cunosti. Te-ai obisnuit cu postarile mele, cu felul meu de a fi. Am incercat pe perioada acestor aproape 6 luni de zile de cand suntem impreuna sa nu jignesc pe nimeni; sa nu fiu cu figuri de stil ca alti bloggeri. Am incercat sa fiu cat mai sincera cu putinta, chiar daca am si postari doar din imaginatia mea. Dar ati vazut foarte bine ca am scris si 100 de randuri, dar si 10. Pentru ca eu am considerat ca si prin acele 10 randuri se va intelege mesajul pe care incerc sa il transmit, si cine va avea de inteles ceva din el va intelege. De asemenea, ati vazut ca au fost zile in care nu am scris deloc si zile in care am scris si de 3-4 ori. Pentru ca asa am simtit nevoia.
Nu doar scriu. Si citesc. Ma inspir din alte blog-uri. Nu e o competitie aici, desi poate multi o considera una. Eu cel putin chiar pun mult suflet in blog. Si sper sa-mi intelegi munca si sa o si apreciezi. Daca intri doar si citesti, nu ma ajuti cu nimic. Dar daca stai si te gandesti daca am sau nu dreptate, daca esti sau nu de aceasi parere cu mine, atunci lucrurile se schimba...


Vreau sa ma intelegi...
Macar incearca...
Crede-ma, o sa conteze.

Fara titlu'

Titlul nu conteaza. Nu acum. Mi-am amintit pe moment de o chestie si mi s-au aprins toate beculetele din capusor. M-am saturat de fazele de genu': suntem prieteni doar daca ma ajuti cu ceva si te ajut si eu la randul meu cu ceva. Serios? Astea sunt criteriile unei prietenii acum?
Daca ma pui sa aflu nu stiu ce cacat, si nu, nu vreau sa scriu cenzurat, si eu il aflu, suntem prieteni buni. Daca eu nu mai pot afla rahaturi de care ai nevoie deja te crezi cineva si te faci ca nici nu ma mai vezi. Tipic pentru persoanele false.
Ah da; vezi nu stiu ce chestie facuta cu cineva. De ce tre sa ma suni sa ma chemi la dracu' si sa-mi spui de fata cu prietenii tai ceva ce probabil stii ca mi-ar placea sa ramana intre noi? Doar ca sa arati ca poti face asta? Sa-mi arati ca ma poti face sa ma simt ca un cacat? Interesant. Ai un IQ poate putin mai ridicat ca a unui ou.
Nu-mi pasa daca vezi postarea. Chiar nu-mi pasa. Faza e ca deja m-am obisnuit ca persoanele din jurul meu sa  manance cacat de mine si de prietenii mei. Si vrei sa-ti spun ceva? Vad ca nu prea esti la curent cu asta: NU IMI PASA!!!
Cum spuneam in postarea anterioara: "Da-i foc!" destinului. Tie iti modific putin propozitia. Da-ti foc! Iti aduc eu bricheta.

Future

Prezentul e deja trecut, doar cat ma gandesc la ce cuvant urmeaza sa scriu. Acest "P" pe care tocmai l-am scris, nu inseamna ca e scris in prezent, nu? Pentru ca deja am trecut de el. Viitorul...o chestie deja scrisa cum zic unii. Ok, nu va contrazic, e opinia voastra despre destin. Daca voi spuneti ca destinul e deja scris, asa ramane. Si eu cred in zodii, in compatibilitatea lor. Si nimeni nu ma corecteaza sau ceva, pentru ca e strict opinia mea. Asta fac si eu cu opiniile voastre. Vi le ascult.
Dar am o simpla curiozitate. Poate chiar nelamurire. Destinul...nu poate fi amanat macar cu ceva timp? Sau grabit? Sau chiar schimbat in fractiune de secunda. Hai sa gandim logic putin.
Sa presupunem ca eu trebuie sa ma urc intr-un avion spre Londra. In aeroport, ma razgandesc. Si spun ca nu mai urc, pentru ca am inceput sa am un sentiment ciudat cu privire la zbor. Ma intorc, fac 3 pasi si ma opresc. Stau 2 secunde si ma mai gandesc o data si zic iarasi "Nu". Mai fac 2 pasi si ma intorc brusc, alergand spre avion. A fost o chestie gandita pe moment. Nu prea cred eu ca putea fi scris asa ceva in destin. Si daca ma urc in avion, desi nu trebuia sa o mai fac, asta nu inseamna ca mi-am schimbat destinul? Asta nu inseamna ca, am schimbat si destinul altor oameni? Daca sentimentul ciudat pe care il aveam eu cu privire la zbor ar fi fost adevarat, asta insemna ca cei care se urcasera in avion trebuiau sa moara in zborul acela si eu nu pentru ca m-am razgandit. Dar m-am mai razgandit o data. Si totusi m-am urcat in avion. Asta inseamna ori ca o sa mor si eu, ori ca am salvat alte cateva zeci de vieti, nu?
E un concept simplu. E viitorul. Nu putem garanta ca el e scris. Eu zic totusi ca ni-l facem singuri. Doar ca anticipam unele lucruri. Noi putem grabi lucrurile sau putem sa nu le facem azi, ci maine. Nu maine, ci poimaine si tot asa. Asta inseamna continua schimbare.

Asta nu inseamna un viitor scris.

Si daca e scris, si nu-ti place, e simplu. Da-i foc!

sâmbătă, 9 iunie 2012

Lovitura de gratie

Nu-mi aduc aminte mare lucru din noaptea trecuta. Cred ca eram mult prea beata incat sa ma mai chinui sa ma gandesc ce dracu' faceam. 
Tot ce imi amintesc e inceputul: primesc un telefon. Hm....interesant. Inseamna ca e ceva important de mi-a sunat mie, dupa atata timp. Apas cu o unghie rosie pe ecran si raspund. O voce de barbat imi spunea o adresa, iar eu ca o fata cuminte la o meditatie notam tot ce-mi spunea profesorul. Eram destul de plictisita cand am inchis. Mi-am deschis frumusel geanta si mi-am platit taxiul. Am coborat cu stil pe tocurile cui si am intrat in casa. Am facut un dus rece si mi-am cautat "echipamentul". M-am imbracat, mi-am asortat cu hainele un ruj stacojiu pe buze si niste cercei pe care presimteam ca nu o sa-i mai am dimineata. 
Am luat foaia cu notitele date prin telefon si am iesit din casa. Era destul de senin afara, la ora asta tarzie, dupa o zi cumplita de toamna. Am preferat sa merg pe jos. Asa imi mai limpezeam si eu creierasul. In jurul meu nu se auzeau decat frunzele ruginii in care, ca o masochista imi infingeam tocurile. Intr-un final ajung si la hotel. Intru in lift si ma uit pe foita. Dupa un moment de ezitare apas butonul pe care scria "15". Un prim indiciu: lui sau ei ii placeau inaltimmile. Ajung intr-un final la etajul 15. Ies imediat ce se deschid usile si caut pe hol camera 1325. O gasesc intr-un final si bat la usa. Dinauntru se aude o voce de femeie ce imi zicea sa intru. Fara sa-mi mai pese de ceva deschid usa. Trebuia sa-mi intru in rol ca sa-mi primesc banii. 
Traversez holul si ajung langa usa dormitorului, care era pe jumatate deschisa. O deschid si o gasesc pe ea intinsa pe pat, cu un pahar de sampanie in mana.
Nu-i spun nimic. Ea doar se uita la mine si-mi analizeaza toate miscarile. Imi dau paltonul jos si il las sa cada pe podea. Ea zambeste. Imi desfac parul care era prins intr-un coc strans si ea se ridica suav din pat si vine spre mine. Iese din camera si se intoarce in scurt timp cu un al doilea pahar. Toarna niste sampanie in el si mi-l intinde. Ma asez pe pat si atunci se aseaza si ea doar ca in spatele meu si imi trage in jos fermoarul de la rochie. Apoi se joaca pe spatele meu gol, trasand simple linii. Imi las paharul langa pat si ma intorc spre ea. Era ciudat pentru mine sa am o aventura cu o fata. Nu-mi fusese distribuita niciodata o clienta; ci doar clienti. Dar ce mai conta acum? Eu aveam chef sa nu stau degeaba in noaptea asta.


***

Asta e tot ce imi amintesc. Cand m-am trezit cu o durere de cap ingrozitoare, nu pe un pat, si intr-o alta casa chiar, asta a fost tot ce mi-am putut aminti. Stiam ca fusese ea, pentru ca in camera mirosea doar a dama. M-am trezit pe podeaua rece, cu un plic si un biletel pe care scria A fost o noapte minunata. Banii tai sunt in plic. Sper sa mai am ocazia sa mai petrec o noapte cu tine. 

Fusese o ea... Asta chiar era o lovitura de gratie. Iar eu, din cate puteam intelege, intrasem deja in gratiile ei.



In time.

Trebuia sa scriu postarea asta cu putin timp in urma. Ei bine, uite ca am trecut si de 100 de postari, de 4000 de vizualizari si de multe design-uri schimbate. Nu-mi vine sa cred ca m-am putut tine de blog. Sincer sa va spun, acum o ora mi-am mai facut unul. Am 2 + 2 sterse. Probabil o sa ma plictisesc repede si de celalalt si o sa sfarseasca ca celelalte doua. Nu stiu cum de am rezistat cu Atitudine Slaba. Nu stiu cum de mi-au trecut atatea idei prin cap, avand in vedere ca mie nu-mi place limba romana.

Habar n-am cum am ajuns tocmai aici; sper sa am puterea si cheful sa merg mai departe. Sper sa va am pe voi, acolo, in fata calculatoarelor, si sa ma incurajati cum ati facut si pana acum, fara sa va dati seama de asta.

Daca e sa dam timpul inapoi, pana in prima zi, pana in a 25-a zi a lui decembrie 2011, sunt diferente vizibile. Atunci scriam ca un copil de clasa a doua. Atunci chiar aveam o "Atitudine slaba". Pe parcursul acestui drum am mai prins curaj. Prin ianuarie-februarie am inceput deja sa-mi expun nemultumirile, sa vorbesc cenzurat si sa imi exprim liber sentimentele.

In tot acest timp am urat, m-am indragostit, am plans scriind, am ras cu lacrimi de bucurie. Am pus suflet in postari. O sa pun in continuare. Dar, cel mai important, v-am avut pe voi, am avut acel neinsemnat sondaj care imi spunea ca inca un suflet sau doua a fost pe blog-ul meu. Si pentru asta va multumesc.

Asta a fost tot pana in prezent. De atat am fost in stare. Au fost zile in care nu scriam deloc si zile in care postam si de 3-4 ori. Pentru ca asa simteam nevoia; sa comunic, sa vorbesc, sa ma confesez voua.

Pana cand viitorul va fi prezent, voi ramane tot o "atitudine slaba" mica, intr-o lume nu chiar asa slaba, dar mare.

Somebody that I used to know

Obisnuiam sa cunosc bine oamenii. Obisnuiam sa ma apropii de ei, sa ii fac sa aiba incredere in mine si sa le ascund secretele. Obisnuiam sa-mi las problemele mele deoparte, sa ma incarc cu ale lor si sa ii ajut sa scape de ele.
Obisnuiam sa fac lucruri marunte, care insemnau o groaza pentru cei din jur.

Inca as face lucrul asta. Asta daca as reusi sa am incredere in persoana de langa mine. Incet incet ne transformam propria persoana si viata in tarfe. Cei care-ti erau candva prieteni iti devin simpli clienti. Stai o ora, o zi, o noapte cu el/ea, ti-o trag, le-o tragi si va lasati reciproc. De ce facem chestia asta?
De ce incepem sa facem chestia asta?
De ce nu ne putem cunoaste bine , nu putem avea incredere?


Candva faceam asta...

vineri, 8 iunie 2012

To Wonderland.

...vreau un bilet sa pot plecat. Aici nu cred ca ma refer la un bilet material, pe care l-am cumparat cu o gramada de bani de la nu stiu ce agentie de turism.
Aici ma refer la un bile spiritual. Pot foarte bine sa stau in liniste cateva zile sau poate doar una. Dar pot foarte bine sa iau un pumn de pastile si sa ma ajute.
Nimic nu e imposibil. Si ce daca nu sunt toate legalizate? A impiedicat asta vreodata omu' sa nu fumeze iarba sau sa nu-si faca rost de etnobotanice? Nu cred.



Eu vreau totusi un bilet... Sa va fac din mana si sa plec...

Ploua infernal...

...si eu stateam si priveam la geam. Asteptam sa treaca furtuna. De obicei dupa furtuna iese soarele nu? Soarele sau curcubeul. Eu asta asteptam: o raza de soare in viata mea, o mica scanteie de iubire. De ura si falsitati avusesem parte destula vreme.
Ploua tare si nu puteam sa vad prea multe pe afara. Era intuneric si cateodata cerul era luminat de un fulger. Atunci parca iti simteam prezenta.
Simteam nevoia sa te strang in brate; sa imi ascund fata la baza gatului tau, sa oftez si sa pot sa-ti spun "In sfarsit esti aici!". Aveam nevoie de toate astea. Pentru totdeauna...<3

Nu lacrimi in cuvinte am, ci sange.

Nu stiu daca ma fac inteleasa. Nu stiu daca are vreo logica existenta mea pe Pamant, sau in Univers. 
Am fost creata ca si tine, aceleasi materiale fizic, aceleasi materiale spiritual, doar ca am primit mentalitati diferite. Nu stiu daca imi doresc ceva mai mult inafara de un loc al meu, un loc in care sa ma simt bine, chiar daca am prin preajma si cel mai aprig dusman. Asta pentru ca eu voi avea langa mine cei mai buni prieteni.


Suna telefonul tarziu in noapte, cand dormeam asa bine! Ma intorc si deschid un ochi sa vad de unde vine lumina. Nici unde lasasem telefonul nu mai stiam. Ma ridic in fund, ametita, si imi iau telefonul de la marginea patului. Ridic clapita fara sa ma uit la numar sau nume si raspund. 
De la capatul celalalt nu se aud decat gafaieli. Ceva nu era in regula si puteam simti asta. 
Incercam sa-mi pastrez calmul si sa fac persoana de la telefon sa-mi spuna macar un cuvant. Cum nu se auzea nimic, mi-am zis sa vad cine m-a  sunat; cand ma uit scria simplu: Blocket. Ah, superb. Niste pusti care aveau chef de glume proaste la 3 dimineata. 
Intr-un final s-a auzit incet un "Ajuta-ma!" urmat de niste tipete ce mi-au facut pe loc pielea de gaina si niste pasi grabiti. "Trebuie sa ma ajuti! O sa ma omoare! Stiu ca poti! Suna la politie si fa-ti aparitia aici. Nu-i lasa sa ma omoare..." 
Vocea femei se stinse. Eram speriata. Nu stiam ce sa fac. Eram singura acasa si afara vremea nu era chiar draguta. Am sunat la politie si le-am zis ce s-a intamplat. Au localizat ultimul apel si m-au rugat sa merg acolo sa vad ce se intampla pana ajung si ei. 
Imi era frica. Dar trebuia sa o fac. Putea fi o chestie de viata si de moarte si femeia acea se poate sa nu fi glumit cand mi-a zis ca o sa o omoare. 
M-am imbracat repede si am iesit din casa. Deja plangeam si tremuram.; imi repetam in barba "Poti s-o faci. Faci o fapta buna. O persoana chiar are nevoie de tine". 
Am ajuns unde trebuia sa ajung. Nu vedeam pe nimeni, dar simteam aerul incarcat de un miros ciudat si tensiune. Mirosea a metal ud...a sange. M-am ingrozit. 
Cineva m-a prins de umar... Eu deja incepusem sa tip, dar cuvintele imi erau astupate de lacrimi. Din spate se aud alti pasi dar nu am mai avut ocazia sa ma intorc sa vad ce era pentru ca am simtit o lovitura in mijlocul capului. 
Acum nu lacrimi in cuvinte am. 

Ci sange.

Pasiune. Foc. Dorinta.

Arde cumplit o flacara in mine. E o dorinta incarcata de pasiune, dragoste si fericire. E motivul existentei mele pentru moment.

E tarziu in noapte. E 00:32 cand scriu, nu va luati dupa ora la care arata ca am postat. Nu spune adevarul. Nu de mult timp am ajuns acasa. M-am spalat pe dinti, am facut un dus, m-am schimbat in pijamale si m-am bagat in pat.
Puteam sa jur ca muream de somn pana sa pun capul pe perna. Cand am inchis ochii am realizat ca ei nu pot si nu vor sa stea inchisi.
Ma gandesc la tine. Ma gandesc daca dormi in momentul asta sau daca stai ca mine si te gandesti la ceva. Daca te gandesti la ceva, tare as fi curioasa la ce.
Ma fascinezi. Imi doresc sa te cunosc atat de bine cat imi permite timpul si limita normala. Nu ma pot baga pur si simplu in viata ta. Nu ar fi un gest frumos ci mai degraba unul de taranca. Imi doresc sa stiu ce gandesti, chiar daca nu imi doresc sa stiu unele detalii. Dar asta nu conteaza. Important e sa te cunosc si sa fii sincer.
Mi-ai starnit o pasiune pentru tine. Ai aprins in inima mea o dorinta inflacarata. Toate 3 la un loc te compun pe tine...<3

joi, 7 iunie 2012

Totul revine la normal

Aceasi rutina. Aceleasi vise; aceleasi hobby-uri. Totul e normal. Nu e nimic iesit din comun in legatura cu asta. Ma trezesc ca in fiecare dimineata, eu, roscata cu ochi verzi si imi ciufulesc putin parul. Ma intorc pe o partine si dau cu mana pe podea, langa pat, in cautarea cerculetului magic: scrumiera. In ea erau deja urmele a 5 tigari terminate aseara intr-un ceas tarziu. Langa erau bricheta si nelipsitul pachet de tigari. Imi scot o tigara; mi-o aprind si ma relaxez. Zambesc si inchid ochii pentru ca stiam deja ce imagine ma astepta cand ii voi redeschide: o camera vazuta prin fum.
Cand vroiam sa deschid ochii, linistea mi-a fost perturbata de o bataie in usa. Sigur asta era el. 
Imi las tigara in scrumiera, ca pe un betisor parfumat. Ma dau jos din pat si pun pe mine in graba un halat scurt, acoperindu-mi tatuajele.
Cobor in graba scarile si deschid usa.
-Ce vrei? ii spun cam sictirita, dupa ce l-am lasat un moment sa se holbeze la mine.
-Am vorbit cu sefu'. Fata paraseste tara diseara.
-Hmmm...Excelent. Era vorba de o nesuferita de copchila, care se tot baga in viata mea, care imi incurca mie toate treburile, o blonda care merita exterminata. Chiar ma bucuram ca au reusit sa o gaseasca si ca o sa ma scape, in sfarsit, de ea. 

***
~8 ore mai tarziu~

Mut frumusel de pe un post pe altul. Nu e nimic interesant de vazul la TV. Am terminat al 3-lea pachet de tigari si astept telefonul de la el. 
Ma infurii cand vad ca nu mai suna; dau sa il sun eu, cand o stire de ultima ora ma face atenta:

Pe autostrada ce face legatura cu Ungaria a avut recent loc un accident. Din cate s-a putut afla, a fost vina soferului care conducea cu mare viteza. Cedandu-i frana, s-a izbit frontal de parapet, impactul fiind fatal pentru el si pentru o a doua persoana din masina, o tanara de aproximativ 21 de ani. Din anchetele de pana acum ale politistilor, a treia persoana din masina, care a fost transportata de urgenta la un spital de primiri urgente din Ungaria era un traficant de persoane cautat de politistii din tarile centrale de mai bine de 4 luni de zile. Corespondentul nostru in Ungaria....

Am inchis televizorul. Eram in sfarsit libera! Fata nu numai ca fusese inlaturata din calea mea, fusese omorata. Desi asta nu era in plan. 
Acum totul poate reveni la normal.

...Aprinzandu-mi o a 3-a tigara,
inchei.

Adevar

M-am cam saturat. De tot.
Incep sa fiu destul de irascibila cu tot ce ma inconjoara. Stii, daca stai bine si te gandesti, defapt toti suntem. Odata si odata ajungem sa cunoastem o curva, un baiat bun, o prietena sincera si putine persoane de incredere. Odata si odata tot incercam sa fumam, poate si sa ne drogam. Odata si odata tot punem gura pe alcool si ne facem praf. Odata si odata tot dam de greutati in viata si de examene. Groaznic.
Dar ce e cel mai important, odata si odata realizam, in sfarsit, ca viata in general e o tarfa bolnava, una care iti da putine momente de placere si multe momente de tristete.
Doare. Si pe mine m-a durut rau de tot cand am dat cu capu' de sus-IN SFARSIT- si m-am desteptat. 
Dar cel mai tare doare faptul ca e adevar si ca ti se deschid ochii. Ca realizezi ca nu e asa de roz pe cat iti parea totul, nu e asa colorat precum iti spuneau toti.
E un adevar crud, pe care daca ajungi sa-l gasesti si sa-l intelegi realizezi ca il gasesti la altii sub forma de minciuna. Pentru ca ei pur si simplu nu recunosc adevarul sau chiar mai bine, ii doare fix in p**a.
Gresesc cu ceva? V-am luat prea pe nepregatite? Spuneti-mi va rog daca da. Dar inainte sa ma criticati, stati si ganditi bine de 10 ori si trageti o linie o singura data.

Timp pentru mine.

Am nevoie de timp. Si totusi vreau sa ma grabesc, fara ca macar sa stiu ce vreau defapt.
M-am schimbat mult in ultimul timp; nici nu stiu cum a inceput totul, sau daca se va termina vreodata. Nici ca mi-ar pasa, atata timp cat mi-e bine unde sunt si cu cine.
Vreau timp pentru mine: am nevoie de timp sa ma vad pe mine altfel, sa ma vad pe mine cea de acum 3 luni. Sa pot sa fac comparatii, sa pot trage concluzii si sa scriu ipoteze pe foi. Am nevoie de timp si nu stiu daca pot sa fac rost de el, pentru ca acum incerc sa profit la maxim de timpul pe care il pot petrece cu tine. Si vreau sa fie din ce in ce mai mult.
Pe langa asta, in ultimul timp am uitat de mine. M-am ocupat de problemele celor din jurul meu, m-am ocupat de ei, le-am intins un deget si mi-au luat tot bratul, nu doar mana.
Timpul e ca un joc de copii: "Ma iubeste.... Nu ma iubeste..." si cand ramai fara petale la floare vezi rezultatul. Eu astept sa se scurga timpul pentru a primi un raspuns.


Timpul e pretios... Si mai am nevoie de el.
Am nevoie de timp pentru mine...

Si orice ar fi...

...vreau sa fiu cu tine. Vreau sa fiu fericita si sa fac fericita o persoana. Vreau sa nu vars lacrimi aiurea, ci sa le vars cu un scop: fericire.
Vreau sa nu mai tanjesc dupa tine, pentru ca stiu ca te am mereu.

Si orice ar fi, chiar daca nu va fi ce as vrea eu, macar o sa fii un prieten la fel de bun, un baiat la fel de dulce ca pana acum.

...si orice ar fi...eu tin la tine...<3:*

miercuri, 6 iunie 2012

Pentru ca...

....habar n-am.
Ai aparut in viata mea pur si simplu. Nici coincidenta nu o pot numi. Dar destinul e destin.
Ne-am cunoscut pur si simplu. Nici nu visam ca o sa se ajunga aici. Sunt...2 luni si ceva de cand ne cunoastem, si uite ca asa a fost sa fie: sa sper sa ajung candva sa depind de tine...
Multi poate spun ca sunt obsedata. Asa o fi. Dar macar simt si cu ultimul neuron si ultimul firicel de sange ca te iubesc.
Si asta conteaza.
Pentru ca asa e normal. Pentru ca pot. Si pentru ca vreau!

Si ploua, ploua, ploua...

Afara nu stiu daca mai ploua, dar in sufletul meu sigur. Nu sunt o fiinta nemuritoare, cu puteri nu stiu de care. Sunt un simplu om. Nu pot inghiti o umbrela pentru a opri cat de cat inundatiile din inima mea. Pot doar sa iau un servetel si sa-mi sterg lacrimile mici ce imi apar in coltul ochilor.

Nu plang. Sau doar incerc sa ma amagesc cu asta. Imi spun ca nu plang, cand defapt imi duc mana din reflex la ochii deja umezi si ma sterg discret, spunandu-mi ca nimeni nu o sa ma vada.

Dispar din peisaj doar ca sa pot sa ud o bucata mica de panza numita batista. Imi sterg in graba ochii cand aud pasi si imi ridic capul cu un zambet vag in coltul gurii. E un viciu deja. O rutina. Sa afisez un zambet frumos dar fals.

Oftez si ma duc spre cea mai apropiata fereastra. Dau la o parte perdeaua si privesc dupa geam... Si ploua, ploua, ploua...

Speranta.



Se pare ca de aseara, de pe la ora 10, incep sa-mi treaca prin fata ochilor diverse imagini. Imi vad viata; sau ce s-a dus din ea. Ma vad pe mine copil, pe mine plangand, zambind, vad primul sarut si ultima despartire, vad groaza, ura si iubire. Vad totul.

Inafara de nervi si stres aproape totul e perfect. O viata destul de normala, cu exceptia unui detaliu semnificativ: iubirea. Nu inteleg cum unii oameni pot sta singuri; ok, si mie imi e bine singura cateodata, dar chiar tot timpul? Trebuie sa existe macar o persoana la care sa tii ceva mai mult decat ca la un simplu prieten. Pentru ca trebuie sa aiba acel ceva special.

E urat sa speri si sa fie totul degeaba. Pierzi timp. Dar in acelasi timp-cel putin pentru mine- speranta e cea mai frumoasa traire. Pur si simplu ma alin si imi trag energia din speranta.

Inca imi place sa cred ca oamenii sunt buni si mai bine sa ma dezamageasca la final.



...Asta e speranta.

marți, 5 iunie 2012

Libertate.

Sunt o bomba cu ceas gata gata sa explodeze. Inca astept momentul oportun in care sa fac POC si sa fac multa mizerie in jurul meu.
Nu imi place curatenia. Nu in cazul asta.  As vrea sa explodez pe o persoana care mi-e urata. Din toate punctele de vedere. Sa explodez treptat: verbal, apoi fizic.


Dupa as putea avea parte de liniste, de libertatea dorita. Am nevoie, ca tot omu', de un moment de rabufnire. Dupa de obicei ar trebui sa regret ce am facut. Dar eu nu sunt genul care sa dea inapoi si sa se smiorcaie. 
O greseala nu o tratez ca pe o greseala, ci ca pe o invatatura. Merg cu capul drept dupa, nu ma ascund in umbre. De ce? Pentru ca sunt o persoana libera, nu depind de cineva -momentan-.

Vreau sa trec prin viata fara suturi in fund. Vreau sa traiesc asa cum vreau eu, cu riscuri si fara, dar sa stiu ca sunt libera. 

...Libera sa fac ce vreau, cand vreau, unde vreau...

Rupta de realitate.

Nu stiu daca e cel mai potrivit titlul. Cred ca mai corect de atat suna: Rupta de si din realitate. De ce? Pentru ca pur si simplu de cateva zile sunt sau ma simt total paralela cu lumea. Viata mea e intr-o continua schimbare. Nu ma intreba de ce. Si eu caut inca un raspuns. Dar o simt ca se schimba; simt ca eu ma schimb. Nu pot spune ca in rau-nimeni nu mi-a dat vreo palma peste ceafa pana acum- dar nici spre bine nu o duc.
Acum ploua. Nu doar afara si si in sufletul meu. Ma simt plina de o incarcare emotionala care ma trage in jos. Si tot ce imi doresc e sa treaca.
Imi caut prieteni. Am nevoie de una sau doua persoane cu care sa pot vorbi si in miez de noapte, si la rasaritul soarelui despre absolut orice. De prieteni falsi m-am saturat, exact cum pateste un copil cand isi doreste bomboane si mananca pana i se face rau. Cam asa sunt si eu: am experimentat si atat. Nu vreau nimic mai mult decat prieteni. Si mai e ceva; poti sa-l numesti criteriu de alegere al prietenilor: imi doresc prieteni care sa vorbeasca mult cu mine, exact ca-n prima zi. Sa fie mereu acolo cand am nevoie de ajutor. Si sa ma ajute de cate ori am nevoie, nu de fiecare data cand le fac un serviciu.

Poate doar eu vad lucrurile asa. Poate ca deja o iau pe "o realitate proprie" si nu pe "realitatea normala".
Atunci gasiti-mi un sprijin. Ajutati-ma sa revin acolo unde e nevoie de mine. Ghidati-ma.
Sunt un simplu om. Am nevoie de voi.

Prin tine

Mintind, iubind, pentru unii e tot una.
Traind, iubind, e viata mea.
Prin el, prin tine eu traiesc,
Iubind si respirand prin tine.

Varsand o lacrima sau doua
in ceasul cel tarziu de seara,
Te strig uitandu-ma la luna
si te astept sa-apari în graba.

Suspin si tac, clipesc si-astept.
Se aud incet maruntii pasi
parca venind usor spre mine.
Ma-nvart si sper sa te zaresc
in pragul usii langa mine.

E o speranta! E un vis.
Un vis trait prin tine.
Eu inca stau, si-astept cu nerabdare
Sa renasc prin tine.

duminică, 3 iunie 2012

Vis sau realitate?

Privesc si-ncerc sa nu ma pierd in ochii tai caprui
Rulez, fumez sentimente cui
Caut ca o dependenta antidotul inimii mele
Sa-l dau pe gat acum, sa ma calmez, sa-nchid ochii
si sa trag adanc in mine
cu o singura intrebare pe buzele-mi ferme:
Vis sau realitate?

Daca asta e un vis atunci am gresit decorul
Schimbam distributia, scenariul, regizorul
Incepem sa turnam un alt film:
Decoru-i realitatea, actorii-s dintr-un vis...
Un haos anticipat, cu un scenariu bine pus la punct
Ma face sa-mi doresc ceva mai mult:
sa arunc cu lucruri, sa fumez, sa ma intreb
pe ce lume traiesc.

E realitate! Si totusi doar in imaginatia mea
E un vis! Si totusi se intampla.
Atunci raspunsul e simplu: am gresit intrebarile
Si-asa apar iar si iar...si iar frustrarile.
E o drama sinistra ce te-ntreaba mai mereu
"Traiesti in realitate sau in vis, dragul meu?".

Picaturi de dor.

Ma chinui sa te privesc in ochi si nu mai pot
Ma pierd de fiecare data cand incerc;
Am fluturi in stomac si picaturi de dor in ochi si-n suflet
Si nu rezist fara a te avea in gand.




Pun mainile reci jos pe pervaz,
Si las 2 lacrimi dulci sa-mi cada pe obraz.
Ma trezesc din nou cu imaginea ta in fata
Si cand vreau sa te ating dispari ca o pura ceata.


De ce? De ce nu pot macar o clipa sa te strang la piept?
De ce trebuie sa astept...sa tot astept...
Nu imi doresc decat un strop de fericire in marea asta de amar
Un gand pur de iubire, un zambet, o amintire...

Lacrimi. Doar picaturi siroaie cad acum
Speranta si increderea facandu-se usor scrum.
Mi-e dor de tine si-mi fac auzit dorul sfasietor
Cand lacrimi de iubire se vor usca-n decor.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Vreau ca pentru o zi lumea sa uite de mica mea existenta...

Nu mai pot. Pana si mama a zis ca am nevoie de un psiholog pentru ca nu intelege de ce nu comunic. Ca nu e normal ca din 24 de ore sa nu comunic 23. Daaaa... Sigur. Vii acasa la 7, mancam si te uiti la film. Ca nu vrei deranjata. Inainte de asta ma suni de triliarde de ori ca sa verifici daca inca sunt acasa; eventual il trimiti si pe tata sa verifice.
Imi spui ca starea asta nu ar trebui sa o am nici cand sunt indragostita. Ma freci la cap cu intrebarile si imi stai pe suflet. Lasa-ma dracu' in pace! De ce nu intelegi ca nu te vreau in preajma mea? Pentru ca incerci sa ma domini, fara sa accepti faptul ca m-am maturizat.
Ma faci sa plang. Asta e unul din motivele pentru care plang aproape zilnic. Pentru ca simt nevoia sa ma descarc, fara sa te pocnesc. Inceteaza sa mai faci asta!


Uitati de existenta mea! Am inteles... Doar va stau in cale. Sunt o copchila de 15 ani care nu sta decat in calea oamenilor. Un pahar de furadan m-ar ajuta? V-ati simti mai bine atunci?...

vineri, 1 iunie 2012

2+1.

2 lucruri:
1) La multi ani copilasi mari si mici.
2) Azi am exament. Shit. Acusi tre' sa plec. Superb. Mirific. Nu stiu nimic.

Primul lucru e cel mai important. De al doilea reusesc eu sa trec cumva. Buuuuun....
Acum: de ce 2+1? Pai primele 2 chestii le-am zis deja. Acel 1 reprezinta viata mea pot spune. Sunt o indragostita. Acel 1 este speranta, increderea, neincrederea si visul. Acel 1 este zambetul meu.

http://www.youtube.com/watch?v=Xyv4Bjja8yc&feature=g-vrec

<3....

:]