If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

sâmbătă, 26 mai 2012

Visez. Traiesc. Plang. Iubesc.

Viata mea se bazeaza pe vise, in proportii ridicate. Asa simt eu ca e mai bine pentru mine: sa stau intr-o lume a mea, din care sa nu vreau niciodata sa ma trezesc. Intr-o lume ca aceasta pot avea tot ce imi doresc: de la familia perfecta, pana la prietenii minunati. De la un simplu suras, la adevatara afectiune...
Nu pot sa spun ca in viata mea nu am parte de asa ceva. Dar nu-mi ajunge. Nu sunt egoista, sau mai bine spus nu din toate punctele de vedere, dar pur si simplu vreau mai mult. Imi doresc mai mult; pentru ca e loc de mai mult.
Traiesc. Nu sunt una din acele persoane care au un zambet fals intiparit pe fata, care dupa ce ai stat de vorba cu ea 5 minute, vrea sa dispara cat mai repede si sa se retraga undeva sub o patura, departe. Imi traiesc viata cat de bine pot, fara sa irosesc macar o secunda din ea. Asa ar fi corect, nu?
Plang. Aproape in fiecare zi. Groaznic. Poate unii cred ca sunt in vreo depresie sau ceva. Nu...Asta e modul meu de a-mi exprima sentimentele, trairile. Plang daca sunt fericita; vars cate o lacrima de tristete, una de dragoste, una de nervi. Plang pentru ca e un mod de a ma exprima inafara de cuvinte.
Iubesc. Pentru ca pot si pentru ca ar fi necesar. Macar o data-n viata. Nu inteleg cum oamenii -nu toti- pot fi singuri. Bine, si eu stau singura cateodata, dar am nevoie de o persoana aparte, speciala, care sa fie mereu langa mine. O persoana care sa imi cunoasca toate secretele si care sa ma inteleaga si sa ma sprijine de cate ori am nevoie.
Pana la urma...Viata e o poveste. Imi plac povestile. Sunt frumoase de citit. Si de ascultat. Totusi, sunt un simplu copil. Un simplu copil dependent de povesti cu final fericit...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]