If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

vineri, 4 mai 2012

Dragoste damnata

Ajung din nou intr-un moment ca asta, cand nimic nu mai e posibil decat cu mult curaj si poate si putin risc.
M-am obisnuit; e OK. Se intampla chestii de genul foarte des. Oricine da de ele odata si odata.

Initial iti vine sa mori; sa-ti bagi p**a-n tot si sa-l/s-o uiti, sa plangi in liniste si sa iti iei lumea in cap si sa pleci departe de el/ea. Dar stii ca asta nu va rezolva nimic.
Treci peste si va reluati vechile conversatii si iesiri. Totul e bine pentru VOI, dar pentru TINE nu e deloc bine sa te intoxici de el/ea.

Stii ce incerc eu sa fac? Cand ajung in situatia asta?
Incerc sa stau cuminte o perioada si sa nu mai scot niciun cuvant. 
Sa primesc atentie, nu sa primeasca. Si sincer, nu imi iese de fiecare data.

Sunt momente in care imi pierd speranta de tot; sau momente in care ma amagesc singura pentru ca nu vreau sa pierd acea speranta, si ma agat de ea cat pot. Dar intr-un final tot cad.
Cand ajung in sfarsit jos, stau si gandesc rational: " Nu trebuie sa sufar. Nu merita sa sufar. Stiam deja ca un bun prieten ma poate rani cel mai tare.", si aproape niciodata nu imi ascult gandurile, ci inima.



Stii ceva? 
Daca iti doresti cu adevarat o sa se intample!
Incearca doar sa crezi foarte mult in asta, sa crezi in amandoi, sa crezi ca si el iti va intoarce intr-o zi sentimentele.
Si daca o sa continui sa crezi, poate ziua aceea va fi chiar maine. 

Sau poate chiar azi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]