If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

joi, 31 mai 2012

I need another story...

De cateva luni, viata mea e intr-o schimbare continua. Nopti nedormite, nopti de gandire in care am ragazul sa-mi pun cap la cap sirul incurcat al vietii.
Vreau o poveste noua. Oameni noi in ea, anturaj nou, grupuri noi. Vreau sa incep o viata noua, fix cu ultimele luni din viata mea veche. Au fost minunate, alaturi de cateva persoane de incredere.
De ce am nevoie de o poveste noua? Pentru ca m-am saturat de toate persoanele din viata mea care mananca c***t. M-am saturat de cei care se baga fara sa se gandeasca in viata mea, de cei increzuti si fitosi. De cei care nu au o viata proprie si distrug alte vieti.
Asta e o poveste. Si e povestea mea. Eu sunt regizor, scenarist, make-up artist. Voi sunteti doar niste actori. Niste angajati care faceti parte dintr-un film. Filmul meu.
Vreau o poveste noua! Una in care nu exista lacrimi decat de fericire, unde raul este reprezentat de o ceata neagra ca in desenele animate. Defapt... Vreau ca viata mea sa fie un desen animat! Vreau sa fie doar fericire si bucurie...
Stiu. Probabil spuneti ca sunt naiva. Asa o fi... Dar m-am saturat pur si simplu. De exemplu, scriu asta in clasa. Cand teoretic ar trebui sa facem exercitii la engleza pentru ca maine avem examen. Eu am facut ceva si mi-am permis sa scriu pe blog. Ca stau in liniste, avand in vedere ca la clasa de langa noi este cursul festiv la a 12-a. Ce fac restu'? Zbiara, urla, trantesc, danseaza. Pe scurt haos. Mnah... Nu vreau sa intru in detalii pentru ca sunt sigura ca macar un coleg imi va citi postarea. Si nu vreau sa-i judec. Dar pentru orice eventualitate, un simplu mesaj: ABIA ASTEPT SA SCAP DE VOI!!!!!


"I need another story
Something to get off my chest
My life gets kinda boring
Need something that I can confess..."

marți, 29 mai 2012

Nu e nimeni pe drum...

Nu e nimeni pe drum, nimeni in viata mea. Sau daca e nu stiu eu ce sa fac.
Totul e pustiu in jur. Totul se decoloreaza si culorile calde ajung sa fie doar alb cu negru. Ca un minunat desen facut cu carbune. Dar, din pacate, chestia asta nu e o simpla foaie de hartie. E o traire. O stare de spirit.

Nu simt nimic. Ca si cand cineva mi-ar fi facut o anestezie. Sunt...amortita; inghetata, cu tot: sentimente, miscari, zambet...

Astept ziua de maine...Poate o astept atat de mult pentru ca stiu ca voi fi tot singura, deci aceasi rutina. Nimic nou. Poate doar putin praf in plus in decor si niste panze de paianjeni pe la colturi. Sau poate o astept pentru ca realizez ca nu o mai prind.
Nu ar fi o chestie chiar iesita din comun. Doar sunt muritoare. Viata mea nu difera cu mult de a voastra. Doar ca din ea fac parte mult mai putini oameni decat ar fi normal...oameni pe care eu ii iubesc.

Dar zi...nu e nimeni pe drum. Nici nu cred ca a fost cineva vreodata. E prea multa graba care acopera lumea asta. Adevarul doare. Dar asta e.

Nu e nimeni. Nicaieri. Nicicand. Niciodata.

Memorii.

Amintiri peste amintiri, toate revenindu-mi dintr-o data in minte.
Sunt parca bantuita de trecut prin prezent. Am mici fragmente de trairi in fiecare secunda a prezentului. Nu trebuie sa le vad ca sa imi dau seama ca sunt prin preajma. Trebuie doar sa le simt.
Sunt multe amintiri placute; multe dintre ele vreau sa le arunc pur si simplu in cel mai indepartat colt al mintii mele, fara sa-mi doresc sa le scot de acolo vreodata. De ce? Pentru ca pur si simplu nu simt nevoia de ele, inca o data prin viata mea si-asa aglomerata.
Un ceai cald m-ar linisti si m-ar aduce cat de cat cu picioarele pe pamant. Dar nu de asta am eu nevoie acum.
Am nevoie sa-mi descopar adevarata personalitate. Sa-mi descopar secretele pe care le-am ascuns pana si de mine si sa ma gandesc la diverse lucruri asupra lor. Vreau sa izbucnesc si sa iau decizii. Am nevoie de noi decizii in legatura cu persoanele din viata mea. Trebuie sa ma lepad de prieteni pentru a-mi afla dusmanii. Trebuie sa renunt la iubire pentru a afla de unde vine si ce este ura. Si pot afla doar din memorii...

Daca ar fi atat de simplu pe cat pare, probabil ca deja as fi in toiul fericirii. Dar nu e asa. Incerc sa ma descarc scriind dar simt ca nu ma ajuta aproape cu nimic. Prea multe amintiri. Prea multe lacrimi si prea multa suferinta. Prea putine sperante si prea putine alinari.
Vreau sa tip, sa lovesc. Sa-mi urlu durerea. Sa ma ucid plangandu-mi suferinta. Sa zambesc intr-un pact cu ura. Sa pot sa rup trecutul in doua ca pe o foaie si sa ii dau foc cu o bricheta.

Sa-mi pot pierde memoria cand clipesc.

 Si sa stau pentru 10 minute intr-un crancen somn al mortii...

luni, 28 mai 2012

Azi nu sunt eu...

 Incerc astazi sa ma vad altfel. Nu doar pe mine ca persoana, ci pe mine ca prietena, iubita, poate chiar mama. Incerc azi sa uit de tine, si sper sa reusesc macar pentru scurt timp sa fac lucrul asta.
Daca as fi fumatoare, probabil mi-as aprinde tigara si as face doar scrum pe covor si pe pat; printre lacrimi ce curg siroaie pe obraji, as fuma tigara dupa tigara. Dar pentru ca nu fac lucrul acesta, nu e un viciu de pe lista mea, atunci trebuie sa ma descurc cum pot.
Vreau sa treaca ziua de azi. Vreau sa tina de trecut, nu de prezent. Pentru ca pur si simplu nu a fost o zi care sa-mi placa. Prea mult trafic, prea multa agitatie in viata mea, doar pentru cateva ore.
As face marea greseala de a ma lasa invaluita de amintiri; de trecut. As cerceta orice fragment dintr-o amintire cu tine, pentru a vedea daca nu cumva mi-a scapat un mic detaliu. Unul mic dar foarte pretios, care m-ar putea ajuta sa imi fac curaj si sa trec peste ziua asta nenorocita. Un detaliu care m-ar face sa gandesc limpede...
Cum m-as vedea eu ca prietena? Una sincera. De ce? Pentru ca daca am sa-ti spun ceva ti-o zic la modul cel mai direct, fara ocolisuri. Sunt o persoana deschisa si sincera. Daca ma cunosti macar putin, realizezi ca desi poate nu inteleg despre ce dracu' vorbesti, masini, jocuri, carti, macar incerc. O sa zambesc ca o idioata, dar macar imi dau toata silinta sa te fac sa zambesti.
Eu ca iubita? Hmmm...Nu stiu. Trebuie sa recunosc ca am momente in care sunt cea mai geloasa persoana din Univers. Eh, si ce? Daca se merita de ce sa nu o fac? Iubesc sincer si sufar destul din cauza asta. Stiu riscurile unei relatii, dezavantajele si avantajele ei. Nu fug de una. Sunt dispusa sa las de la mine daca exagerez cu unele chestii... Pentru ca pot sa fac asta.
Dar azi nu. Azi sunt eu de doua ori. Azi sunt eu fizic si eu spiritual. Ca si cum mi-as vedea reflexia in oglinda. Azi o sa ma regasesc. O sa ma cert cu mine. O sa ma bucur si o sa plang. O sa ma urasc si o sa ma ador. O sa trag niste concluzii. O sa trasez niste idei... Si atat.
Azi nu cer nimic de la viata. Poate doar putina liniste. Poate nici macar atat.
Azi nu vreau sa pierd speranta. Vreau sa ma prind strans de ea.
Azi nu vreau sa cad. Azi vreau sa invat sa zbor mai bine, pentru a fi mult mai aproape de vise...
Azi vreau sa fiu altcineva.
Azi nu sunt eu...


Ai o multime de posibilitati si tu alegi gresit.

Mda... Asa e. Sunt sigura ca nu sunt singura in situatia aceasta. Ce propun? Sa ne adunam toti si sa plangem in batistute.
Dragostea asta... Iti inchide atat de multe drumuri! Si asta chiar daca stii ca sentimentul nu e reciproc. Eh si ce? Trebuie sa perseverezi, sa lupti pentru a-ti implini scopul si sa speri, nu?
Ai o multime de posibilitati si te arunci cu capu' inaite! Spre una de la care nici nu stii daca vei primi ceva. Sau daca macar are rost.
Candva cred ca o sa-mi para rau. Ca nu am profitat de variante. Dar pentru moment nu pot renunta la ce mi-am propus. Nu ma lasa nici creierul si nici inima. Nasoala situatie, nu?
Voi ce a-ti face in locul meu? Astept ceva sfaturi.

duminică, 27 mai 2012

Cand vrei sa para totul o simpla poveste...

In situatia asta sunt eu acum. Stau in pat, scriu si bocesc.
Pe ziua de azi s-au intamplat multe chestii stupide sau nu, ca de exemplu cum o baba mi-a dat foc la par cu o lumanare. Noroc ca un domn mi-a dat cateva palme sa-mi stinga incendiul din par. La cat de socata eram m-am apucat de plans. M-am linistit. Apoi am ajuns acasa si m-am uitat la un film, si iar m-am apucat de bocit. Si acum inca plang.
De ce nu pot pur si simplu sa fiu ca tipa din poza? Sa ma asez intinsa, sau turceste sau pur si simplu in fund in mijlocul strazii, sa urlu si sa ma linistesc? Dupa sa incep sa visez la o zi, la o saptamana sau chiar la o viata mai buna.  De ce nu pot sa fac chestia asta? Pentru ca pur si simplu simt ca nu pot.
Incerc, dar nu prea stiu cat reusesc, sa-mi fac viata ca o poveste. Sa trec prin ea linistita si fericita. Dar sunt atatea lucruri pe care le doresc si care pur si simplu cred ca nu o sa le am! Si pot garanta chestia asta.
Destinul e scris deja, asa e. Dar il pot amana macar 3 saptamani sa spunem. 3 saptamani sa fiu nu neaparat impreuna, dragoste fortata nu se poate, dar mai apropiati decat niste prieteni.
Uneori am senzatia ca daca sper mai mult, din ce in ce mai mult, deja pot sa-mi iau adio de la acea dorinta. Pentru ca...asa simt eu. Ca ma apropii de implinirea scopului cand defapt ma departez din ce in ce mai tare...
Ce pot sa fac in situatia asta? Ce sa fac cand vreau sa para totul o poveste simpla cu final fericit?
...dragoste cu forta nu se poate...
...speranta nu ar trebui sa piara...exista totusi in marea asta de amar, nu?

Atunci ce pot sa fac? Cum pot sa nu mai sufar fara ca macar un lucru sa se fi intamplat?

sâmbătă, 26 mai 2012

Intrebarea e de ce.

Am observat ca in zilele astea, oamenii au niste obiceiuri, vicii daca vrei, ciudatele. De exemplu, pe Facebook fetele isi pun poze din ce in ce mai goale. Eu una, sincer, nu am absolut nicio problema. Daca ele vor sa se trezeasca pe undeva pe la stirile de la ora 5, disparute, vandute pe la trafic de persoane nu e absolut nicio problema. E strict problema lor.
Dar eu nu pot sa pricep. Si de aceea imi pun vesnic aceasi intrebare: de ce?
De ce noua ne pasa de viata lui X? De ce ne intereseaza cat a baut Y la nu stiu ce petrecere? Nu pot sa dorm noaptea daca nu aflu viata lor persoanala? Oameni buni, sunteti sanatosi mintal? De ce va intereseaza neaparat chestiile astea?:|

Poate nu imi dati dreptate. Poate ma considerati o deplasata si o depravata. Dar eu zic ca am dreptate. Daca ei merg pe risc in viata lor, inseamna ca stiu in ce se baga si ce fac, nu? De ce m-ar interesa atunci pe mine? De ce m-as baga?
Uite... Eu vreau pace cu toata lumea. Dar m-am saturat de retardatii care imi fac avansuri. M-am saturat sa primesc link-uri cu site-uri porno, sau sa fiu adaugata in lista de tipe din afara tarii care fac video chat-uri. Sunt absolut sigura ca vi s-a intamplat macar o data. Si repet: de ce? De ce se ajunge totusi in halul asta? De ce ni se intampla chestiile astea? Undeva, in adancul sufletului ni s-a facut macar o data mila de o persoana ajunsa in situatia asta si ne-am zis: "Vai, saraca, vezi daca a luat un drum gresit de la varsta aia? Uite cum a ajuns.". Da, ne e mila, dar in acelasi timp ne gandim si la alte probleme decat ale ei. Daca tot ni se face mila si greata de vremurile in care am ajuns, de ce nu facem ceva sa oprim chestiile astea?


Sau daca e sa o luam pe partea cealalta, de ce nu se legalizeaza tot? Nu vedeti? Omul se chinuie.

Visez. Traiesc. Plang. Iubesc.

Viata mea se bazeaza pe vise, in proportii ridicate. Asa simt eu ca e mai bine pentru mine: sa stau intr-o lume a mea, din care sa nu vreau niciodata sa ma trezesc. Intr-o lume ca aceasta pot avea tot ce imi doresc: de la familia perfecta, pana la prietenii minunati. De la un simplu suras, la adevatara afectiune...
Nu pot sa spun ca in viata mea nu am parte de asa ceva. Dar nu-mi ajunge. Nu sunt egoista, sau mai bine spus nu din toate punctele de vedere, dar pur si simplu vreau mai mult. Imi doresc mai mult; pentru ca e loc de mai mult.
Traiesc. Nu sunt una din acele persoane care au un zambet fals intiparit pe fata, care dupa ce ai stat de vorba cu ea 5 minute, vrea sa dispara cat mai repede si sa se retraga undeva sub o patura, departe. Imi traiesc viata cat de bine pot, fara sa irosesc macar o secunda din ea. Asa ar fi corect, nu?
Plang. Aproape in fiecare zi. Groaznic. Poate unii cred ca sunt in vreo depresie sau ceva. Nu...Asta e modul meu de a-mi exprima sentimentele, trairile. Plang daca sunt fericita; vars cate o lacrima de tristete, una de dragoste, una de nervi. Plang pentru ca e un mod de a ma exprima inafara de cuvinte.
Iubesc. Pentru ca pot si pentru ca ar fi necesar. Macar o data-n viata. Nu inteleg cum oamenii -nu toti- pot fi singuri. Bine, si eu stau singura cateodata, dar am nevoie de o persoana aparte, speciala, care sa fie mereu langa mine. O persoana care sa imi cunoasca toate secretele si care sa ma inteleaga si sa ma sprijine de cate ori am nevoie.
Pana la urma...Viata e o poveste. Imi plac povestile. Sunt frumoase de citit. Si de ascultat. Totusi, sunt un simplu copil. Un simplu copil dependent de povesti cu final fericit...

Eu vad. Eu nu uit. Eu nu iert.

Desi sunt o persoana destul de calma si inofensiva. Caut dragostea adevarata, desi toata lumea in jur imi spune sa nu ma grabesc. Potoliti-va! Ce aveti voi cu viata mea?
Eu vad. Vad tot ce se intampla in jurul meu, chiar daca tu de exemplu nu vrei sa-ti vad si defectele. Si ce? Si eu am defecte. Toti avem. Nu suntem perfecti, remember? Si in plus vad tot ce vreau eu, deci as putea pur si simplu sa inchid ochii cateodata, sa-mi pun castile in urechi si sa ascult muzica. Dar de ce sa fac chestia asta? De ce sa vreau sa fac chestia asta? Doar pentru ca tu nu vrei sa vad anumite lucruri? Prietene, populezi planeta degeaba.
Eu nu uit. N-o sa uit niciodata cum voi, prietenii, m-ati aruncat ca pe un gunoi. Asta faceti in majoritatea cazurilor. Si am observat, nu doar in cazul meu, ca prietenii iti sunt prieteni pana in momentul in care nu-i mai ajuti. Ca sa intelegeti la ce ma refer, va dau un exemplu. Sa presupunem ca eu ii cer lui X, care e prieten cu Y sa afle de la Y ce parere are despre mine. Dar si X ma roaga sa aflu de la Y ce parere are prietenul lui Z despre X. Si daca eu aflu ceva, suntem prieteni la catarama. Daca nu incepem sa ne intoarcem spatele. Dragut, nu?:)
Eu nu iert. De ce dracu' as face asta? Ca sa fiu prostita iar si iar? Sa ajung o frustata din cauza celor din jurul meu? Pot sa-mi traiesc visul si fara sa iert. Daca as ierta la nesfarsit, ar insemna ca imi iert un prieten care ulterior mi-a devenit dusman, si el o sa-mi faca aceleasi lucruri pana cand nu o sa-l mai iert. Frumos, nu-i asa? Prietenii, viata mai bine spus, sau aceste lucruri impreuna, sunt ca o poveste. Una de care suntem dependenti. Frate, eu ma pot integra in societate si fara sa-mi dai tu sfaturi. Nu sunt dependenta de voi, cum nici nu depind de voi. Doar ca voi sunteti dependenti chiar si de persoana voastra.
Crezi ca daca mami si tati nu au bani, tu nu o sa fii primit in grupul nu stiu care? La ce-ti trebuie? Ca sa fii "cool"? Nasol de viata ta. Ca depinzi asa de ceva...


E simplu: eu vad. Eu nu uit. Eu nu iert...

joi, 24 mai 2012

Sunt doar un om...

Pur si simplu nu vreau sa accept acest concept: perfectiunea. Nu exista! Sau, mai bine spus, exista doar ca noi nu il putem atinge. Nu prea cred ca eu, sau tu, ea sau el ar putea fi exact sau chiar deasupra lui Dumnezeu.
Suntem oameni! Toti! Chiar daca sunt persoane care au suflete haine, sau care pur si simplu sunt niste javre. Dam de ele zi de zi, nu? Doar ca, fata de un simplu caine, nu le putem lovi asa usor.
Sunt un simplu om. Pot sa merg pana la extrema. Dar nu pot forta granita.
Am exact aceasi structura ca oricare dintre voi: pot gandi rational, am toate simturile ok zic eu, si acel grad de nebunie pe care il avem toti.
Cateodata ne place sa uitam. Asta e singura explicatie cu totul si cu totul rationala la care creierasul meu a putut ajunge. Ne place sa uitam de limite; acestea disparand, uitam ca suntem oameni.
Stiu, poate chiar eu ma contrazic in unele postari! Dar azi gandesc intr-un fel, visez la noapte ceva, si a doua zi vreau sa vad lumea asa cum o vedeam in vis. Imi impun asta, pentru ca stiu ca pot. Pentru ca eu sunt stapana trupului si creierului meu. Si trebuie sa faca ce zic eu, nu ce vrea el sau cei din jurul meu. Si reusesc sa fac lucrul asta! Am o alta viziune asupra vietii.
O viziune pe care multi dintre voi nu o puteti avea niciodata. De ce? Pentru ca nu vreti. Pentru ca nu stiti la ce sa va asteptati. Pentru ca poate v-ati obisnuit deja sa traiti in lumea asta gri, plina de minciuni si ura.
Sunt niste motive destul de bune? Destul de rationale?...
Sunt doar un om... Suntem doar niste oameni!

Pentru scumpa mea colega, Delia.

Draga mea Delia,
multi o sa se intrebe probabil de ce scriu o chesti pentru o colega. Asa ca da-mi voie sa le explic.
Fiind a VIII-a, facem -sau cel putin incercam- un album: poze, scrisori din clasa a V-a, impresii ale colegilor despre noi. Si eu, ca o nesabuita, am uitat sa ii scriu o impresie fix Deliei. Si i-am promis ca voi scrie pe blog, doar pentru ea. Revenind:
Delia, de 4 ani facem parte din aceasi clasa; de mai bine de 2 anisori mergem acasa impreuna. Poate nu am un contact prea direct cu tine la scoala, dar dupa scoala, acele 20 de minute petrecute impreuna sunt minunate. Pentru ca vorbim incontinuu, si din cate mi-am dat eu seama, cred ca noi doua am fi genul de persoane care, daca in general ar sta bot in bot, dupa ce au stat despartite o perioada, ar turui o groaza cand s-ar revedea.
M-am inteles super bine cu tine, si desi nu cred ca o sa fim in aceasi clasa, avand in vedere ca eu mi-am ales un profil total diferit de al tau, o sa ne vedem pe holurile liceului. Esti o persoana minunata, chiar daca esti prea sensibila cateodata. [cum a fost cu nota mica la fizica]. De asta e scoala, nu? Sa stii sa te oftici cand X ia o nota mai mare, sa-ti fie invatatura de minte cand tu iei o nota mai mica.
Ea este colega mea, Delia :D

Esti o persoana minunata, cu un suflet bun si mare.
Esti o persoana care e oricand alaturi de colegi, sau cel putin de mine ai fost alaturi. Esti o fata sociabila, draguta si frumoasa.

Iti multumesc, Delia! Pentru toate crizele de ras pe care mi le-ai provocat. Te pup si te imbratisez.:*>:D<

miercuri, 23 mai 2012

Uita de tot.

5 minute. De atat ai nevoie pentru a uita cine esti, cum te cheama, de unde vii. Uita de tot ce e in jurul tau; uita ca depinzi de cineva.
Gandeste limpede. Prefa-te ca esti singur pe lume. Priveste adanc si in liniste toata lumea asta inghetata.
Incearca sa te aduni. Sa pui cap la cap toate gandurile, ca intr-un final rezultatul sa fie unul ordonat.
Nu te lasa influentat de nimeni in jurul tau. Asta doar in cazul in care nu ai o persoana, pe care nu o cunosti de mult timp, dar in care simti ca ai cea mai mare incredere.
Uita de maniere si de bun simt. Nu vezi? Nu mai conteaza. Nu te ajuta cu absolut nimic. Si ai mai mult de pierdut decat de castigat.
Sterge-ti tot din cap: primul sarut, ultimele relatii, cea mai recenta cearta cu parintii. Crede-ma, nu o sa-ti lipseasca. Sterge lista de prieteni si ramai cu o memorie goala. O sa ajungi la concluzia ca, decat sa ai liste cu prieteni al caror nume nici nu il mai tii minte, mai bine ai o mana de prieteni si stii totul despre ei. Fa o lista noua si sorteaza-i cu atentie. Fa separat o lista cu amintiri si pastreaza-le doar pe cele mai importante; nu-ti umple memoria cu restul.
Odata ce vrei sa stapanesti totul, mai tare pierzi controlul asupra lucrurilor.
Asculta-ma. Iti dau un simplu sfat. Uita de tot: de lume, de sentimente, de soapte, de prieteni. Ia totul de la 0.

marți, 22 mai 2012

Privesc. Admir. Comentez.

Aparentele inseala, nu? De asta ar fi normal sa luam in calcul mai multe posibilitati cand facem o presupunere.
De asta sunt aici: sa privesc totul ca pe un film. Sa admir totul, ca in final sa critic. Decat sa zic vorbe-n vant, mai bine critic.
Sunt aici pentru a si asculta. Sunt un prieten pentru oricine, un prieten pe al carui umar pot fi varsate lacrimi. Sunt persoana care va fi atunci acolo langa voi, cand adevaratii prieteni nu vor fi.

Privesc atenta fiecare miscare din jurul meu. Fiecare clipire e importanta; fiecare detaliu conteaza. Vezi tu, e ca un joc de logica: trebuie sa fii atent la detalii ca sa nu fii eliminat din joc. In ziua de azi, poti fi neatent o secunda si te trezesti cu o palma peste fata, sau chiar calcat in picioare.

Repet: aparentele inseala. Prietenii sunt niste scorpii: te ajuta si te asculta, cand pe la spate sunt cu totul alte persoane care fac publice secretele voastre.
De ce sa vrei sa ramai anonim de exemplu? Daca esti tu, prietenul lui X si acesta vrea sa vorbesti cu Y. Y te va intreba cine esti si vei spune ca preferi sa nu spui. Nu e nicio problema. Dar crezi ca nu se va afla?

Priveste si invata.
Fiecare privire iti reda viata din alta perspectiva.
Fa-ti o rutina din asta: priveste fara rusine. Admira ca un adevarat expert. Critica fara sa te doara gura.
Cine va avea ceva de auzit, va auzi. Crede-ma.

Eu, tu si restul.

Eu. Mai putin de vorbit in ecuatie despre mine. Despre mine am vorbit destul.


Tu. Fiinta care imi da aripi. Persoana care imi face inima sa bata repede sau chiar deloc. Persoana a carui suras pur si simplu il ador. Persoana care ma face sa ma topesc de fiecare data cand o privesc in ochi.
Aceasta ar fi descrierea perfecta. Cel putin din punctul meu de vedere. Defapt stai; parerea mea conteaza nu a celor din jur. Si astfel, pun punctul pe "i" si ajung la categoria de pe urma: restul.

De restul nu pot sa spun ca nu imi pasa. Ma intereseaza si viata lui X sau Y, in limitele bunului simt, bineinteles. Nu voi sta niciodata la barfit, sa vad daca are iubit nou sau nu. Dar ma voi interesa intotdeauna daca are vreo problema, daca e ok si daca se simte bine, chiar daca nu e chiar la sufletul meu. Pentru ca asa ar fi frumos. De asemenea, nu ma voi baga niciodata in viata privata a cuiva, asa cu forta. Ca sa il sufoc.


Fiecare descriere din cele 3 e din ce in ce mai mare. Toate sunt importante, dar nu pentru toata lumea. Dar asta sunt eu. Si asta e opinia mea. Eu asa cred ca e impartita lumea: in aceste 3 mari categorii.
Eu asa consider ca ar fi normal: pe primul loc sa fii tu. Pe locul 2 persoana cea mai draga tie, persoana pe care o iubesti nespus, iar pe locul 3 restul.
Nu conteaza daca iti pasa sau nu de ei. Ei vor fi mereu acolo, in spatele tau, incercand sa te impinga sa mergi mai departe, sau sa te traga in jos, incercand sa te ia drept exemplu sau sa iti strice reputatia.
Nu conteaza ca sunt niste distrusi. Sunt si ei oameni. Merita macar o sansa, chiar daca va veni si clipa in care vei dori sa fii ferit de prieteni si atunci vei ramane singur.

Eu nu contez. Doar tu si restul...

luni, 21 mai 2012

Aleasa.

Momentan nu. Momentan sunt o simpla fatuca de 15 ani, care viseaza la ceva ce nu e prevazut in viitorul apropiat.
Incep sa gandesc sinistru despre multe chestii, nu neaparat legate de viata mea. Adesea e jenant. Dar mereu concluzia ajunge in acelasi punct: tu.
Nu sunt aleasa. Nici in trecut, nici in prezent. Poate nici in viitor. Nu garantez ca voi avea vreodata ocazia sa te ating asa cum imi doresc. Sau sa te sarut...
Nu sunt aleasa pe planul asta. Poate nu o sa fiu niciodata. Dar am alte calitati, alte persoane m-au ales in alte domenii, sau chiar eu.
Nu imi doresc sa te domin. Din contra, vreau sa fiu dominata. Vreau protectia, iubirea, dominatia ta. Vreau sa stiu ca apartin cuiva si ca depind de acea persoana.
Vreau sa stiu ca macar putin contez pentru cineva. Ca sunt aleasa sa fiu fericita.


Macar putin...
...macar o data...
Aleasa...

duminică, 20 mai 2012

Fara chef.

Pur si simplu nu mai am chef sa scriu. Nu mai am ce, sau de ce. 
Simt un gol. Vreau sa-l pot umple cu scrisul, dar pare ceva nesfarsit si nu functioneaza. Mi-as sterge blog-ul; la o adica deja mi le-am sters pe celelalte doua. Dar simt ca nu pot. Deja "Atitudine Slaba" e viata mea. Chiar daca e doar o particica mica. Dar nu am ce face! Pur si simplu nu mai am chef.
Bine, daca e sa o luam de la cap la coada nu mai am chef de nimic de cateva zile. Nu stiu ce e cu mine. Am citit acum ultimele 2-3 postari si parca nu le-am scris eu. Parca sunt scrise de cineva care ma cunoaste exagerat de mine; parca imi povesteste viata...
In general imi rezolv singura problemele; sau sufar in tacere. Dar acum, cand stau si citesc, observ ca m-am confesat voua. Ceea ce m-a ajutat; mi-a mai ridicat moralul putin.


Stii cum e...Azi esti plin de chef, speranta, putere, fericire, iar maine stai si bocesti, stand trist in coltisorul tau. E normal? Ah da, si aproape de fiecare data suntem raniti de persoane dragi noua.
Eu merg pe un criteriu simplu: imi place sa cred ca oamenii sunt buni si mai bine sa ma dezamageasca la final.
Si asa si e. 

Tot ce imi doresc acum e ca aceasta perioada, de "fara chef" sa treaca. Cat mai repede. Urasc starea asta. Vreau doar o viata fericita si linistita, cu persoane iubite in jurul meu. E chiar asa de greu sa primesc ce vreau? Oare chiar nu merit?

vineri, 18 mai 2012

Inchide ochii.

Si asculta.
Unii o numesc metoda de relaxare. Unii visare. Eu? Nimic. Poate doar un moment de liniste, in care mi-as dori sa-mi pot auzi doar bataile repezi ale inimii. Sau poate nici macar alea.
Inchide ochii si priveste cu ochii mintii haul nesfarsit de intuneric. Lasa-te cuprins de mangaierea nemarginita a acestuia. E simplu. Trebuie doar sa crezi ca poti face asta. In rest totul vine de la sine.

Ignora lumea pentru un minut. Ignora telecomanda sau zgomotul masinii de spalat. Ignora-te chiar pe tine insuti! Doar lasa-te condus in bezna, o bezna parca desprinsa dintr-un locas sacru.

Ai timp berechet sa revelezi...la nimic. Asta in cazul in care nu te grabesti si nu iti consideri timpul foarte pretios. Este adevarat; toti trebuie sa pretuim timpul...dar oare nu meritam si noi un moment de respiro? Un moment in care sa ne adunam, sa ne reculegem si sa ne incarcam bateriile pentru momentul in care vom deschide iar ochii spre lumea asta nebuna.

Asculta-ma! Macar o data!...

...Inchide ochii si asculta linistea neintrerupta...

Si daca as putea...

...as culege-n palma o stea, sa te am pe tine. Frumoase versuri. De s-ar putea face chestia asta cred ca am fi triliarde pe planeta: toti fericiti, fara nicio grija.
Cand nu-i deloc asa.
Ne amagim ca totul e asa cum vrem noi si inchidem ochii. Cand noi vrem defapt mai mult. Poate chiar ceva ce nu putem avea...
Si daca as putea, mi-as lua inima in dinti si ti-as spune in fata tot ce vreau. Tot ce imi doresc cu si de la tine. Dar nu pot... Simt ca ma pierd in fata ta. Dispar ca nisipul din clepsidra: usor, intr-un timp foarte scurt. E de ajuns doar sa-mi zambesti, sau pur si simplu sa ridici ochii spre mine. Si sunt sigura ca stii deja asta...

A trecut ceva timp de cand imi propun sa fac, sa-ti spun mai bine zis, diverse chestii; despre mine, despre noi... Si daca as putea face asta m-as simti impacata; insa nu pot...pentru ca imi e frica de raspuns; de consecinte.
Incerc pe cat posibil sa te ocolesc pentru o perioada. Daca as putea face asta, nu cred ca as mai zambi zilele acelea.

Nu pot! Pur si simplu nu pot! Faci parte acum din Universul meu. Fie ca vrei, fie ca nu. Nu vreau sa fiu o pacoste pe capul nimanui... Vreau sa depind si eu de cineva; vreau sa ma inteleaga cineva... Vreau sa pot...

joi, 17 mai 2012

Stop!

Ce bine ar fi daca totul ar fi asa simplu...
Daca as putea inchide ochii si cand ii deschid voi sa nu mai fiti acolo, distrugandu-mi mie viata!
M-am saturat de prieteni falsi, care candva erau in capul meu; prieteni pe care ii aveam mereu langa mine, prieteni cu care vorbeam 24 din 24.
Nu mai sunt. S-au dus si in locul lor a ramas un gol. Un gol pe care nici macar ei nu il mai pot umple.
Acum se chinuie totusi sa faca asta, uitand ca toate legaturile dintre noi s-au rupt.
Acum nimic nu ne mai poate aduce inapoi impreuna, impartasindu-ne secretele. Nici macar lacrimi sau certuri.
Acum avem 2 vieti separate, datorita tie. Te felicit.

Niciodata nu ai stiut sa fii o prietena buna. Ai fost mereu o lasitate si o falsitate in fata mea. Si mi-am dat seama prea tarziu de asta. Acum incerci sa te razbuni, desi nu ai un motiv anume, sa te razbuni pe mine, lasandu-ma singura. Fara prieteni. Furandu-i pe ei de langa mine. Te felicit din nou; ai deja destui. M-ai facut sa sufar. O sa te potolesti?

Daca nu ar fi reguli, daca nu ar fi bun simt, tu nu ai mai exista prin jurul meu...

Si spun stop... in zadar...

miercuri, 16 mai 2012

Nu-mi aduc aminte...

...de unde vin. Cine sunt.

Tot ce stiu e ca sunt o visatoare, care cere mai mult decat poate primi. Stiu de asemenea ca sunt o persoana de incredere-dupa cum spun unii- si o prietena buna.

Atat.

Vreau sa aflu mai multe despre mine. Vreau sa ma regasesc in amintiri asa cum sunt eu. Sa ma caut, sa ma amenint, sa ma cert pentru erori facute.
Vreau sa visez in continuare la ziua de maine care tine deja de trecut. Vreau sa ma gandesc la viitor ca la prezent. Vreau sa am o lume a mea, ca un parc de distractii, in care sa nu poti intra decat cu invitatie.

Vreau sa-mi aduc aminte toate astea. Sa-mi treaca din nou prin cap amintiri din viitor. Sa-mi pot aduce aminte ziua de maine.
Sa-mi amintesc ziua in care te-am cunoscut si sa ma apuc de plans de fericire.
Vreau sa nu-mi aduc aminte un lucru totusi: vreau sa uit total de persoanele care imi stau in cale. Vreau sa-mi aduc aminte cum sa trec prin ele ca sa ajung la tine.

Nu-mi aduc aminte...
...de unde vin. Cine sunt. Incotro merg...

marți, 15 mai 2012

Sa nu te-ncrezi in mine!

Niciodata.

De ce? Poate pentru ca nimeni, dar nimeni nu va putea vreodata sa ma cunoasca. Nu va avea destula rabdare cu mine. Toti sunteti la fel. Toti mergeti pe acelasi tipar. Toate suntem la fel. Toate spunem aceleasi minciuni intelese doar de noi, niciodata de ei:
1) Nu sunt geloasa.
2) Sunt bine!
3) Gata! S-a terminat totul intre noi!
4) De azi nu ma mai gandesc la el.
Si lista poate continua.
De ce fac fetele asta? Pentru ca vor atentie. Pentru ca s-au saturat sa placa tipii buni, dar prostuti, care nu au curajul sa faca primul pas.


**

Sa nu te-ncrezi in mine! Nu stiu daca ai sau nu destula incredere in mine. Nici nu cred ca vreau sa gasesc raspunsul. Vreau doar sa stii atunci cand mint, vreau ca in acele momente sa-mi zambesti si sa intri in joc.
Stiu ca probabil nu iti convine asta. Nii mie nu mi-ar conveni. Dar sunt una dintre ele si imi cunosc drepturile. Tu esti unul dintre ei si le cunosti pe ale tale.

Nu e greu. Cateodata nici eu nu ma cred. Pentru ca nu am destul curaj sa o fac. Dar puteti reusi. Minciuna e acum un lucru din capul listei de lucruri rele, evident de la coada; capul listei de la coada.
Acum poti face ce vrei: sa risti totusi sau doar sa citesti asta superficial si sa treci peste. Si sa nu te-ncrezi in mine!

Fara sens.

Totul.


**


Ora 5:34. Ma trezesc si caut disperata langa pat telefonul. Il gasesc, intr-un sfarsit, si ma uit iritata la ceas. 5:35.  Ma intorc pe cealalta parte si incerc sa adorm la loc. Vezi sa nu.
Ma ridic din pat cam ametita; ies din camera mea indeajuns de incet incat sa nu-i trezesc pe ai mei si ma duc la bucatarie. Beau un pahar cu apa, ma asez pe un scaun la masa si imi prind capul cu mainile. Acum il simteam foarte greu si inutil acolo unde e, pe umeri.
Urat. Incepe si ploaia. Mici stropi se aud oprindu-se in geam si facand mult zgomot. Era totusi un zgomot linistor, pe langa ploile cu gheata care te faceau sa-ti inghete sangele in vene.
Am stat cateva minute acolo, in liniste si am pus viata mea in alta ordine. Toate lucrurile de zi cu zi in alta ordine, realizand ca multe dintre ele sunt fara sens. Si mi-am propus sa ma duc la culcare si cand ma trezesc, sa fac ziua aceea pe placul meu. Asa cum ma gandisem eu la ea.

**

7:15. Dupa aproape 2 ore de somn profund deschid ochii si imi spun ca ziua de azi o sa fie diferita. Ca nu o sa las pe nimeni sa imi stearga zambetul de pe fata, sau sa-mi strice ziua in vreun fel. 
Azi imi propun sa fiu eu, cea indragostita, cea vesela, cea zambareata, cea care are rabdare sa-i asculte pe cei din jur si sa ii ajute.


Asa s-a si intamplat. La sfarsitul acestei zile eram cu acelasi suras pe chip ca dimineata. Eram fericita ca tot ce mi-am propus am putut realiza. Si totusi...de ce?
Doar ca sa vad eu ca pot? Doar ca sa ma conving mai tare ca nu are niciun rost sa ma chinui sa ating un scop pentru ca multi o sa "sara" la mine incercand sa ma impiedice?
Nu. Doar ca sa inteleg ca notiunea de "fara sens" e in cantitati ridicate sau reduse in fiecare cuvant, in fiecare pas, in fiecare respiratie, in fiecare secunda, in fiecare moment.

luni, 14 mai 2012

Explozie.

Nu. Aici nu ma refer la explozii nucleare sau alte chestii de genul. Ma refer la exploziile noatre. Ale sufletului nostru.
Aproape in fiecare dimineata ne trezim cu un impuls sa batem pe cineva. Pentru ca asta e, nimeni nu e perfect iar noi vrem din ce in ce mai multa perfectiune.
De ce nu putem pur si simplu sa ne multumim cu ce avem? De ce nu putem sa stam cuminti si sa facem tot ce ne permite teritoriul, fara sa intindem coarda? Pentru ca vrem mai mult si tot mai mult.
Ah, da. Si mai sunt niste chestii oribile. Daca cineva ne da add pe Mess, Skype sau Facebook. Si ne cauta si incepe: "Buna. Cine esti?" si te innebuneste cu buzz-uri si prostii de genul. Dragilor, stresul are o limita. La fel si nesimtirea. Si ar trebui sa incepeti sa gasiti acea granita numita bun simt.
Prostia. Daca ar durea, multe persoane ar fi in chinuri. Cei in situatia de fata nu fac decat sa accepte prostia. In loc sa o opreasca. Chiar va place asa? Jalnic.
Incetati sa faceti asta. Sunteti stresanti si pareti cu retard. Incetati!!!!

joi, 10 mai 2012

Impresie buna.

In sfarsit! Suntem si noi demni de ceva. Noroc cu UEFA ca ne-au spus toti cetatenii Pamantului numele. Uite ca a aflat acum toata lumea de noi.
Am dat si noi dovada de ceva organizare si respect. Noroc de National Arena ca arata bine si ca a adus Romania in sfarsit in secolul 21. Vedeti ca se poate? Poate ca de acum Romania nu va mai fi etichetata si ingropata in manelism si meltenism. Poate ca acum toti cei care au fost in Bucuresti vor spune ca au vazut un loc curat si civilizat. Sa speram ca asta se va intampla.

La meciurile noastre de ce suporterii nu pot sta impreuna nici macar inaintea meciului? Ah, da, pentru ca sar unul la gatul altuia. Fireste. Asta e Romania!
Ei de ce au putut sta impreuna, s-au bucurat de venirea in Bucuresti impreuna, au cantat imnurile impreuna. La ei chiar se pot face lucrurile acestea. La noi se mananca de vii din priviri si se scuipa intre ochi.

De ce trebuie sa traim intr-o junga? De ce doar cand se petrece ceva important in tarisoara noastra ne purtam normal si nu ca la Zoo? De ce nu putem fi asa tot timpul?

De ce? Pentru ca traim in Romania. Mai mult de atat la noi nu se poate.

miercuri, 9 mai 2012

O obsesie din cele "fara numar"

Da, da, da.
Toti vrem luna si soarele pe masa intr-o zi.
Toti vrem sa ne bagam nasucul intre un tip "super bun" si "o zana". Ne sta in fire si murim de gelozie cand vedem ca lor le merge bine si noua chiar deloc. Sa iau totusi o situatie cunoscuta pana si de un copil de 3 ani: Facebook.
Frate, ce e cu obsesia asta? Daca nu esti pe Facebook nu existi? Nu esti considerat cetatean? Ok, e folositor in cazul in care vrei sa-ti gasesti rude de care habar n-aveai pana ieri sau sa nu mai stai pe mess sa vorbesti cu prietenii.
Va rog eu, calmati-va! Ce e cu mania asta? Ce e cu miile de prieteni? Ok, si eu am 1100, dar macar cu 800 am vorbit cel putin de 2 ori.
Mai nou vad ca aveti tendinta de a adauga prieteni din listele prietenilor. Sau ca sa nu o luam pe ocolite, dintr-o singura lista. Si asa ajungem sa avem cate 300 de prieteni in comun, pe care ii adaugati doar pentru ca va roade gelozia ca X sau Y are mai multi prieteni. Aici nu e nicio competitie intitulata: "Cine are mai multi prieteni?". E vorba de cat de nesimtiti sunt unii dintre voi.
Daca undeva acolo, intre aia pe care ii adaugati e si tipa la care viseaza prietenul tau sa zicem. Iti dai seama ca ori se lasa cu cearta, ori cu bataie intre voi doi, nu? Pentru ca el e gelos si nu vrea sa aiba enspe mii de prieteni comuni cu tine.

Ma rog, e o discutie care se poate lungi o vesnicie. Dar am deschis subiectul pentru ca stiu ca acolo undeva ma fac auzita si poate daca va simtiti o sa mai eliminati din catralioanele de prieteni pe care nici macar nu-i cunoasteti.

P.S.: daca esti de acord cu mine, da si tu share! Daca tipam mai multi ne facem auziti! Multumesc!

vineri, 4 mai 2012

Unde se termina visele

Azi nu.
Azi nu accept sa ma trezesc din vis.
Azi nu accept ca vreo persoana sa-mi ia zambetul de pe buze, singurele clipe din viata mea in care sunt fericita.
Constientizez faptul ca ma pot trezi in orice secunda si atunci totul va disparea si eu voi fi din nou intr-o lume gri si monotona. Incerc totusi sa ma alin cu faptul ca ma pot intoarce aici si diseara, si maine, si...


Si suna alarma. Totul ia sfarsit, dar eu tot mai incerc sa raman inca o secunda macar in vis. Fara nicio sansa.
Deschid ochii si vad raze de soare ce se jucau vesele pe patura. Oftez si ma stramb la ele. Macar ele erau fericite. Pe cand eu...
Am facut o mare greseala. Aceea de a ma bloca intre amintiri si realitate. Visez prea mult si imi pierd usor speranta. Te vreau aproape dar pe zi ce trece suntem tot mai departe unul de celalalt...

Unde se termina visele incepe speranta.
Unde se termina speranta vine tristetea.
Unde se termina tristetea...universul nostru nu mai exista...

Dragoste damnata

Ajung din nou intr-un moment ca asta, cand nimic nu mai e posibil decat cu mult curaj si poate si putin risc.
M-am obisnuit; e OK. Se intampla chestii de genul foarte des. Oricine da de ele odata si odata.

Initial iti vine sa mori; sa-ti bagi p**a-n tot si sa-l/s-o uiti, sa plangi in liniste si sa iti iei lumea in cap si sa pleci departe de el/ea. Dar stii ca asta nu va rezolva nimic.
Treci peste si va reluati vechile conversatii si iesiri. Totul e bine pentru VOI, dar pentru TINE nu e deloc bine sa te intoxici de el/ea.

Stii ce incerc eu sa fac? Cand ajung in situatia asta?
Incerc sa stau cuminte o perioada si sa nu mai scot niciun cuvant. 
Sa primesc atentie, nu sa primeasca. Si sincer, nu imi iese de fiecare data.

Sunt momente in care imi pierd speranta de tot; sau momente in care ma amagesc singura pentru ca nu vreau sa pierd acea speranta, si ma agat de ea cat pot. Dar intr-un final tot cad.
Cand ajung in sfarsit jos, stau si gandesc rational: " Nu trebuie sa sufar. Nu merita sa sufar. Stiam deja ca un bun prieten ma poate rani cel mai tare.", si aproape niciodata nu imi ascult gandurile, ci inima.



Stii ceva? 
Daca iti doresti cu adevarat o sa se intample!
Incearca doar sa crezi foarte mult in asta, sa crezi in amandoi, sa crezi ca si el iti va intoarce intr-o zi sentimentele.
Si daca o sa continui sa crezi, poate ziua aceea va fi chiar maine. 

Sau poate chiar azi...

Departe de lume

Dintr-un colt indepartat privesc totul; privesc lumea. Niciodata nu mi-a placut sa fiu in centrul atentiei; mi-a placut sa stau si sa analizez in parte fiecare persoana, sa stau si sa o citesc. 

Privind acum in trecut, realizez cat de diferiti sunteti intr-un timp atat de scurt. Realizez ca va trec toate visele prin fata ochilor fara ca macar sa va pese de asta. Desi voi erati candva cei care imi tot repetati sa continui sa visez pentru ca merita sa o fac. Si eu asta am facut; v-am ascultat pe voi.

Ruxandra Radulescu Photography
http://www.facebook.com/RuxandraRadulescuPhotography
Sunt departe de lume si stiu asta. Sunt o persoana libera, exact ca tine, care e stapan pe propria viata. Traiesc in lumea mea! Daca nu ai chef sa ma intelegi apasa te rog "X-ul". 
Toti avem o lume a noastra. Doar ca incercam, mai mult sau mai putin, sa ne integram in lumea aceasta comuna numita Terra. Rezultatul? Nu prea ne iese.

Sunt departe de lumea voastra! Coltul rezervat mie e plin de critici si comentarii la adresa voastra: modul de a vorbi, de a va imbraca, de a gesticula. Am dreptul sa fac asta. Toti avem dreptul sa o facem. Dar poate doar eu am curajul sa exprim liber ceea ce gandesc. Si pentru asta voi va "ofticati".

Incerc sa inteleg cum puteti supravietui. 



Eu una ma bucur sa stau deoparte si sa privesc totul ca pe un film. E linistitor si cateodata frustrant. Dar m-am obisnuit deja cu chestia asta. O fac zilnic si e ceva diferit fata de ce faceti voi.

Ma bucur ca sunt diferita. Ma face puternica gandul ca va cunosc mai bine slabiciunile pentru ca va analizez mereu.



Intotdeauna departe de lume; niciodata cu fata spre voi.

Niciodata aici.

:]