If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

miercuri, 25 aprilie 2012

Scuze.

Daca as sta fata in fata cu voi, cred ca nu as avea curajul sa va privesc in ochi. Mai ales daca stiu ca imi cititi blog-ul.
Nu am mai scris de aproape o saptamana...recunosc si imi pare rau.
Am avut niste probleme; si sigur ma intelegeti. Trebuie sa spun doar un cuvant: parintii.
Mai bine spus mama, dar parintii e rezonabil. Eu una m-am saturat sa fiu "monitorizata" in fiecare secunda, sunata din 10 in 10 minute si in cazul in care sunt in ora, primind mesaje din 10 in 10 minute.

Am o luna grea. Sunt aproape de examen si incep si tezele. Incerc din rasputeri sa scriu macar la 2 zile. Dar nu promit.

In schimb pot promite ca in vara o sa fiu macar la 2 zile cu voi, aici.

XoXo:* >:D<

vineri, 20 aprilie 2012

Nu iese fum fara foc

Ce pot sa spun...nimic in viata nu poate fi lipsit de mici scantei.
In dragoste avem parte de cele mai multe flacari: ale pasiunii pe o parte, ale geloziei si tristetii in pragul despartirii pe cealalta parte. Nimic nu este asa simplu in viata pe cat noi tindem sa credem mereu.
Ne amagim singuri cu vorbe, cu ganduri sau chiar cu fapte, sperand ca maine va fi ceva mai bine, cand defapt maine reluam tot ce am facut azi si ieri si acum o luna...


Am invatat multe de la viata. Poate mai multe decat tine, intr-un timp mult mai scurt. Am invatat mereu ca o greseala poate fi maine o realizare a ta, ca un prieten bun iti poate fi oricand dusman. 
Multi mi-au spus ca nu am incredere in nimeni. Ba am incredere: am incredere ca tu vei minti pe cineva ca sa ii faci pe plac altei persoane; am incredere ca maine va ploua pentru ca asa au anuntat meteorologii; am incredere ca tu, acum, citesti ce scriu eu aici. 
Asta inseamna ca nu am incredere? Atunci va invit la un control. 


Nu e asa greu de acceptat. E un concept simplu.
Poate pentru voi e doar mandria sau teama ca cineva ar putea fi mai bun decat voi. 
E un criteriu simplu, cu multe ipoteze si intrebari in jurul lui: TOATA LUMEA MINTE!
Si tu o faci, si tu, si el, si ea...si eu. 
Si tu ti-ai mintit mama macar o data cand te-a sunat:

-Alo? Buna, draga ce faci?
-Buna, mama. Bine. Pe acasa. Tu inca esti la serviciu?
-Da, puiule. Spune-mi, ai mancat?
-Da...Mi-am facut ceva repede si apoi m-am apucat de scris.

Daaaaa...Sunt absolut sigura de asta. Avand in vedere ca in ziua de azi, unde te invarti, vezi macar 3 persoane cu telefonul in mana. Tu acasa, in acel moment, sigur stateai in fata calculatorului.
Stai linistit; cand va ajunge acasa isi va da seama ca ai mintit. Nu o sa faca scandal prea mare. O va deranja faptul ca nu i-ai spus adevarul. Si cand se va enerva catusi de putin, va iesi fum din foc.

Sunt nenumarate situatii de genu'. Defapt, daca stau bine si ma gandesc, din noi iese fum cel putin in fiecare secunda din viata. In fiecare secunda putem fi deranjati de ceva, trecand cu vederea peste acel lucru. 

Mereu in viata vei gasi fum. Mereu in viata vei arde in foc. 
Balanta vietii tale se va inclina mereu in functie de cele doua nuante aparent trecatoare.

miercuri, 18 aprilie 2012

Atat si nimic mai mult

Au trecut mai bine de 4 luni de cand suntem impreuna. Sper ca ati inceput sa ma cunoasteti, sper ca v-ati obisnuit cu stilul meu si cu povestile mele. Sper doar sa ramaneti in continuare cu mine, incurajandu-ma din fata calculatoarelor.

Sunt totusi un copil; nici eu nu inteleg inca ce rost are viata mea sau pur si simplu prezenta mea aici. Poate o sa stau si o sa analizez situatia asta si o sa-mi dau seama. Tot ce stiu deocamdata, si sper sa am dreptate, e ca pe undeva pe acolo, printre cititori, sunt oameni carora nu le convine ce spun; sau mai corect spus, nu sunt de parere cu mine. Nu e absolut nicio problema. Poate o sa vina si o zi in care o sa-mi dati dreptate, sau o sa fiti cu mana pe mouse si o sa aprobati simplu, cu o miscare subtila a capului.

Asta sunt eu! Imaginea ma caracterizeaza perfect! Eu, cea care ma ascund mereu, care traiesc intr-o lume a mea; eu cea care am rabdare sa-i ascult pe cei din jur, chiar daca nu sunt de acord cu ei deloc sau chiar in totalitate. 
Asta sunt eu! Cea care stie sa piarda, sa cada si apoi sa se ridice.
Asta sunt eu! Cea nepasatoare in legatura cu opinia ta proasta despre mine sau la injuriile tale ipocrite aduse la adresa mea.


E ceva mai mult ce vrei?  Eu in locul tau aveam grija de cateva chestii minore:
  1. Sa nu imi ia nimeni personalitatea.
  2. Sa scap de fake'urile din jurul meu.
  3. Sa imi fac singura viata, fara ca macar o persoana din jur sa aiba vreo legatura cu deciziile mele.
  4. Sa stiu cum sa ma feresc de persoanele false pentru a nu avea de suferit.
E asa greu? Sa ai in cap 4 lucruri de baza? Sunt notiuni simple de care ai nevoie pentru a nu fi pacalit/a!
Nu e greu. Si astea sunt toate. 
4 puncte si atat!

...Atat si nimic mai mult!!!

duminică, 15 aprilie 2012

O scufundare in adancuri

Si imi aduc din nou aminte...

...stateam in curte si ma jucam; eram un copil normal, cu zambet pe buze, cu familie. Eram un copil ca toti altii si nu ma deosebeam cu nimic de copiii din jurul meu.

Pana intr-o zi...

...cand ai mei parinti au plecat din lumea asta. De atunci totul s-a schimbat radical in viata mea. Am ramas singur pe lume. Mai aveam casa, dar eram mult prea distrus ca sa pot sa dau in fiecare zi de lucrurile lor.

Toata lumea ce ma cunostea ma privea cu mila; rautatea copiilor era mult prea mare pentru a face fata, asa ca m-am refugiat. Nu oriunde, ci in cimitir; pe mormantul parintilor mei.
Ziua ajutam vecinii la treburi usoare. De mic copil o ajutam pe mama la curatenia in curte. Spre seara imi croiam drum printre umbre pana in cimitir si adormeam plangand pe pamantul ud.

Multe zile si nopti au trecut din momentul tragic al vietii mele; pana intr-o alta zi...

...cand m-a gasit o femeie care se intelegea bine cu mama; venea in fiecare zi si ii aprindea lumanari pe mormant. Daca erau inca aprinse si daca afara era frig, lumina blanda a acestor bete din ceara ma incalzeau. Cum ma incalzea mama la pieptul ei.
M-a luat acasa; mi-a dat de mancare si m-a crescut ca pe copilul ei.
Simteam din nou ca apartin cuiva.
Simteam din nou ca am o familie.
Stiam ca undeva sus, mama zambeste.

... Si uite asa, am ajuns in ziua de astazi sa-i multumesc acestei femei ca m-a crescut si ca mi-a fost mama.
Dar amintirile raman mereu; doar ca se prafuiesc si trebuie dezgropate. Trebuie facuta scufundare in adancul sufletului meu, al tau, al nostru.

~Poveste inspirata dintr-un caz real, impresionant!~

vineri, 13 aprilie 2012

Si ii dam bataie!

Teama ne omoara. Mici temeri aparute peste noapte care nu ne dau pace in nicio clipa din zi.

De ce nu putem simplu sa pornim spre o cale ce vrem sa o urmam fara sa ne uitam inapoi? Poate pentru ca nu suntem indeajuns de puternici; poate ca frica e un fel de cancer care ne roade usor usor si noi stam si ii dam voie sa o faca; ba chiar mai mult, facem frica sa se simta ca la ea acasa.

Vrem un viitor, da? Unul bun din toate punctele de vedere. Cine nu vrea asta este deja poftit sa iasa afara.
Avem nevoie de ceva studii, de noroc si multa munca, de ratiune si nivel de stres scazut. Daca suntem stresati ne pierdem; in ziua de azi o facem in fiecare clipa, fara ca macar sa ne dam seama de asta. Automat aici primim un minus.

Ah, mai e criteriul: Eu nu am nevoie, ca mami si tati au bani. Serios! Si daca maine mami si tati dau faliment? Tu o sa ramai si o sa maturi frunze? Nu prea cred ca ai face asta dupa ce ai fost crescut regeste. Cred ca ai trece la metoda cea mai simpla, ai spune tu: sinuciderea. Si uite asa mai apare un caz de prezentat la ora 5.

De ce nu putem accepta soarta? De ce nu putem spune "Imi bag picioarele si ii dau bataie pe drumul asta mai departe!"? De ce nu putem face toate astea?
Pentru ca frica si lasitatea sunt mult mai puternice.

joi, 12 aprilie 2012

Scrijelit in os

Scancet de copil din chinuri scos,
Zambete sinistre aruncate pe la colturi;
Voci grave de clovni cu unghii mari si negre
Si numele fiindu-ti scrijelit in os.
Peste groapa iti arunca priviri neintelese
Ochii goi fiind strapunsi de un rosu stacojiu,
Pe buze se citeste o simpla chemare a mortii
Intr-un ceas lipsit de vorbe, dar tarziu.
M-asez in fata ta, strapunsa de durere;
Tot trupul ti-e cuprins de spasme nemuritoare
Ating incet cu mana buzele tale ferecate
Chiar in momentul groaznic fara de scapare.
Acela e locul tau de veci de care nu mai scapi
Locul in care, in scurt timp tu o sa arzi.
Atat a fost! De aici eu nu te pot salva...
Dar iti promit, ca pe un os,
numele tau scrijelit va sta deasupra ta.

miercuri, 11 aprilie 2012

"Coup de foudre"

O dimineata frumoasa, cer senin, soare... O dimineata in care ma simt foarte indragostita.
Nu ma pot gandi decat la tine...la zambetul tau...la personalitatea ta...Poate de asta m-am si trezit devreme si foarte fericita.

Am stat si am analizat situatia putin: pe doua parti. O parte e din pacate intotdeauna negativa, pesimista. O simpla cearta, o singura replica gresita, ar putea duce la sfarsitul prieteniei noastre.
Partea pozitiva e faptul ca pentru moment relatia de prietenie dintre noi decurge bine: ma asculti, ma ajuti cu sfaturi...asta e ceea ce conteaza.

Imi amintesc ziua in care ne-am cunoscut. Era iarna si ningea cu fulgi mari...Eu trecusem printr-o cearta cu mama si eram nervoasa. Cand te-am vazut, m-am linistit pe moment. Dialogul scurt m-a facut sa ma calmez si probabil sa ma inrosesc in obraji ca un rac. Era o zi deosebita pentru a intalni o persoana minunata din viata mea.

Nu a trecut mult timp de atunci...cum nu a trecut mult timp de cand ne cunoastem. Dar priveste situatia in care sunt: cu gandul mereu la tine...


Nu pot spune ca te iubesc; inca nu pot spune chestia asta pentru ca nu am curajul sa o fac.

Stiu doar ca imi esti mai mult decat un prieten, un frate. Esti persoana pe care ma pot baza oricand ca va fi acolo cand voi avea nevoie. Si pentru asta iti multumesc!

Nici nu stiu ce vreau in momentul asta: sa tac din gura, sa stau cuminte si sa astept sau sa merg pe risc.

...Las inima sa decida.


<3

marți, 10 aprilie 2012

Dincolo de aparente

Te privesti in oglinda; esti exact aceeasi persoana: ochii albastri sunt neschimbati, zambetul e la locul lui.
Te intorci. Crezi ca te-ai uitat destul si esti gata sa iesi in lume. Oare nu ai uitat nimic?

Sa recapitulam. Esti in secolul 21, anul 2012. Crezi ca atitudinea ta de zi cu zi e de ajuns? Eu as zice ca nu. Si iti dau si motive. Uita-te in jurul tau cum iesi din casa: vecina e neschimbata si are acelasi caine sacaitor de cand o stii tu; oamenii cunoscuti tie se plang mereu de acelasi lucru sau impartasesc aceleasi fericiri. Doar atat. E un circuit simplu ce se repeta vesnic.

Arunca o privire superficiala asupra lumii: pentru cei mici e scoala; pentru cei mari serviciul. Niste griji care se leaga de aceste doua lucruri; vanatoarea de note si de promovari. Asta facem: suntem niste vanatori. Si cateodata unii foarte jalnici.

Acum hai sa ne concentram pe detalii. In fiecare zi, pe strada, vezi fete diferite. 
In fiecare zi, pe strada, vezi griji adunate pe fetele oamenilor; si ce e cel mai important, vezi cum totul in jur imbatraneste chiar sub ochii tai.
Crezi ca toata agitatia se intampla cu un motiv? As rade daca ai raspunde ca da. As rade pentru ca nici macar tu nu stii ce ai in cap. Nu stii niciodata daca ai un motiv intemeiat sa faci un lucru sau altul. E ca si cum ai placea pe cineva, dar in acelasi timp mai apare o persoana in viata ta si trebuie sa alegi dand cu banul. Suna penibil,nu? Dar stiu ca imi dai dreptate.

Ne-am obisnuit deja cu rutina asta. Facem totul din reflex pentru ca am memorat povestea. E putin plictisitor cand stai si analizezi ca faci aproape zilnic aceleasi lucruri. 

Aparentele inseala. Dincolo de ele ne ascundem noi. Ne bazam pe superficialitate, ne ascundem in detalii pana ne sufocam si cand iesim la lumina...suntem goi.
Ne mintim singuri. Ne amagim cat se poate de mult ca viata e frumoasa, ca putem trece usor peste tot ce ne sta in cale, ca nu o sa plang daca o sa ma despart de prieten/a ori daca el/ea nu-si va da seama ca il/o plac. 
Ne spunem ca o sa treaca. Dar cand vin acele momente nu ne putem abtine si incalcam regulile si plangem in mare parte.

Eu as vrea sa pot izbucni. Sa ii spun lui cat de mult tin la el, sa ii spun ca as vrea sa fie ceva mai mult intre noi, sa ii spun cum in fiecare seara ma gandesc la el...Dar nu pot. Simt ca nu pot sa o fac pentru ca mereu gandesc ca imi va spune ca sunt prea mica pentru a avea o relatie cu el...Si ma alin cu faptul ca imi e prieten bun.

Dincolo de aparente...eu visez.


luni, 9 aprilie 2012

Spirala mortala

O lume; una doar in alb si negru, cu jocuri periculoase si indivizi dubiosi.
O lume; una in care timpul nu sta pe loc nicio secunda asa cum iti propui, ci fuge cat mai repede.
O lume; una in care agonia si tristetea, ura si disperarea sunt punctul G al propozitiei.
Frumoasa descriere,nu? Si foarte scurta si usor de retinut. 

Totul e un joc. Nu prea pare, dar vin momente in care suntem strafulgerati de ideea ca ne invartim in jurul cozii. Urat..dar adevarul doare. 

Ne ascundem de prezent; fugim cat mai departe de trecut si totusi...niciodata nu suntem prezenti in momentul vorbirii. Nu suportam sa dam nas in nas cu realitatea pentru ca stim ca ne invarte, ne ameteste si apoi ne doboara. 

Viata noastra e ca o spirala. Incerci sa stai pe loc dar te invarti si te invarti...si cazi intr-un gol, temandu-te pana si de propria ta umbra. De ce fugim? De ce continuam sa ne ascundem de ceva de care o sa avem parte cat traim? De ce ne e frica?

Totul e simplu si cu logica: ne temem pentru ca stim ca nu putem face fata la tot. Stim ca intr-o zi o sa cedam, o sa cadem si nimeni nu ne va mai putea ajuta sa ne ridicam. Suna nasol. 
Intr-o lume de oameni, care e principala frica? Persoana de langa noi. Un animal face rau pentru ca e nevoit; asa isi face rost de mancare sau se apara. Dar omul? De ce ucide, fura, ia fericirea de pe fata unor persoane ranind o alta draga lor? Pentru ca poate. 

Asta e singurul raspuns aproape rational. Asta e ceea ce pe noi ne ucide. O viata! Pentru ca nu avem habar cum sa o luam, sa o traim, nu stim sa o intoarcem pe toate partile si sa o analizam din toate colturile. Pentru ca ne e frica.

...Si cand te gandesti ca ne mintim singuri pana si cu speranta ca intr-o zi vom fi altfel...
Vom fi mereu prinsi intr-o spirala. 

duminică, 8 aprilie 2012

Directii gresite

Balanta se inclina; mai mult in rau decat in bine. Observ ca in ziua de azi stirile de ultima ora sunt legate doar de sinucideri, alcoolici si drogati; ah, e ceva normal. Ce nu e normal e faptul ca majoritatea sunt minori. 

Oare chiar nu poti trai daca mami si tati nu mai au sa-ti dea bani sa-ti iei tigari? Sau pliculete? Chiar trebuie sa recurgi la sinucidere pentru asta? Ciudat. Viata e frumoasa in felul ei daca stii sa o privesti altfel in fiecare secunda. 

Realizez ca tu, cititorule, nu vezi lucrurile asa cum le vad eu. Nu conteaza. O sa o faci intr-o buna zi. Doar ca, intr-un fel sau altul, iti este frica de acea zi. De ce? Pentru ca stii ca atunci o sa ai inchise mai multe drumuri decat acum? Pentru ca stii ca viitorul iti va fi ruinat pentru ca ACUM faci o mare greseala? Nu stiu in medie ce varsta au cei care imi citesc blog-ul. Dar sper ca poate e cineva care se regaseste in descrierea de mai sus. Si acum o sa vorbesc direct cu TINE.

De ce sa te ranesti daca ramai fara venituri pentru diferite "distractii"? Chiar ti se par "super cool"? Iti place sa te dai mare, sa spui ca tu ai incercat si ca ti-a fost mai bine si astfel ii faci si pe altii sa se distruga? Eu iti doresc mult succes. Nici in cot nu o sa ma doara de viata ta nasoala, de supararile si necazurile tale. Si stii ce e cel mai important? Nimanui nu o sa-i pese de tine in momentul in care o sa fii singur. Nimeni nu o sa vrea sa te ajute. Nimeni nu se va mai gandi la tine pentru ca vor fi toti prea preocupati sa ii salveze pe cei pe care tu i-ai facut sa se distruga. Iti pasa macar putin? Crezi ca aberez? Uita-te in jurul tau cand mergi pe strada; asta daca poti sa iti iei ochii injectati din pamant. Ce vezi? O lume grabita, agitata, preocupata prea mult de propriile probleme. Crezi ca o sa-i pese cuiva daca ametesti si cazi pe strada din picioare? O sa ramai acolo mult si bine pana cand, daca o sa ai norocul, o batranica va chema o ambulanta. 

Revin la persoana intai, plural. Ne place sa jignim; o facem destul de des, mai ales cu cei din anturajul nostru.  Suntem nepasatori, tratam cu dispret totul in jurul nostru, cu exceptia propriei persoane. Cateodata eu ma simt vinovata de greselile mele. Si imi pare rau. ABIA ATUNCI plec capul. Abia atunci realizez ca am gresit si incerc sa repar totul. 

Dar tu? Cum crezi ca vei reusi sa ii aduci inapoi de pe caile gresite pe cei pe care i-ai facut sa te ia drept exemplu? Vrei sa stii raspunsul? Nu o sa reusesti. 


...Dar atunci o sa fie mult prea tarziu ca sa-ti mai dai seama...

vineri, 6 aprilie 2012

Nebunii se grabesc

Poti sa o numesti continuare a postarii anterioare. Mie imi e indiferent; in mare subiectul e acelasi.

Vorbeam azi cu un prieten despre teoria haosului; a fost un subiect trecator, dar care m-a facut sa stau si sa ma gandesc la asta de fiecare data cand unul dintre noi tacea.

Care e cheia? Nevoia de comunicare pe care o simtim toti. Totusi...nu e chiar asa usor pe cat pare.

Intr-o lume haotica exact ca cea in care traim, intre nevoia de viitor fara ca macar sa il stii si durerile trecutului, unde crezi ca te incadrezi? Nicaieri. Ai fost pur si simplu nevoit sa te adaptezi habitatului. Vezi? Pare un circuit simplu: te nasti, cresti, urmezi treptele educatiei, iti faci o familie si un rost in viata si intr-un final mori, dar e mult mai complicat la o privire detaliata.

*Ce se intampla cu noi?*
Raspuns: pur si simplu nu mai avem timp de noi si de ce e in jurul nostru.

Suntem parca impinsi de la spate daca ne miscam intr-un ritm mai putin alert. Oare de ce? Chiar ne place sa fim superficiali si sa trecem aproape totul cu vederea?


Incepem sa fim obsedati de lucruri si persoane aparute peste noapte: de la cantareti pana la aplicatii pentru telefon. De ce nu putem sa ne desprindem de lumea asta macar pentru cateva minute? Sa lasam geamul deschis in camera noastra, sa inchidem telefonul, laptop-ul si televizorul si sa stam intinsi pe pat, auzind nimicul din jurul nostru. 


E chiar simplu; dar, vezi tu, nu prea cred ca ai putea renunta la 5 minute din viata ta nebuna pentru asta.

Merita totusi sa ne grabim? Pierdem ceva daca nu o facem? Totul vine de la noi...Si cum se spune: graba strica treaba!

In loc de incheiere, un sfat: Viata ta; diciziile tale. Nu le irosi cu graba.


joi, 5 aprilie 2012

Nebuni de legat

Acum vorbind la modul cel mai serios; eu vad lumea impartita in multe grupuri: cei care-si bat joc de toata lumea, pustii cu venele taiate in lung si bretonul in ochi, mame isterice, nebuni de legat.

Sa ne oprim asupra celor din urma. E putin ciudat totusi, nu? De ce m-as lua de gramul de nebunie al oamenilor? Pana la urma toti ne pierdem mintile in vreun fel odata si odata. 

Toti avem momentele noastre de nebunie; momente in care simtim nevoia ori sa fim singuri, ori sa aruncam in cineva cu primul lucru ce ne cade in mana. Dragut, nu?

Sa presupunem ca tu, chiar tu, persoana care stai acum si citesti chestia asra si sper eu, imi dai dreptate, primesti o veste buna sa spunem -tu fiind in gara- te bucuri si sari in sus pe peron. Ce vor face cei din jurul tau? Vor spune: Omul asta nu cred ca e in toate facultatile. Vezi? Vei intra garantat in categoria nebunilor de legat.

Din punctul meu de vedere, populam degeaba planeta. De ce? Pentru ca suntem fara rost; pentru ca mereu stim sa stricam momentele frumoase din viata altcuiva, sa ne bagam intr-o relatie a cuiva sau pur si simplu ne place sa facem totul un rahat. Chiar meritam sa traim totusi? Sunt atatea cazuri de sinucidere! Atatea crime, ucideri...pentru ce? Pentru ca inselam, furam-pana si dragostea cuiva-, uram, si in general ne invartim intr-o sfera a negativismului. De ce? Sau mai bine pusa intrebarea: Pentru ce? Pentru ca nu putem avea o viata? 

Nu vreau sa se simta nimeni jignit de mine. Eu consider ca spun un adevar. Si in plus eu macar stiu sa recunosc ca intru in categoria asta de oameni. Cateodata imi place sa vad ca fac rau cuiva cand ii stric fericirea, pentru ca poate acea persoana mi-a facut acelasi lucru in trecut si eu simt nevoia sa ma razbun.

Vezi? Si te simti bine intr-o lume plina de oameni, in care cea mai mare amenintare e tot persoana de langa tine? Pentru ca se trezeste in el, dintr-o data, "o sete de sange", o razbunare si pana la urma ajungi sa mori in nu mai stiu ce mod cumplit?

Chiar merita sa distrugem vieti? Nu putem sa ne legam pur si simplu singuri?...

:]