If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

sâmbătă, 24 martie 2012

Gandindu-ma la greseli...

...realizez ca sunt unica pentru greselile mele; pentru tot ce fac.
Intram in panica de obicei cand ni se atrage atentia cu privire la o greseala comisa. De ce sa ne panicam? Ca o persoana sau alta pe care o credeam prieten/a incepe sa fie deranjat/a de un simplu artificiu atasat de viata noastra?
Noi stam pe loc; ma rog, inafara faptului ca ne apropiem de moarte mai mult in fiecare an. Ce e in jurul nostru se schimba: anturaj, cafeneaua din coltul strazii, vecinul de la 2, prietenii.
In fiecare zi pierdem si castigam increderea cuiva.
In fiecare zi dam cu capul de sus, cadem si stim sa ne ridicam si sa luam totul de la 0.
In fiecare zi, prin caracterul nostru, scoatem la iveala micile sau marile noastre defecte.
Mereu apar aceleasi intrebari: de ce X, Y sau Z s-a suparat pe mine? De ce ma ignora? De ce nu mai vorbeste cu mine? De ce nu mai radem impreuna? De ce...nu ma mai imbratiseaza?
Voi astia care vreti mai mult de la cineva de langa voi...ce vreti defapt? De ce nu spuneti ce vreti defapt?
Comunicarea fata in fata nu e pe lista voastra?

In loc de incheiere, o intrebare: Intr-o realitate imperfecta, voi de ce vreti sa atingeti ceva necunoscut ca perfectiunea?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]