If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

marți, 21 februarie 2012

Post Mortem.

Te trezesti intr-un loc de un alb imaculat in jurul tau. Crunt,nu? Ori crezi ca te-au furat si te-au inchis in vreun ospiciu, ori ca s-a intamplat sa mori si ai ajuns in Rai. Slabe sanse pentru tine,nu?
**


Trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca deja esti mort,nu? Sa stii ca esti rece, ca niciodata nu o sa ti se mai inroseasca obrajii cand esti sarutat, ca nu o sa-ti mai bata inima cu putere si ca respiratia nu se va mai accelera niciodata.
E un sentiment placut totusi. Sa stii ca odata ce ai fost urat toooooata viata, acum, deodata, e liniste. Dar ramane o intrebare: te plange cineva? Sau macar suspina? 
**


Ok, te-ai dus. Nu te mai intorci, asta e sigur. O sa ii veghezi pe cei dragi de undeva de sus? Chiar atat de "obosit" esti? Nici mort nu realizezi ca ai dus o viata de c***t si ca din cauza ca s-au permis prea multe tu ai murit. Din cauza LOR.  Ce crezi ca o sa faca pentru tine? O sa deschida anchete, o sa "se taraie" prin tribunale, o sa arunce banii pe fereastra ca intr-un final cazul tau sa fie inchis. Sa stii ca nu e atat de simplu sa fii mort pe cat credeai. Poate peste ani si ani si ani si ani siiiiiiiii....ani, o sa se redeschida cazul. Oricum nu ar mai conta. Toate anchetele erau "Post Mortem", toate dovezile exact la fel. TU lipseai. Ultima piesa dintr-un puzzle al mortii. Un joc cu reguli sangeroase: castigi sau mori. 


Totul va fi uitat. Dar asta va fi viata ta...post mortem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]