If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

vineri, 10 februarie 2012

Cosmar.

Imi pun pe noptiera paharul cu apa. Imi dau jos bratata si ma asez in pat.
A fost o zi obositoare. Reiau toate planurile de azi ca sa verific daca am facut tot ce trebuia si ajung la concluzia ca totul era facut.

Inchid ochii, ma intorc pe o parte pentru a imbratisa ursuletul meu pufos si adorm.

Ma trezesc pe o scena. Foarte ciudat. Pe scena era o canapea si un fotoliu. Si nu stiam ce caut acolo. Se juca o scena, fara public.

Eram cu mai multe persoane cu care nu ma intalnisem niciodata.
Stateam pe scena, langa canapea, intinsa cu o patura peste mine. Am vrut sa ma ridic si cand am dat patura intr-o parte pe mine trona un paianjen negru. Am tipat, dar prima oara parca nimeni nu ma auzea. Am tipat a doua oara si a venit o prietena sa vada de ce fac mult zgomot.
Cand a ajuns langa mine nu puteam spune decat"Ia'l de pe mine!". L-a apucat de parca era un servetel folosit si l-a aruncat.

Cand m-am trezit si mi-am dat seama ca era un cosmar si ca totul se sfarsise, am asteptat sa mi se rareasca bataile inimii si sa mi se calmeze respiratia.
Intrasem in panica pentru ca stiu ca am fobie si ca te fiecare daca cand vad unul ma pandeste riscul de stop respirator...

Un cosmar e un cosmar. Il ai o singura data si gata. Doar ca pe mine ma bantuie paianjenii de 3 nopti...mereu pe mine, mereu in acelasi loc. Se schimba doar persoanele care ma ajuta si culorile lor...
Stiu ca nu au fost doar 3...
Vor veni tot mai multi in visele mele...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]