If attitude could kill, I could be a weapon of mass destruction.

joi, 29 decembrie 2011

Apusul apusului...

... A rasarit apusul. Stai si vezi luna stacojie in fata ochilor si gandesti un singur lucru:"De ce sangereaza?". Ti-as da eu raspunsul dar nu pot; pentru ca nu ma vezi. Dar simti ca sunt acolo, dar nu vrei sa accepti asta. Stai in liniste si dintr-o data incepi sa fredonezi "cantecul nostru". Doar prima strofa...strofa pe care dansam eu pe holul mare din casa ta...
Te ridici de pe iarba. Vii dupa mine. Mergi vreo jumatate de ora si ajungi pe Strada Sperantei...si intri pe poarta cimitirului. M-am oprit cu o intrebare: "Tu...vii la mine?". Ajungi langa mormantul meu si cazi in genunchi si tipi:"DE CE?!?"
Ma asez langa tine. Sunt uimita. Am crezut ca de la accident ai uitat de mine. Dar se pare ca nu.
Cand ti s-au inrosit ochii de la plans, ai inceput sa impletesti o coronita din flori. Exact ce faceam noi cand ne intalneam... Cand ai terminat, ai pus coronita pe pamantul rece si ai spus:"Te rog sa ma ierti...". Stiai ca deja e prea tarziu.
Ai oftat, ai ridicat ochii, si ai prins apusul apusului...




P.S.: Stiu ca e o poveste sadica si trista, cu un inceput frumos. Dar vreau sa demonstrez ca iubirea nu aduce intotdeauna fericire...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Împărtăşeşte-mi gândurile tale cu sinceritate...

:]